Sănătate, Tiroidita Hashimoto

Cum evoluează tiroidita Hashimoto? Stadiile tiroiditei Hashimoto

Autor:
1 comentariu
Timp citire aprox: 4 minute

Tiroidita Hashimoto este o maladie autoimună progresivă, care poate duce la apariția altor probleme patologice autoimune dacă nu este tratată corespunzător. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le înțelegem când vine vorba de bolile autoimune este faptul că o boală nu apare de la o zi la alta, ci trecem prin diferite stadii ale bolii. Bineînțeles că pot exista și excepții când, în urma unei infecții, de exemplu, boala autoimună a apărut imediat, dar pentru majoritatea oamenilor, întâi sistemul imunitar începe să-și piardă toleranța imună și apoi evoluează către diferite etape.

Vezi toate articolele despre:
afecțiuni autoimunedezechilibru hormonalglanda tiroidăhipotiroidismhormoni tiroidieniimunitatetiroidita Hashimoto

Etiologia tiroiditei Hashimoto este puțin cunoscută. Se crede că apariția acesteia depinde de un cumul de factori genetici și de mediu care determină cedarea toleranței imunologice, rezultând un atac autoimun al tiroidei.

Diagnosticul de tiroidită autoimună Hashimoto este stabilit pe baza caracteristicilor clinice, prezenței anticorpilor serici împotriva antigenelor tiroidiene și a rezultatelor ecografice.

Cu cât acest diagnostic este pus mai repede, cu atât șansele de a ține boala sub control sau chiar de a o aduce în remisie sunt mai mari.

Haideți să vedem care sunt etapele de evoluție a tiroiditei Hashimoto.

În acest articol vom analiza clasificarea propusă de Dr. Farm. Izabella Wentz și cea a Dr. Datis Kharrazian.

Clasificarea stadiilor tiroiditei Hashimoto – Dr. Farm. Wentz

Începem cu Dr. Farm. Izabella Wentz care susține ideea a cinci stadii ale tiroiditei Hashimoto.

Stadiul 1

Persoana afectată descoperă o predispoziție spre a dezvolta boala Hashimoto. Funcția tiroidiană este normală și nu există nici un atac asupra glandei tiroide. Din toate punctele de vedere, persoana în cauză nu are nici boală tiroidiană și nici boală autoimună în acest statdiu.

Stadiul 2

În acest stadiu deja începe atacul asupra glandei tiroide, dar aceasta este în continuare capabilă să producă suficienți hormoni tiroidieni. Desi majoritatea analizelor tiroidiene pot fi în limite normale, mulți pacienți pot avea valori crescute ale anticorpilor tiroidieni și, de asemenea, imaginea ecografică a tiroidei arată modificări corespunzătoare patologiei Hashimoto. Însă valoarea TSH-ului va fi una normală. Acesta este momentul în care încep să se manifeste simptomele. Și tot acesta este momentul în care mulți pacienți primesc un diagnostic greșit, cum ar fi depresie, anxietate, ipohondrie din cauza faptului că majoritatea medicilor nu vor solicita analizele potrivite și se vor ghida doar după valoarea normală a TSH-ului.

Acum este momentul potrivit să facem schimbări în ceea ce privește stilul de viață, alimentația și să începem investigarea factorilor declanșatori.

Stadiul 3

Glanda tiroidă începe să-și piardă din capacitatea de a produce suficienți hormoni tiroidieni și la analize observăm valori ușor crescute ale TSH-ului, în paralel cu valori normale ale T3/T4. Se vor observa mai multe simptome, iar șansa unui diagnostic corect crește, deși și în acest stadiu mulți medici merg pe abordarea „să mai așteptăm puțin, deoarece valoarea TSH-ului este doar puțin crescută și poate revine la normal“.

În acest stadiu, pe lângă modificarea stilului de viață este necesar să intervenim și cu medicație de susținere cu hormoni tiroidieni sintetici (în funcție de valoarea TSH-ului).

Stadiul 4

În acest stadiu, glanda tiroidă își pierde în totalitate capacitatea de a produce hormoni tiroidieni și persoana în cauză intră în hipotiroidism. Diagnosticul corect este ușor de pus în acest moment chiar și cu ajutorul analizelor standard, deoarece acestea vor semnala valori crescute pentru TSH și valori scăzute pentru T3/T4. Simptomele se vor înmulți și agrava în acest stadiu și medicația cu hormoni tiroidieni sintetici este absolut necesară.

Stadiul 5

Acesta este momentul în care se pot dezvolta și alte boli autoimune. Știm deja că patologiile autoimune sunt progresive și administrarea de hormoni tiroidieni sintetici și chiar îndepărtarea glandei tiroide prin operație nu vor stopa atacul autoimun. Cele mai frecvente boli autoimune asociate cu tiroidita Hashimoto sunt lupus, psoriazis sau sindromul Sjogren. Partea bună o reprezintă faptul că schimbarea stilului de viață, a nutriției și investigarea factorilor declanșatori pot să ajute la ameliorarea oricărei boli autoimune, nu doar a tiroiditei Hashimoto.

Clasificarea stadiilor bolilor autoimune (inclusiv tiroidita Hashimoto), propusă de Dr. Kharrazian

În aceeași idee, Dr. Datis Kharazzian propune doar 3 stadii ale tiroiditei autoimune, stadii valabile pentru toate bolile autoimune.

Stadiul 1

În acest stadiu, pacientul nu prezintă nici un simptom și glanda tiroidă funcționează normal, însă analizele de laborator scot la iveală valori crescute ale anticorpilor. Acești anticorpi crescuți sunt denumiți anticorpi predictivi și sunt considerați factorii-cheie în depistarea timpurie a tiroiditei autoimune.

Stadiul 2

Boala evoluează și simptomele încep să apară și o dată cu ele apar și perioade de exacerbare și de remisiune în funcție de factorii la care pacienții sunt sensibili. Unii dintre noi reacționăm la stres, alții la alimentația săracă în nutrienți. În acest stadiu încă nu apare atacul autoimun și este dificilă stabilirea unui diagnostic corect. În continuare, doar anticorpii prezintă valori crescute.

Stadiul 3

Acesta este stadiul în care pecientul este încadrat în categoria de boală autoimună. Caracteristicile acestui stadiu sunt: simpotome din ce în ce mai multe, valori crescute ale anticorpilor și ale TSH-ului și distrugerea țesutului tiroidian. Administrarea de hormoni tiroidieni sintetici este absolut necesară în acest stadiu.

Concluzii

Boala autoimună se manifestă diferit la fiecare dintre noi: pentru unii dintre noi poate dura 10, 15, 20 de ani trecerea de la stadiul 1 la stadiul 3, în timp ce pentru alții, acest lucru se poate întâmpla aproape peste noapte. Pentru majoritatea oamenilor există o perioadă în care se face trecerea de la stadiul 1 la stadiul 3. În cazul persoanelor cu Hashimoto se pare că perioada este de 3-5 ani.

Marea problemă cu care ne confruntăm în prezent o reprezintă faptul că sistemele de sănătate iau în considerare doar ultimul stadiu al bolii. Din păcate, testarea anticorpilor nu este inclusă în protocoalele pentru stadiile 1 și 2, chiar dacă cercetările au demonstrat că anticorpii pot fi utilizați ca markeri predictivi. Din aceste motive, foarte mulți oameni se chinuiesc cu simptome grave ani la rând până când ajung în ultimul stadiu și țesutul tiroidian este distrus în totalitate.

Atenție! Statisticile arată că 50 de milioane de oameni sau 4% din populația întregii lumi poate avea o boală autoimună sau 12% din populația de sex feminin are o boală autoimună. Însă aceste statistici se referă exclusiv la stadiul 3 al bolii autoimune. Imaginați-vă cam care ar fi numerele dacă am lua în calcul și pacienții care se află în stadiul 1 și 2. Aceste numere ar crește alarmant de mult!

Țineți minte că sistemul de sănătate ia în considerare doar ultimul stadiu al bolii, când practic, nu mai e nimic de făcut, nimic de reparat și observați reacțiile corpului la diferite alimente, la diferite episoade din viața voastră. Când observați că acesta vă dă semnale de alarmă mergeți și testați anticorpii tiroidieni, chiar dacă asta implică o cheltuială suplimentară.

SURSE:

Dr. Datis Kharrazian – cursul Autoimmunity: Solving the Puzzle

Dr. Farm. Izabella Wentz – Famacologia alimentară a tiroiditei Hashimoto

Publicitate

Publicitate

Părerea ta contează pentru noi!

1 comentariu. Leave new

  • Mulțumesc pentru aceste informații extrem de utile.
    Intrebare: ce semnificație are o valoare foarte mică a TSH-ului?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
afecțiuni autoimunedezechilibru hormonalglanda tiroidăhipotiroidismhormoni tiroidieniimunitatetiroidita Hashimoto
Articolul anterior
Tiamina sau vitamina B1 și legătura necunoscută cu oboseala în caz de Hashimoto
Articolul următor
Prevalența tiroiditei Hashimoto


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
SănătateTiroidita Hashimoto

Publicitate

Publicitate

Te-ar putea interesa și: