SIBO apare atunci când bacterii care în mod normal trăiesc pașnic în intestin ajung să se înmulțească excesiv în intestinul subțire. Deși aceste bacterii fac parte din microbiota normală, localizarea lor este esențială. Intestinul subțire nu este conceput pentru o încărcătură bacteriană mare, iar prezența excesivă a acestora perturbă procesele digestive normale.
Acest dezechilibru duce la fermentarea prematură a alimentelor, cu producere excesivă de gaze, balonare, disconfort abdominal, diaree sau constipație. În timp, SIBO poate afecta semnificativ absorbția nutrienților, contribuind la deficite nutriționale, oboseală cronică, scăderea energiei și chiar tulburări de concentrare. Mulți pacienți descriu senzația că „mănâncă, dar nu se hrănesc cu adevărat”.
De ce este importantă testarea pentru SIBO
Simptomele SIBO sunt adesea nespecifice și pot fi ușor confundate cu cele ale sindromului de intestin iritabil sau ale altor afecțiuni digestive. De aceea, testarea joacă un rol esențial în stabilirea unui diagnostic corect.
Testul respirator este metoda cea mai frecvent utilizată și presupune măsurarea gazelor produse de bacterii, hidrogen și metan, după ingestia unui substrat precum lactuloza sau glucoza. Valorile obținute oferă indicii clare despre tipul de fermentație care are loc în intestinul subțire.
Interpretarea rezultatelor: cheia diferențierii tipurilor de SIBO
Interpretarea corectă a rezultatelor este la fel de importantă ca testarea în sine. În funcție de gazele predominante, pot fi identificate diferite tipuri de SIBO:
- SIBO cu hidrogen, asociat frecvent cu diaree și tranzit accelerat.
- SIBO cu metan (numit uneori și IMO – suprapopulare cu metan), corelat mai ales cu constipația și tranzitul lent).
- SIBO mixt, în care sunt prezente ambele tipuri de gaze și simptomele pot varia.
Fără o interpretare adecvată, intervenția aleasă poate fi ineficientă sau incompletă, ceea ce duce la recurența simptomelor.
Diferențierea tipurilor de SIBO permite personalizarea strategiei terapeutice. Intervenția poate include modificări alimentare, suport pentru motilitatea intestinală, terapii antimicrobiene specifice și refacerea mucoasei intestinale. Abordarea nu ar trebui să se concentreze doar pe reducerea bacteriilor, ci și pe corectarea cauzelor care au permis apariția dezechilibrului.
De asemenea, te-ar mai putea interesa și: https://www.youtube.com/watch?v=IyukyQtvMvQ












