Apendicele este un organ de aproximativ 5-10 cm lungime și 0,5-1 cm lățime, de forma unei pungi mici, plasat între cecum și intestinul gros. Arhitectura apendicelui uman este unică printre mamifere; de fapt, puține alte mamifere mai prezintă acest organ. Multă vreme s-a considerat că este doar un organ-vestigiu, o rămășiță din cursul evoluției, deși studiile de anatomie comparată la primate nu au susținut această ipoteză.
Cercetări mai noi au indicat însă funcții surprinzătoare ale acestui organ în mod frecvent considerat inutil și extirpat din acest motiv.
Apendicele are sau nu rol activ în organism?
În ultimii ani s-a produs o îndepărtare a multor medici de ideea că apendicele poate chiar trebuie să fie extirpat ca o măsură de prevenire a infectării sale, întrucât nu are nicio funcție. Multă vreme s-a considerat că, în absența efectelor secundare ale apendicectomiei, apendicele nu are un rol activ în organism. Totuși, lumea medicală nu a putut oferi anterior explicații pertinente legat de forma distinctivă a apendicelui, precum și faptul că niciun organ din corp nu este superfluu în organizarea anatomică și funcțională.
Conform ”Scientific American” (Prof. L. Martin, Oklahoma State University, 1999), apendicele fetal prezintă celule endocrine încă din a 11-a săptămână de viață intrauterină. Aceste celule endocrine produc diferiți hormoni și compuși importanți pentru dezvoltarea fătului. De asemenea, apendicele conține numeroase celule imunitare și se află și în vecinătatea unor țesuturi limfoide, motive pentru care se vorbește despre o importantă funcție imunitară a acestui organ.
Țesutul limfoid începe să se acumuleze în apendice la scurt timp după naștere și practic dispare după vârsta de 60 de ani. În mod particular, în timpul anilor de dezvoltare și creștere, s-a dovedit că apendicele funcționează ca un organ limfoid, asistând maturarea limfocitelor B și producția anticorpilor IgA. Cercetătorii au constatat și că apendicele este implicat în producția unor molecule care direcționează circulația limfocitelor spre diferite locații din corp unde ele sunt necesare.
În mod similar cu plăcile Peyer (un element important al țesutului limfoid asociat tractului digestiv, GALT), cercetătorii cred că apendicele preia antigeni din conținutul intestinal și generează reacții specifice la aceștia. Sunt necesare investigații mai amănunțite, însă cercetările de până acum indică o legătură între sistemul imunitar local format din țesuturile limfatice, din care apendicele este o parte integrantă, și diferite dereglări ale sistemului imunitar general, precum alergiile sau afecțiunile autoimune.
Apendicele contribuie la echilibrul florei intestinale
Conform studiilor de chirurgie și imunologie coordonate de către Duke University Medical Center, apendicele funcționează ca un ”depozit” de bacterii sanogene. El contribuie la echilibrarea colonizării intestinului gros cu bacteriile necesare, atunci când acestea sunt afectate de agenți patogeni sau, de exemplu, după un episod de diaree provocat de o infecție, care afectează și flora sanogenă. Se crede că celulele imunitare localizate în apendice au funcția de protejare a acestor bacterii benefice. În sprijinul acestei teorii vine și poziția specifică a apendicelui, anume aproape de locul de joncțiune al intestinului subțire cu colonul.
Conform unui articol publicat în ”Medical News Today”, cercetătorii de la Duke University Medical Center au documentat și prezența unui biofilm intestinal, un strat subțire de bacterii, mucus și molecule ale sistemului imunitar, care trăiesc și acționează împreună de-a lungul pereților colonului. Sistemul imunitar mucos protejează și hrănește acest biofilm, care la rândul lui ocupă spațiul și folosește nutrienții în defavoarea agenților patogeni. Conform studiului ”Biofilms in the large bowel suggest an apparent function of the human vermiform appendix” (publicat în ”Journal of Theoretical Biology”, 2007), lumenul strâmt al apendicelui, precum și poziționarea sa la capătul cecumului sunt responsabile de protecția bacteriilor sanogene din apendic față de fluxul fecal, plin de bacterii nocive, care tranzitează intestinele.
Biofilmul din apendice este astfel un loc unde bacteriile sanogene pot prolifera la adăpost de flora patogenă.
Ipoteza că sistemul imunitar sprijină formarea acestui biofilm în tractul intestinal, precum și faptul că apendicele este asociat cu o cantitate substanțială de țesut limfoid susțin ideea că acest organ are rolul de rezervor al bacteriilor enterice sanogene din biofilmul intestinal, asociate mucoasei epiteliale.
Apendicele, folosit pentru refacerea vezicii urinare
În plus față de cercetările privind funcția imunitară, apendicele a început să fie utilizat în cadrul unor proceduri chirurgicale de reconstrucție a sfincterului urinar și refacerea unei vezici urinare funcționale la persoanele cu probleme în această zonă. Un motiv în plus pentru care nu se mai recomandă extirparea apendicelui în absența unor motive substanțiale (precum o infecție).
Unii cercetători consideră că această funcție imunitară și de repopulare bacteriană a apendicelui este superfluă în societatea modernă.
Totuși nu trebuie ignorat faptul că mediul de viață și alimentația modernă expun tractul gastrointestinal uman la o multitudine de agenți toxici, provenind din poluarea aerului și a solului, substanțele chimice din apă, antibiotice și diferite medicamente consumate frecvent (antiinflamatoare, analgezice, anticoncepționale etc.), diferite substanțe din alimentație (exces de zahăr, alimente rafinate, aditivi chimici, conservanți etc.). Toate acestea afectează în timp echilibrul bacterian intestinal (care în mod normal ar trebui să fie de 85% bacterii sanogene și doar 15% bacterii patogene), ceea ce ar putea explica faptul că foarte multe persoane suferă de diferite tulburări digestive și imunitare cronice în societățile dezvoltate.
Legătura dintre extirparea apendicelui și boala Crohn
În plus față de funcția imunitară, unele cercetări au indicat și alte asocieri ale apendicelui cu sănătatea tractului digestiv. Există argumente care indică o corelație între extirparea apendicelui (din motivul că ar fi un organ ”inutil”; nu intră în discuție situațiile în care apendicele ascunde o infecție, caz în care extirparea lui este o necesitate) și un risc crescut de dezvoltare a bolii Crohn. Această concluzie aparține unui studiu realizat în Suedia pe mai mult de 212.000 de pacienți (”Gastroenterology”, 2003), care a urmărit evoluția pacienților după extirparea apendicelui, timp de peste 20 de ani. În mod special, femeile au prezentat un risc mai accentuat de a dezvolta boala Crohn după apendicectomie.
În țările industrializate, aproximativ 6% din populație suferă o apendicectomie în urma infectării și inflamării apendicelui. Această prevalență se asociază cu dieta de tip occidental, conținând multe alimente rafinate și prea puține alimente de origine naturală. A apărut astfel ipoteza că tipul de viață, mediul și dieta din țările civilizate generează anumite disfuncții ale sistemului imunitar, care este suprastimulat – ceea ce, conform acestei ipoteze, explică incidența foarte mare a afecțiunilor alergice, autoimune și chiar a apendicectomiilor.
