Ȋn Medicina Intgrativă sau Funcțională pare că rinichilor le este rezervat un loc mai codaș. Se vorbește foarte mult despre reglare digestivă, microbiom, detoxifiere, metale grele etc., ȋn timp ce…
Am observat de multă vreme un trend ȋn ceea ce privește aspectul wellness: este greu să treci printr-un magazin fără să întâlnești produse prin care se promovează „puterea antioxidantă”. Și…
Observ de multă vreme la cei din jur tendința de a alege sau tinde spre orice gust, numai amar nu. Fiecare dintre noi parcă avem un gust preferat (desigur, dulcele…
Aud multe persoane ȋn jur plângându-se de faptul că uită din ce ȋn ce mai mult(e), că merg ȋntr-o direcție (de cele mai multe ori cameră din casă) și se…
Constat din practica mea că prea adeseori pacienții știu prea puține nu numai despre intervalele “normale” (de multe ori diferite de cele considerate “optime”), dar și despre tot ce ține…
E vară și, firesc, gândul ne zboară la vacanță. La munte sau la mare, căutăm un loc de relaxare și recuperare, nu doar de distracție. Haieți să vedem, prin articolul…
Suntem ȋn plin august, așa-zisa lună a vacanțelor. Parcă așteptăm tot anul să alegem o destinație, să stabilim un traseu, apoi să pregătim bagajele și să pornim la drum. Dar…
Mă uitam zilele trecute la telefon după un apel și am realizat că, iată, ȋntr-un timp relativ scurt, de doar câțiva ani, s-a trecut de la un simplu “aparat” la…
Recent am aflat că un membru al familiei a fost diagnosticat cu cancer – o formă agresivă, cu un prognostic destul de problematic. Cunoscând ȋndeaproape pacientul, m-am tot gândit la…
Observ ȋn practica mea tendința de a generaliza unele aspecte de ordin clinic, ȋn special ȋn privința testelor de laborator și a intepretării acestora. Din această perspectivă, tiroida pare una…
Ultima parte a miniseriei despre impactul stresului asupra sănătăţii hepatice va fi, după cum era de aşteptat, despre ce putem face ca prevenţie şi terapie. Dacă vom arunca o privire…
Dacă am înţeles din primele două părţi: Ficatul sub asediul stresului (I) Ficatul sub asediul stresului (II) De la semnal cerebral la acumularea de grăsime în ficat Mecanismele biologice prin…
După cum menţionam în articolul anterior [https://bettermedicine.ro/ficatul-sub-asediul-stresului-i ], înțelegerea rolului stresului în bolile hepatice metabolice presupun o schimbare de perspectivă. A şti că „stresul crește cortizolul” a devenit deja insuficient;…
Reluând la un curs de Medicină Ortomoleculară importanta temă a sănătăţii hepatice în general, şi a funcţiei sale de detoxifiere în special, m-am gândit să elaborez o mini-serie dedicată acestui…
Cercetările clinice din ultimii ani evidențiază tot mai clar legătura dintre alimentație și sănătatea mintală. Deși se cunoaşte faptul că stresul, anxietatea și depresia sunt influențate de numeroși factori biologici,…
Timp de foarte mult timp Boala Parkinson (BP) a fost privită aproape exclusiv ca o afecțiune neurologică caracterizată prin pierderea neuronilor care produc dopamină. Prin urmare, tratamentul s-a focusat în…
Anul acesta, de Ziua Copilului, pe lângă unele amintiri frumoase din copilăria mea, gândul m-a dus, inevitabil, şi la unii dintre pacienţii mei mai mici şi suferinţele acestora. Suntem obişnuiţi,…
De cȃnd şi-a intrat ȋn drepturi sezonul cald observ o tendinţă generală de a ne feri excesiv de soare ca de un duşman de temut. Purtăm haine cu mâneci lungi,…