Imunitate, Vitamine și minerale

8 vitamine și minerale care combat răceala

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 4 minute
Vezi toate articolele despre:
combaterea răceliiimunitatemagneziumineraleracealavitaminezinc

Știi că dintr-un singur strănut se răspândesc în aer peste 40.000 de particule de secreții din căile respiratorii? Dacă persoana care strănută este răcită, picăturile sunt contaminate cu virusul responsabil de boală. Este suficient ca o singură particulă cu virus să fie inhalată, pentru ca „intrusul” să înceapă a se multiplica în milioane de exemplare în interiorul celulelor tale.

Din fericire, corpul tău este „echipat” cu un sistem de apărare extrem de eficient – sistemul imunitar, care contraatacă prin uciderea virusurilor aproape la fel de repede pe cât se înmulțesc. Atâta vreme cât sistemul imunitar poate rămâne cu un pas înaintea virusului, ai toate șansele de a te simți bine și nici măcar să nu știi că ai fost bolnav. În momentul în care sistemul imunitar este depășit de viteza cu care se înmulțesc virusurile, apar primele semne ale răcelii. Îți curge nasul, ai ochii roșii, strănuți, poți avea și febră, te doare capul, te simți obosit… Un adult poate răci, în medie, de 2-4 ori pe an, iar un copil chiar și de 10-12 ori într-un an. Sunt normale aceste răceli. Important este să nu se ajungă la complicații ale acestora: traheo-bronșite, pneumonii, sinuzite, otite. Există soluții pentru a trece mai ușor peste perioada unei răceli și mai ales pentru a preveni complicațiile. În acest scop, unii dintre cei mai valoroși aliați ai sistemului imunitar sunt vitaminele și mineralele.

Iată 8 vitamine și minerale de care organismul tău are absolută nevoie atunci când se confruntă cu o viroză respiratorie.

1. Zincul, mai puține zile de răceală

Zincul este un nutrient esențial pentru funcționarea sistemului imunitar. Suplimentele pe bază de zinc pot fi utilizate în timpul virozelor respiratorii pentru a scurta durata acestora. Dar trebuie reținut un lucru foarte important despre absorbția zincului în organism. Corpul nostru folosește acest micronutrient într-o stare de echilibru în absorbția mineralelor. De ce? Fiindcă prea mult zinc interferează cu biodisponibilitatea cuprului, iar prea mult fier poate reduce absorbția zincului. La acest fin echilibru se poate ajunge numai dacă vom consuma zinc din surse naturale, cum ar fi stridiile, homarul, carnea de vită, de porc, alune caju, năut, carne de pui, brânzeturi elvețiene. Numai că în cazul răcelilor, este nevoie de un aport suplimentar de zinc, ceea ce înseamnă că zincul din alimentație nu este suficient.

2. Vitamina C, vitamina imunității

Fără îndoială că vitamina C este cea mai cunoscută vitamină atunci când vine vorba despre tratamentul răcelilor. Această vitamină hidrosolubilă este însă mult mai importantă decât un remediu antirăceală. Studiile arată că, datorită capacității antioxidante remarcabile, vitamina C este implicată în reducerea riscului de cancer, boli cardiovasculare, depresie, îmbătrânire precoce. În cazul virozelor, Vitamina C este recomandată pentru reducerea simptomelor neplăcute de răceală și gripă, creșterea imunității organismului și menținerea stării generale de sănătate.

3. Vitamina D, absolut necesară în sezonul rece

Carența de vitamina D reprezintă o problemă de sănătate publică. La nivel mondial se estimează că peste 85% din populație prezintă un deficit de vitamina D. Din cauza stilului modern de viață, oamenii își petrec cea mai mare parte din timp în spații închise, birouri, clădiri comerciale, fiind privați de lumina benefică a soarelui. Or, doza necesară de vitamina D ar trebui să fie sintetizată în piele sub acțiunea razelor ultraviolete. În sezonul rece, când nu beneficiem de expunere la soare, suplimentarea vitaminei D este indicată tuturor categoriilor de vârstă: copii, adulți, vârstnici. Cu ajutorul unui supliment cu vitamina D se poate obține îmbunătățirea semnificativă a răspunsului imun în cazul contactului cu un virus, ceea ce poate preveni apariția unei viroze respiratorii sau reduce durata răcelilor.

4. Magneziul, relaxant muscular

Importanța acestui mineral în prevenirea infecțiilor respiratorii a fost subestimată până în momentul în care cercetătorii au identificat o reducere a nivelului de magneziu după efort fizic intens. Acest lucru a fost corelat și cu creșterea numărului de viroze respiratorii. În plus, deficitul de magneziu cauzează crampe musculare, oboseală accentuată. Or, se știe că gripa, dar și alte viroze mai severe sunt însoțite de dureri musculare și stare de epuizare îndelungată. Surse bune de magneziu sunt nucile, semințele, ciocolata neagră, legumele cu frunze verzi, bananele, avocado, iar în cazul virozelor se recomandă adesea utilizarea unui supliment cu magneziu.

5. Vitamina E, pentru protecție celulară

Această vitamină liposolubilă este recomandată în special persoanelor în vârstă pentru protecția celulelor împotriva factorilor inflamatori. Vitamina E poate fi de ajutor și persoanelor care lucrează în medii toxice și poluate, în cazul celor care au o alimentație săracă în grăsimi, precum și celor aflați în situații care duc la scăderea capacității de apărare a organismului. În cazul virozelor respiratorii, vitamina E este importantă în prevenție, însă nu are efect direct în scurtarea duratei unei răceli.

6. Vitamina B6, utilă în stări de convalescență

Această vitamină hidrosolubilă joacă un rol vital în producerea a peste 100 de enzime implicate în metabolismul proteinelor, în formarea hemoglobinei, fiind și stimulent muscular. Pe lângă susținerea sănătății sistemului cardiovascular, a sistemului nervos, vitamina B6 ajută la refacere organismului în stările de convalescență. Cele mai bogate surse naturale de vitamina B6 sunt: cerealele integrale, drojdia de bere, bananele, somonul, gălbenușul de ou, spanacul, semințele de floarea-soarelui, avocado.

7. Vitamina A, importantă pentru creșterea imunității

Diferențierea fiecărei celule din corpul uman depinde în bună măsură și de vitamina A. Această vitamină intervine inclusiv în reglarea celulelor ce intră în componența sistemului imunitar. Ca antioxidant puternic, vitamina A este importantă pentru creșterea imunității și prevenirea răcelilor, dar nu va scurta durata acestora. Vitamina A poate avea două forme: vitamina A pură (retinolul și compușii săi) și precursori de vitamina A (betacarotenul și compuși înrudiți). Vitamina A pură se găsește în ficat și alte organe, lactate, gălbenuș de ou, iar betacarotenul – în fructe și legume colorate: verzi (spanac, broccoli), portocalii (morcov, piersici), galbene (ardei, pepene galben, caise), roșii (tomate, ardei, fructe de pădure).

8. Seleniul, antiviral puternic

Împreună cu vitaminele C și E, seleniul este un mineral care ajută la întărirea imunității și asigură protecție împotriva infecțiilor virale. Sunt studii care arată că seleniul acționează ca un antiviral puternic chiar în cazul unor virusuri redutabile cum sunt herpes simplex și HIV. Seleniul reduce din capacitatea de replicare a virusului în organism. În categoria alimentelor bogate în seleniu sunt incluse: cerealele integrale, usturoiul, peștele gras oceanic, fructele de mare, carnea provenită de la animale crescute natural, fructele oleaginoase, în special nucile.

Surse:

  • articles.mercola.com/sites/articles/archive/2017/02/06/natural-cold-remedies.aspx
  • topsante.com/medecine/troubles-orl/rhume-rhinopharingite/soigner/apres-un-rhume-les-aliments-qui-retapent-10094
  • lpi.oregonstate.edu/mic/minerals/zinc
  • lpi.oregonstate.edu/mic/vitamins/vitamin-C
  • lpi.oregonstate.edu/mic/vitamins/vitamin-D
  • lpi.oregonstate.edu/mic/minerals/magnesium
  • lpi.oregonstate.edu/mic/vitamins/vitamin-A
  • lpi.oregonstate.edu/mic/minerals/selenium

Publicitate

Publicitate

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
combaterea răceliiimunitatemagneziumineraleracealavitaminezinc
Articolul anterior
Apendicele, organ al sistemului imunitar
Articolul următor
Vitamina D, o soluție salvatoare în caz de astm


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
ImunitateVitamine și minerale

Publicitate

Publicitate

Te-ar putea interesa și: