Echilibrul florei intestinale este deosebit de important în păstrarea greutăţii, dar şi în slăbire. S-a constatat că 20% din pierderea în greutate rezultată în urma unui bypass gastric (operaţie de reducere a stomacului utilizată în tratamentul obezităţii) se datorează modificării compoziţiei florei intestinale.
Obezitatea este caracterizată printr-o acumulare masivă de ţesut adipos şi de apariţia afecţiunilor conexe, incluzând alte boli metabolice şi afecţiuni cardiovasculare. Deşi unii factori au fost elucidaţi, creşterea epidemiei de obezitate pare imposibil de controlat şi de aceea este necesară identificarea mecanismelor asociate cu creşterea în greutate. Obezitatea este asociată cu o inflamaţie moderată, în cadrul căreia inflamaţia este întreţinută de ţesutul adipos care secretă molecule capabile să altereze echilibrul metabolismului. Un factor nou implicat în obezitate şi asociat cu riscul metabolic crescut este microbiomul intestinal.
Cum te ajută bacteriile intestinale să slăbeşti
Unul dintre rolurile coloniilor de bacterii de la nivel intestinal este acela de a extrage energia din alimente şi de a regla capacitatea organismului de acumulare a grăsimilor. În cadrul unui studiu, flora intestinală a şoarecilor de laborator a fost alterată (prin creşterea proporţiei de Firmicutes phylum şi scăderea celei de Bacteroidetes phylum). În urma acestei disbioze, s-a observat creşterea grăsimii corporale la şoareci şi dezvoltarea rezistenţei la insulină, în ciuda reducerii cu 30% a porţiilor de mâncare a acestora.
Bine de ştiut!
La persoanele obeze care au pierdut în greutate prin diete sărace în calorii s-a observat diminuarea populaţiilor de Bacteroidete şi creşterea celor de Firmicute, raportul dintre acestea ajungând să fie similar cu cel al persoanelor cu o greutate normală.
Alte studii au arătat că lipopolizaharidele produse de flora intestinală contribuie la apariţia stărilor inflamatorii şi la dezvoltarea sindromului metabolic. La oameni, circularea lipopolizaharidelor (percepute de sistemul imunitar ca toxine) în fluxul sanguin a fost asociată cu o dietă bogată în grăsimi.
Teste care arată predispoziţia spre obezitate
Cercetătorii sunt de părere că acest lucru se întâmplă deoarece bacteriile intestinale influenţează capacitatea organismului de a extrage caloriile din alimente, ducând la îngrăşare. Un test al aerului expirat poate demonstra dacă ai sau nu o predispoziţie spre obezitate. Studiul a arătat că persoanele cu o cantitate mare de hidrogen şi metan în aerul expirat sunt mai predispuse să fie supraponderale şi să aibă o proporţie mai mare de grăsime corporală.
Cercetări anterioare au arătat că persoanele cu o greutate normală au în general un număr mai mare de bacterii sanogene, spre deosebire de cele obeze.
Bacteriile lactice previn obezitatea şi reduc inflamaţiile
Un studiu din 2011 a demonstrat că aportul zilnic de bacterii producătoare de acid lactic ar putea preveni obezitatea şi reduce inflamaţiile. Per total, menţinerea echilibrului florei intestinale aduce numeroase beneficii organismului şi este esenţială în:
– Protecţia contra creşterii necontrolate a agenţilor patogeni
– Digestia alimentelor şi absorbţia nutrienţilor
– Sinteza vitaminelor, absorbţia mineralelor
– Eliminarea toxinelor
– Prevenirea alergiilor
– Menţinerea bunei funcţionări a sistemului imunitar
Ai grijă de flora ta intestinală, iar cântarul îți va mulțumi!