Anxietatea si depresia. De ce nu este totul in capul tău?

De ce te simți așa?

Știi momentul acela când te simți neliniștit/ă sau trist/ă fără un motiv clar și te întrebi ce se întâmplă cu tine? Anxietatea și depresia pot veni din o grămadă de direcții, dar eu am dat recent peste ceva surprinzător – din perspectiva endobiogeniei, o abordare mai holistică a medicinei. O cauză surprinzătoare a depresiei și anxietății poate fi chiar spasmofilia, care în medicina tradițională e văzută doar ca o lipsă des întâlnită de calciu și magneziu. În endobiogenie însă, problema merge mult mai adânc și poate declanșa simptome la care nici nu te-ai aștepta, de tipul palpitații sau ceață mentală până la dismenoree sau chiar diskinezie biliară.

Haide să-ți explic pe scurt ce se petrece în corp, fără să intru în detalii prea tehnice – o să încerc să fiu cât se poate de clară, ca și cum aș povesti unei prietene. Sistemul nervos autonom, cel care controlează reacțiile noastre de stres, are mare nevoie de calciu și magneziu ca să meargă ceas. După un puseu de adrenalină – care apare în acel moment când te sperii sau ești agitat/ă – rămâne un fel de tensiune interioară, un tonus alfa care trebuie calmat cu magneziu ca să revenim la starea de relaxare, parasimpatică. Dacă beta-ul acesta întârzie sau e blocat, alfa-ul persistă și uite așa apare neliniștea acea pe care o numim anxietate, un tremur subtil în interior, palpitații care te fac să crezi că o iei razna.

Mai apoi, cortizolul, hormonul stresului, consumă mult calciu – crește utilizarea lui în celule, îl pierzi prin urină și îl absorbi mai puțin din intestin. Iar estrogenul? Acesta amplifică cererea și îl blochează în oase, lăsând mai puțin disponibil pentru adaptarea zilnică. Fluctuațiile hormonale – indiferent de vârstă sau ciclu – pot face ca emoțiile să o ia razna și mai tare, prin toate căile acestea interconectate.

Nu uita de intestin și microbiom – disbioza, adică un dezechilibru al bacteriilor bune, plus o permeabilitate crescută a intestinului (ceea ce numim „leaky gut”), lasă să treacă niște toxine precum LPS-ul, care activează microglia în creier. Rezultatul? O neuroinflamație subtilă care îți dă ceață mentală, anxietate sau o tristețe care pare să vină de nicăieri, fără explicație logică.

Să nu uităm de rollercoaster-ul cu dopamina: alimentele ultra-procesate, telefoanele și device-urile care ne dau plăcere instantă creează spike-uri dopaminergice, aproape ca substanțele de abuz. Pe termen lung, receptorii se obișnuiesc și scad în număr, așa că poftele cresc, apare compulsivitatea și, inevitabil, mai multă anxietate sau rușine că nu te poți controla.

În fond, sănătatea mintală nu se rezumă doar la creier – e influențată de fluxul sanguin, inflamația cronică care mocnește în fundal, hormoni care dansează haotic, toxine din mediu, infecții ascunse, expunerea la câmpuri electromagnetice, calitatea somnului sau chiar și genele tale. Toți factorii aceștia contează enorm, chiar dacă nu îți vorbește nimeni despre ei și sunt adesea trecuți cu vederea. Creierul reacționează cum poate: uneori cu depresie, alteori cu anxietate sau tulburări cognitive, în funcție de ce-l afecrează și cum îl „hrănim” zilnic. E fascinant, nu? Dar și un pic înfricoșător să realizezi cât de interconectat e totul.

Acum că am vorbit despre ce se întâmplă în fundal, hai să vedem cum arată spasmofilia în viața reală – adică ce semne îți dau de bănuit că spasmofilia ar putea fi în spatele anxietății tale. Nu e mereu evident, pentru că simptomele pot fi diverse, aparent fără legătură între ele. Dar când le ai pe toate la pachet, începe să se contureze un tablou.

Imaginează-ți că te trezești dimineața cu o greață ciudată, de parcă ai mâncat ceva rău aseară, dar n-ai făcut-o. Sau că brusc simți nevoia să alergi la baie, deși ai fost acum cinci minute. Ai atacuri de panică din senin, momente în care lumea pare ireală – derealizare – și te cuprinde o amețeală care te face să stai în pat toată ziua. Hipervigilența, atunci când ești mereu în gardă, ca și cum aștepți o nenorocire, și furnicăturile de la  mâini sau picioare (parestezii). Unele femei simt spasme musculare, fasciculații – acel moment când ți se zbate un ochi sau apar contracții involuntare la gambă – palpitații, extrasistole care te sperie de moarte și chiar dureri menstruale puternice și sindrom premenstrual.

Nu în ultimul rând, semnele clasice pe care le testează medicii: semnul Chvostek sau Trousseau, dacă ies pozitive, e un indiciu clar.

Dar atenție mare aici: înainte să spui „aha, am spasmofilie!”, trebuie să excludem lucruri mai serioase. Probleme cu tiroida, afecțiuni neurologice sau cardiovasculare. Nu e de joacă – un medic bun face analize, ecografii, poate și un EKG, ca să fie sigur că nu e ceva organic grav ascuns în spate. Numai după ce toate acestea ies bine poți să te uiți spre spasmofilie ca explicație. Altfel, riști să treci pe lângă o problemă reală care are nevoie de tratament urgent.

Știi când cineva îți zice „e doar în capul tău, relaxează-te” și tu știi că nu e chiar așa? Ai dreptate! Spasmofilia și toată ideea aceasta cu anxietatea/depresia nu sunt simple lucruri din capul tău – sunt un dans haotic între ce mănânci, ce toxine îți intră în corp, hormonii care o iau razna și un sistem nervos care urlă după ajutor. Acum hai să-ți spun cum poți să pui lucrurile în ordine, pas cu pas. Nu-ți promit minuni peste noapte, dar dacă aplici cu răbdare, o să vezi diferența.

Dieta

Gândește-te la verdețuri și legume – spanac, kale, rucola – plus crucifere precum broccoli sau varză, care curăță ficatul ca la niște baghete magice pentru corpul tău. Asigura-te ca și leguminoasele (linte, năut), fructele de pădure pline de antioxidanți, semințele de dovleac sau floarea-soarelui pentru magneziu și zinc, ciocolata neagră amară (peste 70%), strugurii roșii pentru resveratrol și peștele mic sau mediu fac parte din alimentația ta cât mai des posibil. Toate acestea hrănesc neurotransmițătorii, ajută la calmarea inflamației și țin glicemia stabilă, ca să nu mai ai schimbări bruște de dispoziție.

Dacă tot am vorbit despre ce să incluzi, hai să vorbim despre ce să excluzi: zahărul adăugat, îndulcitorii artificiali, pâinea albă, pastele, uleiurile rafinate, fast-food-ul și alcoolul – toate acestea alimentează inflamația și te pun pe montagne-russe-ul cu dopamina. Mănânci un croasant, te simți euforic 10 minute, apoi glicemia se prăbușește și tu te întrebi de ce ești iritat. Îți suna familiar?

Iată ce spune endobiogenia că poți face pentru această problema

• Magneziu: bisglicinat sau treonat, doze mici fracționate până corpul tău se obișnuiește. În crize acute, microdoze repetate. Calciu? Evită-l acum, rezervă-l pentru faza ulterioară.
• Plante utile (din endobiogenie): Mușețel (Anthemis), melisa, tei – ceaiuri sau tincturi zilnice. Adaptogene blânde: rhodiola dimineața, ginseng tot atunci (nu seara).
• Trucuri rapide: Respiră 4-4-8 (inspiri 4, ții 4, expiri 8), HeartMath pe telefon, plimbări în natură, somn profund, fără lumină albastră după 20.00.

Repară terenul (următoarele 8-12 săptămâni)

• Axa intestin-creier: Fă o dietă de eliminare 4-6 săptămâni apoi reintrodu unul câte unul să vezi ce îți declanșează simptomele fizice și emoționale.
• Hrănește-ți creierul zilnic: Verdețuri, crucifere, omega-3 in doze mari, semințe, polifenoli din afine, cacao pură, colină din broccoli sau quinoa.
• Dacă ești blocată blocat/ă în starea alfa: Lavandă, pasiflora, mușețel.

Nu pleca la drum singură cu suplimente și ceaiuri – unele lucruri trebuie verificate serios, ca să nu tratezi în gol. Când simți că simptomele nu trec sau se înrăutățesc, du-te la un doctor care înțelege că corpul funcționează ca un tot unitar (ideal medicină funcțională sau endobiogenie). Iată ce merită să ceri, fără să exagerezi:

• Analiza microbiomului intestinal: Arată disbioza reală, dacă intestinul tău e inflamat, cum digeri grăsimile sau proteinele, și dacă ai absorbție proastă, etc. Multe anxietăți pornesc de aici, crede-mă.
• Markeri de „teren” esențiali: Vitamina D, feritină și hsCRP ca să vezi inflamația mocnită, zincul, magneziul din globulele roșii, panel tiroidian complet (TSH, fT4, fT3, anticorpi), glicemie + insulină à jeun, și homocisteina (dacă e mare, înseamnă stres oxidativ și lipsă de B-uri).
• Doar dacă povestea ta sugerează: Teste pentru autoimunitate neurologică, teste pentru intoleranță la gluten non-celiacă sau infecții ascunse care declanșează totul (Lyme, EBV, etc.). Testele de neurotransmițători în urină? Frumoase pe hârtie, dar nu spun nimic despre ce se întâmplă în creier.

În concluzie, nu e totul „doar în capul tău”. Spasmofilia e ca un bec care pâlpâie pentru că firul de curent e slăbit: calciul nu ajunge unde trebuie în clipa potrivită, iar magneziul nu poate să apese butonul de „off”. Dacă continui să aprinzi focul cu stres, mâncare ultra-procesată și disbioză, și mai arunci și benzină – zahăr, nopți albe, toxine din plastic sau parfum – creierul o să urle sub forme diferite. Corpul tău știe să se vindece. Tu doar trebuie să-i dai uneltele potrivite.