Grăsimea din jurul abdomenului: un indicator important al riscului metabolic

Continuăm prin acest articol seria noastră amplă dedicată sindromului metabolic.

După ce am explorat hipertensiunea arterială și rezistența la insulină, abordăm acum un alt pilon important al aceluiași sindrom, şi anume adipozitatea de tip visceral, componenta care stă la baza transformării dezechilibrelor metabolice într-o rețea inflamatorie profundă și persistentă.

Ştim la ora actuală că nu toată grăsimea acumulată în organism este la fel. Ştim, de asemenea, că ţesutul adipos visceral nu este inert, ci un organ endocrin activ, un generator de semnale hormonale, inflamatorii și neuroendocrine care modelează întregul metabolism, de la intestin și ficat, până la sistemul nervos central.

Grăsimea care se acumulează în jurul organelor interne (ficat, pancreas, rinichi, intestin) joacă un rol central în aşa-numitul sindrom de adipozitate viscerală (Visceral Adiposity Syndrome), termen propus de cercetătorii clinicieni încă din 2016.

Aceasta nu este doar o consecință a surplusului caloric, ci rezultatul unor interacţiuni complexe între factori genetici, epigenetici, hormonali, inflamatori și microbiotici. Expansiunea țesutului adipos visceral declanșează o cascadă inflamatorie prin recrutarea macrofagelor de tip M1 și secreția de citokine proinflamatorii (TNF-α, IL-6, IL-1β), care interferează direct cu semnalizarea insulinei și induc insulinorezistență sistemică. În paralel, se instalează disfuncția endotelială, retenția de sodiu și hipertensiunea, iar la nivel hepatic steatoză (încărcare grasă) și activarea căii renină-angiotensină-aldosteron.

Obiectivul genetic – obezitatea este de mai multe tipuri

O echipă de cercetători de la Harvard a făcut în 2025 o descoperire care schimbă complet modul în care privim obezitatea. Nu mai este considerată o singură boală, ci un ansamblu de 11 tipuri diferite, fiecare cu propriile cauze și mecanisme din corp. Studiul, bazat pe analiza genetică a peste două milioane de oameni, a arătat că există sute de zone din ADN implicate în apariția obezității, iar o parte dintre ele nu mai fuseseră descoperite până acum. Aceste descoperiri arată că obezitatea poate apărea prin mai multe „drumuri” biologice diferite, nu printr-un singur mecanism comun:

• dereglări ale axei hipotalamus–sistem nervos autonom,
• defecte de secreție sau sensibilitate la insulină,
• inflamație și disfuncție imună,
• modificări ale metabolismului lipidic și al adipokinelor.

Această diversitate explică de ce două persoane cu același IMC pot avea riscuri metabolice complet diferite. De aici derivă conceptul de obezitate sănătoasă metabolic (MHO) și obezitate nesănătoasă metabolic (MUO), distincție confirmată de datele genetice și de distribuția grăsimii viscerale. Mai pe scurt: nu greutatea totală contează, ci mecanismele biologice care o susțin.

De la grăsime la inflamație și disfuncție sistemică

Țesutul adipos visceral este ca o sabie cu dublu tăiş. În stadiul fiziologic, el stochează energie și secretă adiponectină, cu rol protector. Când se extinde, însă, devine o sursă de inflamație cronică de grad scăzut. Nutrienții în exces, mai ales grăsimile saturate, activează receptori de tip toll-like (TLR-2, TLR-4), declanșând cascada NF-κB, cu eliberare de TNF-α și IL-6. Aceste citokine reduc sensibilitatea la insulină, stimulează lipoliza, cresc acizii grași liberi și amplifică stresul oxidativ.

Mai mult, disbioza intestinală joacă un rol major: o floră bacteriană dezechilibrată favorizează trecerea lipopolizaharidelor (LPS) în sânge, accentuând inflamația sistemică și depozitarea viscerală de ţesut adipos.

Un studiu recent confirmă că o dietă bogată în fibre reduce raportul Firmicutes/Bacteroidetes, crescând producția de acizi grași cu lanț scurt (SCFA), care ameliorează sensibilitatea la insulină și scad inflamația.

Implicaţii neuroendocrine şi epigenetice

Datele recente arată că sistemul nervos autonom influențează direct metabolismul adipos: componenta simpatică stimulează lipoliza prin receptorii β-adrenergici, iar cea parasimpatică o inhibă, favorizând stocarea. Un dezechilibru între cele două, amplificat de stresul cronic, favorizează acumularea de grăsime viscerală și insulinorezistență.

În plus, factorii epigenetici (cum ar fi nutriția deficitară prenatală sau stresul intrauterin) pot „programa” predispoziția către sindrom metabolic prin modificări ale expresiei genelor ce implică leptina, IL-10 și transportul colesterolului.

Strategii actuale de reducere a adipozității viscerale

Noile cercetări au arătat că grăsimea viscerală răspunde foarte rapid la intervenții de tip funcţional. Chiar și o scădere de 5–10% din greutatea corporală poate reduce cu 15–30% masa de grăsime viscerală. Aceasta se poate realiza prin:

a) Nutriția metabolică personalizată

Nu există o singură dietă „corectă”, dar principiile comune sunt clare:

• reducerea carbohidraților rafinați și a zaharurilor adăugate;
• creșterea aportului de fibre, legume, proteine curate și grăsimi sănătoase;
• integrarea postului intermitent sau a restrângerii ferestrelor alimentare (de tip 14:10, 16:8).

Dietele mediteraneană, DASH și Paleo-moderată, adaptate metabolic, au demonstrat efecte superioare asupra reducerii grăsimii hepatice și viscerale. Astfel:

• Dieta mediteraneană se bazează pe simplitate și prospețime: ulei de măsline extravirgin, pește gras, legume colorate, leguminoase, ierburi aromatice și un pahar de vin roșu ocazional. Se implementează natural, prin alegerea alimentelor întregi și locale, gătite lent, fără excese.
• DASH (Dietary Approaches to Stop Hypertension) pune accent pe legume, fructe, lactate slabe, nuci și cereale integrale, cu aport redus de sodiu și grăsimi saturate. Ideală pentru cei cu hipertensiune sau retenție de apă, se aplică simplu: mai multe alimente verzi, mai puțină sare, mai multă apă.
• Paleo-moderată elimină produsele ultraprocesate, zahărul și făinurile rafinate, menținând proteinele curate, grăsimile naturale (avocado, nuci, ulei de cocos) și legume în abundență. Poate fi adaptată modern, prin includerea unor surse controlate de carbohidrați, cum ar fi fructele de pădure sau quinoa.

Fiecare dintre aceste modele nu este nici pe departe o „dietă” rigidă, ci efectiv o strategie metabolică ce restabilește ritmul firesc al corpului: mese rare, dense nutritiv și adaptate cerinţelor zilnice de nutrienţi. Ȋn funcţie de preferinţe şi posibilităţi, dar şi de sfatul unui specialist, fiecare poate alege dieta care i se potriveşte.

b) Mișcarea cu scop metabolic

Exercițiile aerobice de intensitate moderată și antrenamentele de rezistență stimulează arderea grăsimii viscerale, chiar fără pierdere ponderală semnificativă.

Iată combinația ideală: 150–300 min/săptămână de activitate aerobică + 2–3 sesiuni de forță/săptămână. Studiile arată că după 4–6 luni de activitate constantă, grăsimea viscerală poate scădea cu 15–20%.

c) Somnul, stresul și neurobiochimia

Privarea de somn și cortizolul crescut mențin adipozitatea viscerală, stimulând pofta de dulce și blocând arderea grăsimilor. Somnul de 7–8 ore/noapte, într-un mediu întunecat și răcoros, permite corpului să își regleze insulina, leptina și hormonii de sațietate.

Expunerea la lumină naturală dimineața sincronizează ceasul biologic și crește secreția de serotonină, precursorul melatoninei, hormonul somnului profund.

Strategiile simple de relaxare precum respirația lentă, mindfulness-ul, rugăciunea sau câteva minute de tăcere conștientă înainte de culcare reduc cortizolul și reactivează sistemul parasimpatic, ajutând metabolismul să iasă din starea de „luptă, fugă sau blocaj”.

Chiar și 10 minute zilnic dedicate calmului pot schimba chimia corpului mai mult decât o oră de efort forțat.

Iată şi o listă cu suplimente alimentare care pot susţine acest proces complex de reducere a adipozităţii:

• Berberină: îmbunătățeşte sensibilitatea la insulină și reduce nivelul glicemiei; susţine metabolismul în special în cazul rezistenței la insulină.
• Extract de ceai verde (EGCG): susține oxidarea grăsimilor și procesul de termogeneză; manifestă efecte susținute în combinație cu dieta și exerciţiul fizic.
• L-carnitină: ajută la transportul acizilor grași în celule pentru a fi arși, crește energia în timpul efortului.
• Magneziu: esențial pentru sensibilitatea la insulină, relaxare musculară și somn profund; deficitul favorizează cortizolul crescut. Recomand formele (bis)glicinat şi malat.
• Omega-3 (EPA/DHA): reduce inflamația de grad scăzut, îmbunătățește fluiditatea membranelor celulare și susţine funcția hepatică. Ca surse putem opta pentru ulei de pește purificat, krill sau alge marine (pentru vegetarieni).
• Vitamina D3+K2: reglează axa insulina–renină–angiotensină, reduce inflamația viscerală și susţine funcția imunitară.
• Coenzima Q10: susține mitocondriile în procesele de oxidare a grăsimilor și previne oboseala asociată stresului metabolic.
• Acid alfa-lipoic (ALA): antioxidant universal, susține conversia glucozei în energie și reduce stresul oxidativ hepatic.
• Curcumin (cu piperină pentru absorbție crescută): antiinflamator puternic, reduce inflamația viscerală și hepatică, protejează endoteliul.
• N-acetilcisteină (NAC): precursor al glutationului, susţine detoxifierea hepatică și reduce stresul oxidativ din țesutul adipos.
• Cafeină (inclusiv din cafea, guarana, ceai verde ori suplimente): stimulează metabolismul și crește arderea caloriilor; Poate reduce temporar pofta de mâncare.
• Capsaicină (din ardeiul iute): crește rata metabolică și poate reduce pofta de mâncare; contribuie la termogeneză.
• Glucomannan: fibră solubilă care creează senzație de sațietate; reduce aportul caloric prin scăderea apetitului.
• Cholină: susține funcția ficatului și metabolismul grăsimilor; utilă în procesul de slăbire.
• Extract de scorțișoară (Cinnamomum cassia) – stabilizează glicemia postprandială, îmbunătățește sensibilitatea la insulină.

Pentru dozare şi monitorizare personalizate, dar şi pentru integrarea tuturor elemetelor de stil de viaţă recomand întotdeauna colaborarea cu un specialist în Medicină Funcţională, atent la detalii.

Aşadar, ce concluzie putem trage? Adipozitatea viscerală nu ţine de estetică, ci este o expresie biologică a unui dezechilibru intern marcat. Înțelegerea ei cere o privire multidimensională: genetică, hormonală, inflamatorie, microbiotică și comportamentală. Dincolo de aceste căi complexe din punct de vedere medical, vestea bună este că acest mecanism este reversibil.

Fiecare alegere conștientă, fie că vorbim de o masă mai simplă şi naturală, o plimbare ori un somn bun reprezintă o formă de terapie. Şi, de altfel, după cum am văzut în articolele anterioare, aşa începe reversul sindromului metabolic: cu pași mici, repetați cu intenție, în fiecare zi.