Intestinul are o legătură invizibilă cu aproape toate sistemele și organele. Există o axă creier-intestin, intestin-piele, intestin-sistem cardiovascular și așa mai departe. Azi vom acorda o atenție specială axei intestin-piele. Bolile de piele, în special cele autoimune sunt într-o creștere alarmantă. Chiar dacă manifestarea primară este la nivelul pielii, tot organismul este afectat. Dacă suferi de o afecțiune a pielii autoimună, s-ar putea să treci cu vederea sănătatea intestinală, ceea ce ar putea fi cheia rezolvării problemei tale.
Axa intestin–piele: ce spune știința?
Noi studii subliniază din ce în ce mai mult impactul microbiomului intestinal asupra întregii sănătăți, dar știai că acesta poate impacta și pielea? Pielea are și ea la rândul ei propriul microbiom, dar microbiomul intestinal este mai important, din prisma faptului că poate modela imunitatea. Disbioza intestinală este corelată cu un răspuns imun deficitar și cu dezvoltarea bolilor de piele.
Haide să vedem care au fost cele mai importante modificări găsite la nivelul microbiomului intestinal în următoarele patologii.
Rozaceea
În caz de rozacee, au fost descoperite următoarele lucruri:
- Prevalența SIBO a fost mai crescută în rândul pacienților cu rozacee
- Infecția cu Helicobacter pylori a fost asociată cu această boală
- Un studiu făcut pe 50.000 de danezi a arătat că rozaceea a fost mai des întâlnită în cazul pacienților care aveau și boală celiacă sau boli inflamatorii intestinale
Acneea vulgară
Pacienții cu acnee au de obicei o diversitate bacteriană mai mică, cu niveluri scăzute de Firmicutes și niveluri crescute de Bacteroides. De obicei, pacienții cu acnee au și niveluri scăzute de Clostridium, Clostridiales, Lachnospiraceae și Ruminococcaceae. Dietele bogate în grăsimi nesaturate pot înrăutăți acneea.
Psoriazis
Persoanele cu psoriazis prezintă un risc crescut de a dezvolta afecțiuni autoimune intestinale, precum boala inflamatorie intestinală, colita ulcerativă și boala celiacă. Pacienții cu psoriazis pot prezenta anomalii structurale ale intestinului subțire, infiltrat limfocitar și intoleranță la lactoză, asociate și cu severitatea bolii. La nivelul microbiomului intestinal pot exista modificări precum: un nivel scăzut de Bacteroidetes și un nivel crescut de Firmicutes.
Stilul de viață influențează semnificativ evoluția psoriazisului: fumatul, alcoolul și obezitatea agravează boala și reduc eficiența tratamentelor. Dietele bogate în grăsimi pot înrăutăți psoriazisul, în timp ce scăderea în greutate și anumite diete (precum postul intermitent) pot avea efecte pozitive. Un probiotic oral cu o tulpină de Prevotella histicola a arătat rezultate promițătoare în cazul modelelor animale și în testele clinice preliminare.
Vindecarea rănilor
Studii recente pe animale sugerează că probioticele pot accelera și chiar vindeca rănile care nu se vindecă în mod natural. Administrarea orală de probiotice la șoarecii expuși la radiații UV a modificat cantitatea de celule imune din piele și nivelurile de IL-10, demonstrând potențialul imunomodulator al acestora la nivel cutanat. Suplimentarea apei de băut cu bacterii precum Lactobacillus reuteri a accelerat procesul de vindecare la șoareci și a îmbunătățit vindecarea prin stimularea oxitocinei, care la rândul ei a activat limfocitele T reglatoare.

Dermatita atopică
Microbiomul intestinal al pacienților cu dermatită atopică prezintă un număr crescut de Faecalibacterium prausnitzii. De asemenea, s-au observat niveluri reduse de butirat și propionat, acizi grași cu catenă scurtă care au proprietăți antiinflamatoare. La sugarii atopici s-au observat niveluri mai mari de Clostridium și Escherichia coli, bacterii care pot favoriza inflamația intestinală, comparativ cu sugarii sănătoși. În schimb, nivelurile de Akkermansia, Bacteroidetes și Bifidobacterium sunt mai scăzute la pacienții cu dermatită atopică.
Probioticele pot avea efect profilactic prin modularea sistemului imunitar: pot interacționa cu celulele dendritice, echilibra răspunsurile Th1/Th2 și pot stimula activitatea limfocitelor T reglatoare, conform studiilor in vitro și pe modele animale. Dieta joacă și ea un rol important în dermatita atopică și inflamațiile de tip Th2. Consumul redus de fructe, legume și acizi grași omega-3, alături de un aport crescut de omega-6, a fost asociat cu dermatită atopică.
Încotro mergem de aici?
Studiile sunt promițătoare, dar cel mai probabil vor dura mulți ani până când vor fi introduse anumite probiotice patentate în protocoalele de tratament. Dacă sunteți în situația în care ați încercat totul pentru problema dvs de piele și simțiți că nimic nu a funcționat, s-ar putea să vă puneți atenția pe problema greșită. Acordați o atenție sporită sănătății intestinale, iar rezultatele s-ar putea să vă surprindă. Multă sănătate vă doresc!
Sper că aceste informații vă oferă un nou punct de plecare și un dram de speranță. Dacă ați trecut printr-o afecțiune de piele și ați simțit că tratamentele convenționale nu au funcționat, aștept cu drag să-mi povestiți experiența dumneavoastră. Poate că răspunsul a fost mereu în interior – la propriu.
Surse:
De Pessemier B, Grine L, Debaere M, Maes A, Paetzold B, Callewaert C. Gut-Skin Axis: Current Knowledge of the Interrelationship between Microbial Dysbiosis and Skin Conditions. Microorganisms. 2021;9(2):353. Published 2021 Feb 11. doi:10.3390/microorganisms9020353
Cine este dr. Gianina Farcaș?
Dr. Gianina Farcaș este specialist în medicina funcțională, psihosomatică, consilier dezvoltare personală și terapeut IFS. S-a specializat în medicină funcțională la Institutul de Medicină Funcțională din California. Pasionată de sănătate, nutriție și psihologie, dr. Gianina Farcaș își ajută pacienții să ajungă în echilibru și să își atingă obiectivele atât pe plan fizic, cât și pe plan emoțional.

Disclaimer
Informațiile prezentate în acest articol sunt destinate exclusiv scopurilor educative și informative. Acestea nu constituie un diagnostic medical, un tratament sau o recomandare terapeutică personalizată. Consultați întotdeauna un medic sau un specialist calificat înainte de a începe orice formă de tratament, dietă, supliment sau modificare a stilului de viață. Fiecare persoană este diferită, iar abordările care funcționează pentru un individ pot să nu fie potrivite pentru altul. Evaluarea și supravegherea profesională sunt esențiale.
4 comentarii. Leave new
Buna ziua,
Multumesc pentru informatii, sunt floarte importante pentru mine!
Sotul meu a avut psoriazis, nu mai este printre noi, si nu i s-a recomandat o analiza a microbiomului intestinal; ca dupa deces sa- mi suna un alt medic, ca tumoarea la rinichi , din cauza careia s-a dus cu Domnul, putea fi tratata de la aparitia psoriazisului.
Deduc ca trebuie sa ai putin noroc sa intalnesti un medic competent!
Multumesc inca o data!
Buna ziua! Multumim pentru informatii! Care este legatura dintre keratoza seboreica si intestin, cum de poate imbunatati „relatia”? Toate cele bune!
Ce informații interesante!
Multumim, Gianina!
Eu am psoriazis de 27 de ani și ce sa vezi, la ultima analiza de microbiom făcută la Biovis în Germania mi-a reieșit Bacteroides scăzut și Firmicutes crescut. Culmea, și Prevotella a ieșit mult scăzută. Probioticul cu Prevotella nu este încă pus pe piață, asa-i?
Buna ziua! Va sunt recunoscătoare pentru toate informațiile . Cu ajutorul dumneavoastră pot avea grijă de sănătate mea. Felicitări! O zi frumoasa sa aveti