Ce sunt infecțiile virale?
Infecțiile virale reprezintă orice boală care apare de la un virus, mai simplus spus un mic germen care folosește celulele noastre pentru a se reproduce. Bolile virale comune includ răceala, gripa, COVID-19, norovirusul („gripa de stomac”), HPV-ul și virusul herpes simplex. Multe virusuri dispar de la sine, dar altele provoacă boli cronice sau ne pot pune viața în pericol.
Ce este microbiomul?
Microbiomul este materialul genetic al tuturor microbilor- bacterii, ciuperci, protozoare și virusuri – care trăiesc pe și în interiorul corpului uman.
Viromul
- Componenta virală a microbiomului.
- Include atât virusuri comensale, cât și virusuri patogene.
- Virusurile care infectează celulele gazdă.
- Elemente derivate din virusuri din genomul nostru.
- Virusurile care infectează o gamă largă de alte tipuri de microorganisme care locuiesc în corpul nostru.
Virusurile sunt peste tot!
- Se găsesc peste tot în organismul uman.
- Peste 380 milioane de virusuri se găsesc în viromul uman.
- Virusurile infectează toate ființele vii.
- Mâncăm și respirăm în mod constant virusuri din mediul nostru.
Majoritatea virușurilor nu sunt nici “bune”, nici “rele” – un virus ar putea avea multiple efecte imunomodulatoare adverse, dar si benefice asupra gazdei,în funcție de locația anatomică, de genotipul gazdei, dar și de prezența sau absența altor agenți infecțioși și microbi comensali.
Pe baza a ceea ce cercetătorii au aflat până acum despre virom, Brian Jones (biolog molecular la Universitatea Brighton din Anglia) este convins că:
„virusurile și alți microbi ar trebui să fie priviți ca o parte din noi, mai degrabă decât ca ceva care trăiește în sau pe noi”
Ele fac parte din puzzle, ecosistemul complicat compus din celule umane și microbiene, toate influențându-se una pe alta, determinate de condițiile locale, cum ar fi dieta și mediul.
Infecția persistentă – un joc de echilibru între virus și gazdă
- Infecția cronică este dinamică.
- Toți suntem infectați cu 8-12 virusuri cronice.
- Persistența reflectă de obicei o relație evolutivă pe termen lung.
Infecțiile persistente sunt acelea în care virusul nu este eliminat și rămâne în celule specifice ale indivizilor infectați. Infecțiile persistente pot fi productive sau silențioase, fără a produce o deteriorare excesivă a celulelor gazdă.
Există trei tipuri de interacțiune persistentă virus-gazdă care se pot suprapune: latentă, cronică și lentă.
Infecția latentă se caracterizează prin lipsa virusului infecțios demonstrabil între episoadele de boală recurentă.
Infecția cronică se caracterizează prin prezența continuă a virusului infecțios după infecția primară și poate duce la boli cronice sau recurente.
Spre deosebire de infecțiile latente și cronice, infecția lentă poate să nu înceapă cu o perioadă acută de multiplicare virală.
Cum se ajunge la o infecție persistentă?
Există trei direcții:
- Răspunsul imun al gazdei nu reușește să se formeze sau nu reușește să elimine virusul.
- În al doilea rând, virușurile pot dobândi componente sau strategii unice de replicare. Adică virușurile pot regla expresia atât a propriilor gene, cât și a genelor gazdă pentru a obține rezidență fără a distruge celulele gazdă.
- În al treilea rând, tipurile de boli pe care le provoacă virusurile persistente sunt adesea noi și neașteptate. Accentul în acest caz se pune pe capacitatea unui virus de a infecta celule gazdă diferențiate sau specializate, practic, pe toată durata de viață a gazdei. Replicarea continuă a unei gene virale, adică străine, într-o celulă diferențiată poate dezordona selectiv funcțiile acelei celule fără a o distruge.
Astfel, un efect direct important al replicării persistente a virusului este distrugerea homeostaziei normale a gazdei și, prin urmare, poate provoca boli fără a distruge (ucide) celula infectată.
De exemplu, virusurile pot determina modificări la nivelul neurotransmițătorilor neuronilor, iar acest lucru modifică învățarea cognitivă și provoacă tulburări de comportament. În mod similar, infecția persistentă poate promova tulburări în sinteza sau degradarea hormonilor, care conduc la diabet sau disfuncție tiroidiană cu tulburări de creștere și metabolism. Despre acestea vom povesti în continuare.
Riscurile infecțiilor persistente
Infecțiile virale cronice reprezintă o provocare semnificativă a sănătății globale. De exemplu, virusul imunodeficienței umane tipurile 1 și 2 (HIV-1 și HIV-2) reprezintă agentul cauzal al sindromului imunodeficienței dobândite (SIDA), care are ca rezultat aproximativ 1,5 milioane de decese în întreaga lume anual.
Virusul hepatitei C și virusul hepatitei B sunt cauze majore ale hepatitei virale. Mai mult, virusul hepatitei C este factorul de risc major pentru dezvoltarea carcinomului hepatocelular, al cincilea cel mai frecvent cancer din lume.
Infecția virală activează atât imunitatea înnăscută, cât și cea adaptivă și este implicată ca factor declanșator al bolilor autoimune, inclusiv al tiroiditei Hashimoto.
Componentele mai multor virusuri, cum ar fi virusul hepatitei C, parvovirusul uman B19, virusul coxsackie și virusul herpetic sunt detectate în tiroida pacienților cu tiroidită Hashimoto. Activarea de către trecători a celulelor T autoreactive poate fi implicată în declanșarea inflamației intratiroidiene.
Controlul infecțiilor persistente
Tratamentul medical de succes pentru infecțiile virale persistente sau cronice este în prezent în curs de dezvoltare.
Încercările de a controla reactivarea latentă a virusului au inclus vaccinarea și tratamentul cu interferon și diverși compuși antivirali.
De exemplu, vaccinurile experimentale împotriva HSV-1 sau HSV-2 pot reduce numărul de sindroame de reactivare, dar nu elimină virusul latent. Vaccinurile împotriva hepatitei B reduc semnificativ procentul de purtători cronici de VHB.
Interferonul reacționează cu receptori specifici, activând cascadele citoplasmatice care stimulează genele celulare care codifică un număr de proteine care duc la reprimarea virusului (de exemplu, HBV, HCV, HPV, HIV).
Suprimarea reactivării latente a HSV, VZV și CMV a fost obținută la mulți pacienți imunodeprimați cărora li se administrează tratament cu aciclovir și/sau ganciclovir.
Zidovudina (AZT), singură sau în combinație cu factori suplimentari (de exemplu, interferon, derivați solubili de CD4), a demonstrat un succes limitat în influențarea infecțiilor cronice cu HIV.
De asemenea, educația pentru sănătate este o componentă importantă în prevenirea răspândirii infecțiilor care tind să persiste.
Concluzii
Răspunsurile imune împotriva celulelor infectate cu virus duc adesea la leziuni tisulare, mai ales dacă este implicată uciderea celulelor. Dacă acest efect este scurt și fără consecințe pe termen lung, de obicei este considerat un eveniment imunoprotector.
Un efect prelungit de lezare a țesuturilor rezultat dintr-o reacție imună împotriva virusurilor este considerat imunopatologic și implică cel mai frecvent virusuri persistente.
Leziunile cronice ale țesuturilor datorate virusurilor pot duce la un răspuns autoreactiv. În consecință, unele boli autoimune pot fi inițiate sau exacerbate de infecții cu virus, deși această noțiune nu a fost încă dovedită decât în cazul unui număr restrâns de boli autoimune, printre care scleroza multiplă, diabetul de tip I și, posibil, lupus eritematos sistemic.
Ipoteza actuală este că infecțiile virale creează un mediu inflamator care poate exacerba sau înclina balanța către boală la indivizii susceptibili genetic.
SURSE
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK8538/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4785831/
https://www.sciencenews.org/article/vast-virome
