medicină holistică
Parodontita și legătura cu Hashimoto
Ce este parodontita? PARODONTITA, cunoscută în trecut ca PARADONTOZĂ, reprezintă inflamația parodonțiului, adică a țesuturilor suport ale dintelui: gingia, comentul,…
Medicina – între artă, filosofie, ştiință şi religie
Dragi prieteni, După cum veți observa, în acest al treilea număr al tânărului nostru ziar am abordat două dintre cele…
Medicina Funcțională, Medicina viitorului?
Medicina Funcțională este una dintre cele mai noi ramuri ale medicinei holistice, integrative, care utilizează tratamente şi concepte de sănătate…
Remedii homeopatice utile în pregătirea preoperatorie și în recuperarea imediată postoperatorie chirurgicală
Homeopatia prețuieşte prin excelență particularul, individualul, amănuntul, trăsăturile, respectiv simptomele neobişnuite, rare. Cunoaşterea prealabilă a pacientului, administrarea remediului similimum poate…
Holism vs reducționism în știință și medicină
Dragi prieteni, Viața nu a fost împărțită pe discipline. Cel puțin aşa afirmă regretatul academician Solomon Marcus. Sunt vorbe de…
Psihogenealogia, știința care vindecă rănile din trecutul familiei
Istoria familiei noastre ne influențează în vreun fel viața, alegerile pe care le facem, conștient sau inconștient? Există un sâmbure…
Vitamina C țintește cancerul, fără a afecta celulele sănătoase
În fața unor boli redutabile cum este cancerul, armele cele mai simple sunt uneori și cele mai puternice. Vitamina C…
Cum ne influențează vremea sănătatea?
„Oricine vrea să investigheze medicina în mod corespunzător, ar trebui să procedeze astfel: în primul rând să ia în considerare…