Medicină funcțională, Tiroidita Hashimoto

Boala Hashimoto: semne care trădează tiroidita autoimună și soluții salvatoare

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 5 minute
Vezi toate articolele despre:
afecțiuni autoimuneautoimunitateeliminare toxinefloră intestinalăGestionarea stresuluihormoni tiroidienitiroidătiroidita Hashimoto

Oboseala te doboară chiar dacă dormi până la 8 ore pe noapte? Ți se întâmplă adesea să uiți unde ți-ai pus cheile sau unde ai parcat mașina? Nu te poți concentra asupra sarcinilor de zi cu zi? Nu suporți frigul sau te confrunți cu căderea părului, creșterea sau scăderea în greutate, modificări de dispoziție, depresie sau anxietate, constipație sau dezechilibre hormonale?

Dacă te regăsești în oricare dintre acestei situații, ai putea avea probleme cu tiroida. Mai exact, ai putea avea tiroidită autoimună, numită și boala Hashimoto. Această boală autoimună are răsunet asupra întregului organism. Tiroida produce hormoni care influențează fiecare celulă din corp și reglează toate funcțiile metabolice, de la ritmul cardiac până la temperatura corporală și starea de spirit.

Bolile tiroidei: frecvente, dar subdiagnosticate

Potrivit American Thyroid Association, organizație profesională a liderilor mondiali în materie de boli tiroidiene, peste 12% din populație poate dezvolta disfuncții tiroidiene, jumătate dintre cazuri fără a fi diagnosticate. Cele mai afectate sunt femeile, o femeie din 8 dezvoltând de-a lungul vieții o afecțiune tiroidiană, arată statisticile. Cea mai frecventă formă este hipotiroidismul, o disfuncție în care glanda tiroidă nu produce suficienți hormoni.

În boala Hashimoto, tiroida este atacată de propriul sistem imunitar al organismului. Din motive necunoscute, apare o reacție autoimună, în care celulele albe din sânge creează anticorpi care atacă glanda tiroidă. Aceasta începe să producă hormoni în mod necontrolat, fie mai puțini, instalându-se hipotiroidismul (cel mai frecvent), fie mai mulți hormoni, declanșându-se hipertiroidismul (mai rar).

Când sistemul imunitar întoarce armele împotriva tiroidei

În ciuda faptului că boala vizează tiroida, „Hashimoto nu este o problemă a glandei tiroide în sine, ci a sistemului imunitar”, susține dr. Amy Myers, lider al medicinei funcționale, autoarea bestsellerului internațional „The Thyroid Connection”. De altfel, termenul de tiroidită se referă la „inflamația glandei tiroide”, provocată de atacul anticorpilor. Sistemul imunitar percepe glanda tiroidă ca pe un inamic, spre care începe să trimită „armata” pentru a o anihila.

Vestea bună este că boala Hashimoto poate fi reversibilă dacă simptomele sunt identificate din timp, iar terapia țintește rădăcina bolii, adică sistemul imunitar. Iată care sunt principalele semne ale tiroiditei autoimune, dezvăluite de dr. Amy Myers.
1. Oboseală puternică fără cauză aparentă.
2. Confuzie, așa-numita senzație de „ceață în creier”, dificultăți de concentrare, tulburări de memorie.
3. Creștere în greutate sau imposibilitatea de a slăbi.
4. Mâini și picioare reci, temperatură corporală scăzută, intoleranță la frig.
5. Căderea părului sau păr subțire, fragil.
6. Constipație.
7. Dezechilibre hormonale, inclusiv menstruație neregulată, infertilitate, libidou scăzut.
8. Piele uscată și unghii casante.
9. Tulburări de dispoziție, anxietate, depresie.
10. Tulburări cardiace.
11. Senzație de plenitudine la nivelul gâtului sau gât umflat, voce răgușită.

10 ani pot trece până la descoperirea bolii


Din păcate, boala Hashimoto este descoperită adesea doar atunci când ajunge în stadii avansate, când s-au produs deja daune însemnate asupra tiroidei. „Durează, în medie, 10 ani pentru a fi diagnosticat cu Hashimoto, de la debutul atacului autoimun asupra glandei tiroide până când persoana este diagnosticată. Asta pentru că în medicina convențională se testează doar nivelul TSH-ului, iar acesta devine crescut doar când se ajunge în stadiul 4 al bolii”, semnalează dr. Izabella Wentz, specialist în abordarea integrativă a afecțiunilor tiroidiene.

Cu cât atacul sistemul imunitar este mai îndelungat, cu atât afectarea tiroidei este mai mare, iar riscul dezvoltării hipotiroidismului crește proporțional. Glanda tiroidă poate fi atât de distrusă încât să nu mai producă deloc hormoni tiroidieni. Dacă boala este detectată în primele stadii, daunele pot fi limitate. Dr. Izabella Wentz recomandă pentru depistarea bolii Hashimoto, pe lângă dozarea hormonilor tiroidieni (T3, T4), teste de anticorpi tiroidieni (TPO și TG) și ecografie tiroidiană.

5 soluții pentru salvarea tiroidei

Așadar, Hashimoto este o boală autoimună, iar abordarea terapeutică trebuie să pornească de la rădăcina bolii, adică sistemul imunitar care își atacă propriul organism. „În ceea ce privește tratamentul bolilor autoimune, medicina clasică a eșuat în mod jalnic. Alegerile clasice în lupta împotriva acestor boli sunt medicamentele care pot – sau nu – să îți ușureze simptomele; dar care îți pot schimba viața cu efectele lor secundare; (…) tratamente care pot înceta să aibă efect după câțiva ani, ceea ce înseamnă că trebuie să iei medicamente încă și mai puternice”, semnalează dr. Amy Myers, în cartea „Soluții contra autoimunității”. Dr. Myers propune o altă abordare a autoimunității, care constă în: dietă și un mod de viață sănătoasă, suplimente alimentare de calitate. Ea consideră că schimbarea dietei și vindecarea intestinului sunt lucruri extrem de importante în controlul bolilor autoimune. De-a lungul anilor, dr. Myers a tratat, cu succes, mii de pacienți și s-a tratat și pe ea însăși cu acest mod de abordare. Iată programul creat și pus în practică de dr. Amy Myers.

1. Vindecarea intestinului

Dacă ai boala Hashimoto (sau orice boală autoimună), vindecarea intestinului este esențială pentru a ține sub control simptomele bolii. De ce? Pentru că până la 80% din sistemul imunitar este localizat la nivelul intestinului. Dr. Alessio Fasano, pionier în domeniul cercetării asupra sindromului de intestin permeabil (leaky gut), a demonstrat că inflamația și permeabilitatea de la nivelul intestinului reprezintă unul dintre primele semne ale autoimunității, inclusiv Hashimoto.
Pentru refacerea sistemului digestiv, dr. Amy Myers recomandă:
– eliminarea alimentelor inflamatoare, a toxinelor, infecțiilor și paraziților;
– îmbunătățirea digestiei prin asigurarea enzimelor necesare;
– refacerea florei intestinale cu ajutorul probioticelor;
– repararea mucoasei intestinale cu ajutorul colagenului.

2. Optimizarea dietei

Una dintre cauzele primare ale permeabilității intestinale este consumul de alimente cu efect inflamator, în special cele care conțin gluten (făină de grâu, secară, orz, ovăz) și lactate. Glutenul produce o substanță numită zonulină care cauzează slăbirea joncțiunilor intestinale, accentuând permeabilitatea. Situația este și mai complicată în cazul celor cu Hashimoto, pentru că glutenul are o structură proteică foarte asemănătoare cu cea a tiroidei, astfel încât sistemul imunitar le confundă și le atacă în același timp. Acest fenomen se numește mimetism molecular. La fel se întâmplă și cu lactatele, întrucât cazeina, o proteină din lapte, se comportă la fel ca glutenul.
Din aceste motive, dr. Amy Myers recomandă pacienților cu boala Hashimoto să elimine glutenul și laptele pentru totdeauna. „Cu toate acestea, lucrurile nu trebuie privite doar din perspectiva eliminării alimentelor dăunătoare, ci mai degrabă ca adăugarea în dietă a unor alimente delicioase încărcate cu nutrienți de care tiroida are nevoie”. Este vorba despre fructe și legume proaspete, avocado, pește, carne, ouă, unt, ulei de măsline, nuci. În completarea dietei sunt absolut necesare suplimente alimentare: vitamina D, omega 3, seleniu, vitamina B12.

3. Reducerea toxinelor

Unele substanțe toxice (mercur, perclorat, nitrați) sunt foarte asemănătoare din punct de vedere chimic cu iodul, pe care tiroida îl folosește pentru a produce hormoni. Așa se face că tiroida absoarbe rapid aceste toxine în locul iodului. Mai mult, nitrații sunt implicați în creșterea riscului de cancer tiroidian. Din fericire, expunerea la aceste toxine poate fi redusă. Toate aceste trei toxine pot fi prezente în apa de la robinet, alimente tratate cu pesticide, produse cosmetice, plombe dentare. Ce poți face? Utilizează filtre pentru apă și aer, alege alimente ecologice și pești din ape cu încărcături reduse de mercur, evită recipientele din plastic, folosește produse non-toxice pentru îngrijirea personală, urmează o cură de detoxifiere periodic.

4. Tratarea infecțiilor

Există o serie de infecții asociate bolilor autoimune, iar în cazul persoanelor cu boala Hashimoto pot fi implicate în special virusurile herpetice, virusul Epstein-Barr, hepatita C, bacteria Helicobacter pylori și Yersinia enterocolitica. Acestea sunt infecții destul de comune și adesea se instalează fără simptome, astfel încât sunt persoane care nici măcar nu știu că au fost infectate. Aceste virusuri și bacterii pot fi însă depistate cu ajutorul testelor și trebuie eradicate din organism. Și ele provoacă mimetism molecular, iar în cazul autoimunității, celulele sistemului imunitar nu pot face distincția între virus și propriul țesut, astfel încât le atacă pe ambele.

5. Combaterea stresului

Stresul mental, emoțional și fizic exacerbează răspunsul sistemului imunitar la infecții și toxine. Pe de altă parte, hormonii eliberați în organism atunci când suntem stresați încetinesc producția de hormoni tiroidieni. Este adevărat că eliminarea stresului poate fi cea mai grea cerință din protocolul dr. Myers, pentru că stresul nu este ceva palpabil, dar merită să încercăm măcar a reduce impactul lui. Fiecare persoană poate lupta împotriva stresului în mod diferit. Important este să descoperi ceea ce ți se potrivește: mers pe jos în natură, meditație, yoga, masaj, o baie caldă, lectură, joaca împreună cu copiii, vizionarea unui film.

Surse:

www.amymyersmd.com/2017/10/11-signs-you-have-hashimotos-and-how-to-overcome-it/

www.thyroid.org/media-main/about-hypothyroidism/

www.thyroid.org/hashimotos-thyroiditis/

www.thyroidpharmacist.com/articles/5-stages-hashimotos-thyroiditis/

www.draxe.com/hashimotos-disease/

Publicitate

Publicitate

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
afecțiuni autoimuneautoimunitateeliminare toxinefloră intestinalăGestionarea stresuluihormoni tiroidienitiroidătiroidita Hashimoto
Articolul anterior
Coenzima Q10 și rolul ei în lupta contra cancerului
Articolul următor
Remedii care te scapă rapid de toxiinfecție alimentară


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
Medicină funcționalăTiroidita Hashimoto

Publicitate

Publicitate

Te-ar putea interesa și: