Astăzi auzim din ce în ce mai des despre efectele nocive ale consumului de zahăr în exces. Problema cea mai mare este că, de cele mai multe ori, consumăm zahăr fără să ne dăm seama, iar acest lucru poate crea o anumită dependență. În neuroștiințe, mâncarea face parte din așa-numitele „recompense naturale”. Pentru ca noi să supraviețuim ca specie, lucruri precum mâncarea, reproducerea și îngrijirea altora trebuie să fie plăcute creierului, astfel aceste comportamente să fie întărite și repetate. Creierul are un sistem care descifrează aceste recompense naturale pentru noi. Când facem ceva plăcut, un grup de neuroni (zona tegmentală ventrală) actizează neurotransmițătorul dopamină, care transmite un semnal în altă parte a creierului, numită nucleul accumbens. Legătura dintre nucleul accumbens și cortexul prefrontal dictează mișcările motorii, cum ar fi și decizia de a mai lua sau nu încă o înghițitură dintr-o prăjitură delicioasă. Cortexul prefrontal activează, de asemenea, hormonii care fac organismul să țină minte faptul că acea prăjitură a fost delicioasă.
Evident, nu toate produsele alimentare produc aceeași reacție. Cei mai mulți dintre noi preferă dulciurile în defavoarea alimentelor acre sau amare, deoarece creierul nostru ne spune că alimentele dulci oferă o sursă bună de carbohidrați pentru organismul nostru. Când strămoșii noștri consumatu fructe, de exemplu, acrul însemna că nu sunt coapte încă, în timp ce amarul însemna că pot fi otrăvitoare.
Însă fructele sunt mult diferite de dieta modernă. În urmă cu un deceniu, se estima că un american consuma, în medie, 22 de lingurițe de zahăr pe zi. În ultimul an, experții sugerează că un britanic pare să consume aproximativ 238 de lingurițe de zahăr în fiecare săptămână. Astăzi, când comoditatea primează în alegerile noastre alimentare, este aproape imposibil să existe alimente procesate care să nu aibă zaharuri adăugate pentru aromă sau conservare. Problema este că aceste zaharuri adăugate sunt mascate și sunt greu de identificat la o primă vedere. De aceea, se pare că precum medicamentele pot deturna funcția creierului și pot crea dependență, tot așa și zahărul poate crea comportamente similare.
Dependența de zahăr este reală!
Conform specialiștilor, există patru componente majore ale unei dependențe: nevoia exagerată, simptomele de sevraj, pofta și predispoziția către dependența de alte substanțe. Toate aceste comportamente au fost observate în cadrul studiilor de laborator efectuate pe șoareci în ceea ce privește abuzul de zahăr și alte substanțe care pot crea dependență. În cadrul experiementului, șoarecii au fost lipsiți de hrană timp de 12 ore în fiecare zi, apoi li s-a dat 12 ore acces la o soluție dulce și la o băutură obișnuită. După o lună de urmărire a modelului zilnic, șobolanii au afișat comportamente similare cu cele care apar în cazul abuzului de medicamente. Aceștia au preferat soluția cu zahăr într-o perioadă scurtă de timp, mult mai mult decât alimentele lor obișnuite. Ei au prezentat, de asemenea, semne de anxietate și depresie în timpul perioadei de privare alimentară. Mulți dintre șoarecii care au consumat zahăr și au fost ulterior expuși la medicamente, au prezentat mult mai pregnant comportamente similare dependenței de droguri, în comparație cu șoarecii care nu au consumat zahăr în prealabil. Ca și medicamentele, zahărul eliberează dopamina în nucleul accumbens. Pe termen lung, consumul regulat de zahăr schimbă, de fapt, expresia genelor și disponibilitatea receptorilor dopaminergici.
În mod specific, zahărul crește concentrația unui tip de receptor stimulant (D1), dar scade concentrația unui alt receptor inhibator (D2). Consumul regulat de zahăr inhibă acțiunea transportorului de dopamină, o proteină care pompează dopamina din sinapse înapoi în neuroni, după ce aceștia au fost stimulați. Aceasta înseamnă că excesul de zahăr pe perioade lungi de timp duce la excitarea sistemului de recompensă al creierului, care dezvoltă astfel o toleranță la zahăr și o nevoie mai mare de administrare a zahărului în organism pentru ca receptorii de dopamină să își execute funcțiile.
Renunțarea la zahăr poate fi destul de dificilă și poate include chiar probleme fizice precum tremurul mâinilor, capului sau dinților. Un studiu publicat de Victor Mangabeira în Physiology & Behavior arată o legătură între sevrajul cauzat de renunțarea la zahăr și un comportament agresiv, similar renunțării la alte substanțe care nasc adicția. Astfel de studii ne oferă o oarecare perspectivă asupra fundamentelor neuro-chimice ale dependenței, renunțării și comportamentului în timpul consumului de zahăr. Excluderea totală a zahărului din dieta ta este o adevărată provocare, fie pentru că intră în componența majorității alimentelor, fie pentru că nu ne putem priva de gustul dulce al băuturilor și al deserturilor preferate. De aceea, renunțarea la acest obicei trebuie făcută cu pași mici, crescând aportul de fibre, practicând exerciții fizice regulate și alegând dulciurile naturale și sănătoase. Chiar dacă începutul poate fi mai greu și te vei simți obosit, apatic sau nervos, aceste stări dispar destul de repede dacă îți setezi un obiectiv puternic.
Surse:
- ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25484352
- telegraph.co.uk/foodanddrink/healthyeating/9987825/Sweet-poison-why-sugar-is-ruining-our-health.html
- hsph.harvard.edu/nutritionsource/carbohydrates/added-sugar-in-the-diet/
- time.com/67532/how-to-quit-sugar-for-a-year/
- edition.cnn.com/2017/03/02/health/sugar-brain-diet-partner/index.html
- drugabuse.gov/publications/teaching-packets/neurobiology-drug-addiction/section-iv-action-cocaine/7-summary-addictive-drugs-activate-reward
- ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17617461
- ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12488799
- ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12055324
- ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17617461
