Mulți oameni ajung la dermatolog pentru că dezvoltă erupții, mâncărimi, pete pigmentare și alte reacții de sensibilitate la razele ultraviolete, cu toate că au grijă să-și aplice creme fotoprotectoare. Inflamația apare cel mai frecvent în zona gâtului și toracelui, cât și pe brațe și coapse. Majoritatea experimentează astfel de simptome atunci când merg la plajă, deoarece expunerea directă la soare se cumulează cu expunerea indirectă la lumina reflectată de apă și nisip. Dar nici la munte nu sunt mai protejați, ci dimpotrivă. Pentru că la înălțime, aerul este rarefiat, iar intensitatea razelor UV este mai mare decât la câmpie.
Această problemă – numită fotosensibilitate – este diferită de arsura solară și nici marea, nici muntele nu sunt de vină. Există anumiți factori chimici, mai puțin cunoscuți, care pot crește foarte mult gradul de sensibilitate a pielii la radiațiile nocive ale soarelui. Numeroase clase de medicamente, unele alimente și chiar produse de îngrijire a pielii ce conțin diverși agenți chimici pot provoca fotosensibilitate.
Ce este fotosensibilitate și cum se manifestă?
Fotosensibilitatea este o modificare indusă chimic în piele, care devine extrem de reactivă sau sensibilă la lumina solară. Produsele care provoacă fotosensibilitate conțin substanțe chimice care se activează sub influența radiațiilor UV.
„Atunci când ultravioletele țintesc substanțele chimice apare o reacție asemănătoare unei mici explozii în piele, care se soldează cu leziuni”, explică dr. Bruce Robinson, dermatolog la New York, citat de US News.
Fotosensibilitatea poate avea două mecanisme de apariție, care conduc fie la reacții fototoxice, fie fotoalergice.
Reacțiile de fototoxicitate sunt cele mai comune și apar de obicei când razele UV activează o substanță dintr-un medicament, din anumite alimente consumate sau chiar dintr-o cremă aplicată pe piele. Reacția se manifestă sub forma unei arsuri solare, cu vezicule și iritații (eritem) pe zonele expuse la lumina directă a soarelui. Această reacție are loc, în general, la câteva ore de la expunerea la soare, spune dr. Robinson. Reacțiile fototoxice sunt reversibile, dar pe măsură ce se repetă în timp pot crește riscul cancerului de piele și al îmbătrânirii premature.
În reacțiile fotoalergice, expunerea la raze UV cauzează schimbarea unei substanțe din compoziția medicamentului, alimentului sau produsului aplicat pe piele „în ceva nou, pe care organismul îl percepe la factor străin și activează sistemul imunitar”, explică dr. Barbara Reed, profesor la Clinica de Dermatologie a Universității din Colorado. „Fotoalergia nu se produce de la prima expunere la soare în cazul administrării unui medicament, dar se dezvoltă în timp. Poate dura câteva zile până își face apariția și se manifestă de obicei mai degrabă ca o erupție însoțită de mâncărime decât ca o arsură solară”, adaugă medicul. Fotoalergia determină reacții de tip eczemă, care uneori se întinde și pe zone ce nu au fost expuse la soare.
Știați că?
Persoanele cu boli autoimune (lupus, vitiligo) sau porfirie (boală ereditară cauzată de o tulburare a sintezei hemoglobinei) sunt cele mai expuse riscului de a dezvolta erupții ușoare polimorfe – erupții însoțite de mâncărime apărute din cauza sensibilității la soare. În majoritatea cazurilor, erupțiile polimorfe apar la începutul sezonului cald sau odată cu creșterea intensității radiației solare. Reacțiile sunt provocate atât de ultravioletele tip A (UVA), cât și de ultravioletele tip B (UVB), motiv pentru care pot să apară chiar și în cazul purtării unor haine care acoperă tot corpul, fiindcă UVA trec prin țesături. Cremele fotoprotectoare pot fi de ajutor, dar cea mai importantă măsură preventivă este evitarea expunerii la soare în perioada de maximă intensitate (orele 11.00-17.00).
Substanțe care induc fotosensibilitate
Vă prezentăm în continuare o listă cu produsele care nu fac casă bună cu soarele:
Medicamente: antifungice, antihistaminice, anticoncepționale, antiinflamatoare non-steroidiene (AINS: ibuprofen, ketoprofen, naproxen), antibiotice, antidiabetice orale, diuretice, antidepresive. În cazul în care vă aflați sub tratament cu unul dintre aceste medicamente, întrebați medicul despre riscul fotosensibilității.
Alimente: țelina, mărarul, chimenul, smochinele, lămâile verzi (lime), pătrunjelul și morcovul sălbatic conțin o substanță fotosensibilizantă, numită psoralen, care după ingerare sau contactul cu pielea poate provoca erupții cutanate însoțite de hiperpigmentare. Unele plante medicinale precum teiul și sunătoarea sunt de asemenea fotosensibilizante.
Parfumuri și uleiuri esențiale: aplicate pe piele, parfumurile sau uleiurile esențiale din bergamotă, portocal, levănțică, verbină, mosc, rozmarin sau lemn de santal pot face pielea mai reactivă la soare.
Produse de îngrijire a pielii: ingredientele din categoria acizilor: alfa-hidroxiacizii (AHA, precum acidul glicolic), beta-hidroxiacizii (BHA, precum acidul salicilic) și retinoizii pătrund dincolo de bariera protectoare a pielii (stratul cornos), ceea ce face pielea mai sensibilă la soare. Stratul cornos oferă protecție împotriva radiațiilor ultraviolete, iar atunci când acesta dispare, pielea devine mai sensibilă la soare. Paradoxal, chiar și unele creme de fotoprotecție (precum cele cu salicilați) pot cauza fotosensibilitate. Cât despre produsele antiacneice pe bază de retinoizi și procedurile cosmetice cum ar fi peelingurile chimice, microdermabraziunea, acestea sunt total contraindicate în timpul verii, pentru că pot produce reacții severe în urma expunerii la soare.
Sfaturi de reținut
Reacțiile de fotosensibilitate nu sunt universale. Cu alte cuvinte, nu toți cei care iau un anumit medicament sau utilizează un anumit produs vor experimenta fotosensibilitate, precizează dr. Anne Kleinsmith, dermatolog din Michigan. Și chiar dacă apare o reacție de fotosensibilitate o dată, acest lucru nu înseamnă că se va repeta de fiecare dată când utilizați substanța respectivă.
- În orice caz, dacă utilizați sau consumați orice ingredient cu potențial fotosensibilizant ar trebui să evitați desfășurarea activităților în aer liber sau cel puțin să le faceți dimineața devreme sau după-amiaza târziu. De asemenea, sunt necesare măsuri suplimentare de precauție înainte de a petrece timpul în soare:
- Alegeți o cremă cu factor de protecție solară (FPS) 30+ sau 50+, care trebuie aplicată cu o jumătate de oră înainte de expunerea la soare și reînnoită aplicarea la fiecare 2 ore în timpul expunerii. Cei mai mulți oameni nu utilizează suficientă cremă, spun experții, așa că este bine să aplici mai mult decât crezi că ai nevoie.
- Poartă îmbrăcăminte lejeră, deschisă la culoare, care să-ți protejeze inclusiv brațele și picioarele. Nu uita de protejarea feței cu ajutorul pălăriilor cu boruri largi.
- Cu toate aceste măsuri de protecție, regula de aur rămâne evitarea expunerii la soare în intervalul orar 11.00-17.00.
- Pentru protejarea pielii din interior de efectul nociv al razelor UV, dermatologii recomandă administrarea unor suplimente bogate în substanțe antioxidante.
- Dacă totuși apar reacții de fotosensibilitate, tot ceea ce poți face este să aplici comprese reci care pot ajuta la diminuarea inflamației.
- Surse:
- medicinenet.com/sun-sensitive_drugs_photosensitivity_to_drugs/article.htm
- health.usnews.com/wellness/articles/2016-06-22/surprising-things-that-can-increase-sun-sensitivity
- webmd.com/allergies/guide/sun-reactions
- allergyuk.org/skin-allergy/sun-sensitivity
2 comentarii. Leave new
Mulțumesc frumos pentru informații.
Mulțumim mult pentru informațiile oferite. Ne sunt de mult folos.