Microbiom, Nutriție și dietă, Sănătate

Mănâncă „murdar“ pentru a trăi sănătos!

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 8 minute
Vezi toate articolele despre:
Dietă echilibratăfloră intestinalămicrobiommicroflorăNutriție

V-ați gândit vreodată că expresia biblică „Din țărână suntem făcuți și în țărână ne vom întoarce“ poate ascunde un mare adevăr dovedit științific? Credința că omul a fost creat din țărână – ce apare nu numai în Geneza biblică, ci și în alte religii fundamentale – are la bază o teorie foarte apropiată de realitate ce a fost demonstrată științific de cercetătorii de la Universitatea Cornell. Ei au demonstrat că în corpul omenesc se află cel puțin 60 de elemente regăsite din abundență în scoarța terestră. Pe baza acestei concluzii a apărut un curent în medicina holistică numit „reconectarea la Pământ“. Cei care au studiat această teorie susțin că oamenii trebuie să revină la Natură, la materia din care au fost creați, și să nu se ferească de microorganismele din sol, pentru că acestea sunt benefice corpului uman.

Aceeași teorie stă și la baza principiilor de viață naturiste dezvoltate de dr. Josh Axe, medic specialist în terapii naturale și nutriționist, ce ajută oamenii să rămână sănătoși recomandându-le alimentația „murdară” drept alternativă la tratamentele medicamentoase. Cu un doctorat în chiropractică, dr. Josh Axe a pus bazele Exodus Health Center, în 2008, centrul devenind una dintre cele mai mari clinici de asistență medicală naturistă din SUA și din lume. Este antrenor al unor performeri sportivi, gazdă a unei emisiuni radiofonice foarte populare, „Dr. Axe Show”, în cadrul căreia intervievează experți din domeniul sănătății, răspunzând celor mai arzătoare chestiuni de sănătate ale secolului prin descoperiri de ultimă oră din medicina naturistă. Autorul unor cărți renumite în Statele Unite precum „Adevărata carte de bucate a dietelor naturiste”, „Secretul detoxifierii” sau „Vindecarea colonului iritabil”, este și creatorul unor programe cu totul originale prin care pune în practică ideea ce stă la baza propriei filosofii de viață și anume aceea că nutriția corectă și reînnodarea legăturilor ancestrale cu Pământul constituie cheia sănătății. Carismaticul dr. Josh Axe este, de asemenea, unul dintre obișnuiții Dr. Oz Show și face audiență la marile canale TV de peste ocean precum NBC, FOX sau CBS.

Mâncarea „murdară”, baza unei diete revoluționare

Dr. Axe își îndeamnă pacienții să îmbrățișeze ideea de a „mânca murdar” ca un concept mai larg al stilului de viață, având o metodă proprie revoluționară de vindecare a sindromului de colon iritabil, de exemplu. Beneficiile generate de acest stil de alimentație se reflectă în primul rând în sănătatea intestinului și a sistemului imunitar, ambele fundamentale pentru sănătatea întregului organism. El îndeamnă oamenii să se reîntoarcă la natură, să-și lase copiii să se joace în țărână, așa cum o făceau generațiile anterioare, să renunțe la stilul urban de alimentație ultraprelucrată și să o înlocuiască cu o dietă plină de nutrienți naturali, simpli și bogați în probiotice.

De unde i-a venit această idee? În lumea plantelor, solul bogat în microorganisme active ajută planta să crească sănătoasă. Fără o protecție a acestor microorganisme, plantele devin „subnutrite” și sunt predispuse la boli sau la contaminarea cu fungi, drojdii, mucegaiuri și candidoză. La fel cum plantele cresc cel mai bine în solul sănătos în care mișună microorganisme foarte active, omul, de asemenea, are nevoie de aceste microorganisme pentru a trăi o viață lungă, sănătoasă. Există mai mult de 800 de studii în literatura științifică de referință în care se vorbește despre beneficiile utilizării microorganismelor active din sol. Numitorul comun al acestora este tratarea cu astfel de microorganisme provenite din sol a unei mari varietăți de probleme de sănătate, incluzând aici: alergiile, astmul, sindromul intestinului iritabil, colita ulcerativă, flatulența, greața, indigestia, malabsorbția, deficiențele de nutrienți, bolile autoimune și inflamatorii, bacteriene, fungice și cele virale.

Aceste microorganisme hrănesc celulele din colon și ficat și conduc, de fapt, la crearea unor compuși noi, cum ar fi vitaminele B, vitamina K2, antioxidanți și enzime. Ele pot distruge sau evacua din organism agenți patogeni dăunători, cum ar fi Candida, ciupercile și paraziții. De asemenea, microorganismele active ucid bacteriile rele care pot provoca inflamații sau pot străpunge peretele intestinal. Există suficiente dovezi științifice despre modul în care acestea elimină toxinele din organism. De asemenea, ajută la reglarea sistemului imunitar și reduc în mod natural inflamațiile din colon și din întregul organism.

Vitamina „murdărie” lipsește generațiilor actuale

„Ideea de a mânca <murdărie> nu este deloc nouă, ea datând de peste 2500 de ani, încă dinaintea lui Hipocrate”, spune dr. Josh Axe. „Numiți voi una dintre cele mai mari și vechi civilizații ale mileniilor trecute și cu siguranță veți găsi dovezi despre faptul că oamenii acelor vremuri includeau, în mod conștient, un pic de murdărie în dieta lor. Să luăm perioada dinainte de a fi inventată refrigerarea, de exemplu. Pe atunci, era un lucru obișnuit conservarea produselor alimentare prin îngroparea lor în sol sau stocarea acestora într-o pivniță murdară, metode care au contribuit la ținerea bacteriilor rele la distanță, din cauza temperaturii mai mici și a microbilor din sol, care ajută la conservarea alimentelor”.

Medicul american este de părere că generațiilor actuale le lipsește „vitamina murdărie” datorită obsesiei noastre colective pentru ultracurățenie și a utilizării în exces a produselor antibacteriene – cum ar fi gelurile septice de spălat pe mâini, a săpunurilor antibacteriane și altor produse de curățat împotriva germenilor cu care sunt pline băile tuturor și care umplu rafturi și uneori raioane întregi ale marilor lanțuri comerciale. „Conexiunea noastră cu murdăria este în scădere, de asemenea”, apreciază dr Axe. „Cu decenii în urmă, grădini de legume și minunate straturi de flori se regăseau aproape în fiecare curte, punând oamenii în contact strâns cu Pământul. Copiii se jucau pe afară, în praful străzilor sau în pădure din zori și până seara, de multe ori după ce se îngrijeau chiar ei de animalele din fermă. Nu putem întoarce timpul, desigur, și suntem norocoși că trăim într-o eră cu un ritm de progres incredibil. Dar poate că progresul vine cu un preț, iar noi trebuie să fim atenți să nu ne scape și beneficiile, împreună cu problemele. Putem adăuga fațete noi acelui stil de viață mai simplu, adaptându-l cumva zilelor noastre, și vom beneficia nu numai fizic, ci și emoțional și spiritual de rezultate. Un astfel de contact cu Pământul ne va ajuta și la vindecarea intestinelor noastre suferinde. Și acest proces de vindecare începe chiar cu includerea murdăriei în dieta noastră zilnică”, afirmă Josh Axe.

Murdăria în rutina zilnică

Este suficient să vă propuneți un altfel de stil de viață și veți găsi nenumărate modalități pentru aplicarea acestei teorii în rutina zilnică. De exemplu, în fiecare zi, puteți respecta câteva dintre practiile următoare recomandate de dr. Axe:

Nu sterilizați alimentele

Când cumpărați morcovi cultivați ecologic de la piață, direct de la țăranii care-i cultivă, este de ajuns să-i spălați pur și simplu sub un jet de apă, în loc să-i spălați cu o perie sau să-i radeți, deoarece pe această suprafață fiecare morcov conține microbi benefici. Morcovii necurățați conțin în medie 500 de miligrame de microorganisme, care dacă sunt consumate asigură o cantitate suficientă pentru o zi. Este aceeași cantitate pe care o consumă în medie un copil atunci când se joacă în aer liber.

500 de miligrame, în esență, este mărimea unei capsule medii de supliment alimentar, și nu pare prea mult, dar sunt, probabil, în acea cantitate mică de murdărie mai mulți microbi benefici decât oameni care trăiesc pe Pământ astăzi”, susține dr. Axe
Mâncați alimente probiotice: iaurt, kefir, murături
Unul dintre motivele pentru care mulți oameni din ziua de azi au intoleranță la lactoză (sau o alergie la produsele lactate) este faptul că pasteurizarea omoară probioticele benefice și enzimele. Potrivit mai multor studii medicale publicate, atunci când cineva cu intoleranță la lactoză consumă un produs lactat, care este crud sau fermentat – ce conține, de asemenea, o mare cantitate de probiotice sau enzime – simptomele de intoleranță la lactoză se pot diminua. Kefirul este deosebit de benefic. Un studiu publicat de Jurnalul Asociatiei Americane de Dietetică a arătat cum acesta îmbunătățește digestia în special în cazul adulților cu intoleranță la lactoză sau care prezintă sindrom de malabsorbție la lactoză.

Consumați miere brută și polen de albine

Mulți dintre noi dezvoltă alergii sezoniere deoarece nu petrecem prea mult timp afară și suntem doar periodic expuși la polen. Dar polenul de la albine, pe care albinele lucrătoare îl colectează pe corpul lor și îl duc apoi în stup, este eficient împotriva unei game largi de boli respiratorii. Într-un studiu publicat în Jurnalul de Biologie și Farmaceutică, cercetătorii au descoperit că un amestec din miere brută și polen de albine diminuează semnificativ inflamațiile, ameliorează funcția imunitară și ajută la protecția ficatului. În plus, un studiu de caz independent, efectuat la o clinică medicală din Denver, a raportat că 94% dintre pacienți au scăpat complet de simptomele de alergie urmând o cură cu polen.

Aceste imunizări graduale și naturale cu microbii din mierea locală și polen aduc beneficii în primul rând colonului și ajută sistemul imunitar să se adapteze la mediul local. Mierea este, de asemenea, o sursă excelentă de prebiotice.

Luați-vă un câine

Un studiu publicat într-o revistă medicală americană arată că în cazul persoanelor care au animale de companie se poate îmbunătăți sistemul imunitar și s-a constatat o reducere a alergiilor la copii. Cercetătorii au studiat 566 de copii din familii cu animale, câini și pisici, prelevând probe de sânge atunci când copiii au împlinit 18 ani. Ei au descoperit în cazul copiiilor care au avut pisici o scădere cu 48% a alergiilor, iar cei cu câini au avut o scădere cu 50% a alergiilor. Explicația? Un animal care se joacă în noroi aduce diverși microbi în casă, pe unii dintre aceștia copiii îi inspiră, iar alții intră prin piele de la atingerea prietenilor lor cu blană. Astfel organismul copiilor se călește, obișnuindu-se cu microorganismele existente în mediul înconjurător.

Înotați în ape sărate

Probabil ați auzit sau chiar ați experimentat situația în care o tăietură pare să se vindece mai rapid după o baie în mare sau în ocean. O parte din rezultat se datorează conținutului de sare din apă, dar microbii buni și bacteriofagii prezenți în apa sărată își asumă, de asemenea, meritul terapeutic. Un studiu din anul 2013, ce a vizat boli precum artrita și reumatismul, a constatat că cei care au făcut băi în săruri minerale de la Marea Moartă au avut o scădere semnificativă a inflamațiilor pielii și au beneficiat de ameliorări importante în cazurile de artrită reumatoidă si psoriazis.

Puneți-vă în contact cu Pământul

Doar simplul act de a pune picioarele goale pe sol poate aduce numeroase beneficii de sănătate, unele dintre ele chiar surprinzătoare. Când vă plimbați cu picioarele goale prin iarbă, pe poteci pline de praf, prin nisipul pe la țărm mării, chiar pe beton după o furtună intrați în contact direct cu suprafața Pământului, dând posibilitatea miliardelor de bacterii și altor microbi benefici să facă o călătorie. Cercetătorii au devenit atât de fascinați de beneficiile mersului cu tălpile goale, încât a apărut un domeniu cu totul nou în practica medicală numit „conectare la pământ” sau „împământare”.

Un studiu din 2006 publicat în Jurnalul de Biologie Europeană și Bioelectromagnetică a constatat că, după ce participanții au fost conectați la pământ, nivelurile lor de cortizol au revenit la ritmuri și valori normale. „Doar simplul fapt de a scoate pantofii și a merge direct pe sol câteva minute în fiecare zi ar putea ajuta oamenii să absoarbă energia benefică a Pământului și microbii buni din sol”, spune dr. Josh Axe.

Un supliment alimentar cu minerale din solul munților Himalaya

Poate unul dintre cele mai bune suplimente pe bază de murdărie este Shilajit, care provine din sol, un nutrient dens și bogat în minerale provenind din munții Himalaya ce mărginesc India și Tibetul. Shilajit conține cel puțin 85 de minerale, inclusiv două dintre favoritele mele – acidul humic și acidul fulvic, care sunt de obicei folosite ca un supliment de sol în agricultură. Acidul fulvic și acidul humic ajută mineralele să fie transportate în organism, prin pereții groși ai celulelor groase și prelungesc durata de viață a celulelor”, explică dr. Axe.

Concluzii privind consumul de „murdărie”

Așa cum plantele cresc cel mai bine într-un sol sănătos prin care mișună microorganisme foarte active, și tu ai nevoie de aceste mici „vietăți” pentru a trăi o viață lungă și sănătoasă. Microorganismele din sol sunt folosite pentru tratarea alergiilor, astmului, sindromului de colon iritabil, colitei ulcerative, flatulenței, grețurilor, indigestiei, malabsorbției, deficiențelor nutritive, bolilor inflamatorii și autoimune, infecțiilor bacteriene, fungice și virale. Flora microbiană bună din sol ajută, de asemenea, la reglarea sistemului imunitar și reduce în mod natural inflamația intestinală și orice alte procese inflamatorii din întregul organism. „Pentru a putea începe consumul de murdărie, nu steriliza mâncarea, mănâncă alimente probiotice, consumă miere brută și polen de albine (cel mai bine este să o procuri de la producători locali din zona în care locuiești!), ia-ți un prieten patruped, înoată ori de câte ori ți se ivește ocazia în ape naturale, bucură-te de toate beneficiile contactului direct cu solul și nu uita să mănânci – literalmente – puțină murdărie!”, ne îndeamnă dr. Josh Axe și pare că știe el foarte bine ce spune.

Sursa:

  • draxe.com/eating-dirt/

Publicitate

Publicitate

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
Dietă echilibratăfloră intestinalămicrobiommicroflorăNutriție
Articolul anterior
Căpușele, pericolul din iarbă
Articolul următor
Arsuri stomacale, reflux gastroesofagian: Prea mult sau PREA PUȚIN acid gastric?


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
MicrobiomNutriție și dietăSănătate

Publicitate

Publicitate

Te-ar putea interesa și: