Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună, care afectează articulațiile și se caracterizează prin inflamație, însoțită de degradarea progresivă a cartilajelor, oaselor și tendoanelor. Termenul de poliartrită desemnează faptul că sunt atinse mai multe articulații, adesea bilaterale și simetrice. Poliartrita predomină la femei, în proporție de 4 cazuri la femei contra unui caz în rândul bărbaților, iar statisticile arată că se instalează la vârstă activă, între 20 și 50 de ani. Boala debutează în general prin sindrom inflamator afectând cel puțin 4 articulații, la nivelul cărora apar dureri, umflături, rigiditate. În timp, pot apărea deformări și luxații articulare, iar procesul inflamator se poate extinde și la nivelul unor organe interne.
Deficitul vitaminei D, un factor ce agravează poliartrita
Deși cauzele exacte ale bolii rămân neelucidate până la ora actuală, poliartrita reumatoidă este considerată o boală autoimună. Sistemul imunitar atacă țesuturile articulare moi și pe cele conjunctive din componenta altor structuri ale corpului, cum ar fi vasele de sânge și plămânii. Evoluția bolii se caracterizează prin alternanța perioadelor de criză și remisiuni. Viteza distrucției articulare variază de la o persoană la alta, în funcție de predispoziția genetică și de anumiți factori modificabili: fumatul, sindromul de intestin permeabil, unele microorganisme, carențe nutriționale. Dintre acestea, oamenii de știință au demonstrat că deficitul de vitamina D agravează poliartrita reumatoidă. Carența vitaminei D este prezentă la peste jumătate dintre pacienții cu poliartrită reumatoidă, favorizând apariția unei forme mai active de boală. Suplimentarea vitaminei D3 este recomandată în mod deosebit persoanelor afectate de poliartrită, iar analizele sangvine pentru dozarea acesteia trebuie efectuate periodic.
Vitamina K, o nouă descoperire în controlul poliartritei reumatoide
Așa cum importanța vitaminei D în controlul poliartritei reumatoide a provocat numeroase reacții pozitive în lumea medicală, un alt nutrient este pe cale să devină extrem de promițător. Este vorba despre vitamina K, o vitamină liposolubilă, care deși pare lăsată într-un con de umbră, ea joacă roluri importante în organism, nefiind cu nimic mai prejos decât vitaminele A, D și E, din aceeași grupă a vitaminelor liposolubile.
Un studiu de referință, publicat în European Journal of Pharmacology și efectuat de o echipă de cercetători din Egipt și Arabia Saudită, indică faptul că vitamina K ar putea deține cheia tratamentului și prevenirii poliartritei reumatoide. Dar pentru a înțelege rezultatele studiului, prezentăm câteva informații esențiale despre vitamina K.
Formele vitaminei K și rolul lor în organism
Există trei forme ale vitaminei K:
- K1 filochinona, derivată din surse vegetale,
- K2 menachinona, derivată prin fermentare,
- K3 menadiona, o formă de sinteză a vitaminei K1.
Cel mai cunoscut rol al vitaminei K se referă la coagularea sângelui, de unde provine și denumirea de „vitamină antihemoragică”. Dar trebuie știut, de asemenea, că toate cele trei forme contribuie la metabolismul calciului în organism. Forma care stârnește un mare interes în lumea științifică este vitamina K2 (cu mai multe subtipuri), datorită funcției importante în transportul calciului în sistemul osos, alături de vitamina D3. În absența vitaminelor K2 și D3, calciul nu este folosit corespunzător în organism, ba mai mult decât atât, el devine dăunător, putând fi transformat în calculi renali sau în depuneri calcifiate în interiorul vaselor de sânge (principala cauză a bolilor cardiovasculare).
Ce spun studiile despre vitamina K2?
O serie de studii preclinice și clinice au evidențiat eficiența diferitelor forme ale vitaminei K2 în managementul poliartritei reumatoide. Inițial, studii preclinice au arătat că MK-4, o formă a vitaminei K2, a blocat dezvoltarea artritei într-un grup experimental animal cu poliartrită reumatoidă. Apoi s-a sugerat că MK-4 ar putea oferi beneficii și în poliartrita umană. Au fost derulate și studii clinice, în care s-a arătat că forma MK-4 a redus simptomele poliartritei în rândul pacienților, scăzând totodată și markerii clinici și biochimici ai bolii. Știind că MK-7, o altă formă a vitaminei K2, are o biodisponibilitate mai mare decât MK-4, cercetătorii au dorit să afle dacă se pot obține rezultate mai bune cu această formulă.
Pentru a clarifica rolul terapeutic al MK-7, cercetători de la universități din Egipt și Arabia Saudită au reunit într-un studiu clinic randomizat 84 de pacienți cu poliartrită reumatoidă (24 bărbați și 60 femei, cu vârsta medie de 47 de ani). Pacienții au fost împărțiți în două grupuri egale: 42 tratați cu MK-7, 42 în grupul de control. Au fost administrate câte 100 micrograme MK-7 pe zi, timp de 3 luni, fără a schimba regimul terapeutic normal în caz de poliartrită.
Pentru a evalua beneficiile administrării MK-7, autorii au înregistrat markerii clinici și biochimici în cazul tuturor participanților, înainte și după 3 luni. Rezultatele au arătat scăderi semnificative în grupul celor tratați cu MK-7 pentru următorii markeri ai inflamației:
- rata de sedimentare a eritrocitelor (ESR),
- proteina C-reactivă (CRP),
- metaloproteinaza matriceală (MMP-3).
În plus, s-a constatat reducerea scorului de activitate a bolii după evaluarea a 28 de articulații pentru fiecare pacient tratat cu MK-7.
Un alt rezultat important al studiului a fost acela că MK-7 a dus la creșterea nivelului de osteocalcină, un marker important al sănătății osoase. Osteocalcina este o proteină osoasă cu rol structural, a cărei sinteză este stimulată de vitamina D3 și, iată mai nou, de vitamina K2.
În concluzie, autorii studiului au afirmat că: „MK-7 reprezintă un nou agent promițător în cazul poliartritei reumatoide, în terapie combinată cu alte medicamente antireumatice”.
De unde poți lua vitamina K?
Vitamina K1 sau filochinona se găsește în legumele cu frunze verzi, iar cele mai bogate surse sunt următoarele: varza Kale, varză (toate sortimentele), spanac, andive, ruccola, valeriană, salată verde.
Vitamina K2 sau menachinona este sintetizată în principal la nivelul florei intestinale a organismului, dar de multe ori în cantitate insuficientă pentru a satisface nevoile organismului. Poate fi procurată și din alimente fermentate, cum ar fi iaurturile (sana, kefir) sau varza murată, dar tot în doze insuficiente. În completare se poate opta pentru administrarea unui supliment de vitamina K2.
Surse:
- ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18484089
- greenmedinfo.com/blog/vitamin-k2-effective-rheumatoid-arthritis
- ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18484089
- doctormurray.com/vitamin-k2-effective-in-rheumatoid-arthritis/
- doctormurray.com/health-conditions/rheumatoid-arthritis/
- passeportsante.net/fr/Maux/Problemes/Fiche.aspx
- lanutrition.fr/les-meilleures-sources-de-vitamine-k