Într-o descoperire uimitoare, cercetătorii de la University of Virginia School of Medicine au stabilit o conexiune directă între creier și sistemul imunitar, prin intermediul unor vase despre care se credea anterior că nu există. Este surprinzător că aceste vase nu au fost detectate atunci când sistemul limfatic a fost cartografiat în tot corpul. Descoperirea lor ar putea avea efecte importante în studiul și tratamentul bolilor neurologice precum autism, Alzheimer sau scleroză multiplă.
Descoperirea care schimbă manualele de medicină
„Cum studiem răspunsul imun al creierului?“ „De ce pacienții cu scleroză multiplă prezintă atacuri ale sistemului imunitar?“ Sunt câteva întrebări la care pot fi date răspunsuri pertinente datorită acestei descoperiri. „Creierul este, la fel ca orice alt tip de țesut, conectat la sistemul imunitar periferic, prin vasele limfatice meningeale. Asta schimbă în totalitate modul în care percepem interacțiunea neuro-imunitară. Întotdeauna am perceput-o ca pe ceva ezoteric, care nu poate fi studiat, dar acum ne putem pune întrebări concrete. Noi credem că pentru fiecare boală neurologică care are o componentă imună, aceste vase ar putea juca un rol extrem de important“, a declarat dr. Jonathan Kipnis, profesor în cadrul UVA Department of Neuroscience și director al UVA’s Center for Brain Immunology and Glia (BIG).
Dr. Kevin Lee, președinte al UVA Department of Neuroscience, susține că „prima dată când cercetătorii mi-au arătat rezultatele extinse, pur și simplu am exclamat: Vor trebui schimbate manualele! Nu s-a vorbit niciodată despre un sistem limfatic pentru sistemul nervos central, dar acest lucru a devenit clar în urma observațiilor, având capacitatea de a schimba fundamental modul în care oamenii privesc relația sistemului nervos cu sistemul imunitar“.
Vasele limfatice ale creierului, bine ascunse
Descoperirea a fost facilitată și de cercetările întreprinse de dr. Antoine Louveau, cercetător postdoctoral în laboratorul lui Jonathan Kipnis. Vasele au fost detectate după ce Louveau a dezvoltat o metodă de a monta meningele (membranele care acoperă creierul) unui șoarece pe un singur diapozitiv, astfel încât acestea să poată fi analizate în ansamblu. După ce au fost observate modele de vase similare cu cele ale sistemului imunitar pe lamele sale, dr. Louveau l-a sunat pe dr. Kipnis și i-a spus: „Cred că avem ceva!“.
În ceea ce privește modul în care vasele limfatice ale creierului au reușit să scape neobservate până acum, Kipnis le-a descris ca fiind foarte bine ascunse și pliate pe vase de sânge importante. Imaginea live a acestor vase este crucială pentru a demonstra funcția lor, iar acest lucru a fost posibil datorită colaborării dintre mai mulți specialiști.
Vasele limfatice – cheia vindecării neurologice?
Prezența neașteptată a vaselor limfatice ridică un număr imens de întrebări la care este nevoie de răspunsuri, în ceea ce privește modul de funcționare a creierului și bolile asociate. „De exemplu, în maladia Alzheimer, există acumulări de bucăți de proteine mari la nivelul creierului. Credem că acestea ar putea să se acumuleze în creier pentru că nu sunt îndepărtate în mod eficient de către aceste vase“, afirmă dr. Jonathan Kipnis. Tot el menționează că aceste vase arată diferit în funcție de vârstă, astfel încât rolul pe care îl joacă îmbătrânirea este o altă pistă de explorat. Există o multitudine de alte boli neurologice, de la autism la scleroză multiplă, care trebuie să fie reanalizate, ținând seama de ceva ce știința considera că nu există.
- Sursa:
- neuroscientistnews.com/research-news/missing-link-found-between-brain-immune-system-major-disease-implications