Fie că locuiești într-un apartament cu o cameră, fie într-o vilă cu mai multe etaje, prezența plantelor de interior în casa ta tinde să devină o necesitate. Pe lângă locul important jucat din punct de vedere estetic, aceste plante au un rol esențial și în îmbunătățirea calității aerului în spațiul respectiv. Datorită structurii lor, aproape orice plantă ajută la eliminarea dioxidului de carbon și la producerea de oxigen, însă există anumite plante care își îndeplinesc această „datorie“ de filtrare a aerului în mod exemplar. Iată câteva dintre ele.
1. Palmierul de bambus (Chamaedorea Seifrizii)
Cu o înălțime ce poate ajunge până la maximum 3 metri, palmierul de bambus este destul de ușor de integrat în peisajul unei încăperi. Cunoscut drept o plantă care acționează ca un filtru, palmierul de bambus te scapă de benzen și tricloretilena din aer. De asemenea, se recomandă așezarea acestei plante lângă piesele de mobilier care pot emana fomaldehide, o altă toxină pe care o poate filtra cu succes.
2. Crinul păcii (Spathiphyllum)
Perfect pentru orice spălătorie sau baie, crinul păcii este specializat în eliminarea sporilor de mucegai. Planta în sine nu are nevoie de cantități mari de apă sau lumină pentru a supraviețui și chiar are niște flori cum rar întâlnești la plantele decorative. În afară de mucegai, planta este cunoscută și pentru eliminarea formaldehidei și a tricloretilenei. Dacă aveți pisici în casă, trebuie să țineți cont de faptul că această plantă este extrem de toxică pentru animale, atunci când este ingerată.
3. Aglaonema
Ceea ce face ca această plantă să fie cu adevărat grozavă este creșterea eficienței sale. Cu cât petrece mai mult timp într-un spațiu, planta devine mai eficientă în eliminarea poluanților atmosferici și a toxinelor din zonă. Similar crinului păcii, aglaonema poate trăi chiar și într-un cadru puțin luminat și poate înflori de mai multe ori.
4. Aloe Vera
Planta de aloe vera este extrem de ușor de crescut și îngrijit și, la fel ca și celelalte plante menționate, este excelentă pentru filtrarea poluanților și a toxinelor din aer. Cu toate acestea, ceea ce o face specială este abilitatea vindecătoare a gelului din frunze. Bogat în vitaminele A, C, E, B1, B2 și B12, gelul poate fi utilizat în mod eficient pentru vindecarea tăieturilor și a arsurilor. De asemenea, aloe vera este eficientă în detoxifiere, alcalinitate, digestie, imunitate, sănătatea pielii și multe altele. Aceasta este cu adevărat o superplantă pe care o poți crește într-un vas mic, pe un pervaz.
5. Planta de cauciuc (Ficus Elastica)
După cum sugerează și numele, planta de cauciuc este capabilă să supraviețuiască și chiar să prospere într-un mediu cu lumină mai puțină și cu temperaturi mai scăzute decât alte plante similare ei. Dintre toate plantele din categoria Ficus testate, ea a obținut cele mai bune rezultate la eliminarea toxinelor și a poluanților din interiorul casei, în special a formaldehidei.
Așadar, indiferent de restricțiile de spațiu sau buget, trebuie să iei în calcul includerea unor astfel de plante în spațiul tău de locuit. Chiar dacă multe dintre beneficiile acestora sunt greu cuantificabile pentru ochiul uman, ele sunt cu siguranță o modalitate ușoară de a ajuta la menținerea sănătății tale și a familiei tale.
- Surse:
- taniaz.ca/6-air-purifying-house-plants/
- mnn.com/health/healthy-spaces/photos/15-houseplants-for-improving-indoor-air-quality/bamboo-palm-chamaedorea
- bhg.com/gardening/plant-dictionary/shrub/bamboo-palm/
- sacredsourcenutrition.com/top-12-benefits-of-aloe-vera/
- houseofplants.co.uk/freshairindoorplants.htm