Infecțiile urinare recurente: De ce tratamentele clasice nu funcționează?

Infecțiile urinare recurente pot deveni o provocare majoră pentru multe persoane, mai ales când tratamentele clasice nu oferă soluții pe termen lung. Chiar și atunci când analizele arată că nu există o infecție activă, simptomele persistă, iar disconfortul urinar rămâne constant. În astfel de cazuri, este posibil ca problema să fie mai complexă decât o simplă infecție bacteriană. În cadrul webinarului Better Medicine Zenyth cu tema „Infecțiile urinare recurente: De ce tratamentele clasice nu funcționează?”, susținut de Dr. Delia Moscaliuc, medic generalist și practician de medicină funcțională și integrativă, au fost explorate cauzele profunde ale infecțiilor urinare recurente, mecanismele mai puțin discutate ale inflamației vezicii urinare și soluțiile inovatoare care merg dincolo de tratamentele standard.

Cuprins articol:

1. Infecție sau inflamație? Diferența dintre infecțiile urinare și inflamația cronică a vezicii urinare/cistita interstițială
2. Simptomatologia infecțiilor urinare
3. Cum influențează polimorfismele genetice severitatea inflamației vezicii urinare
4. Dieta bogată în oxalați și iritația/inflamația vezicii urinare
5. Efectele oxalaților asupra microbiomul intestinal
6. Rolul oxalaților în colonizarea tractului urinar cu bacterii tip E. coli și Klebsiella
7. Analize de laborator esențiale pentru identificarea oxalaților și a inflamației cronice
8. Strategii pentru gestionarea eficientă a aportului de oxalaţi
9. Anti-nutrienți din surse vegetale, cu rol proinflamator la nivelul vezicii urinare
10. Legătura dintre histamină și inflamația vezicii urinare
11. Mecanismele inflamației vezicii urinare mediate de histamină
12. Fluctuațiile hormonale și rolul lor în infecțiile de tract urinar/inflamația cronică a vezicii urinare
13. Strategii terapeutice inovatoare pentru reducerea inflamației și protejarea vezicii urinare
14. Suplimente pentru refacerea integrității mucoasei vezicale, reducerea inflamației și calmarea iritației vezicale, combaterea agenților patogeni și echilibrarea microbiomului urinar, reglarea echilibrului hormonal și imunitar

Infecție sau inflamație? Diferența dintre infecțiile urinare și inflamația cronică a vezicii urinare/cistita interstițială

Infecţia tractului urinar (ITU) reprezintă prezenţa bacteriilor în tractul urinar, cu simptome acute precum durere în timpul urinării, nevoie imperioasă de a urina şi disconfort pelvin. În general, o astfel de infecție răspunde favorabil la tratament, în special cu antibiotice.

Inflamaţia cronică a vezicii urinare implică prezenţa durerii persistente şi a disconfortului pelvin, cu absenţa bacteriilor în urină. Cistita interstițială și inflamația cronică a vezicii urinare au o etiologie complexă, ce poate include factori imunologici, autoimuni sau metabolici și necesită o abordare terapeutică multidimensională.

Inflamația cronică presupune un răspuns prelungit al sistemului imunitar la prezența unui factor de stres (infecţii, iritanţi, boli autoimune). Infecțiile recurente ale tractului urinar pot provoca modificări structurale ale vezicii urinare, ducând la inflamație cronică pe termen lung. Mecanismele bacteriilor patogene precum E. coli şi Klebsiella includ aderența lor la mucoasa vezicii urinare, facilitând colonizarea şi provocând iritaţie și inflamație locală. Aceste bacterii pot secreta toxine care deteriorează celulele epiteliale, ducând la inflamaţie şi activarea sistemului imunitar.

Răspunsul imun al gazdei implică activarea celulelor imune, limfocitele şi macrofagele, care eliberează mediatori pro-inflamatori, cauzatori de durere și disconfort. În acest context, sistemul imunitar poate deveni hipereactiv, provocând un răspuns inadecvat și prelungit la infecţii, chiar şi după eradicarea bacteriilor.

Simptomatologia infecțiilor urinare

Simptome ale infecției tractului urinar (ITU):

• Urinare frecventă
• Senzație de arsură în timpul micțiunii
• Durere de abdomen inferior și pelvis
• Febră și frisoane
• Urină tulbure
• Miros caracteristic

Simptome ale inflamaţiei cronice/cistita interstiţială:

• Dureri pelvine persistente
• Nevoie constantă de a urina, fără a fi asociată cu prezența unei bacterii

Un alt simptom care poate indica atât o infecție a tractului urinar, cât și cistita interstiţială, este hematuria, prezența sângelui în urină, care apare mai frecvent în acutizări.

În ITU, simptomatologia evoluează rapid şi se îmbunătăţeşte semnificativ ca urmare a tratamentelor cu antibiotic, în timp ce inflamația cronică sau cistita interstițială nu răspund la tratamentele cu antibiotic, necesitând o gestionare complexă și continuă.

Cum influențează polimorfismele genetice severitatea inflamației vezicii urinare

Etiologia infecțiilor urinare recurente este multifactorială. Cei mai importanți factori implicați sunt:

• Bacteriile. Infecțiile urinare sunt cauzate în principal de bacterii, cel mai frecvent întâlnite fiind E. coli, Klebsiella, Proteus. Inflamaţia cronică a vezicii urinare, inclusiv cistita interstiţială, poate apărea în urma unor infecţii bacteriene repetate care au dus la deteriorarea mucoasei vezicale. Fiind organisme vii, bacteriile dezvoltă mecanisme de adaptare ca urmare a tratamentelor repetate cu antibiotice și astfel apar, de multe ori, bacteriile rezistente la antibiotice.
• Dieta inadecvată și intoleranțele alimentare. Inflamația sistemică este generată de consumul exagerat de alimente cu caracter inflamator, creșterea nivelului de oxalați, histamină și mediatori proinflamatori. Inflamația locală poate fi cauzată, la rândul ei, de consumul de alimente și băuturi iritante, precum citricele, alimentele picante, îndulcitorii artificiali, alcoolul sau cafeina. Studiile confirmă legătura dintre intoleranțele alimentare și inflamația cronică a vezicii urinare.
• Predispoziţia genetică poate influența semnificativ modul în care indivizii răspund la infecţii şi la tratamentele aplicate. Sunt multe polimorfisme genetice asociate cu infecțiile urinare. De exemplu, cele legate de producţia și metabolizarea de mediatori proinflamatori pot modula severitatea inflamaţiei vezicii urinare și simptomatologia se va prelungi o perioadă mai lungă. De asemenea, pot exista polimorfisme genetice asociate cu reglarea metabolismului hormonilor (estrogen, testosteron), cu răspunsul la stresul oxidativ, cu integritatea barierei epiteliale a vezicii urinare, cu funcția microbiotei intestinale și cu sinteza și degradarea histaminei. Îmbunătăţirea funcţionalităţii acestor gene poate fi realizată prin intervenţii dietetice personalizate și modificări ale stilului de viață. Suplimentele probiotice pot influenţa expresia genelor legate de răspunsul imun, contribuind la echilibrarea microbiotei intestinale şi urogenitale, după cum arată studiile menționate de lectorul webinarului.
• Disbioza – intestinală, vaginală, vezică urinară.
• Factorii autoimuni. Identificarea patologiilor autoimune care afectează sănătatea vezicii urinare poate oferi perspective diferite asupra strategiilor de tratament (LES, sindromul Sjogren, poliartrita reumatoidă, tiroidita autoimună, sclerodermia, boala celiacă, dermatomiozita, psoriazisul).
• Stresul psihologic și cauzele emoţionale.
• Factorii cu potențial iritativ – unele alimente, contactele sexuale, statul mult așezat sau în picioare, călătoriile lungi, sportul excesiv etc.

Dieta bogată în oxalați și iritația/inflamația vezicii urinare

Oxalații fac parte din sistemul de a apărare al plantelor și al semințelor, fiind compuși chimici care conțin ionul oxalat (C2O4-2). Unele animale au capacitatea să metabolizeze oxalatul, însă organismul uman nu dispune de enzimele necesare pentru a-l degrada. Una dintre cele mai comune forme întâlnite este oxalatul de calciu (CaC2O4). Oxalații au două grupări carboxil legate între ele, care le conferă stabilitate şi capacitatea de a se lega de minerale precum calciul, magneziul şi fierul și de a forma cristale insolubile, care pot provoca diverse probleme de sănătate.

Surse de oxalați

• Alimente de origine vegetală, în special legume cu frunze verzi (spanac, ruccola, rubarba), unele fructe, nuci și semințe.
• Sintetizare endogenă în urma descompunerii anumitor proteine de origine animală, a purinelor și acidului ascorbic în cantități mari.
• Alte alimente – ciocolată, ceai, cafea, anumite condimente.
• Asocierea cu bolile inflamatorii intestinale. Cei care se confruntă cu astfel de afecțiuni au o absorbție foarte mare de oxalați de la nivel intestinal și simptomatologia lor urinară poate fi corelată cu aceasta.

Cantitatea şi biodisponibilitatea oxalaților poate varia în funcție de metoda de preparare şi de sensibilitatea individuală la oxalaţi, în multe cazuri fiind suficientă doar reducerea dozei pentru ameliorare.

Ţesuturi și organe afectate de acumularea excesivă de oxalați

Rinichii. Oxalaţii sunt cel mai frecvent asociaţi cu microlitiaza renală, în special oxalatul de calciu.

Vezica urinară. Cristalele de oxalat pot irita mucoasa vezicii urinare şi pot întreține inflamaţiile cronice, în special în cistita interstiţială.

Intestinul. Oxalaţii pot interfera cu absorbţia nutrienţilor, contribuind la formarea de cristale insolubile care irită mucoasa intestinală şi pot duce la apariția hiperpermeabilității intestinale sau a disbiozei, prin reducerea cohortelor de bacterii de tip Oxalobacter și Enterobacteriaceae.

În anumite condiţii, oxalaţii pot trece în sânge şi pot circula prin corp, ajungând la alte organe precum inima sau creierul, unde pot interfera cu funcţionarea normală a acestora.

Simptomele cauzate de acumularea excesivă de oxalaţi în organism pot varia în funcţie de organul sau ţesutul afectat:

• Durere severă la nivelul lojei renale, adesea descrisă ca o colică renală.
• Simptomatologie urinară, disurie, senzaţia de urgenţă urinară pot fi semne ale iritaţiei vezicii urinare.
• Durere abdominală și pelvină (vulvodinie). Oxalaţii irită mucoasa intestinală (generând balonare, diaree sau constipaţie). În cazuri mai severe, cristalele de oxalat contribuie la dezvoltarea sindromului intestinului hiperpermeabil (leaky gut).
• Oboseală cronică şi dureri articulare, legate în general de efectele sistemice ale oxalaţilor.
• Simptomatologie neurologică. În cazurile extreme, cristalele de oxalaţi se pot acumula la nivelul sistemului nervos, provocând simptome precum ceață mintală, cefalee, tinitus etc.

Efectele oxalaților asupra microbiomului intestinal

1. Interferenţa cu metabolismul bacteriilor intestinale. Există anumite bacterii care metabolizează oxalații. Unele bacterii intestinale, în special din genul Oxalobacter şi Enterobacter, au capacitatea de a degrada oxalaţii.

Pe de altă parte, poate apărea competitivitatea bacteriană – oxalaţii pot afecta negativ activitatea bacteriilor benefice care joacă un rol important în digestie, absorţia nutrienţilor şi sănătatea generală a microbiomului.

2. Crearea unui mediu favorabil bacteriilor patogene, prin modificarea pH-ului intestinal (favorizează dezvoltarea E. coli, Clostridium, Klebsiella).
3. Formarea de cristale insolubile în intestin, care pot irita mucoasa intestinală.
4. Creşterea permeabilităţii intestinale, toxinele şi bacteriile patogene putând ajunge mai uşor la organele de vecinătate (translocație).
5. Interferenţa cu absorbţia nutrienţilor, cum ar fi calciul, magneziul şi fierul, formând complexe insolubile care nu pot fi absorbite de organism (depleție de minerale).

Efectele oxalaţilor asupra sistemului urinar

Cristale de oxalat prezente în urină pot irita mucoasa vezicii urinare, provocând inflamaţii şi durere. Astfel se creează un mediu favorabil dezvoltării bacteriilor, ducând la creșterea permeabilității mucoasei vezicale și la reducerea capacității de apărare locală. De asemenea, se produce activarea constantă a sistemului imunitar, care va reacţiona în mod exagerat, generând inflamaţie.

Un alt efect este disfuncţia celulară întrucât oxalaţii pot interacţiona cu anumite structuri celulare, perturbând funcţionarea normală a uroteliului.

Rolul oxalaților în colonizarea tractului urinar cu bacterii tip E. coli și Klebsiella

Studiile arată o corelație între prezența oxalaților și colonizarea tractului urinar cu bacterii de tip E.coli și Klebsiella. Atunci când se acumulează în tractul urinar, oxalații pot avea următoarele efecte:

Formarea de biofilme. Atunci când se acumulează în tractul urinar, oxalații favorizează formarea de biofilme bacteriene (atât E.coli, cât şi Klebsiella sunt bacterii capabile să dezvolte astfel de mecanisme de apărare, un fel de „prelate” care le protejează de acțiunea antibioticelor).

Modificarea pH-ului urinar. Oxalaţii, în special atunci când sunt în concentraţii mari, scad pH-ul urinei, iar E.coli prosperă într-un mediu mai acid.

Inflamaţia cronică. Oxalaţii, prin iritarea şi inflamaţia pe care o provocă mucoasei vezicii urinare, pot slăbi apărarea imunitară locală, creând un teren propice pentru reinfectări şi cronicizarea infecţiilor.

Modificarea răspunsului imun. Studiile sugerează că oxalaţii  interferă cu funcţia celulelor imune şi reduc eficienţa răspunsului imun local la bacteriile infectante.

Interacţiuni cu proteinele. Oxalaţii interacţionează cu proteinele din celulele epiteliale ale vezicii urinare şi ale tractului urinar superior, formând complexe care promovează inflamaţia, facilitează aderarea bacteriilor și cronicizarea infecţiilor.

Analize de laborator esențiale pentru identificarea oxalaților și a inflamației cronice

Cum putem verifica nivelurile de oxalați? Deocamdată nu există o analiză care să arate existența unei sensibilități la oxalați. Dr. Delia Moscaliuc recomandă dozarea oxalaților din urina colectată în 24 de ore. De asemenea, se pot efectua:

• Sumar de urină. În cazurile în care există suspiciuni de inflamaţii cronice sau infecţii urinare legate de oxalaţi, analiza microscopiei urinei poate evidenția prezenţa cristalelor de oxalat.
• Evaluarea funcţiei renale. Oxalaţii pot contribui la formarea microlitiazei renale, cu afectarea funcţiei renale.
• Examinarea pietrelor eliminate din tractul urinar. Pietrele de oxalat de calciu sunt printre cele mai comune tipuri de pietre din tractul urinar, iar analiza acestora poate confirma o problemă cu oxalaţii.
• Dacă există suspiciunea unei infecţii urinare cronice sau recurente, cultura urinară este testul standard.
• Testarea pentru tulburări metabolice ale oxalaţilor. În cazul în care există un istoric familial sau alte simptome care sugerează o tulburare metabolică, precum hiperoxalurie primară (excreţie excesivă de oxalaţi în urină), pot fi recomandate teste genetice sau alte analize pentru a evalua metabolismul oxalaţilor.

Strategii pentru gestionarea eficientă a aportului de oxalaţi

Modalitățile prin care se poate gestiona aportul de oxalați astfel încât acest lucru să contribuie la reducerea semnificativă a episoadelor acute de infecții urinare sunt:

• Reducerea consumului de alimente bogate în oxalaţi, gătirea corectă a legumelor.
• Echilibrarea cu alimente bogate în calciu (ajută la legarea oxalaţilor în tractul digestiv, prevenind absorbţia lor în sânge).
• Hidratare corespunzătoare.
• Alimentație bogată în fibre vegetale (reduce absorbția oxalaților).
• Probioticele (Lactobacillus, Bifidobacterium, Enterococcus, Streptococcus thermophilus, Oxalobacter formigenes).
• Gestionarea producției interne de oxalați (atenție la aportul de acid ascorbic!).
• Suplimentarea atentă cu calciu și magneziu citrat (mai ales în hiperparatiroidie).
• Corectarea deficienței de vitamina B6, care este asociată cu producția crescută de oxalați.
• Gestionarea corectă a tratamentelor cu antibiotice sau diuretice.

Alți anti-nutrienți din surse vegetale, cu rol proinflamator la nivelul vezicii urinare

Pe lângă oxalați, mai există și alți antinutrienți din surse vegetale care pot avea rol proinflamator la nivelul vezicii urinare. În cantități mari, aceștia pot interfera cu procesele metabolice şi pot stimula sistemul imunitar cu producerea de mediatori proinflamatori. În această categorie intră:

• Lectinele – se găsesc în leguminoase şi cereale, pot provoca reacţii inflamatorii la persoanele sensibile.
• Acidul fitic – din cereale integrale şi unele seminţe, interferează cu absorbţia mineralelor esenţiale precum calciul și magneziul.
• Taninurile – prezente în ceaiuri şi unele fructe, pot provoca iritaţii digestive şi pot agrava simptomele inflamatorii urinare.
• Glutenul – pentru persoanele cu boală celiacă sau sensibilitate non-celiacă, poate provoca reacţii inflamatorii sistemice, inclusiv la nivelul vezicii urinare.

Legătura dintre histamină și inflamația vezicii urinare

Histamina joacă un rol important în răspunsurile imune şi inflamatorii, secreția de acid clorhidric și vasodilatație. Intoleranța la histamină apare atunci când organismul nu poate descompune eficient histamina, de obicei din cauza unui deficit al enzimei diaminoxidază (DAO), responsabilă de metabolizarea histaminei. Când DAO este insuficientă, histamina se acumulează în organism și poate duce la simptome precum dureri de cap, urticarie, simptome digestive și chiar reacții inflamatorii, inclusiv la nivelul vezicii urinare.

Inflamaţiile şi infecţiile urinare recurente sunt adesea asociate cu un răspuns inflamator activat de histamină, ceea ce poate agrava simptomele la pacienţii cu intoleranţă la aceasta întrucât mucoasa vezicii urinare are receptori pentru histamină, în special H1.

Intoleranța la histamină poate provoca și simptomatologie urinară de tipul durere pelvină, frecvenţă crescută a urinării, disconfort sau senzație de arsură la urinare. Simptomele pot fi confundate cu infecţiile urinare, dar în cazul intoleranţei la histamină, ele sunt cauzate de inflamaţia cronică şi iritaţia mucoasei, nu de o infecţie propriu-zisă, nefiind recomandat tratamentul cu antibiotice.

Mecanismele inflamației vezicii urinare mediate de histamină

Mecanismele prin care histamina influenţează inflamaţia vezicii urinare sunt:

1. Vasodilataţia.
2. Creşterea permeabilităţii vasculare, cu infiltrarea de celule specifice răspunsului imun şi molecule proinflamatorii în diverse organe, inclusiv la nivelul vezicii urinare.
3. Disfuncția barierei uroteliului cu stimularea terminațiilor nervoase locale.
4. Creșterea producției de citokine pro-inflamatorii cu favorizarea disbiozei urobiomului și creșterea incidenței recurențelor infecțioase.

Abordările terapeutice integrative pentru a gestiona efectele intoleranţei la histamină asupra vezicii urinare includ dieta săracă în histamină, cu excluderea alimentelor care cresc nivelurile de histamină (anumite fructe și legume, brânzeturi fermentate, vin, conserve), utilizarea suplimentelor cu DAO și a celor cu proprietăți antihistaminice (quercetina, vitamina C, bromelaina, magneziu, omega 3, ulei de negrilică). De folos sunt și evitarea iritanților urinari (cafeină, alcool, oxalați, citrice, factori mecanici de presiune) și probioticele precum Lactobacillus rhamnosus, Lactobacillus plantarum şi Bifidobacterium infantis și longum, Lactobacillus reuteri, Saccharomyces boulardii.

Fluctuațiile hormonale și rolul lor în infecțiile de tract urinar/inflamația cronică a vezicii urinare

Infecțiile urinare apar preponderent la femei pentru că estrogenul are un rol important în această patologie. Acesta are efect de protecţie în menţinerea sănătăţii mucoasei urogenitale, însă scăderea sau creşterea disproporţionată a nivelurilor sale în raport cu progesteronul, poate exacerba simptomele inflamaţiei. Astfel scăderea nivelului de estrogen în diverse perioade precum premenopauza, menopauza, alăptarea sau utilizarea îndelungată a contraceptivelor orale, poate influenţa răspunsul inflamator prin scăderea nivelului citokinelor antiinflamatorii, fluctuațiile accentuând simptomele în cistita interstițială.

Estrogenul scăzut este asociat cu scăderea capacităţii de regenerare a uroteliului și subțierea mucoasei vezicii urinare și poate favoriza dezvoltarea bacteriilor patogene și creșterea recurențelor prin modificarea pH-ului din tractul urinar și scăderea tonusului musculaturii vezicii urinare.

Pe de altă parte, creșterea nivelului de estrogen (dominanţa estrogenică) poate contribui la inflamaţia cronică a vezicii urinare prin creșterea permeabilității și hipereactivității vezicii urinare și stimularea degranulării mastocitare. Dezechilibrul dintre estrogen și progesteron care apare în dominanța estrogenică scade efectul protector al progesteronului și accentuază disbioza vaginală și a urobiomului, favorizând colonizarea cu E.coli, Klebsiella și Proteus. De asemenea, relația dintre estrogenul crescut și histamină duce la creșterea sensibilităţii la histamină, creşterea eliberării de histamină și modificarea metabolismului histaminei.

O abordare integrativă care poate ajuta la reducerea dominanţei estrogenice include:

• modificări ale dietei (scăderea consumului de fitoestrogeni și xenoestrogeni)
• echilibrarea estrogenului cu progesteron bioidentic
• stabilizarea mastocitelor cu reducerea încărcăturii cu histamină (antihistaminice)
• detoxifierea estrogenului la nivel hepatic (DIM, sulforafan, calciu D-glucarat)

Hormonii joacă un rol esențial în sănătatea vezicii urinare, iar dezechilibrele pot favoriza inflamația cronică și infecțiile recurente. Progesteronul are efecte antiinflamatorii importante: reduce activarea mastocitelor, scade permeabilitatea uroteliului și calmează musculatura vezicii urinare. Nivelurile sale variază în timpul ciclului menstrual, iar un deficit poate agrava inflamația, în timp ce în sarcină, deși inflamația scade, crește riscul de infecții urinare din cauza relaxării musculare și compresiei locale. Corectarea dezechilibrelor implică, adesea, utilizarea progesteronului bioidentic în a doua parte a ciclului menstrual, reducerea stresului și suplimentarea cu nutrienți-cheie în sinteza hormonală, precum magneziu, zinc și vitamina B6.

Testosteronul, deși asociat cu bărbații, influențează și sănătatea uro-genitală a femeilor. Nivelurile scăzute pot favoriza inflamația, sensibilitatea vezicii urinare și riscul de infecții, prin slăbirea barierei mucoase și a răspunsului imun local.

Strategii terapeutice inovatoare pentru reducerea inflamației și protejarea vezicii urinare

Abordările terapeutice din medicina funcţională se concentrează pe identificarea cauzelor profunde ale inflamației vezicii urinare și pe personalizarea tratamentului prin:

• evaluarea detaliată a istoricului medical al pacientului.
• implementarea unui plan de dietă personalizat (rol esențial).
• utilizarea terapiei cu pre/probiotice.
• adoptarea unor tehnici de gestionare a stresului.
• monitorizarea simptomelor prin evaluări periodice.
• suplimentare inteligentă (medicină mitocondrială și ortomoleculară).
• informarea și implicarea pacientului.

Suplimente pentru refacerea integrității mucoasei vezicale, reducerea inflamației și calmarea iritației vezicale, combaterea agenților patogeni și echilibrarea microbiomului urinar, reglarea echilibrului hormonal și imunitar

Menținerea integrității și funcționării optime a vezicii urinare implică o abordare complexă, care include refacerea mucoasei, reducerea inflamației, combaterea agenților patogeni, reglarea imunității și echilibrarea stilului de viață. Iată principalele direcții:

1. Refacerea integrităţii mucoasei vezicale

• D-manoza – previne aderarea bacteriilor (în special E. coli) la peretele vezicii urinare.
• Acid hialuronic şi condroitin sulfat – suplimente sau instilaţii intra-vezicale pentru repararea mucoasei.
• L-arginina – susţine sinteza de oxid nitric, cu efect de regenerare tisulară.
• Colagen şi glicozaminoglicani (GAGs) – sprijină refacerea stratului protector al uroteliului.
• Ulei de cătină, negrilică şi ulei de peşte (EPA/DHA) – susţin regenerarea mucoasei şi reduc inflamaţia.
• NAG (N-acetil glucozamina) – precursor în sinteza glucozamino-glicanilor.
• L- Glutamina – sprijină refacerea microbiomului intestinal și al vezicii urinare.

2. Reducerea inflamației și calmarea iritației vezicii urinare

• Quercetina – puternic antiinflamator natural (blochează eliberarea histaminei), rol benefic în cistita interstiţială.
• Curcumina – modulatoare a inflamaţiei, cu efect benefic asupra căilor urinare.
• Boswellia serrata – reducerea inflamaţiei cronice, inclusiv la nivel vezical și de prostată.
• Extract de merişor – polifenolii ajută la reducerea inflamaţiei şi protecţia mucoasei urinare.
• Siliciu organic (din coada-calului – Equisetum arvense) – regenerant al mucoaselor şi ţesutului conjunctiv din structura vezicii urinare.

3. Combaterea agenţilor patogeni și echilibrarea microbiomului urinar

• D -manoza – leagă bacteriile patogene şi le elimină prin urină.
• Ulei esenţial de oregano sau cimbru – antibacterian cu spectru larg.
• Probiotice uro-genitale (Lactobacillus crispatus, Lactobacillus rhamnosus, Lactobacillus reuteri) – refac flora protectoare la nivel intestinal, vaginal, vezical şi reduc riscul de recurenţă.
• Berberina, Goldenseal – antibacteriene naturale, eficiente împotriva bacteriilor rezistente.
• Combinații ale acestora.

4. Reglarea echilibrului hormonal și imunitar

• Vitamina D – susţine imunitatea şi integritatea uroteliului, rol antiinflamator sistemic.
• Zinc şi seleniu – esenţiale pentru răspunsul imun şi protecţia ţesuturilor.
• Ashwagandha sau Rhodiola – adaptogene utile în stres cronic (un factor care agravează inflamaţia vezicală).
• Suport hormonal.

5. Optimizarea stilului de viaţă

• Evitarea alimentelor iritante, cafea, alcool, alimente picante, citrice, alimente cu conținut crescut de oxalați.
• Hidratare adecvată.
• Igienă locală corectă.
• Reducerea stresului- tratarea/integrarea cauzelor emoționale.
• Homeopatia oferă remedii personalizate.

Webinarul „Infecțiile urinare recurente: De ce tratamentele clasice nu funcționează?”, având-o ca lector pe dr. Delia Moscaliuc, face parte din seria de webinare Zenyth – Better Medicine. Dacă doriți să participați la următoarele webinare, vă invităm să vă înscrieți la newsletterul nostru pentru a primi invitații la următoarele evenimente Better Medicine.