ADHD – patru litere care pot perturba liniștea unei familii sau a unui colectiv de copii. Patru litere care înseamnă mai mult decât o tulburare comportamentală a copilului. Uneori se transformă într-o etichetă, alteori o adevărată sentință. Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenție, căci așa se traduce acronimul ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder), este o tulburare ce-și pune amprenta asupra vieții unui copil atât la școală, cât și acasă sau în alte împrejurări. Simptomele pot afecta negativ rezultatele școlare, relațiile cu colegii, pot conduce la relații familiale tensionate și probleme în diverse situații sociale. Din cauza acestui impact puternic asupra copilului, în ultima perioadă, tot mai mulți părinți au început să caute informații despre ADHD, să meargă cu copiii la specialiști. Ceea ce nu este deloc greșit. Numai că diagnosticul acestei tulburări este unul complex și, din păcate, în ultimul timp au apărut tot mai multe cazuri fals diagnosticate, avertizează psihologii. Iar consecințele sunt serioase.
Cum recunoști un copil cu ADHD?
„Diagnosticul de ADHD se pune pe baza unei evaluări comportamentale care trebuie să dureze aproximativ șase luni, timp în care se va observa dacă cele trei simptome principale, neatenția, impulsivitatea și hiperactivitatea, sunt prezente împreună și constant, indiferent de vârsta copilului. Peste 50% dintre cazurile de copii cu ADHD, care au trecut pragul cabinetului în ultimii ani au fost fals diagnosticați și asta din cauză că nu se ține cont de criteriile diagnosticării și finețea simptomatologiei, care se poate confunda cu manifestări ale altor boli”, a declarat psihologul clinician Yolanda Crețescu, fondatoarea programului Happy Minds, un concept unic în România, în cadrul căruia copilul beneficiază de o abordare holistică.
Simptomele ADHD: între mit și adevăr
Psihologul Yolanda Crețescu detaliază simptomele specifice ADHD și explică de ce sunt acestea diferite față de aceleași manifestări care nu au legătură cu boala:
- Neatenția. În ADHD, neatenția nu este cauzată de plictiseală sau dezinteres, ci de o incapacitate a copilului de a se concentra, de a-și organiza singur activitățile, precum și de a-și duce la bun sfârșit sarcinile pe care nu reușește să le prioritizeze.
- Impulsivitatea. Are la bază tot o incapacitate, și anume aceea de a nu-și putea menține relații socio-afective, de a nu fi capabil să se integreze într-un colectiv. Chiar dacă intenționalitatea copilului este una pozitivă, lipsa de atenție îl face să se deconecteze de ceea ce se întâmplă în jurul său.
- Hiperactivitatea. Nu trebuie confundată cu un surplus de energie pe o durată determinată. Hiperactivitatea în ADHD este prezentă continuu, independent de sarcina pe care o are copilul și este caracterizată prin agitație psihomotorie.
Ce se poate ascunde în spatele unui fals diagnostic de ADHD?
„Mai sunt și cazuri în care un copil intră în luptă de putere cu părinții sau profesorii săi, dorind să obțină atenție sau să se victimizeze. Un copil răsfățat nu este un copil care are ADHD”, explică Yolanda Crețescu, psiholog cu o experiență de 13 ani în domeniul psihologiei copilului. De asemenea, aceasta subliniază faptul că cele trei simptome amintite anterior pot fi și manifestări ale altor afecțiuni, care se pot confunda foarte ușor cu diagnosticul de ADHD. În acest sens, psihologul oferă lămuriri, care să îndrume părinții cu copii către un control de specialitate, menit să lămurească acest aspect:
Depresia. Lipsa de concentrare este un simptom care se manifestă și în depresie. De asemenea, este afectată și memoria deoarece acele gânduri negative, care îl solicită foarte tare, cauzează ulterior probleme de memorie. Însă lipsa de concentrare din depresie este lipsită de energie, este însoțită de tristețe, pe când în ADHD nu există acest lucru.
Anxietatea. Poate determina o stare de agitație, mergând până la hiperactivitate, însă este o tulburare de sine-stătătoare, care nu îndeplinește criteriul de sinergie între neatenție, impulsivitate și hiperactivitate.
Autismul. La fel ca și copilul cu autism, și copilul cu ADHD se adaptează greu la schimbări, nu este capabil de a dezvolta legături emoționale, ceea ce îi blochează interacțiunea cu persoanele din jur. Copilul devine hiperexcitat nervos deoarece mediul înconjurător îi prezintă niște stimuli care sunt prea puternici, generând astfel o hiperactivitate, ce ne poate păcăli.
Tiroida hiperactivă. Printre manifestările sale se numără și tristețea, asociată de cele mai multe ori cu lipsa interesului pentru diverse activități sau scăderea capacității de concentrare. Însă acest lucru nu este același cu incapacitatea de concentrare, specifică ADHD-ului.
Lipsa de fier. Poate provoca iritabilitate sau senzația de oboseală și disconfort. De asemenea, poate determina o capacitate cognitivă redusă, fiind astfel confundată cu neatenția și cu incapacitatea de concentrare. Însă, într-o analiză clinică sumară, se poate vedea că este vorba despre un deficit de fier. De aceea, înainte de a pune diagnosticul de ADHD, este bine să fie realizate și analize medicale pentru a determina dacă pot fi și alte cauze ale simptomatologiei.
Așadar, ADHD nu este boala copilului obraznic, concluzionează psihologul Yolanda Crețescu. În spatele acestui diagnostic se poate ascunde fie un copil normal, care are nevoie de mai multă atenție din parte familiei sau profesorilor, fie tulburări precum depresia, anxietatea, autismul sau tiroida hiperactivă. O modalitate corectă de a diagnostica corect ADHD este aceea de a realiza o evaluare comportamentală, care să dureze aproximativ 6 luni, timp în care se va observa dacă cele trei simptome principale (neatenția, impulsivitatea și hiperactivitatea) sunt prezente împreună și constant, indiferent de vârsta copilului.
