Digestie, Microbiom

Încă ai probleme digestive nerezolvate? Ia în considerare SIBO!

Autor:
1 comentariu
Timp citire aprox: 3 minute
Vezi toate articolele despre:
dezechilibru flora intestinalaflora bacterianăintestinSănătatea sistemului digestivSIBOtranzit intestinal

Sindromul suprapopulării bacteriene intestinale (SIBO – Small Intestinal Bacterial Overgrowth) este un termen mai puțin cunoscut, dar afecțiunea este din ce în ce mai prevalentă. Încă un alt rezultat al stilului de viață modern şi al alimentației procesate? Cu siguranță aici îşi are rădăcina, cu toate că mecanismele declanşatoare şi vindecarea propriu-zisă sunt mai complexe decât atât.

Ce este SIBO?

SIBO este o supracolonizare cu bacterii specifice, de obicei din colon, în intestinul subțire, unde nu au ce căuta. Intestinul subțire joacă un rol important în digestie şi absorbția nutrienților. Este şi o parte importantă a sistemului imunitar, conținând o rețea impresionantă de celule limfoide (celule ale sistemul imunitar, care luptă cu infecțiile şi reglează activitatea sistemului imunitar).
Intestinul subțire este aproape steril în mod natural, iar atunci când aceste bacterii se dezvoltă în acest loc, apar simptome negative, cum ar fi balonarea, disconfortul intestinal, arsurile, constipația, crampele, diareea, migrenele, oboseala, malabsorbția. Această suprapopulare duce la un exces în producția de hidrogen şi/sau metan. Supraproducția de hidrogen este asociată cu diareea, iar supraproducția de metan cu constipația. În cazul supraproducției de metan, cu cât aceasta este mai crescută, cu atât constipația este mai severă. Iar când ambele sunt prezente, atât diareea, cât şi constipația vor apărea alternativ.
Aceste gaze (hidrogenul şi metanul) nu sunt produse de celulele umane, dar sunt un produs metabolic al fermentației carbohidraților de către bacteriile intestinale.

Știați că?
O dată cu SIBO îşi pot face apariția şi alte afecțiuni, cum sunt sindromul colonului iritabil, hipotiroidismul, intoleranța la lactoză, boala Crohn, scleroza sistemică, boala celiacă, pancreatita cronică, fibromialgia, acneea rosacee şi altele.

Care sunt cauzele SIBO?

Organismul are câteva mecanisme prin care previne SIBO. Dintre acestea, cei mai mulți specialişti consideră că peristaltismul intestinului subțire este foarte important în prevenția SIBO. Aceste mişcări peristaltice au un rol de „curățare“ a intestinului de materiale reziduale nedigerate, dar şi de bacterii, şi de împingere a acestora către intestinul gros. Acest lucru se întâmplă la fiecare 90-120 de minute şi numai între mese. Se crede că SIBO este puternic influențat de o disfuncție în acest proces.
De asemenea, o cantitate corespunzătoare de acid gastric, secreții pancreatice şi ale fierii sunt importante, deoarece acidul clorhidric, enzimele şi bila au toate rol bactericid. Un alt mecanism de prevenție este dat de buna funcționare a valvei ileocecale, care are rolul de a opri refluxul bacteriei din colon în intestinul subțire.

Cum se testează prezența SIBO?

La ora actuală, cea mai comună metodă de a determina prezența SIBO este testul respirator de hidrogen/metan. Acesta presupune ingerarea unei soluții de lactuloză, un zahăr sintetic neabsorbabil, ca substrat pentru fermentarea bacteriană. Dacă există o infecție bacteriană în intestinul subțire, hidrogenul şi metanul se vor transmite din intestine către circulația sanguină şi apoi se vor elimina prin plămâni. În timpul testului vei respira într-un tub la intervale de 20 de minute.

Cum te poți vindeca de SIBO?

Este esențială în primul rând stabilirea alimentației care se potriveşte tipului metabolic. Aceasta va fi întotdeauna baza oricărui program de vindecare, care va asigura homeostaza pe termen lung. În ceea ce priveşte specificațiile în cazul SIBO, acestea se referă la diete care omit din alimentație o serie de carbohidrați, care determină fermentarea în intestine, cum ar fi dieta FODMAP sau SCD (Specific Carbohydrate Diet). Aceste restricții vor trebui combinate cu tipul de alimentație specific fiecărui tip metabolic.
În general, dietele pentru SIBO reduc polizaharidele, oligozaharidele şi dizaharidele, eliminând toate cerealele, legumele cu amidon, lactoza, îndulcitorii şi fasolea (în primă fază). De obicei, persoanele cu SIBO simt îmbunătățiri destul de rapid în urma acestor restricții alimentare. Dar de cele mai multe ori, pentru o vindecare completă trebuie incluse şi o varietate de suplimente specifice cu efect antibacterian, cum ar fi cele conținând berberina, allicin şi ulei de oregano. Pentru restabilirea funcțiilor digestive, a florei bacteriene şi vindecarea intestinală sunt necesare şi capsulele cu acid clorhidric, enzimele, probioticele specifice fără prebiotice (nu toate probioticele sunt indicate cu SIBO!) şi nutrienții cu rol de reparare intestinală (lemn-dulce, L-glutamină, ulm, aloe vera, nalbă etc.).

    Resurse:

  • townsendletter.com/FebMarch2013/ibs0213_3.html

Părerea ta contează pentru noi!

1 comentariu. Leave new

  • Interesant articolul. Va multumim ca ne ajutati sa aflam lucruri noi si utile pentru sanatatea noastra.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
dezechilibru flora intestinalaflora bacterianăintestinSănătatea sistemului digestivSIBOtranzit intestinal
Articolul anterior
Tu știi care sunt simptomele infecției cu Candida?
Articolul următor
Arsuri stomacale, reflux gastroesofagian: Prea mult sau PREA PUȚIN acid gastric?


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
DigestieMicrobiom

Te-ar putea interesa și: