Despre acidul gastric se vorbește cel mai adesea când este în exces. Pacienții cu reflux, arsuri, balonare sau dispepsie ajung rapid pe un tratament care suprimă secreția acidă, iar discuția se oprește acolo. Foarte rar însă cineva pune întrebarea inversă, deși ea ar fi cel puțin la fel de importantă din punct de vedere clinic. Ce se întâmplă când stomacul produce prea puțin acid, iar simptomele care urmează seamănă atât de bine cu cele ale hiperacidității, încât tratamentul corect este chiar opusul celui prescris de obicei? Această întrebare definește hipoclorhidria, o condiție recunoscută de literatura medicală internațională, dar evaluată sistematic mult mai rar decât ar merita.
Ce face acidul gastric și de ce nu este un dușman.
Acidul clorhidric secretat de celulele parietale aduce pH ul gastric între 1 și 3 în post și între 1 și 2 în timpul digestiei active. Doar că acest mediu acid, este departe de a fi o problemă. Activează pepsinogenul în pepsină pentru digestia proteinelor, eliberează vitamina B12 din proteinele alimentare astfel încât să se poată lega de factorul intrinsec, ionizează fierul non-hemic și calciul pentru absorbția intestinală și constituie o barieră antimicrobiană foarte importantă împotriva bacteriilor și paraziților ingerați. Atunci când aceste funcții se reduc, consecințele apar treptat și pot fi confundate ușor cu alte condiții.
Câtă lume are Hipoclorhidrie?
Datele despre prevalența reală variază mult, ceea ce este în sine un semnal. Conform StatPearls, sub 60 de ani incidența achlorhidriei este de aproximativ 2,3% iar a hipoclorhidrie de 2%. Peste 60 de ani aceasta crește la circa 5%. În același timp, prevalența anticorpilor anti celule parietale crește semnificativ cu vârsta, de la 2,5% în decada a treia, la 12% în decada a opta a vieții. Gastrita atrofică autoimună, cauza clasică a hipoclorhidrie progresive, este estimată între 0,3% și 2,7% în populația generală, însă o sinteză recentă publicată în PMC arată că studiile cu screening serologic activ identifică prevalențe semnificativ mai mari decât cele depistate prin abordarea reactivă obișnuită. Diferența dintre aceste cifre nu este o eroare statistică, ci o consecință directă a faptului că nu căutăm sistematic această condiție. O lucrare de sinteză publicată în 2025 (PMC 12292447) confirmă în schimb un mit important. Aproximativ 90% dintre persoanele vârstnice își pot acidifia conținutul gastric chiar și în starea bazală nestimulată. Cu alte cuvinte, vârsta în sine nu produce hipoclorhidrie. Cauzele reale sunt identificabile clinic și includ gastrita atrofică autoimună, infecția cronică cu Helicobacter pylori, utilizarea îndelungată de inhibitori de pompă de protoni și intervențiile chirurgicale asupra stomacului. Toate aceste cauze sunt diagnosticabile cu instrumente disponibile în orice spital de dimensiuni medii, însă rar abordate în lipsa unei suspiciuni explicite.
Cum arată hipoclorhidria, când o căutăm.
Tabloul clinic, conform sintezei StatPearls și a recenziilor publicate în Nature Reviews Gastroenterology & Hepatology, include durerea epigastrică, scăderea în greutate, arsurile retrosternale, greața, balonarea, diareea, regurgitarea acidă, sațietatea precoce, vărsăturile, plenitudinea postprandială, constipația și uneori glossita. Paradoxul terapeutic este evident. O parte semnificativă a acestor simptome se suprapune perfect cu cele ale hiperacidității, motiv pentru care pacientul ajunge frecvent pe inhibitor de pompă de protoni, un medicament care, în cazul unei hipoclorhidrii nediagnosticate, poate accentua tabloul în loc să îl rezolve. Pe lângă simptomele digestive, consecințele nutriționale ale hipoclorhidriei sunt documentate consistent. Deficitul de vitamina B12 apare în până la 20% dintre utilizatorii cronici de inhibitori de pompă de protoni, conform unei meta analize sistematice publicate în 2025. Deficitul de fier și de magneziu apar prin mecanisme similare, iar studiile prospective realizate în cadrul Nurses’ Health Study și al Women’s Health Initiative au arătat o creștere a riscului de fractură de șold cu un hazard ratio de 1,42, după patru ani de utilizare a unui inhibitor de pompă de protoni și de 1,55 după șase, până la opt ani. Aceste date nu reprezintă o critică a unei clase terapeutice care, folosită corect și pe perioade adecvate, este eficientă și uneori salvatoare, ci reprezintă un argument solid pentru reevaluarea periodică, împreună cu medicul curant, a indicației și duratei tratamentului.
Diagnosticul corect, accesibil și ieftin.
Standardul aspirației gastrice cu măsurarea Basal Acid Output și Maximal Acid Output după stimulare cu pentagastrină este astăzi rar utilizat în practică, fiind invaziv. În schimb, există o serie de teste serologice și endoscopice cu validitate demonstrată în literatura medicală. Pepsinogenul I și raportul pepsinogen I/pepsinogen II reprezintă instrumentul cel mai folosit pentru screeningul gastritei atrofice corporeale. Un nivel de pepsinogen I sub 70 μg/L sau un raport sub 3 sugerează atrofie corporeală cu o sensibilitate de 69% și o specificitate de 88%, conform unei meta analize publicate în Alimentary Pharmacology and Therapeutics care a analizat 4.241 de subiecți. Anticorpii anti celule parietale și anti factor intrinsec confirmă etiologia autoimună. Gastrina serică este de obicei crescută în atrofia corporeală cu hipoclorhidrie compensatorie, valori peste 500 până la 1000 pg/mL fiind sugestive. Endoscopia digestivă superioară cu biopsii etajate permite stadializarea conform sistemelor OLGA și OLGIM, validate în studii prospective și asociate clar cu riscul de cancer gastric. Toate aceste teste există, sunt disponibile și ar trebui să fie luate în considerare în orice tablou cronic de balonare, dispepsie persistentă, anemie inexplicabilă, deficit de B12 sau fier, sau simptome digestive care nu răspund la tratamentul standard. Un punct important pentru această discuție vine dintr o lucrare publicată în februarie 2024 în Integrative Medicine: A Clinician’s Journal (PMC 10934127), semnată de Taylor, McCaddon și Wolffenbuttel, intitulată „Creating a Framework for Treating Autoimmune Gastritis. The Case for Replacing Lost Acid”. Autorii observă că, deși deficitele asociate de B12 și fier sunt în mod tradițional înlocuite la pacienții cu gastrită autoimună, acidul gastric pierdut nu este. Suplimentarea cu acid la masă are o bază istorică solidă și ar putea ameliora multe dintre simptomele gastrointestinale specifice, reducând în plus potențialul de hipergastrinemie și producția de compuși N nitrozo, cu posibil impact asupra riscului de cancer gastric. Această abordare nu este speculativă. Un studiu farmacocinetic publicat în Molecular Pharmaceutics (PMC 3946491) a demonstrat la voluntari sănătoși cu hipoclorhidrie indusă farmacologic că administrarea a 1.500 mg de betaină clorhidrată reduce pH ul gastric mediu de la 5,2 la 0,6, cu un debut al efectului la aproximativ 6 minute și o durată de reacidifiere sub pH 3 de aproximativ 73 minute. Tolerabilitatea a fost bună la toți subiecții. Studii ulterioare au folosit această reacidifiere pentru a îmbunătăți absorbția unor medicamente al căror profil de absorbție depindea de pH ul acid gastric. Această evidență farmacocinetică este solidă. Ce rămâne încă în zona dovezilor mai limitate este utilizarea betainei clorhidrate pentru hipoclorhidria funcțională, adică pentru pacienții care prezintă simptome compatibile fără un diagnostic obiectiv confirmat prin pepsinogeni sau anticorpi. Recenzia sistematică a lui Guilliams din 2020 (PMC 7238915) arată că aici dovezile rămân la nivel de studii de caz și serii observaționale, fără studii randomizate controlate de dimensiuni adecvate. Aceasta nu invalidează abordarea, ci arată că avem nevoie de mai multă cercetare în această direcție.
Ce poate face concret un pacient:
Un pas esențial este consultul cu un medic gastroenterolog, în special atunci când simptomele digestive sunt cronice, când există anemie inexplicabilă, deficit cronic de B12 sau fier sau când utilizarea inhibitorului de pompă de protoni se prelungește dincolo de câteva luni. Solicitarea testelor pentru pepsinogeni, gastrină, anticorpi anti celule parietale și anti factor intrinsec este perfect justificată în aceste contexte, iar majoritatea acestor teste sunt accesibile în laboratoarele medii. Pentru pacienții deja diagnosticați cu gastrită atrofică autoimună sau hipoclorhidrie, abordarea care înlocuiește, nu doar suprimă, începe să capete rădăcini în literatura academică. Aceasta nu înseamnă autoadministrare de suplimente acide pe baza unor simptome vagi, ci o discuție informată cu medicul curant despre opțiunile de management. Hipoclorhidria rămâne un exemplu clar al unei condiții pe care literatura o cunoaște, dar pe care practica o ratează adesea. Recunoașterea ei mai sistematică, testarea mai frecventă și o discuție mai deschisă despre opțiunile de management ar putea schimba rezultatele pentru un număr semnificativ de pacienți care astăzi se rotesc între tratamente ale unor simptome rezolvate doar parțial.
Cine este Dr. Ioana?
Dr. Ioana, cunoscută în mediul online ca „Ioana Vitamina”, este medic și instructor de prim ajutor, cu activitate în educația medicală și formarea profesională.
Este de asemenea formator și coach, orientată spre transmiterea clară a informației medicale, iar interesele sale principale includ: știința suplimentelor alimentare, medicina funcțională și fitoterapia.
Disclaimer
Informațiile prezentate în acest articol sunt destinate exclusiv scopurilor educative și informative. Acestea nu constituie un diagnostic medical, un tratament sau o recomandare terapeutică personalizată. Consultați întotdeauna un medic sau un specialist calificat înainte de a începe orice formă de tratament, dietă, supliment sau modificare a stilului de viață. Fiecare persoană este diferită, iar abordările care funcționează pentru un individ pot să nu fie potrivite pentru altul. Evaluarea și supravegherea profesională sunt esențiale.
Bibliografie:
Fatima R, Aziz M. Achlorhydria. StatPearls 2023. NCBI Bookshelf NBK507793
Lenti MV, Rugge M, Lahner E et al. Autoimmune gastritis. Nature Reviews Disease Primers 2020. Articol Nature
Vavallo M, Cingolani S, Cozza G, Schiavone FP, Dottori L, Palumbo C, Lahner E. Autoimmune Gastritis and Hypochlorhydria: Known Concepts from a New Perspective. International Journal of Molecular Sciences 2024. PMC 11241626
Vara-Luiz F, Mendes I, Palma C, Mascarenhas P, Nunes G, Patita M, Fonseca J. Age Related Decline of Gastric Secretion: Facts and Controversies. 2025. PMC 12292447
Taylor L, McCaddon A, Wolffenbuttel BHR. Creating a Framework for Treating Autoimmune Gastritis. The Case for Replacing Lost Acid. Integrative Medicine: A Clinician’s Journal 2024. PMC 10934127
Yago MR, Frymoyer AR, Smelick GS, Frassetto LA, Budha NR, Dresser MJ, Ware JA, Benet LZ. Gastric Re acidification with Betaine HCl in Healthy Volunteers with Rabeprazole Induced Hypochlorhydria. Molecular Pharmaceutics 2013. PMC 3946491
Guilliams TG. Meal Time Supplementation with Betaine HCl for Functional Hypochlorhydria. What is the Evidence? Integrative Medicine: A Clinician’s Journal 2020. PMC 7238915
Jung SB et al. Association Between Long Term Proton Pump Inhibitor Therapy and Vitamin B12 Status. A Systematic Review and Meta Analysis. 2025. PMC 12351138
Khalili H, Huang ES, Jacobson BC, Camargo CA, Feskanich D, Chan AT. Use of proton pump inhibitors and risk of hip fracture in relation to dietary and lifestyle factors. A prospective cohort study. BMJ 2012. PMC 3269660
Zagari RM et al. Systematic review with meta analysis. Diagnostic performance of the combination of pepsinogen, gastrin 17 and anti Helicobacter pylori antibodies serum assays for the diagnosis of atrophic gastritis. Alimentary Pharmacology and Therapeutics 2017. PubMed 28782119
Rugge M, Genta RM. Gastritis staging in clinical practice. The OLGA staging system. PMC 1942143
