„Diferența între medicament și otravă o dă cantitatea!“, spunea Paracelsus. Acest lucru se aplică foarte bine iodului.
Celulele tiroidiene sunt singurele celule din corp care pot absorbi iodul, iar rolul glandei tiroide este de a combina iodul și aminoacidul tirozină și de a le transforma în hormoni tiroidieni: tiroxina (T4) și triiodotironina (T3).
Sarea iodată și tiroidita autoimună
În trecut, deficiența de iod era o problemă majoră de sănătate la nivel mondial. Încă din 1990, doar un mic procent de oameni primeau suficient iod, iar 112 țări erau clasificate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) drept „grav deficiente de iod“.
Pentru a aborda această problemă, organizațiile globale de sănătate s-au reunit și au început să adauge iod în sare și în alte alimente. Astfel, până în 2014, numărul națiunilor considerate cu deficit de iod sever a scăzut la zero. Pe măsură ce nivelurile de iod au crescut în țările din întreaga lume, OMS a recunoscut că iodul excesiv poate declanșa boli tiroidiene.
Tiroida este foarte sensibilă la nivelul de iod și s-a demonstrat că își adaptează fiziologia în funcție de cantitatea de iod disponibilă.
De exemplu, în Statele Unite, până în 1928 (când a început programul de iodurare la nivel național) nu erau raportate cazuri de tiroidită Hashimoto. În multe alte țări, studiile au arătat că procentul de tiroidite autoimune a crescut drastic după iodurarea sării.
Iodul este absolut necesar pentru buna funcționare a tiroidei, însă cantitatea este cea care face diferența. Deși circulă destul de mult teoria că persoanele cu afectare tiroidiană autoimună nu trebuie să consume iod și nici sare iodată, acest lucru nu este adevărat, deoarece hormonii tiroidieni pot fi „fabricați“ doar din iod. Într-adevăr, trebuie să ne ferim de excesul de iod, care apare la peste 1000 micrograme iod/zi pentru majoritatea persoanelor și la un prag mai mic (probabil la 500 micrograme/zi pentru persoanele cu tiroidită autoimună). Dar, având în vedere că necesarul de iod pentru o persoană adultă este de 150 micrograme/zi, suntem departe de un exces de iod. În plus, tiroida are mecanisme prin care se protejează de excesul de iod, astfel că sunt necesare cantități mari de iod pentru a putea vorbi de un exces.
Având în vedere că persoanele cu afectare tiroidiană autoimună sunt mai sensibile la excesul de iod pentru că tiroida nu mai reușește să se protejeze atât de eficient, recomandarea este să nu se depășească 500 micrograge/zi, dar nu să evite atât iodul, cât și sarea iodată în totalitate.
De ce este excesul de iod problematic?
Iodul este vital pentru funcția tiroidiană, un co-factor și un stimulator major pentru enzima TPO. Dar pentru persoanele cu Hashimoto, suplimentarea cu iod este ca și cum aruncați benzină pe foc. Deoarece iodul stimulează producția de TPO, acest lucru la rândul său crește dramatic nivelul anticorpilor TPO, indicând o agravare a bolii. Unii oameni dezvoltă simptome ale unei tiroide hiperactive, în timp ce alții nu prezintă nici un simptom în ciuda testelor care arată un nivel crescut de anticorpi TPO. Dr. Datis Kharrazian sfătuiește persoanele cu afecțiuni autoimune ale tiroidei să evite supliementele care conțin iod.
Acesta poate părea un sfat ciudat pentru persoanele cu hipotiroidism, a cărui cauză este deficitul de iod. Studiile arată că atunci când s-a utilizat suplimentarea cu iod pentru a corecta deficiența de iod în țări precum China, Turcia și Sri Lanka, a crescut rata bolilor autoimune ale tiroidei. De asemenea, când iodul a fost adăugat la sarea de masă, rata de boală tiroidiană autoimună a crescut din nou.
Suplimentarea cu iod nu cauzează în sine Hashimoto, dar pare a fi un factor declanșator.
Unele cărți populare despre terapia cu iod recomandă suplimentarea cu doze mari de iod pentru a opri simptomele Hashimoto. Administrarea de doze mari de iod oprește producția de TPO și inhibă formarea hormonului tiroidian. Ca urmare, tiroida devine mai puțin activă, suprimând simptomele hipertiroidiei.
În acest sens, cercetătorii din Iran au documentat procentele de anticorpi TPO și anticorpi TG înainte și după adăgarea iodului în sarea de masă. Între 1983-1984, s-au constatat între 3,2% și 4% adulți cu rezultate pozitive la testele anti-TPO și anti-TG, selectați prin eșantionare aleatorie. În anii 1999-2000 a fost repetată eșantionarea pe 1426 de adulți și s-a constatat că 12,5% dintre ei aveau rezultate pozitive pentru anti-TPO și 16,8% aveau rezultate pozitive pentru anti-TG.
Se pare că răspunsul tiroidei la suplimentarea cu iod este proporțional cu doza. Un studiu sloven a urmărit rata de tulburări tiroidiene după ce cantitatea de iodură de potasiu a crescut de la 10 mg/kg la 12 mg/kg. După creștere, deși s-a înregistrat o scădere marcantă a incidenței hipotiroidiei cauzată de carența de iod (gușă), procentele de tiroidită Hashimoto au crescut de peste 2 ori față de valorile de referință.
Un alt studiu care a fost efectuat în Germania a arătat că și cantități mici de iod pot agrava tiroidita Hashimoto. Ei au analizat un grup de 40 de persoane cu rezultat pozitiv la testul anti-TPO, care au avut un tipar hipoecogenic la ecografia tiroidiană, indicator al tiroiditei Hashimoto. Acestora li s-a administrat o doză mică de iodură de potasiu (250 mcg), iar rezultatele au fost comparate cu cele ale persoanelor din grupul de control (cu 43 de subiecți).
Rezultatele au fost următoarele:
- 9 persoane din grupul care a primit supliment au făcut anomalii tiroidiene, față de numai o persoană din grupul de control.
- Din cei 9 pacienți, 7 au făcut hipotiroidie subclinică, unul hipotiroidie și unul hipertiroidie.
- S-au observat modificări și la nivelul anti-TPO, cât și la structura glandei tiroide.
- La 3 din cei 7 pacienți cu hipotiroidie subclinică și la cel cu hipotiroidie, funcția tiroidiană a revenit la normal după renunțarea la iod.
Potrivit dr. Alan Christianson, consumul unei cantități greșite de iod este factorul principal al tuturor bolilor tiroidiene și al multor anomalii de creștere a tiroidei. Prea puțin, prea mult sau fluctuații ale aportului de iod, toate pot perturba funcția tiroidiană.
Din studiile cu eprubete, am văzut că prea mult iod încetinește tiroida și determină atacul sistemului imunitar. Din studiile epidemiologice (grup de populație) știm că populațiile care cresc aportul de iod continuă să dezvolte mai multe boli tiroidiene ca grup. Între timp, studiile intervenționale (studii clinice) au arătat că persoanele cărora li se administrează mai mult iod dezvoltă afecțiuni tiroidiene, în timp ce reducerea aportului de iod poate inversa adesea boala tiroidiană.
Un studiu clinic recent a arătat că dozele mari de iod au încetinit funcția tiroidiană, dar chiar și dozele mici au fost dăunătoare. În studiu, 256 de adulți care nu aveau boli tiroidiene au primit fie o doză de iod suplimentar, fie placebo. Dozele de iod au variat de la 100 mcg până la 2000 mcg. Nu s-au observat modificări în grupul placebo, dar la mulți dintre cei care au luat 100 mcg de iod s-au dezvoltat boli tiroidiene în decurs de patru săptămâni. Dintre cei care au luat 2000 mcg de iod, 31% au dezvoltat boli tiroidiene.
Într-un alt studiu pentru a evalua tolerabilitatea suplimentării cu iod, unui grup de adulți li s-a administrat 200 mcg de iod sau placebo, timp de 12 luni. Peste 10% dintre cei cărora li s-a administrat iod au dezvoltat boli tiroidiene. Când iodul a fost întrerupt, funcția tiroidiană a celor care au luat iod s-a normalizat.
Aceasta este o veste interesantă, care indică faptul că putem folosi restricția iodului pentru a inversa boala tiroidiană!
Într-un alt studiu efectuat pe oameni, persoanele cu hipotiroidism cauzat de Hashimoto au urmat o dietă cu conținut scăzut de iod sau dieta lor normală. (Acești pacienți au fost semnificativ hipotiroidieni, întrucât nivelurile TSH normale au fost definite în acest studiu în intervalul 0,41 – 4,43 UI/ml, iar media grupului a fost de 14,28 UI/ml).
În termen de trei luni de la reglarea doar a aportului de iod, aproape toate rezultatele nivelului TSH erau normale, media scăzând la 3,18 UI/ml! Cei ale căror niveluri de TSH nu au revenit la normal au observat totuși îmbunătățiri, de obicei de minimum 50%. De exemplu, un astfel de pacient a început cu un scor TSH de 200 UI/ml, iar cu ajutorul dietei cu conținut scăzut de iod, nivelul TSH a scăzut la 100 UI/ml – încă departe de a fi ideal, dar un progres semnificativ într-o perioadă scurtă de timp!
Dintre cei care au urmat o dietă cu conținut scăzut de iod, 78,3% au fost considerați că nu mai au Hashimoto, în termen de trei luni. Între timp, grupul de control al studiului nu a văzut nicio modificare a nivelurilor TSH.
Un punct interesant din acest studiu a fost că aportul inițial de iod nu a fost diferit între respondenți și non-respondenți. Adică, reglarea iodului i-a ajutat pe cei care aveau aporturi medii de iod, la fel de mult pe cât îi ajuta pe cei cu aport ridicat. Acesta este unul dintre motivele pentru care Dr. Christianson susține că nu le cere oamenilor să-și testeze nivelul de iod înainte de a începe dieta de resetare a tiroidei. Dacă cineva nu răspunde, testele cu iod pot fi utile pentru a ne asigura că nu există nicio sursă ascunsă de iod care să împiedice îmbunătățirea.
Noua carte a doctorului Christianson face abordarea echilibrată a iodului foarte simplă și ușor de implementat. Deși abordarea cu iod poate să nu fie răspunsul pentru fiecare persoană cu Hashimoto, poate fi o parte a soluției pentru unii dintre noi.
Atenție însă la faptul că abordarea doctorului Christianson se concentrează doar pe nivelul de TSH, nu și pe alți factori declanșatori și nici nu se concentrează pe scăderea anticorpilor în Hashimoto. Normalizarea funcției tiroidiene și normalizarea anticorpilor tiroidieni necesită fiecare intervenție diferită și ambele sunt importante deoarece, de exemplu, creșterea anticorpilor tiroidieni a fost asociată cu numeroase probleme, inclusiv, dar nu limitat la avort spontan recurent, anxietate și chiar inflamație a creierului.
Având în vedere aceste rezultate, nu este deloc surprinzător că una din cinci femei va avea, la un moment dat, o disfuncție tiroidiană datorată sării iodate.
Este iodul necesar pentru producția de hormoni?
Iodul este foarte important pentru producerea hormonilor tiroidieni. Fără iod și L-tirozină nu avem materia primă pentru a produce hormoni tiroidieni. Este nevoie de aproximativ 52 mcg de iod/zi pentru producerea hormonilor. În România, aportul de iod recomandat este de 150 mcg pentru adulți, 250 mcg pentru femeile însărcinate sau care alăptează și între 90-120 mcg pentru copii, în funcție de vârstă, iar doza maximă admisă de iod este de 1100 mcg.
În SUA s-a efectuat un studiu în cadrul căruia s-au administrat 400 mcg de iod/zi, iar rezultatul a fost de hipotiroidie subclinică. Deci iodul este un element esențial, însă cantitatea este foarte importantă.
Acum, majoritatea recomandărilor susțin că dozele de iod la care pot apărea efecte adverse pot să varieze, iar persoanele cu tiroidite autoimune pot resimți aceste efecte la cantități de iod considerate normale pentru populația generală.
Trebuie să avem mare grijă la cantitatea de iod pe care o ingerăm pentru că acesta se găsește în multe alimente pe care le consumăm des: pește (cod și ton), alge marine, fructe de mare, lactate, produse obținute din cereale , fructe și legume (la acestea, concentrațiile de iod depind de nivelul iodului din sol și fertilizanții folosiți), sarea iodată și alimentele procesate (mezeluri, prăjituri, produse de patiserie).
Interacțiunea halogenilor cu iodul
Pragul de consum de iod poate fi influențat de halogeni precum clorul, bromul și fluorul. Structura chimică a moleculelor acestora este asemănătoare cu structura iodului, atunci când vine vorba de a se atașa de alte molecule.
Un exces de alte molecule cu structură chimică foarte asemănătoare poate să ocupe spațiul rezervat de regulă pentru procesarea iodului. Aceasta este baza farmacologiei moderne și a modului în care se petrec cele mai multe interacțiuni dintre medicamente. Atunci când halogenii ocupă spațiul de atașare destinat iodului, poate să apară o modificare de absorbție, distribuție, metabolism sau excreție care să ducă la intoxicație chiar și la niveluri normale terapeutic.
Analize pentru măsurarea nivelului de iod
În timp ce o dietă cu consum scăzut de iod poate fi utilă pentru mulți oameni, iar deficiența de iod este relativ rară la cei cu Hashimoto, este important de reținut că pentru unii oameni, o dietă cu deficit de iod poate fi cheia îmbunătățirii sănătății tiroidei. Ca atare, este important să ne verificăm nivelul de iod.
Există 3 modalități de testare a nivelului de iod: testul de sânge, testele de urină și testul pe piele (aplicarea iodului pe piele și observarea timpului în care dispare total de pe piele). Din păcate, niciunul dintre aceste teste nu este capabil să dezvăluie un deficit sau un exces de iod, ci mai degrabă reflectă aportul recent de iod.
Aceste testări pot fi utile pentru a determina dacă dieta și stilul de viață conduc la exces de iod, însă testul cel mai util implică verificarea raportului iod urinar/creatinină. Dacă nivelurile depășesc 100 mcg/g înseamnă că nu ați eliminat suficient iod din organism.
Atenție și la produsele de îngrijire personală și la medicamente, doarece și acestea conțin iod!
Concluzie
Hashimoto nu este o afecțiune asociată cu un singur nutrient, ci mai degrabă rezultatul mai multor cauze fundamentale. În timp ce deficiența de iod poate provoca probleme cu tiroida la unii oameni, majoritatea oamenilor primesc suficient (sau prea mult) iod din dieta lor, iar majoritatea persoanelor cu Hashimoto nu au deficit de iod.
A lua o doză mare de iod poate exacerba Hashimoto și accelera distrugerea celulelor tiroidiene. Excesul de iod a fost recunoscut ca un factor declanșator pentru Hashimoto și, ca atare, nu este recomandată utilizarea în mod obișnuit a suplimentelor, exceptând multivitaminele și vitaminele prenatale.
Cu siguranță există pacienți care au observat îmbunătățiri când au folosit doze mari de iod, însă rezultatele arată că riscurile depășesc cu mult beneficiile în cazul celor cu Hashimoto. Pentru cei care au fost expuși la doze mari, recomandarea este de restricție pe termen scurt și suplimentarea seleniului pentru a reduce acumularea de peroxid de hidrogen și pentru a preveni inflamația.
Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ținem minte este faptul că suntem unici și avem nevoi unice și de aceea este necesar să discutăm cu un profesionist medical de încredere pentru a determina abordarea cea mai bună pentru noi și pentru a ne atinge ținta – remisia!
SURSE:
thyroidpharmacist.com/articles/iodine-hashimotos/
pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/14997334/
amymyersmd.com/article/iodine-thyroid-connection/
drjockers.com/iodine-deficiency/
draxe.com/nutrition/iodine-deficiency/
