Stresul școlar

De la micul elev de clasa pregătitoare care e trezit foarte de dimineață, până la adolescentul de clasa a XII-a copleșit de examenele care urmează și îngrijorat de situația din țară, presiunea școlară și socială îmbracă forme diferite în funcție de vârstă și context.

În acest articol vom discuta despre originea conceptului de stres, tipurile de stres, mecanismele stresului, cauzele și manifestările stresului școlar și despre soluții posibile.

Originea conceptului de stres

În 1936 endocrinologul canadian de origine austro-ungară Hans Selye a publicat un articol în care a prezentat un nou sindrom provocat de diverși agenți nocivi fizici sau chimici. Acest răspuns nespecific al organismului a fost numit mai târziu, de către autor, „stres” (Selye, 1956, 1998; Szabo et al., 2012). Ulterior au fost luați în considerare și factorii psihologici (Lazarus & Folkman, 1984).

Înțelegerea stresului ca presiune sau tensionare își are originea în Fizica secolelor XIX-XX:

– încărcarea (load) este forța externă care acționează asupra obiectului;

– stresul (stress) este raportul dintre forță și suprafața pe care acționează. Aceasta este presiunea;

– deformația specifică (strain) este distorsiunea produsă sub acțiunea forței (Lazarus & Folkman, 1984).

Stresul din perspectiva neurobiologiei

Stresul este o reacție psihofiziologică complexă, care influențează în mod semnificativ funcția cerebrală și comportamentul. Fundamentul neurobiologic al stresului implică activarea unor sisteme interconectate, în principal axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală și sistemul nervos simpatic. Aceste sisteme reglează eliberarea hormonilor de stres, precum cortizolul și adrenalina, care joacă un rol important în pregătirea organismului pentru a răspunde amenințărilor percepute (Sørensen, 2026).

Stresul acut și stresul cronic

Stresul poate fi clasificat în două categorii fundamentale — stresul acut și stresul cronic — în funcție de durată, intensitate și de impactul asupra corpului și psihicului. Înțelegerea acestor tipologii este esențială pentru evaluarea modului în care stresul afectează funcția cognitivă și starea generală de sănătate.

În timp ce stresul pe termen scurt poate spori vigilența și formarea memoriei, expunerea prelungită la hormonii de stres poate genera efecte nocive asupra unor regiuni cerebrale cheie, inclusiv hipocampul, cortexul prefrontal și amigdala. Stresul cronic a fost asociat cu afectarea memoriei, reducerea atenției, deficitul decizional și scăderea flexibilității cognitive (Sørensen, 2026).

Eustres și distres

Un alt criteriu de clasificare este cel funcțional. Acesta se referă la percepția și impactul stresului asupra organismului. Eustresul (stresul pozitiv) și distresul (stresul negativ) sunt cele două fațete ale răspunsului organismului la provocări.

Eustresul e perceput ca o provocare, iar distresul ca o amenințare. Eustresul generează entuziasm și concentrare, iar distresul generează anxietate, ineficiență cognitivă și epuizare.

Un test fulger la Matematică provoacă eustres la un elev căruia îi place matematica și distres la un elev cu anxietate matematică. De asemenea, un factor de eustres se poate transforma în factor de distres la un copil cu neuroinflamație.

Etapele stresului

Sindromul general de adaptare (general adaptation syndrome) descris de Hans Selye este modul în care organismul răspunde la stres. Este caracterizat de trei etape (Selye, 1956):

– etapa de alarmă, cu o fază inițială de șoc, în care sistemul nervos simpatic declanșează reacția de „luptă sau fugă”, urmată de o fază de contrașoc, cu activarea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale;

– etapa de rezistență (adaptare), în care organismul pare că face față situației, dar resursele sunt intens consumate;

– etapa de epuizare, în care capacitatea de adaptare a organismului e depășită.

Mecanismele stresului

Spre deosebire de sistemele homeostatice, cum ar fi oxigenarea sângelui, pH-ul sanguin și temperatura corporală — care trebuie menținute în intervale înguste —, sistemele alostatice (adaptative) prezintă limite mult mai ample. Sistemele alostatice ne permit să răspundem la stările noastre fizice (starea de veghe, ortostatismul, efortul fizic) și să facem față zgomotului, aglomerației, izolării, foametei, temperaturilor extreme, pericolelor, precum și infecțiilor. Nucleul răspunsului organismului la o provocare — fie că este vorba despre o situație periculoasă, o infecție, traiul într-un mediu aglomerat sau o probă de vorbit în public — este dual: activarea unui răspuns alostatic ce inițiază o cale adaptativă complexă și, ulterior, sistarea acestui răspuns odată ce amenințarea a trecut (McEwen, 1998).

Mecanismele stresului acut și ale celui cronic sunt diferite.

O alarmă de incendiu, de exemplu, este un stimul auditiv puternic care declanșează o stare de alertă (frică) automată și instantanee. Este un exemplu de stres acut. Amigdala dă semnal de alertă. Dacă persoana nu este panicată, este foarte probabil să analizeze mai în profunzime cât de realistă este, de fapt, percepția pericolului. Dacă timpul permite și dacă legătura cu cortexul prefrontal funcționează corect, persoana localizează pericolul, îi evaluează amploarea și se gândește cum să acționeze. Noile informații și gânduri reconfigurează evaluarea inițială a amenințării, confirmând-o, intensificând-o sau diminuând-o, în funcție de analiza ulterioară a ceea ce se întâmplă și a ceea ce se poate face. Momentul inițial de frică resimțit la sunetul alarmei inițiază un întreg lanț de activitate cognitivă, o parte din aceasta extinzându-se pe o perioadă destul de lungă de timp și implicând gânduri, acțiuni și reacții complexe, toate acestea făcând posibile răspunsuri de adaptare fin ajustate și chiar secvențiale (Lazarus & Folkman, 1984). În cazul unui copil cu PANS această buclă de feedback este afectată. El intră imediat în stare de panică sau blocaj.

În imaginea de mai jos sunt reprezentate schematic mecanismele neuroendocrine ale stresului cronic (Sørensen, 2026). Stresul cronic determină un nivel ridicat de hormoni de stres pe termen lung. Efectele sunt: degradarea hipocampului (responsabil cu memoria pe termen lung, consolidarea informațiilor și învățarea), degradarea cortexului prefrontal (implicat în funcțiile executive, în luarea deciziilor, în atenție și controlul impulsurilor) și hiperactivitatea amigdalei (centrul fricii, cu implicare în procesarea emoțiilor intense, detectarea amenințărilor și declanșarea reacțiilor de supraviețuire)

Cauzele și manifestările distresului școlar

Cauzele distresului școlar au legătură cu starea societății, cu organizarea sistemului de învățământ, cu activitatea și comportarea profesorilor și cu situația familială.

Principalele cauze sunt:

– modelul de hiper-performanță care domină societatea;

– nivelul excesiv de motivație extrinsecă și validare externă;

– anacronismul, rigiditatea și ineficiența sistemului educațional (Bularca, 2024; Lupea, 2026; OECD, 2020);

– starea de suprasolicitare și burnout a profesorilor (Ghimiși, 2026);

– pregătirea inadecvată a unor profesori  (Ipsos România, 2023);

– relația defectuoasă profesor-elevi în unele cazuri;

– supradimensionarea programelor școlare;

– volumul mare de teme;

– lipsa de coordonare între discipline;

– accentul pe memorare mecanică;

– accentul pe competiție în dauna cooperării;

– insuficienta folosire a aplicațiilor educaționale, a experimentelor de laborator sau virtuale și a filmelor științifice;

– structura rigidă a examenelor (Moise, 2026);

–  bullyingul și violența școlară (Chivu & Nedelcu, 2025);

– pretenția exagerată de performanță din partea unor părinți.

În afară de aceste cauze mai există și elemente care favorizează apariția stresului școlar, cum ar fi alimentația nesănătoasă sau petrecerea timpului pe rețelele de socializare sau la jocuri, în dauna exercițiului fizic și a timpului petrecut în natură.

Academicianul Solomon Marcus afirma în fața reprezentanților guvernului: „Situația actuală în domeniul educației și învățământului este disperată. Simptomul cel mai clar: bântuie depresia și stresul exact în populația cea mai avansată, a elevilor de nota 10. Elevii supraîncărcați cu sarcini cu totul nepotrivite, din care nu învață mai nimic. Lucruri esențiale care rămân în afara programelor. Un scenariu depășit catedră-bănci. […] Această populație de adolescenți și tineri – mă refer la cei de la gimnaziu până la ultimele clase de liceu – este o populație pe care nimeni n-o ascultă. N-are dreptul la cuvânt. La nicio dezbatere pe problemele de educație nu sunt chemați. Sunt chemați numai politicieni, jurnaliști, sindicaliști. Și exact pe cei care suportă procesul educațional și care strigă nemulțumirea, dar n-au cui s-o spună, nimeni nu-i ascultă, nu li se dă atenție. Vă spun aceste lucruri pentru că mă bazez pe sute de mesaje electronice pe care le primesc de la elevi, pe contactele directe pe care le am în școli. Este un spectacol înfiorător să vezi acești elevi de nota 10 și la care se creează impresia că acesta este scopul vieții, să fie elevi de nota 10. Și se vede cum clocotește nemulțumirea în ei” (Biciu, 2015).

Stresul este o reacție sistemică psiho-neuro-imuno-endocrină (Jopling et al., 2025; Špiljak et al., 2022). Manifestările stresului școlar includ: anxietate,  depresie, labilitate emoțională, episoade de plâns incontrolabil, agresivitate, dificultăți de atenție și concentrare, distorsiuni cognitive, agitație psihomotorie, tulburări de somn, modificări ale comportamentului alimentar, tulburări gastrointestinale, tulburări respiratorii și cardiovasculare (respirație rapidă, hipertensiune arterială), cefalee, amețeală, tensiune musculară localizată în zona gâtului și umerilor, ticuri (Anderson et al., 2025; Iqra, 2024).

Stresul afectează și cadrele didactice

„Profesorii sunt suprasolicitați, sunt în burnout, semnalează Inspectoratul Școlar al Municipiului București în planul managerial pentru anul școlar 2026-2027 – document”. Acesta este titlul unui articol recent de pe edupedu.ro. Într-adevăr, un sistem de învățământ neperformant și birocratic este o povară atât pentru elevi cât și pentru profesori.

La secțiunea de resurse umane, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a identificat următoarele amenințări:

– Pregătirea deficitară a cadrelor didactice debutante, și nu numai, în domeniul psihopedagogic și metodic;

– Lipsa de atractivitate a carierei didactice și drept urmare, migrarea personalului didactic calificat spre alte domenii de activitate mai bine retribuite;

– Recunoașterea socială necorespunzătoare a profesiei didactice;

– Formalism;

– Suprasolicitare, burnout;

– Fluctuația mare a personalului didactic suplinitor (Ghimiși, 2026).

Având în vedere că acestea sunt constatări oficiale, ne întrebăm: Cum poate fi activitatea școlară atractivă pentru elevi dacă profesorii au pregătire psihopedagogică deficitară și nu sunt atrași de cariera didactică, dacă profesia nu este recunoscută social în mod corespunzător, dacă profesorii sunt în burnout și sistemul e dominat de formalism?

Soluții pentru distresul școlar

1. Soluții la nivelul sistemului de învățământ

Academicianul Solomon Marcus spunea că pentru rezolvarea problemelor sistemului de învățământ este necesară o unire a forțelor conștiente care să schimbe radical întregul scenariu al educației. Să fie o educație în care elevii să poată să învețe de plăcere, în stare de relaxare și în bucurie (Biciu, 2015).

Sistemul de învățământ trebuie proiectat în așa fel încât să contribuie la fericirea persoanelor umane prin ajutarea lor pe calea dezvoltării personale și a comuniunii familiale și sociale. Formarea caracterului trebuie să se afle la temelia educației.

Programele școlare trebuie actualizate, pentru a fi relevante în actualul mediu social. Astfel, elevii vor fi motivați să studieze, știind că tot ceea ce învață la școală le va folosi în viață. Volumul total al informațiilor și modalitățile de predare stabilite la nivel național trebuie adaptate fiecărei vârste. Prezentarea informațiilor științifice trebuie să se facă, pe cât posibil, din perspectiva istoriei științei, astfel încât acestea să fie integrate firesc într-o poveste captivantă. Accentul trebuie pus pe formarea gândirii critice, nu pe memorare de informații. Toate acestea trebuie stabilite la nivel național.

Este important ca profesorii să aibă o bună pregătire în domeniul Psihopedagogiei și Metodicii.

2. Soluții la nivelul școlii

Conducerea școlii trebuie să se îngrijească de optimizarea activității de predare-învățare, cu accent pe coordonarea între discipline și pe monitorizarea volumului total de teme la fiecare clasă.

Profesorii au un rol important în atenuarea presiunii psihice asupra elevilor. Relația profesor-elevi trebuie să fie una prietenească, de sprijin și colaborare. Conform principiilor Psihologiei pozitive, profesorii care au cele mai bune rezultate sunt cei fascinați de domeniul pe care îl predau, care se implică total, cu emoții pozitive, construind relații de prietenie autentică și care dau sens întregii lor activități.

Predarea trebuie să fie cât mai clară, cu imagini și elemente intuitive. Se recomandă folosirea aplicațiilor educaționale de Logică, Matematică, Fizică, Chimie, Biologie, Anatomie, Geografie, Astronomie, Tehnologie, Muzică, Pictură.

Evaluarea școlară trebuie să fie corectă atât din punct de vedere științific cât și psihopedagogic și să conducă la îmbunătățirea situației elevilor.

Orele de Educație fizică sunt foarte importante pentru echilibrul psihosomatic și combaterea distresului școlar.

De asemenea, ședințele cu părinții au un rol important, discutându-se și aspecte legate de stresul școlar.

3. Soluții la nivelul familiei

Dacă sistemul de învățământ are o inerție mare și este greu de îmbunătățit, salvarea copiilor vine din partea familiei.

Ce poate familia să facă:

– să îi înconjoare pe copii cu dragoste necondiționată;

– să le recunoască valoarea inestimabilă de ființe umane indiferent de notele de la școală;

– să discute cu copiii aspectele legate de școală, inclusiv distresul școlar;

– să îi ajute pe calea dezvoltării personale și profesionale în paralel cu școala și independent de aceasta;

– să organizeze, pe cât posibil, activități atractive de studiu particular, pe domeniile cu adevărat importante, nu pe cele pe care școala le consideră importante;

– să realizeze un echilibru între studiul clasic și cel modern, bazat pe aplicații educaționale, experimente virtuale (Fizică, Chimie, Matematică) și lecții video de bună calitate;

– să organizeze activități recreative în familie sau în grupul de prieteni;

– să asigure copiilor o alimentație sănătoasă și, conform recomandărilor medicului de familie, suplimente care susțin sănătatea psihosomatică.

Bibliografie

1. Almarzouki A. F. (2024). Stress, working memory, and academic performance: a neuroscience perspective. Stress (Amsterdam, Netherlands), 27(1), 2364333. https://doi.org/10.1080/10253890.2024.2364333
2. Anderson, T. L., Valiauga, R., Tallo, C., Hong, C. B., Manoranjithan, S., Domingo, C., Paudel, M., Untaroiu, A., Barr, S., & Goldhaber, K. (2025). Contributing Factors to the Rise in Adolescent Anxiety and Associated Mental Health Disorders: A Narrative Review of Current Literature. Journal of child and adolescent psychiatric nursing: official publication of the Association of Child and Adolescent Psychiatric Nurses, Inc, 38(1), e70009. https://doi.org/10.1111/jcap.70009
3. Biciu, F. (2015, Octombrie 4). Academicianul Solomon Marcus despre sistemul de învățământ românesc [Video]. YouTube. https://www.youtube.com/watch?v=RxT58Mhm7-Y
4. Bularca, D. L. (2024). Majoritatea tinerilor spun că sistemul de învățământ din România este „rigid și ineficient”. Susțin totuși că au învățat lucruri de bază la școală – sondaj CURS. https://hotnews.ro/studiu-majoritatea-tinerilor-spun-ca-sistemul-de-invatamant-din-romania-este-rigid-si-ineficient-sustin-totusi-ca-au-invatat-lucruri-de-baza-la-scoala-1770218
5. Chivu, A. C. & Nedelcu, M. C. (2025). Eroul din clasă. Ghid de prevenire și gestionare eficientă a bullyingului. https://sigurantascolara.ro/wp-content/uploads/2025/08/Ghid-pentru-elevi-bullying.pdf
6. Ghimiși, D. (2025). Din păcate, în România, școala nu te pregătește pentru viață, spune președintele Asociației Colegiilor Pedagogice: Școala te pregătește să ai succes la examen. https://www.edupedu.ro/din-pacate-in-romania-scoala-nu-te-pregateste-pentru-viata-spune-presedintele-asociatiei-colegiilor-pedagogice-scoala-te-pregateste-sa-ai-succes-la-examen/
7. Ghimiși, D. (2026). Profesorii sunt suprasolicitați, sunt în burnout, semnalează Inspectoratul Școlar al Municipiului București în planul managerial pentru anul școlar 2026-2027 – document. https://www.edupedu.ro/profesorii-sunt-suprasolicitati-sunt-in-burnout-semnaleaza-inspectoratul-scolar-al-municipiului-bucuresti-in-planul-managerial-pentru-anul-scolar-2026-2027-document/
8. Ipsos România. (2023, 20 septembrie). Studiu Ipsos în 30 de țări: România are cea mai scăzută calitate a sistemului educațional. Ipsos. https://www.ipsos.com/ro-ro/studiu-ipsos-30-de-tari-romania-are-cea-mai-scazuta-calitate-sistemului-educational
9. Iqra. (2024). A systematic – Review of academic stress intended to improve the educational journey of learners. Methods in Psychology, 11, 100163 https://doi.org/10.1016/j.metip.2024.100163.
10. Jopling, E., Rnic, K., Tracy, A., & LeMoult, J. (2025). Psychoneuroimmunological Evidence for Biological Embedding During Early Adolescence. Developmental psychobiology, 67(4), e70052. https://doi.org/10.1002/dev.70052
11. Lazarus, R. S., & Folkman, S. (1984). Stress, appraisal, and coping. Springer Publishing Company.
12. Lupea, B. (2026). 51,7% dintre elevii români spun că școala nu îi pregătește pentru viața de adult. https://gazetadecluj.ro/517-dintre-elevii-romani-spun-ca-scoala-nu-ii-pregateste-pentru-viata-de-adult/
13. McEwen B. S. (1998). Protective and damaging effects of stress mediators. The New England journal of medicine, 338(3), 171–179. https://doi.org/10.1056/NEJM199801153380307
14. Moise, A. (2026). Directoarea Mariana Stan: Examenele naționale au devenit o corvoadă pentru toți copiii. Matematica poate bloca traseul unui elev care vrea să meargă în altă direcție. https://www.edupedu.ro/directoarea-mariana-stan-examenele-nationale-au-devenit-o-corvoada-pentru-toti-copiii-matematica-poate-bloca-traseul-unui-elev-care-vrea-sa-mearga-in-alta-directie/
15. OECD. (2020). Curriculum overload: A way forward. https://www.oecd.org/en/publications/curriculum-overload_3081ceca-en.html
16. Selye H. (1998). A syndrome produced by diverse nocuous agents. 1936. The Journal of neuropsychiatry and clinical neurosciences, 10(2), 230–231. https://doi.org/10.1176/jnp.10.2.230a
17. Selye, H. (1956). The stress of life. The McGraw-Hill Companieis, Inc.
18. Špiljak, B., Vilibić, M., Glavina, A., Crnković, M., Šešerko, A., & Lugović-Mihić, L. (2022). A Review of Psychological Stress among Students and Its Assessment Using Salivary Biomarkers. Behavioral sciences (Basel, Switzerland), 12(10), 400. https://doi.org/10.3390/bs12100400
19. Szabo, S., Tache, Y., & Somogyi, A. (2012). The legacy of Hans Selye and the origins of stress research: a retrospective 75 years after his landmark brief „letter” to the editor# of nature. Stress (Amsterdam, Netherlands), 15(5), 472–478. https://doi.org/10.3109/10253890.2012.710919
20. Sørensen, E. V. (2026). Neurobiological basis of stress and its impact on cognitive function. Corps & Psychisme 13(1), 1779-1785.
21. Tan, S. Y., & Yip, A. (2018). Hans Selye (1907-1982): Founder of the stress theory. Singapore medical journal, 59(4), 170–171. https://doi.org/10.11622/smedj.2018043
22. Școala nu mai este suficientă pentru elevi. Ce vor să învețe înainte să intre în viața de adult. (2026, 6 octombrie). Ziarul Clujean. https://ziarulclujean.ro/scoala-nu-mai-este-suficienta-pentru-elevi-ce-vor-sa-invete-inainte-sa-intre-in-viata-de-adult/