Un profesor de la Facultatea de Medicină a pus într-o zi studenților săi următoarea întrebare: „Am să vă redau istoricul unei familii. Tatăl are sifilis. Mama are TBC. Au avut deja 4 copii. Primul este orb. Al doilea a murit imediat după naștere. Al treilea este surd. Al patrulea are TBC. Mama este însărcinată. Părinții ar dori să facă avort. Care este decizia voastră ca viitori specialiști? Ce credeți?” Cei mai mulți dintre studenți au recomandat avortul. „Felicitări, le-a spus profesorul. Tocmai l-ați ucis pe Beethoven!”
Valoarea eternă a vieții
Cel mai mare dar pe care îl primim de la Creatorul nostru este viața. Teologia ortodoxă susține unicitatea și integritatea vieții omului încă de la cel mai tainic început al acesteia. Sufletul și trupul omului încep să coexiste din clipa zămislirii sau conceperii. Dacă moartea nu determină altceva decât despărțirea sufletului de corp, contrariul morții, adică viața, nu se defineşte altfel, decât ca unirea corpului şi a sufletului; dacă despărțirea în acelaşi timp a ambelor substanțe se petrece prin moarte, la fel din unirea aceloraşi substanțe rezultă viața. Omul este o ființă psiho-fizică, ce este creată de Dumnezeu după chipul Său, rezultând de aici că toate ființele omenești sunt în mod fundamental egale între ele în ceea ce privește natura și vocația lor. Omul se bucură de viață și de puterea vieții, are dreptul la viață, dar și responsabilitatea de a respecta viața. Iar atunci când un prunc este ucis prin avort, el este privat atât de viața pământească, dar și de viața cea veșnică.
Fărâma de viață din pântecele mamei
Odată ce a avut loc fecundația, o nouă viață este pe cale să se dezvolte. Noua persoană, într-o anumită măsură, controlează corpul mamei, pentru a echilibra sarcina. Tocmai dezvoltarea copilului face ca sânii mamei să crească, pregătind-o pentru alăptare, şi oasele bazinului să se dilate, pregătind-o pentru naştere. Copilul este cel care îşi „determină“ chiar ziua sa de naştere. Trei zile mai târziu, de la concepere, mica ființă umană – femeie sau bărbat – trimite în corpul mamei un mesaj chimico-hormonal, care opreşte ciclul ei menstrual. Inima acestei mici făpturi începe să bată la 18 zile, iar la 21 de zile aceasta deja pompează sânge, diferit de cel al mamei, printr-un sistem circulator închis. Ochii, urechile şi sistemul respirator, încep să se formeze la patru săptămâni de la fecundație. La 6 săptămâni e format scheletul și încep să funcționeze rinichii, stomacul, ficatul și sistemul nervos. La 3 luni sunt toate organele interne funcționale, sunt formate amprenele degetelor; copilul se mișcă, își întoarce capul, își schimbă expresia feței, își suge degetul.
De ce este avortul un păcat extrem de grav?
Avortul și toate practicile avortive sunt păcate grele pentru că prin ele se ucide o ființă umană, fiind afectate demnitatea și sănătatea femeii. Indiferent de modul în care este provocată, întreruperea de sarcină este o crimă cutremurătoare. Chiar dacă avortul se admite în unele țări, principiul medical al epocii noastre este înscris în Jurământul de la Geneva din 1948: „Voi avea respectul absolut al vieții umane, chiar din momentul conceperii“. În Jurământul lui Hipocrate, care este acceptat până astăzi drept jurământ medical, medicul ca slujitor al vieții se angajează în fața lui Dumnezeu și a oamenilor că „nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu avortiv“.
Principalul argument al susținătorilor legiferării avortului este că fiecare femeie să aibă dreptul să dispună ea însăşi, de trupul ei. Însă fetusul este o ființă vie, care respiră lichidul amniotic, fiind o ființă omenească chiar din momentul conceperii sale. Prin urmare, în orice moment s-ar produce întreruperea sarcinii, se realizează întreruperea unei vieți. Avortul este păcat atât împotriva lui Dumnezeu ca Izvor al vieții, cât şi împotriva societății, condamnată la moarte din lipsa nou născuților.
Uciderea pruncului neajutorat este o dovadă de lașitate
Una dintre cele mai mari probleme în cazul avortului este că pruncul ce urmează a fi ucis nu se poate apăra, ceea ce este o dovadă de lașitate din partea celor care doresc sau realizează avortul. De aceea, pentru a conștientiza gravitatea faptei avortului, medicii și preoții „recomandă“ adesea „uciderea copilului după ce s-a născut“, bineînțeles cu sensul puternic metaforic. Avortul nu rezolvă o problemă, ci doar complică viața tuturor celor implicați în ceea ce se poate numi crimă cu premeditare. Dovezile despre faptul că fătul simte durerea în timpul avortului sunt destul de clare și convingătoare (Vezi videoul Strigătul mut – strigatulmut.ro). Alte materiale tulburătoare despre avort puteti găsi în linkurile următoare: youtu.be/IELm83DrU1A (Un discurs al unei femei care trebuia să fie avortată), youtu.be/jgw4X7Dw_3k (Ce înseamnă de fapt un avort), youtu.be/ysl1tRnk-ig (Un interviu cu un medic care a făcut peste 1200 de avorturi).
Consecințele dramatice ale întreruperii de sarcină
Complicațiile imediate ale avortului pot include hemoragie uterină, perforație uterină, leziune cervicală, embolism și infecții, iar dintre problemele tardive ce pot apărea menționăm infertilitatea, anomaliile menstruale, avortul spontan, nașterile premature, imunizarea Rh, probleme psihice sau chiar mortalitate.
Avortul este, din mai multe puncte de vedere, cu adevărat o dramă pentru că implică moartea unei ființe, care este deja o persoană umană, și pentru că afectează întotdeauna în mod profund pe mamă şi produce un traumatism care răneşte sensibilitatea profundă, marcându-i adesea, pentru totdeauna, inconştientul. Ştiința vorbeşte despre sindromul post-avort (SPA) şi-l defineşte ca fiind un complex de simptome psihice declanşate în urma avortului. Trauma psihică a avortului, a fost recunoscută pe plan mondial ca o tulburare emoțională post-traumatică și include simptome precum:
- tulburări de somn – insomnii, coşmaruri, vise obsesive;
- focalizarea atenției asupra femeilor gravide sau a copiilor mici, sau dimpotrivă, teamă şi chiar panică la vederea lor;
- scăderea capacității de concentrare, hiperactivitate, plâns necontrolat;
- agresivitate la adresa tatălui copilului, a celui care a efectuat întreruperea de sarcină, a tuturor bărbaților sau a propriului trup;
- inhibarea vieții emoționale (comportament stereotip);
- întreruperea comunicării în cuplu, distrugerea relației cu partenerul, incapacitatea de a avea relații stabile cu alte persoane;
- diverse tulburări sexuale – frigiditate, promiscuitate;
- sentimentul unei pierderi irecuperabile sau goliciune sufletească de lungă durată;
- depresii, tristețe, durere interioară;
- sentimentul de vinovăție, de a se simți murdară („Dumnezeu nu mă mai poate ierta” sau „Nu-mi voi ierta niciodată acest lucru”);
- abuz de medicamente, alcool, droguri.
Dileme morale cu privire la avort
- În caz de sarcină ectopică, eclampsie sau cancer uterin, singura soluție este salvarea vieții mamei, deoarece în caz contrar, atât ea, cât şi copilul îşi pot pierde viața. Totuși trebuie menționat că această situație se întâlnește la mai puțin de 0,01% din totalul avorturilor care se fac în lume. În cazul în care viața copilului poate fi salvată dacă mama moare, se recomandă salvarea vieții mamei. Nu există alternativă între „salvarea mamei sau salvarea fătului”; de fapt, avem de-a face cu o unică alegere posibilă: salvarea mamei. Trebuie totuşi să existe o recunoaştere a păcatului în asemenea cazuri dificile. Trebuie căutată o îndrumare teologică a unui părinte duhovnicesc și trebuie plâns păcatul de a ucide totuşi un copil nenăscut. Există și posibilitatea în care mama își sacrifică viața pentru copil, moment în care putem vorbi de o formă de martiriu făcut din dragoste pentru celălalt. Însă acest sacrificiu trebuie să ia în seamă și nevoile celorlalți membri ai familiei. Totuși, nu trebuie să uităm că Dumnezeu poate face oricând o minune.
- Cazul în care femeia a rămas însărcinată în urma unui viol sau incest, problema trebuie abordată cu multă compasiune. Ea a fost supusă unei traume îngrozitoare și are nevoie de dragoste, ajutor și susținere. Fiind victima unui atac violent, nu poate lua parte la un alt act violent, cum este avortul. De cele mai multe ori, victimele nu se plâng din cauza sarcinii, ci din cauza traumei violului, atitudinea celor din jur fiind extrem de importantă în luarea unei decizii. Însă avortul „rezolvă“ problema în mod egoist, prin crimă. Două greșeli nu fac un lucru corect, iar copilul nu ar trebui să fie pedepsit pentru faptele rele ale tatălui său. Copilul se poate naște, iar dacă se consideră că aceasta este cea mai bună soluție pentru el, poate fi încredințat spre adopție sau poate fi îndreptat către centre specializate. Astfel, există multe locuri unde atât mamele, cât și copiii pot găsi alinare și adăpost: părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, părintele Vasile Antonie Tămaș din Vâlcele – Covasna sau se pot cere sprijin și informații de la Asociația ProVita pentru copiii născuți și nenăscuți.
- La întrebarea „E un act de cruzime să permiți să se nască un copil cu handicap, care să ducă mai apoi o viață nenorocită?“, Dr. John Willke răspunde: „Ipoteza că oamenii cu handicap se bucură de viață mai puțin decât persoanele „normale“ s-a dovedit a fi falsă. O investigație bine documentată a arătat că nu este nici o diferență între persoanele cu handicap şi cele „normale“ în ceea ce priveşte modul de receptare a satisfacției vieții, modul de receptare a viitorului apropiat şi vulnerabilitatea la frustrare. Nu trebuie să uităm nici faptul că suferința în creştinism este mântuitoare. Poate prin acel copil ne vom mântui, „căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Cor. 12, 9). Oare dorim să trăim într-o lume lipsită de copii doar pentru faptul că există ecograf şi pentru că avortul este legalizat? Credem şi sperăm că nu, pentru că fiecare copil, fără excepție, are dreptul la viață și dragoste.
Deși prima întrebare este întotdeauna despre excepție și nu despre regulă, de cele mai multe ori cauzele unui avort sunt de natură socială, nu medicală, vizând situația financiară și statutul social sau profesional. Indiferent ce probleme s-ar identifica pentru copilul din pântece, aceastea nu se rezolvă prin ucidere pentru că nu se poate îndrepta un rău săvârșind un alt rău.
În lume are loc un Război Mondial în fiecare an
Astăzi, este o contradicție faptul că acei oameni care luptă pentru drepturile omului, în acelaşi timp, uită să acorde cel mai elementar drept celei mai mici, nevinovate şi lipsite de apărare ființe omeneşti. Iată, în continuare, o întâmplare care reflectă foarte bine mentalitatea de astăzi. „Într-o clinică de ginecologie, se internează o femeie însărcinată. Ea va naşte un copil prematur, de numai cinci luni. Această mamă doreşte ca pruncul ei să trăiască. Întreaga echipă medicală face tot ce-i stă în putință, pentru a menține în viață copilul născut prematur. Medici renumiți muncesc fără încetare şi se alocă sume imense de bani. În aceeaşi zi, în aceeaşi clinică, o altă femeie face avort, pentru că nu mai doreşte un alt copil. Acesta ar fi paradoxul zilelor noastre! Potrivit statisticilor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, numărul anual al avorturilor este cuprins între 40 şi 60 de milioane, acesta fiind și numărul oamenilor ucişi în timpul celui de Al Doilea Război Mondial“. Așadar, se pare ca avem câte un Război Mondial în fiecare an, fără ca oamenii să își facă foarte multe probleme.
Milostenia și osteneala biruiesc judecata
Iată ce spunea părintele Arsenie Boca despre avort: „E ucidere la mijloc, nu e ceva mai ușor. E păcat strigător la cer. Ascultați toți cu luare aminte. Sângele lor strigă răzbunare. De aceea nu vei avea noroc cu ceilați, ci plâns și jale. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă, ori că îți ia Dumnezeu și pe ceilalți, ori vor cere însăși capul mamei. Știți bine că aceasta se întâmplă la multe atunci pe loc. Iar aceasta așa se tocmește, că atâta supărare vei avea în casă încât îți pierzi cumpătul și uiți de marea milă a lui Dumnezeu ce o are cu toți păcătoșii. Mare ispitire pățesc mamele care au ucis copii. Iar dacă vrei să scapi tu și ceilalți copii pe care i-ai facut trebuie să pui în loc tot atâția copii ai altor femei sărace și să-i botezi. Iar dacă nu, ia-i și botezați gata căci știe Dumnezeu cât te mai ține. Și să îngrijești de dânșii ca și de copiii tăi, cu îmbrăcăminte și încălțăminte frumoasă, bani de școală, până-s în stare să-și câstige singuri pâinea. Și ce scoți din copiii tăi aceea să iasă și din aceia. Iar toate necazurile ce le vei avea în vremea asta, fie pentru ei, fie de la ei, să le rabzi toate nădăjduind în mila lui Dumnezeu, că-ți va ierta păcatul. Căci prin răbdare ispășești păcatul. Iar milostenia cu osteneală biruie înaintea judecății“.
Părintele Cleopa ne explică de este atât de grav acest păcat al avortului. „Sufletele copiilor avortați stau într-un loc unde nu este nici lumină, nici întuneric și nici nu se bucură, nici nu se chinuiesc. Acest păcat distruge lumea. Și nu numai că distruge natalitatea popoarelor, dar distruge sufletele și atrage urgia lui Dumnezeu pe pământ“.
Îndreptarea trebuie să înceapă acum!
Prin credința în Hristos şi pocăință autentică, toate păcatele pot fi iertate. O femeie care a avut un avort sau un bărbat care a încurajat un avort ori un doctor care a provocat unul – toți pot fi iertați prin credința în Iisus Hristos. Procesul îndreptării după păcatul avortului începe cu o Spovedanie sinceră către duhovnic, urmată de pocăință reală și hotărârea temeinică de a nu mai repeta păcatul. Împlinirea canonului recomandat de preotul duhovnic, milosteniile către copiii săraci, dar și botezarea copiilor săraci trebuie să arate credința lucrătoare prin iubire. Nu în ultimul rând, ar trebui să existe o luptă intensă împotriva avorturilor pentru convingerea oamenilor de a nu săvârși acest păcat al crimei. Așadar, oferiți copiilor șansa la viață pământească și nu-i lipsiți nici de viața cea veșnică!
