Aspecte endocrine și metabolice ale obezității. Partea I

Anul 2024, anul sănătății metabolice la Zenyth!

‘’Obezitatea este o poveste extrem de complicată și fără de sfârșit’’. Cu această afirmație a început Dr. Ober Camelia partea a doua a webinarului despre Obezitate. Acest webinar a avut ca scop să aducă răspunsuri la întrebarea: Obezitatea, afecțiune neuroendocrină sau metabolică? și a cuprins noțiuni noi și interesante, dar și alarmante despre această problemă globală.

Să înțelegem obezitatea

Obezitatea este rezultatul unui dezechilibru energetic de-a lungul timpului și, datorită naturii sale cumulative, se poate dezvolta atunci când aportul de energie depășește cheltuiala energetică, chiar și cu o marjă mică.

Obezitatea este un exces de masă corporală grasă atribuit unui număr și/sau unei mărimi mai mare a celulelor adipoase (adipocite) în comparație cu alte tipuri de celule.

Spre deosebire de alte tipuri de celule, stocarea energiei nutritive în celulele adipoase este independentă de cerințele metabolice ale acestora și plasticitatea celulelor adipoase și capacitatea de a stoca energia nutritivă este mai mare decât la alte tipuri de celule.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește obezitatea ca fiind o boală caracterizată prin acumularea anormală sau excesivă de țesut adipos care poate afecta sănătatea unui individ.

Obezitatea este clasificată în funcție de indicele de masă corporală (IMC):

• Gradul I este un IMC de 30-34,9 kg/m2.
• Gradul II este de 35–39,9 kg/m2.
• Gradul III (obezitate severă) este peste 40 kg/m2.

Riscurile și implicațiile obezității

• Persoanele cu obezitate mor cu 8 până la 10 ani mai devreme decât cele cu greutate normală.
• La fiecare 15 kg peste greutatea ideală crește riscul de deces prematur cu 30%.
• Mortalitatea cardiovasculară este cu 50% mai mare la pacienții cu obezitate și cu 90% mai mare la pacienții cu obezitate extremă.
• Obezitatea poate duce la remodelarea structurală a inimii, rezultând hipertrofie ventriculară stângă.
• Pentru fiecare creștere cu 1 kg/m2 a IMC, riscul de hipertrofie ventriculară stângă creste cu 5,1%.
• Pentru fiecare creștere cu 1 cm a circumferinței taliei, riscul de hipertrofie ventriculară stângă crește cu 2,6%.

Modele de obezitate

Pentru a înțelege mai bine obezitatea, specialiștii au dezvoltat 4 modele de obezitate. Fiecare model se concentrează pe un aspect specific al obezității:

1. Modelul echilibrului energetic dominant (EBM).
2. Modelul carbohidrați-insulină (CIM).
3. Modelul reducere-oxidare a energiei (REDOX).
4. Modelul obesogen (OBS).

Modelul bilanț energetic (EBM)

Potrivit EBM, obezitatea este o tulburare a echilibrului energetic și excesul de greutate și obezitatea rezultă dintr-un dezechilibru cronic între aportul de energie și energia consumată. Practic, ne îngrășăm pentru că mâncăm mai mult, ardem mai puține calorii sau ambele.

EBM nu abordează modul în care dieta sau expunerile la mediu în timpul dezvoltării influențează obezitatea ulterioară.

Modelul carbohidrați-insulină (CIM)

CIM postulează că o dietă bogată în carbohidrați rapid digerabili determină un răspuns crescut la insulină, care stimulează lipoprotein lipaza (LPL) și suprimă sistemul adrenergic (parte a sistemului nervos central care controlează numeroase funcții neuronale și endocrine) și lipoliza în țesutul adipos, promovând astfel lipogeneza.

Diferențele dintre CIM și EBM

• CIM se concentrează pe răspunsul endocrin la sursele de substrat alimentar, în timp ce EBM se concentrează pe conținutul caloric al dietei.
• CIM se concentrează pe compartimentarea combustibilului la periferie (în special țesutul adipos), în timp ce EBM se concentrează pe creier și pe reglarea aportului de nutrienți.
• EBM se concentrează pe cantitatea de calorii, în timp ce CIM se concentrează pe calitatea caloriilor, în special carbohidrații cu un indice glicemic (IG) ridicat. Carbohidrații produc niveluri mai ridicate de secreție de insulină, reducând receptorul de insulină și conducând la rezistență la insulină și semnalizarea alterată în creier.

Modelul reducere-oxidare a energiei

Speciile reactive de oxigen (ROS) sunt un semnal natural pe care toate mitocondriile îl generează atunci când nevoile de energie au fost satisfăcute și încă există combustibil disponibil. Rolul acestui semnal este de a promova stocarea combustibilului prin stimularea secreției de insulină.

Când aprovizionarea cu combustibil depășește nevoia de producție de ATP, nivelul crescut de NADH (este implicat în producerea de energie în organism) produce ROS, un semnal intracelular esențial al excesului de combustibil!

Consecințele producției de ROS ca răspuns la excesul de glucoză sau grăsimi sunt logice, sincrone și coordonate:

• celulele ß eliberează insulină ca să promoveze stocarea energiei,
• adipocitele stochează trigliceride,
• hepatocitele opresc gluconeogeneza,
• neuronii semnalează sațietate.

Producția în exces de ROS poate depăși capacitatea sistemelor de îndepărtare a tiolului, ducând la deteriorarea oxidativă a proteinelor și lipidelor, rezultând deteriorarea celulelor sau chiar moartea acestora.

Modelul obesogen (OBS)

Obezogenii sunt substanțe chimice ingerate sau internalizate care modifică metabolismul energetic, crescând adipozitatea. Mulți acționează modificând căile de semnalizare (de exemplu, receptorii hormonali, factorii de transcripție, ROS) în diferite tipuri de celule și țesuturi care reglează aportul și consumul de energie, manipularea nutrienților și adipozitatea.

Obezogenii modifică funcția țesuturilor metabolice, astfel încât oamenii sunt mai sensibili la creșterea în greutate indusă de dietă și mai puțin sensibili la pierderea în greutate.

Obezogenii pot fi naturali (metale, virusuri), de mediu (insecticide, materiale plastice, produse chimice de uz casnic, particule), medicamente sau componente alimentare (fructoză, grăsimi trans, conservanți, emulgători).

Unele medicamente și expunera timpurie la antibiotice, pot fi de asemenea, obezogene.

Dincolo de teoria simplistă conform căreia obezitatea este cauzată de dezechilibrul energetic dintre caloriile consumate și caloriile arse, există mecanisme fiziopatologice complexe care implică sisteme homeostatice („mâncăm pentru a supraviețui”) și hedonice („mâncăm de plăcere”).

Există, de asemenea, factori comportamentali, genetici și de mediu care influențează dezvoltarea obezității.

Acești factori converg către centrul de reglare al apetitului și al sațietății, hipotalamusul, din care sunt secretați neurotransmițători care fac legătura între creier și reglarea greutății.

Aportul de energie și fenotipurile de consum

Pentru a înțelege mai bine componentele homeostatice și hedonice, a fost propusă următoarea clasificare:

• alimentatie homeostatică,
• comportament alimentar hedonic,
• cheltuieli anormale de energie.

Au fost stabilite 4 fenotipuri acționabile:

• Sațietate anormală (măsurată prin caloriile ingerate pentru a experimenta plenitudinea postprandială),
• Sațietate postprandială anormală (durata de plenitudine),
• Comportament alimentar emoțional (măsurat prin chestionare),
• Cheltuieli anormale de energie în repaus.

Această clasificare a ghidat o selecție individualizată de intervenții ale stilului de viață și diete pentru fiecare fenotip, care a arătat rezultate semnificativ mai bune de scădere în greutate în comparație cu pacienții tratați general, fără a se ține cont de aceste particularități.

Proporția de pacienți care au pierdut mai mult de 10% din greutatea lor în 12 luni a fost de 79% în grupul ghidat de fenotip, comparativ cu 34% în grupul de tratament neghidat de fenotip!

Obezitatea cu greutate normală (NOW-normal weight obesity)

Obezitatea este o boală cronică cu exces de grăsime corporală și este de obicei diagnosticată folosind indicele de masă corporală (IMC). Chiar dacă IMC are o specificitate ridicată, sensibilitatea sa de a detecta excesul de grăsime corporală este scăzută (~50%).

Prin urmare, utilizarea IMC are ca rezultat pierderea oportunităților de prevenire, diagnosticare precoce și tratare a obezității și a bolilor comorbididăților asociate la un grup de indivizi și aici ne referim la persoanele cu obezitate, dar cu greutate normală (NWO).

Obezitatea cu greutate normală este o categorie relativ nouă de obezitate care se caracterizează prin prezența grăsimii corporale ridicate, în ciuda unui IMC normal.

Prevalența NWO este semnificativă, iar adoptarea măsurării grăsimii corporale în plus față de IMC pentru a evalua riscul pentru sănătate ar fi benefică.

Persoanele cu NWO au un risc mai mare de boli cardiometabolice decât persoanele cu greutate normală și fără grăsime corporală ridicată.

Asociația Americană de Endocrinologie Clinică și Colegiul American de Endocrinologie consideră că un procent de grăsime corporală mai mare de 25% la femei și, respectiv, 35% la bărbați este unul care trage semnale de alarmă.

Modificări patofiziologice în NWO – Distribuția anormală a grăsimilor: atât conținutul de grăsime viscerală, cât și cel subcutanat este mai mare la adulții cu NWO decât la cei NWL (normal weight lean- greutate normală slabă). De asemenea, la persoanele cu NWO au fost raportate valori mai mari pentru circumferința taliei și a raportortului talie-șold.

În plus, distribuția grăsimii este anormală în NWO, cu cantități mai mari de grăsime viscerală și mai puțină grăsime la nivelul membrelor inferioare.

În plus față de creșterea grăsimii viscerale, în cazul NWO a fost observată distribuția ectopică a grăsimii în ficat și mușchi, care provoacă lipotoxicitate și rezistență la insulină.

Modificări patofiziologice în NWO – Inflamația: este mai mare în NWO decât în ​​NWL, deoarece există niveluri mai mari de citokine proinflamatorii plasmatice, cum ar fi mIL-1a, IL-1ß, IL-6, IL-8, TNFa și IL-15.

Proteina C reactivă (CRP), care este un marker al infecției, inflamației și evenimentelor cardiovasculare viitoare, este semnificativ mai mare în NWO.

Modificări patofiziologice în NWO – Stresul oxidativ: prezent în NWO, este asemănător obezității și sindromului metabolic, iar glutationul redus și metaboliții de oxid nitric sunt mai mici în NWO.

Scurt rezumat

Nu ceea ce mâncăm (dieta) generează sănătate sau boală, ci ceea ce face corpul cu ceea ce a fost ingerat (metabolismul nutrienților).

Micro și macronutrienții nu pot avea efecte asupra sănătății independent de fenotipul metabolic al fiecărei persoane, iar componentele dietetice în sine nu pot fi factorul determinant în obezitate și sănătatea metabolică.

Scăderea în greutate poate fi realizată prin modificări temporare, fie ale dietei, fie ale activității fizice, dar menținerea pierderii în greutate pe termen lung necesită schimbări permanente atât în ​​dietă, cât și în activitatea fizică. Deoarece oamenii fac, de obicei, schimbări temporare, majoritatea care își ating obiectivele de scădere în greutate își recâștigă greutatea pierdută în timp pentru că revin la vechile obiceiuri.

Schimbările relativ mici ale consumului și cheltuielilor de energie pot opri creșterea în greutate la majoritatea oamenilor.

Prin creșterea activității fizice în rândul populației, mai mulți oameni se vor muta în zona reglementată a echilibrului energetic și, ca urmare, vor avea un control mai mare al greutății corporale.

Numai prin abordarea prevenirii creșterii în greutate poate fi inversată epidemia de obezitate!