Medicină funcțională, Sănătate, Tiroidita Hashimoto

Cum îți protejezi glanda tiroidă pe timpul iernii?

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 3 minute
Vezi toate articolele despre:
glanda tiroidăhipertiroidismhipotiroidismtiroidita Hashimoto

Dacă ai o formă de hipotiroidism, poți observa că simptomele încep să fie mai puternice în timpul iernii. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că, pe măsură ce temperatura scade, tiroida trebuie să lucreze mai mult pentru a funcționa corect. Tiroida ta este parte integrantă a reglării căldurii și metabolismului și te poate face deosebit de susceptibil la efectele schimbărilor de temperatură pe timp de iarnă.

Persoanele cu hipotiroidism sunt predispuse la a avea o temperatură mai scăzută a corpului și  intoleranță la frig.

De multe ori ignorăm aceste simptome, dar ele se pot înrăutăți dacă nu luăm măsurile de precauție adecvate.

Persoanele cu hipotiroidism sunt mai predispuse la hipotermie, o afecțiune periculoasă cauzată de expunerea la temperaturi scăzute, frecvent întâlnită iarna. Pentru cei cu Hashimoto, sezonul rece poate fi deosebit de dificil, frigul provocând senzația de mâini și picioare reci, care sunt greu de încălzit chiar și cu îmbrăcăminte adecvată. În plus, zilele scurte, lipsa luminii solare și deficitul de vitamina D pot agrava simptomele Hashimoto, afectând ritmul circadian, funcționarea suprarenalelor și starea mentală. De asemenea, pot contribui la încetinirea metabolismului și creșterea în greutate.

În acest articol voi împărtăși cu voi câteva trucuri care să vă ajute să treceți cu bine peste această perioadă. Iată-le!

Verifică nivelurile hormonilor tiroidieni

Este important să faci verificarea hormonilor tiroidieni la fiecare 6 luni sau la fiecare schimbare de anotimp. În sezonul rece, organismul necesită o cantitate mai mare de hormoni tiroidieni, iar glanda tiroidă nu poate satisface această cerință în mod natural. De aceea, medicii ajustează de obicei doza de hormoni tiroidieni de substituție pentru a compensa această nevoie.

Verifică nivelul de vitamina D

Vitamina D este un nutrient cheie pentru sănătatea tiroidei și cei mai mulți dintre noi avem deficit care se accentuează iarna din cauza lipsei luminii naturale și a timpului petrecut afară tot mai puțin. Verifică nivelul de vitamina D și suplimentează dacă acesta este scăzut.

De asemenea, încearcă să stai zilnic la soare, câte 20-30 de minute.  Asta poate ajuta la prevenirea oboselii și a depresiei.

Încearcă terapia cu lumină

Soarele emite mai multe tipuri de lumină, fiecare cu proprietăți vindecătoare distincte. Cercetările au arătat că lumina albastră, care este produsă în mod natural de soare, poate activa celulele cheie ale sistemului imunitar și stimula funcția acestuia.

Pe de altă parte, lumina roșie, un alt tip de lumină solară, are beneficii proprii. Studiile sugerează că aceasta poate îmbunătăți starea de spirit și nivelul de energie, susținând în același timp funcția tiroidiană prin creșterea nivelurilor de T3 și a raportului T3/T4, precum și prin reducerea anticorpilor antitiroid-peroxidază.

Consumă alimente calde

Pentru mulți dintre noi, iarna este perioada supelor și tocanelor savuroase, a băuturilor calde și a alimentelor care ne oferă confort și ne ajută să ne încălzim. Alimentele termogenice, cum sunt ardeii, avocado, grăsimile saturate din carne și unt sau uleiul de cocos, produc căldură în organism pe măsură ce sunt digerate și te ajută să te menții cald. În plus, aceste alimente pot susține și procesul de slăbire.

Nu uita nici de ceaiuri, care nu doar că te încălzesc, dar îți îmbunătățesc și digestia.

 Controlează-ți poftele

În sezonul rece, consumul de cafea, ciocolată caldă și prăjituri poate crește, iar excesul de zahăr asociat poate afecta funcția tiroidiană. În plus, depresia sezonieră poate spori pofta pentru alimente procesate și bogate în carbohidrați, ceea ce îngreunează gestionarea greutății în cazul pacienților cu Hashimoto. Mulți dintre aceștia observă că sunt mai sensibili la efectele negative ale zahărului procesat, precum creșterea excesivă a drojdiei (candidoza) sau rezistența la insulină.

Hidratează-te suficient

Pe măsură ce vremea se răcește, avem tendința să consumăm mai puține lichide, însă este important să bem apă constant pentru a rămâne hidratați și pentru a ajuta corpul să își mențină temperatura.

Nu uita de îngrijirea pielii! Pielea uscată este un simptom frecvent al hipotiroidismului. Pentru a combate uscarea pielii cauzată de hipotiroidism și de frig, folosește creme hidratante pe față și corp de două ori pe zi. De asemenea, evită apa prea fierbinte atunci când faci duș sau baie, deoarece aceasta poate usca și mai mult pielea. Un umidificator poate ajuta la menținerea umidității și la prevenirea uscării pielii.

Rămâi activ

Vremea mai rece nu ar trebui să fie un motiv pentru a renunța la sesiunile de antrenament.

Ca pacient cu disfuncție tiroidiană este important să faci mișcare zilnic timp de 30-40 de minute pentru a-ți menține metabolismul în formă maximă și pentru a-ți controla simptomele. Dacă nu poți să ieși în aer liber, încearcă câteva activități în interior, cum ar fi pilates și yoga.

Înfofolește-te

Asigură-te că ai în garderobă hainele potrivite pentru iarnă. Cel mai eficient mod de a te menține cald este să te îmbraci în straturi, atât în interior, cât și mai ales dacă urmează să petreci mult timp afară. Recomand să investești într-un strat de bază din lână merinos, care este excelent pentru a păstra căldura corporală.

Resurse:

https://thyroidpharmacist.com/articles/hashimotos-winter-survival-guide/

https://autoimmunesisters.com/winterize-your-thyroid-10-tips-for-hashimotos-fighters/

Publicitate

Publicitate

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
glanda tiroidăhipertiroidismhipotiroidismtiroidita Hashimoto
Articolul anterior
Prevenția diabetului de tip 2 este la îndemâna ta
Articolul următor
Cafeaua, prieten sau dușman pentru sănătatea tiroidei?


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
Medicină funcționalăSănătateTiroidita Hashimoto

Publicitate

Publicitate

Te-ar putea interesa și: