Suntem ȋn plin august, așa-zisa lună a vacanțelor. Parcă așteptăm tot anul să alegem o destinație, să stabilim un traseu, apoi să pregătim bagajele și să pornim la drum. Dar cred că puțini conștientizează că o călătorie deplină presupune nu doar locul mult-visat în care vrem să ajungem, ci tot parcursul drumului: peisajele pe care le observăm, opririle neprevăzute, oamenii întâlniți și, uneori, chiar schimbarea traseului. Pentru că dacă nu ne gândim decât la destinație, călătoria devine o simplă distanță de parcurs și atingerea unei destinații-țintă. Iar dacă urmărim permanent data și ora sosirii, putem ajunge exact acolo unde ne-am propus fără să fi fost, de fapt, nicăieri cu adevărat prezenți.
Și mă gândeam că la fel se întâmplă și ȋn cazul sănătății – pe care ne-am obișnuit (sau am fost obișnuiți) să o tratăm ca pe un punct final: greutatea “ideală”, glicemie “normală”, tensiunea arterială “ȋntre limitele oficiale” (chiar dacă acestea se tot modifică din timp ȋn timp), dispariția durerii, remisia bolii sau rezultatele “normale” ale analizelor. Ne spunem (sau ni s-a spus) că vom fi bine când vom atinge acea valoare. Ȋntre timp, organismul nostru devine cumva ca un proiect în lucru, o problemă care trebuie rezolvată sau un vehicul pe care îl forțăm să ne ducă până la destinație.
Numai că sănătatea nu este statusul pe care ȋl accesăm după ce am “reparat” totul. Nicidecum. Este tocmai rezultatul modului în care călătorim. Este capacitatea organismului de a se adapta, de a produce energie, de a se reface după efort, de a răspunde adecvat la stres și de a reveni la echilibru. Este flexibilitatea metabolică de a utiliza ȋn mod eficient resursele disponibile. Este un somn care odihnește realmente, o digestie care tolerează toate alimentele, un sistem imunitar care știe când/cum/cât să intervină. Este claritatea mentală, reziliența emoțională, mobilitatea, forța și menținerea relațiilor cu ceilalți și cu mediul în care trăim.
De fapt, aceasta este perspectiva pe care Medicina Funcțională o aduce în medicină: organismul uman privit nu ca o colecție de organe independente, și nici boala ca un incident izolat produs într-un compartiment “greșit”. Organismul uman este o rețea vie:
- metabolismul comunică permanent cu sistemul endocrin
- intestinul influențează imunitatea
- inflamația poate modifica funcția cerebrală
- somnul afectează glicemia, apetitul, tensiunea arterială și percepția durerii
- mușchiul nu este doar un instrument al mișcării, ci și un organ metabolic
- stresul psihologic poate deveni semnal endocrin, metabolic și imun
- relațiile, lumina, ritmul meselor, activitatea fizică și mediul – toate sunt “traduse” ca semnale biologice
Medicina Funcțională “reconfigurează traseul” și caută, dincolo de simptomatologie, răspuns la o ȋntrebare capitală: “Ce anume a făcut ca acest organism, în acest moment al vieții sale, să-și piardă capacitatea de adaptare?” – dincolo de diagnosticul (important, de altfel) care denumește problema, dar care mai curând reprezintă un reper, decât întreaga hartă. Exemplul clasic: două persoane pot avea același diagnostic, dar să fi ajuns aici pe trasee complet diferite: una prin insulinorezistență, acumulare de grăsime viscerală și privare cronică de somn, alta prin inflamație persistentă, pierdere de masă musculară, expuneri toxice și stres prelungit. Combinațiile, desigur, pot fi nenumărate.
Iar aceeași “destinație diagnostică” nu presupune aceeași “călătorie biologică”. Prin urmare, nu poate presupune întotdeauna nici aceeași cale de întoarcere. A privi funcțional organismul înseamnă să observi relațiile dintre fenomene. Nu doar ce s-a modificat, ci de ce, de când, în ce context și ce anume menține dezechilibrul. Înseamnă să reconstruiești cronologic totul: ce s-a întâmplat înaintea apariției simptomelor, ce resurse s-au pierdut, ce mecanisme compensatorii au funcționat o vreme și de ce, la un moment dat, nu au mai fost suficiente.
Mai mult decât atât, știm că, de cele mai multe ori, simptomul nu este începutul bolii, cât mai ales momentul în care organismul nu mai poate compensa:
- oboseala poate apărea la capătul unui traseu format din somn fragmentat, stres, sedentarism, deficite nutriționale, disfuncție tiroidiană, dezechilibru glicemic sau inflamație
- hipertensiunea nu ȋnseamnă doar o valoare crescută peste limita oficială, ci interacțiunea dintre sistemul nervos autonom, rinichi, endoteliu, insulină, compoziția corporală și ritmul circadian
- durerea poate fi localizată, dar felul în care este amplificată sau perpetuată poate implica somnul, inflamația, sensibilizarea nervoasă și contextul emoțional.
Abordarea așează medicina clinică, necesitatea diagnosticului și tratamentului (chiar intervenției acute) într-un ansamblu, mult mai larg. Știm că stingerea incendiului este vitală. Dar, după ce focul a fost controlat, trebuie înțeles de ce a izbucnit, ce l-a alimentat și cum poate fi redus riscul de a reapărea. Și aici consider că poate începe Better Medicine. O medicină mai bună. Nu prin mai multe teste, analize sau tehnologii de wellness, cât printr-o schimbare de paradigmă. De pildă, să nu mai confundăm normalizarea unui marker cu refacerea sănătății sau să nu mai considerăm absența unui diagnostic drept dovadă că organismul funcționează optim. Putem avea rezultate „în limitele laboratorului” și, totuși, să ne trezim epuizați, să depindem de stimulente pentru a începe ziua, să avem energie fluctuantă, digestie imprevizibilă, somn neodihnitor și o capacitate tot mai mică de a tolera stresul.
Normalul statistic descrie o populație, nu definește automat funcționarea optimă a unei persoane.
În același timp, nu trebuie să transformăm sănătatea într-o obsesie pentru a atinge o “perfecțiune biologică”; cu alte cuvinte, fiecare masă devine un test, fiecare abatere o vină și fiecare analiză un verdict. Ar fi ca o călătorie trăită cu ochii fixați permanent pe hartă, care nu mai lasă loc admirării peisajului de pe traseu. Desigur, nu există însă un singur traseu valabil pentru toată lumea. O dietă poate ajuta o persoană și o poate dezechilibra pe alta. Postul intermitent poate avea un rol într-un anumit context bine definit și poate fi total nepotrivit în altul, tot la fel de bine după cum “mai multă sală” nu înseamnă automat mai multă sănătate.
Cea mai utilă intervenție este cea potrivită persoanei, momentului biologic și capacității sale actuale de adaptare.
Cu alte cuvinte, personalizare – care nu trebuie să ȋnsemne musai complexitate inutilă, ȋntrucât de multe ori inrvenții banale precum reglarea somnului sau expunerea la lumină naturală pot oferi surprize terapeutice.
Din aceste considerente, Medicina Funcțională reprezintă mai mult decât o metodă clinică. Este o modalitate de a privi totul prin conexiuni, contexte, procese. Ȋndeamnă la gândire clinică profundă și extinsă, dincolo de diete, rețete și protocoale. Iar ȋn această lună a călătoriilor vă ȋndemn să ne ȋntrebăm nu doar: “Care e ținta pentru a fi mai sănătos?” şi, mai nuanțat: “Cum aleg și cum parcurg drumul către o stare de sănătate mai bună pentru mine și ai mei?”
Oare ne odihnim suficient ȋncât să putem vedea peisajul? Avem energia necesară pentru a fi prezenți? Ne mișcăm din grijă pentru corp sau îl “pedepsim” pentru că nu arată precum am vrea? Mâncăm pentru a-l hrăni sau pentru a respecta, rigid, o regulă anume? Oare știm când să accelerăm, când să schimbăm direcția și când să ne oprim?
Pe de altă parte, am auzit și aud mai mereu faptul că mulți se ȋntorc din concediu mai obosiți decât la plecare. Ȋncercarea de a “bifa” cât mai multe obiective efectiv ȋi “stoarce” de energie. Ȋn mod asemănător, mă ȋntreb dacă nu cumva măsurăm starea de sănătate numai prin numărul parametrilor controlați, și dacă aceștia “sunt ȋntre limite” – iar aceasta ne aduce și mai multă bătaie de cap?
M-aș gândi la activitatea medicului practician de Medicină Funcțională ca la un GPS: ȋl setăm, ne indică cel mai scurt/economic/rapid traseu – deci ne oferă opțiunile de tratament –, iar noi nu avem decât să ne lăsăm purtați. Ȋntre timp, avem o lejeritate să admirăm și peisajele din drum, putem face opriri, pauze, putem purta conversații cu cei din mașină. Iar vacanța capătă valențele unei odihne, nu ale unui stres suplimentar.
Călătorii plăcute și vacanțe odihnitoare!
Cine este dr. Bogdan Tofan?
Dr. Bogdan Tofan este specialist în Medicină de Familie, cu atestate în Apifitoaromaterapie şi Ozonoterapie. Este pasionat de Medicina Funcţională, Medicina Stilului de Viaţă, Endobiogenie, terapia cu CBD şi Medicina Psihosomatică, îmbinând cunoștințele tradiționale cu noile tehnologii medicale. Activitatea sa include colaborări cu centre de medicină integrativă și participarea activă în programe de formare continuă.
Disclaimer
Informațiile prezentate în acest articol sunt destinate exclusiv scopurilor educative și informative. Acestea nu constituie un diagnostic medical, un tratament sau o recomandare terapeutică personalizată. Consultați întotdeauna un medic sau un specialist calificat înainte de a începe orice formă de tratament, dietă, supliment sau modificare a stilului de viață. Fiecare persoană este diferită, iar abordările care funcționează pentru un individ pot să nu fie potrivite pentru altul. Evaluarea și supravegherea profesională sunt esențiale.
