Sănătatea metabolică și declinul cognitiv

Aud multe persoane ȋn jur plângându-se de faptul că uită din ce ȋn ce mai mult(e), că merg ȋntr-o direcție (de cele mai multe ori cameră din casă) și se ȋntreabă ce caută acolo, ori se concentrează mai greu, ȋși găsesc cuvintele mai greu, obosesc după câteva ore de muncă intelectuală etc. De cele mai multe ori, tindem să punem aceste schimbări pe seama vârstei. Și uneori, da, este corect. Dar de cele mai multe ori aceasta nu înseamnă că orice declin este inevitabil și nici că tot procesul a fost inițiat în creier. Vom vedea ȋn articolul de față cum stau lucrurile de fapt ȋn declinul cognitiv asociat cu statusul metabolic (sau pus pe seama acestuia).

Povestea aceasta începe cu ani sau chiar zeci de ani mai devreme, prin felul în care organismul gestionează glucoza, insulina, tensiunea arterială, lipidele, somnul, inflamația și mișcarea.

Creierul uman reprezintă aproximativ 2% din masa corpului, dar consumă în jur de 20% din energia acestuia în repaus. Și nu are pauză nici când stăm nemișcați și nici când dormim. Neuronii trebuie să mențină permanent diferențe sensibile de concentrație pentru sodiu, potasiu și calciu, să transmită semnale, să recupereze neurotransmițători și să repare anumite structuri. Toate acestea cer un aport continuu de oxigen și “combustibil”, o circulație cerebrală adaptabilă și mitocondrii capabile să transforme eficient energia disponibilă în ATP. Prin urmare, sănătatea cognitivă nu depinde atât de numărul neuronilor, cât mai ales calitatea mediului metabolic în care aceștia încearcă să funcționeze.

Ce înseamnă, de fapt, sănătate metabolică?

Ȋmi pare că pentru mediul public actual sănătatea metabolică a devenit o veritabilă colecție de dispozitive, scoruri și tendințe: monitoare continue de glucoză (purtate de multe ori de persoane sănătoase), fel de fel de scanări corporale repetate, liste interminabile de alimente „permise” și „interzise”…

Ȋnsă din punct de vedere clinic ideea este și mai importantă, și totodată mai simplă: un metabolism sănătos poate utiliza și stoca energia cu flexibilitate, păstrând în limite funcționale glicemia, insulina, tensiunea arterială, nivelul lipidemic și distribuția țesutului adipos. Când se dereglează mai multe dintre aceste sisteme, vorbim despre sindrom metabolic. Acest sindrom reprezintă un semnal de sistem.

Conform criteriilor ȋn uz, diagnosticul este susținut de prezența a cel puțin trei elemente dintre următoarele:

• circumferință abdominală crescută
• tensiune arterială crescută
• glicemie à jeun crescută
• trigliceride crescute
• HDL-colesterol scăzut

Important de știut este și direcția în care se deplasează markerii în timp, nu doar dacă o persoană a trecut sau nu un prag diagnostic. De exemplu, o glicemie încă „normală” nu exclude hiperinsulinemia compensatorie; o greutate considerată acceptabilă nu exclude grăsimea viscerală, ficatul gras sau masa musculară redusă.

Cum anume influențează metabolismul cogniția

Legătura aceasta este, de fapt, rezultatul mai multor căi care se pot ȋntreține și amplifica reciproc:

• rezistența la insulină: insulina nu este relevantă doar pentru glicemie. În creier, ea participă la plasticitatea sinaptică, memorie și reglarea utilizării energiei. În rezistența la insulină, țesuturile răspund mai slab, iar pancreasul secretă inițial mai multă insulină pentru a compensa. În timp, această stare se poate asocia cu semnalizare insulinică cerebrală alterată, stres oxidativ și modificări ale procesării beta-amiloidului. Din acest motiv, boala Alzheimer a fost numită popular „diabet de tip 3”.
• hiperglicemia și variabilitatea glicemică: expunerea cronică la glucoză crescută favorizează produșii finali de glicare avansată, stresul oxidativ și lezarea endoteliului vascular. La persoanele cu diabet, durata bolii și controlul glicemic mai slab se asociază cu un risc cognitiv mai mare.
• disfuncția vasculară: creierul depinde de vase care pot crește rapid fluxul de sânge către regiunile active. Hipertensiunea, ateroscleroza, inflamația endotelială și afectarea microvasculară reduc această adaptabilitate. Pot apărea leziuni mici, uneori silențioase, care se acumulează și afectează în special viteza de procesare, atenția și funcțiile executive.
• inflamația cronică de grad redus (inflamația “subtilă”): se știe la ora actuală că țesutul adipos visceral nu este un depozit inert; el secretă mediatori care pot întreține inflamația sistemică, pot afecta bariera hematoencefalică și pot activa răspunsuri neuroinflamatorii. Inflamația poate funcționa ca un amplificator între obezitatea abdominală, rezistența la insulină, boala vasculară și vulnerabilitatea neuronală.
• mitocondriile și energia: energia creierului se ȋmparte între funcțiile vitale, adaptarea la stres și procesele de creștere, întreținere și reparare. Când stresul alostatic devine cronic, iar livrarea ori utilizarea energiei este ineficientă, întreținerea poate pierde repetat din „buget”.

Creierul este ȋn permanentă legătură cu tot organismul

Ficatul, intestinul, mușchiul, țesutul adipos, vasele și creierul comunică ȋn permanență. Boala hepatică steatotică asociată disfuncției metabolice (MASLD, cunoscută anterior drept ficat gras non-alcoolic) s-a asociat în studii observaționale cu performanțe mai slabe în atenție, memorie de lucru și viteză de procesare, chiar și în absența cirozei. Sunt curent investigate mai multe explicații: rezistența la insulină, inflamația, disfuncția vasculară, perturbarea axei intestin-ficat-creier și, în boala hepatică mai avansată, metabolismul amoniacului.

Microbiomul intestinal poate influența metaboliții circulanți, permeabilitatea intestinală, răspunsul imun și semnalizarea nervului vag.

Somnul insuficient și fragmentat afectează sensibilitatea la insulină, apetitul, tensiunea arterială și reglarea inflamației; în același timp, alterează consolidarea memoriei și procesele nocturne de întreținere cerebrală. Apneea obstructivă de somn adaugă hipoxie intermitentă și oscilații tensionale. Unele cercetări sugerează că asocierea dintre tulburările de somn, depresie și factorii metabolici – descrisă uneori drept „sindrom circadian” – poate fi mai informativă pentru cogniție decât sindromul metabolic privit singur.

Contează și vârsta la care apare expunerea

Riscul metabolic nu are aceeași semnificație la 45 și la 85 de ani. Hipertensiunea, obezitatea abdominală, dislipidemia și hiperglicemia din perioada de mijloc a vieții sunt asociate mai frecvent cu declinul cognitiv ulterior. La vârste foarte înaintate relațiile devin mai puțin lineare: scăderea ponderală poate fi un semn precoce de boală, tensiunea prea mică poate compromite perfuzia cerebrală, iar fragilitatea modifică atât riscurile, cât și obiectivele terapeutice.

Ideal, prevenția metabolică ar trebui să înceapă cât mai devreme; la vârste înaintate, intervenția trebuie individualizată și trebuie să protejeze masa musculară, nutriția și circulația, nu neapărat să urmărească mecanic aceleași cifre ca la adultul de vârstă medie.

Ce putem face, practic?

La momentul discuției, protecția cognitivă este un subiect ȋndelung dezbătut. Deși nu este identificat un singur aliment, dispozitiv sau medicament-minune, se propun intervenții cu beneficii convergente asupra metabolismului, vaselor și creierului:

• foarte importantă măsurarea ȋn dinamică, nu doar a anumitor valori punctuale: tensiunea arterială, circumferința abdominală, glicemia și insulina à jeun, HbA1c, trigliceridele și HDL-colesterolul oferă un tablou de bază. În funcție de context, medicul poate evalua ficatul, funcția renală, apneea de somn, medicația, statusul nutrițional și cauze reversibile ale tulburărilor cognitive. Dar toate acestea necesită o urmărire ȋn timp, nu o singură testare.
• masa musculară trebuie construită și menținută: aceasta pentru că mușchiul este un organ metabolic major și un rezervor important pentru utilizarea glucozei. Activitatea aerobă îmbunătățește capacitatea cardiorespiratorie și vasculară, iar exercițiul de forță protejează masa musculară și sensibilitatea la insulină. Este necesară o adaptare la vârstă și statusul clinic, nu un antrenament standard.
• alimentația adaptată ȋntregului, nu doar părții: un model alimentar apropiat de dieta mediteraneeană, adică alimente minim procesate, legume, leguminoase, fructe, nuci, ulei de măsline, pește și surse adecvate de proteine este indicat pentru sănătatea cardiometabolică și cognitivă, și aduce mai multe beneficii decât o dietă extremă, menită să “scadă musai glicemia”. Desigur, contează și răspunsul glicemic, dar la fel de importante sunt și densitatea nutritivă, aportul proteic, sațietatea, masa musculară și posibilitatea de a menține obiceiul ani de zile.
• somnul și ritmul circadian: metabolismul și cogniția pot fi influențate printr-un program relativ constant, lumină naturală în prima parte a zilei, reducerea luminii intense seara, suficient timp pentru somn și evaluarea sforăitului, somnolenței diurne sau trezirilor frecvente.
• tratarea factorilor vasculari: controlul tensiunii arteriale, diabetului, dislipidemiei și fumatului este și neurologie preventivă, nu doar cardiologie preventivă. Desigur că obiectivele trebuie stabilite împreună cu medicul, în funcție de vârstă, comorbidități și riscul de reacții adverse.
• rezerva cognitivă și relațiile: educația, activitatea intelectuală, auzul, vederea și contactul social pot influența cât de bine tolerează creierul patologia acumulată.

Și asta nu e tot…

O disfuncție cognitivă nou apărută sau progresivă nu trebuie atribuită automat metabolismului. Simptome similare pot produce și:

• depresia
• anxietatea
• hipotiroidismul
• deficitul de vitamina B12
• anemia
• tulburările de somn
• infecțiile
• efectele adverse ale medicamentelor
• consumul de alcool
• bolile neurologice
• …și altele.

Dincolo de aceste aspecte, atrag atenția că debutul brusc al confuziei, dificultățile de vorbire, asimetria feței sau slăbiciunea unui membru reprezintă urgențe medicale!

Declinul cognitiv necesită o evaluare completă a metabolismului, elementelor de stil de viață și a istoricului medical personal și familial. Nu e vorba doar că “am glicemia un pic mărită” sau “mi-a zis doctorul că am ficatul gras”, cât faptul că tot sistemul este “avariat”, și necesită investigații și măsuri terapeutice pe măsură: sistemice și sistematice, individualizate și atent selectate. Ȋn acest caz categoric nu-și găsesc locul protocoalele și măsurile standardizate, pentru că, cu cât mai complexe și cronice sunt difuncțiile, cu atât mai complicat sunt de rezolvat doar printr-o “schemă de tratament” standard. Iar în aceste cazuri medicina integrativă sau funcțională ȋși dovedește măiestria.

Să fiți sănătoși!