„Și dacă am putea fi păsări?”

Acum câțiva ani am participat în primăvară la o „caravană medicală” într-un sat din Moldova. Aici la noi, nu peste Prut.

Locurile în care dezvoltarea a rămas în urmă au un soi de liniște de pustiu, pentru că acolo unde nu-i evoluție, nici oamenii tineri nu mai au ce căuta, deci populația automat este preponderent îmbătrânită.

Unde-i bătrânețe și lipsă de educație/dezvoltare e și boală, așa-i?

Deci prezența noastră cu această caravană era un adevărat eveniment la care participa toată comunitatea, privată oricum de orice atenție din punct de vedere terapeutic. Nu vorbim despre prevenție, pentru că ne facem de râs.

Treaba la sat dacă vrei să o faci bine, soliciți ajutorul preotului. Zis și făcut!

Ne-am improvizat (într-o locație în care se organizau parastase) o mini clinică.

Am pus panouri pentru a „separa compartimentele”, am făcut circuite și ne-am pregătit să primim primii pacienți (care erau deja la o coadă consistentă afară).

Probabil că acum vă așteptați să vă port printr-o descriere a peisajului, dar trebuie să vă dezamăgesc și să vă răpesc mica oportunitate de a vă imagina încăperi improvizate unde se dădeau consultații și se făceau ecografii și să vă port mai departe într-un cadru în care m-am „nimerit” și care mi-a dat puțin peste cap un crez.

După câteva ore de activitate intensă, am vrut să ies să iau puțin aer și am ieșit pe ușa din spate.

În curtea respectivă era un copac și după copac stăteau doi copii de 6-7 ani (care probabil așteptau și ei să intre sau așteptau un membru al familiei).

I-am văzut că sunt destul de liniștiți dar totuși prinși într-o conversație și nu am vrut să deranjez, așa că m-am sprijinit de perete și am rămas acolo.

Te aștepți, când vorbești despre copiii de vârsta asta să nu aibă răbdare, să se plictisească repede și să vorbească despre desene animate.

– Și dacă am putea fi păsări?

– Păsări? Cum adică?

– Da, să zburăm așa pe deasupra, să ne plimbăm peste tot, să plecăm să vedem lumea cum e la televizor.

– Eu m-aș duce să o văd pe mama.

– Păi asta zic! Vezi?

– Da! Să mă duc la mama să nu mă mai doară mereu burta de la apa asta de la fântână.

– Eu m-aș duce la Bora Bora. Am auzit că e frumos.

– Lasă-mă cu Dora Dora. Tu nu înțelegi, aș putea să ajung la mama i-me-di-at!

– Da poate vine ea la tine acuma de Paște.

[pauză]

– Păi și cum ne facem păsări? O întreb pe doamna mâine!

– Nu, că râd ăilalți de tine. Stai cuminte. Am zis și eu așa…

– Îmi zici tu?

– Ești om. Nu ai aripi.

Sunt strigată.

Numărul de pacienți crescuse și nu-mi mai permiteam pauze.

Dar aș fi continuat așa:

– Ești om. Nu ai aripi, dar ai rădăcini și mai apoi trunchi. Stai vertical, orientat către cer, de unde vin și aripile, dar nu așa cum ni le imaginam noi.

Sănătatea nu-i la fel pentru toată lumea.

Pe lângă igiena precară și condițiile de viață (unii ne povesteau ca tot ce își doreau era să poată avea curent electric acasă, da, încă există nevoia asta), sănătatea este o luptă a acestor copii. O luptă zilnică împotriva unui mediu care le sapă direct la rădăcini.

Apa de slabă calitate, lipsa apei curente care duce la o igienă precară și multe alte lipsuri și neajunsuri, toate acestea le distrug sistemul imunitar chiar de la vârste fragede.

Organismul în dezvoltare, în loc să-și aloce energia pentru creștere și învățare, este într-o continuă stare de apărare, consumând resurse prețioase pentru a combate amenințările invizibile din jurul lui.

Absența mamei, plecată la muncă în străinătate, nu este doar o rană emoțională, ci și una biologică. Studiile arată că lipsa unei figuri parentale, în mod constant mai ales în primii ani de viață, poate duce la o activare cronică a sistemului de răspuns la stres al copilului.

Acest „stres” nu se manifestă doar prin tristețe sau anxietate, ci remodelează circuitele neuronale, afectând dezvoltarea creierului.

Mai târziu, pot apărea probleme de sănătate psihică și fizică pe termen lung.

Copiii care cresc în astfel de condiții au un risc crescut de a dezvolta boli cardiovasculare, diabet și chiar anumite tipuri de cancer la vârsta adultă. Rădăcinile lor, în loc să se adâncească într-un sol fertil de siguranță și afecțiune, se zbat într-un pământ arid, plin de incertitudine și lipsuri.

Starea de sănătate este pur și simplu o oglindă a neglijenței și a ignoranței fiecăruia dintre noi. Căutăm mereu să dăm vina pe cineva, dar de prea puține ori ne oferim să dăm noi soluții.

Așa că vă lansez provocarea de a „cerceta” într-o localitate mai săracă din apropierea dumneavoastră.

Să cercetați și să găsiți un copil care poate fi ajutat.

Ei sunt viitorul nostru.

Noi, suntem ei.

Toți.