Valori crescute ale colesterolului LDL și trigliceridelor, probleme cu glicemia, dezechilibre metabolice, rezistență la insulină, tendință spre obezitate… Bolile metabolice, precum diabetul zaharat de tip 2, obezitatea și bolile cardiovasculare, sunt tot mai frecvente în prezent. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste jumătate de miliard de oameni trăiesc astăzi cu diabet zaharat, iar această cifră este în continuă creștere. Obezitatea, care este strâns legată de diabet și alte tulburări metabolice, afectează aproximativ 650 de milioane de adulți la nivel global. Această tendință alarmantă este alimentată de stilul de viață sedentar, stresul cronic și de alimentația săracă în nutrienți și bogată în alimente procesate, hipercalorice și zaharuri rafinate. Un remediu natural promițător în lupta contra nivelurilor crescute ale glicemiei, trigliceridelor și colesterolului este berberina, căreia i-au fost dedicate numeroase studii cu rezultate încurajatoare.
Ce este berberina?
Berberina este un compus bioactiv, un alcaloid izochinolinic, care se găsește în scoarța, rădăcinile și tulpinile mai multor plante din genurile Berberis, Coptidis rhizoma, Phellodendri chinensis cortex, Hydrastis canadensis (Goldenseal) și Arcangelisia flava (L.) meer. Culoarea sa galbenă intensă a făcut ca berberina să fie utilizată în trecut drept colorant pentru țesături, alimente sau medicamente tradiționale. Astăzi, berberina este cercetată pentru numeroasele sale proprietăți cu potențial terapeutic, iar utilizarea sa pe post de colorant natural este mult mai puțin comună decât în trecut.
Provenind din China și India, berberina a fost utilizată pentru prima dată cu mii de ani în urmă în medicina tradițională chineză și în cea ayurvedică pentru a trata în mod natural diareea, dizenteria, stomatita, hepatita, bolile digestive și diabetul. Studiile realizate asupra acestui alcaloid cu gust amar i-au demonstrat proprietățile antioxidante, antimicrobiene, antiinflamatorii, antifungice și chiar antitumorale.
Glicemia, de la prieten la inamic
La nivel global, 529 de milioane de oameni au diabet, potrivit cercetătorilor de la Institutul pentru Metrică şi Evaluarea Sănătăţii din cadrul Universităţii Washington din Statele Unite, care avertizează că până în 2050 această cifră se va dubla. Majoritatea acestor cazuri sunt de diabet de tip 2, formă asociată cu obezitatea, însă care are potențialul de a fi prevenită.
Menținerea unui nivel echilibrat al glicemiei și insulinei este esențială pentru sănătatea și buna funcționare a organismului. Atât o glicemie prea mare, cât și una prea mică sunt dăunătoare pentru organism. Glucoza din sânge este o sursă de energie pentru organism, care descompune în zahăr alimentele pe care le consumăm, iar ulterior, acesta se eliberează în fluxul sanguin. Pancreasul produce insulină, hormon care ajută la reglarea glicemiei și permite, de asemenea, ca zahărul să ajungă în celule pentru energie. Totodată, insulina ajută ficatul să stocheze surplusul de glucoză sub formă de glicogen, oferind astfel rezerve de energie pentru necesitățile pe termen scurt, și stimulează sinteza grăsimilor, care constituie o sursă de energie pe termen mai lung. În mod obișnuit, imediat după ce mănânci, nivelul de glucoză din sânge crește ușor, iar eliberarea insulinei contribuie la scăderea acestuia, în funcție de cantitatea de carbohidrați consumată în timpul mesei.
Valorile crescute ale glicemiei pot crește riscul de rezistență la insulină, prediabet, diabet și alte probleme cronice de sănătate, care, la rândul lor, pot conduce la boli de inimă, accident vascular cerebral, insuficiență renală, probleme hepatice sau, în cazurile mai grave, pierderea vederii. Poți reduce riscurile prin echilibrarea zahărului din sânge cu ajutorul modificărilor stilului de viață și al unei diete sănătoase, bogată în nutrienți și antioxidanți.
Cum contribuie berberina la normalizarea glicemiei?
Berberina este o substanță naturală cu mai multe mecanisme de acțiune și cu efecte benefice dovedite la persoanele cu sindrom metabolic, hiperlipidemie și diabet de tip 2. Are o eficiență clinică semnificativă, efectul său către fiecare țintă din organism este considerat moderat, ceea ce înseamnă că este bine tolerat.
Diabetul zaharat este o tulburare metabolică progresivă, în care organismul nu mai poate regla nivelurile de glucoză din sânge, fie din cauza deficienței de insulină, fie din cauza răspunsului necorespunzător la insulină al celulelor. Cele mai frecvente tipuri de diabet sunt diabetul zaharat de tip 1, insulino-dependent, și diabetul de tip 2, non insulino-dependent, care este mai des întâlnit. Progresia diabetului de tip 2 începe cu rezistența la insulină, influențată de factori genetici și de mediu.
Acțiunea benefică a berberinei în diabetul de tip 2 a fost raportată pentru prima dată în 1986 de către cercetătorii chinezi. Într-un studiu de trei luni realizat în 2008 în care au fost comparate efectele berberinei și ale metforminului, 36 de pacienți cu diabet de tip 2 au primit aleatoriu berberină sau metformin. La sfârșitul studiului, s-a constatat că efectul hipoglicemiant al berberinei este comparabil cu cel al metforminei. Nivelul hemoglobinei glicozilate A1c, al glicemiei a jeun și postprandiale a scăzut cu 7,5%, 6,9% și, respectiv, 11,1%.
O meta-analiză recentă a 21 de studii clinice a arătat că berberina are efecte asupra diabetului de tip 2, hiperlipidemiei și hipertensiunii arteriale, comparabile cu alte regimuri terapeutice. Studiile au indicat că, în mod similar cu metforminul, berberina acționează prin reglarea acțiunii mai multor enzime printre care AMPK, MAPK. De remarcat este că prin activarea enzimei AMPK, berberina poate stimula absorbția glucozei în mușchi, ficat și adipocite și poate inhiba gluconeogeneza în ficat.
Cercetările au demonstrat că berberina are o acțiune hipoglicemiantă asemănătoare cu cea a metforminului, ceea ce înseamnă că acționează atât pentru scăderea nivelului de zahăr din sânge, cât și pentru evitarea hiperglicemiei caracteristice diabetului de tip 2. Un studiu publicat în 2008 a arătat că o doză de 500 mg berberină, administrată de 2-3 ori pe zi, timp de 3 luni, poate contribui la menținerea glicemiei în limite normale și la metabolismul lipidelor. În acest fel, berberina poate ajuta la prevenirea diabetului de tip 2 și a complicațiilor acestuia, cercetătorii descriind-o chiar drept un „agent hipoglicemiant oral puternic“.
Într-un studiu din 2015, s-a constatat că berberina are efecte pozitive în cazul celor cu sindrom metabolic deoarece acționează asupra metabolismului glucidelor și lipidelor, precum și asupra factorilor inflamatori și rezistenței la insulină. O cercetare recentă asupra beberinei în sindromul metabolic arată că berberina acționează pentru reducerea glicemiei postprandiale, a hemoglobinei glicozilate, a rezistenței la insulină.
Au fost identificate mai multe moduri prin care berberina poate scădea glicemia:
- Prin acțiunea asupra unei enzime (AMPK) cu rol important în homeostazia energiei celulare și controlarea metabolismului grăsimilor și glucidelor.
- Prin creșterea sensibilității la insulină, stimularea absorbției și utilizarea glucozei în organism.
- Prin acțiunea asupra receptorilor de insulină, reducând rezistența la insulină a celulelor.
- Prin reglarea gluconeogenezei (mecanism care duce la sinteza glucozei în ficat).
- Prin încetinirea descompunerii carbohidraților din intestine.
Berberina reduce valorile colesterolului și trigliceridelor
Colesterolul este o substanță cu multiple funcții în organism, influențând proprietățile fizice ale tuturor celulelor și având un rol extrem de important în sinteza hormonilor esențiali vieții. Există două căi principale prin care se poate dobândi colesterolul: direct din alimentație, prin dietă, și prin sintetizarea de novo, pe bază de acetil-CoA, precursorul cel mai important în sinteza colesterolului. Echilibrul fin al colesterolului este menținut și cu ajutorul eliminării colesterolului din organism, care se face fie prin tractul digestiv sau prin piele, fie prin transformarea colesterolului în alte produse, precum hormonii biliari și hormonii steroizi. Colesterolul total este determinat de mai mulți factori: sinteza, aportul din dietă, absorbția, capacitatea celulelor hepatice de a prelua colesterolul din sânge, capacitatea de a-l excreta și capacitatea de sinteză a acizilor biliari.
Există mai multe tipuri de LDL-colesterol, în funcție de numărul de particule conținute și de diverse proprietăți care îl fac mai mult sau mai puțin riscant. Dintre acestea, colesterolul LDL cu molecule mari este considerat mai puțin riscant deoarece nu poate pătrunde în spațiul dintre celulele endoteliului. Cel mai nociv este LDL cu particule mici și dense, mult mai supuse oxidării, ce pătrund ușor în spațiile dintre celule și inițiază modificări care duc la complicații la nivel de endoteliu. Astfel, persoanele care au LDL cu valori crescute sau chiar considerate normale, dar compus din particule LDL mici și dense, au un risc cardiovascular mai mare, deși de cele mai multe ori, acesta nu este perceput.
Berberina crește numărul receptorilor de LDL, scade absorbția intestinală de colesterol, crește excreția de colesterol și promovează o cale de transformare a colesterolului în acizi biliari. Un studiu clinic realizat pe 32 de pacienți hipercolesterolemici a arătat că administrarea orală de berberină a redus colesterolul seric cu 29%, trigliceridele cu 35% și LDL-colesterolul cu 25%.
Potrivit unui studiu publicat în revista Metabolism, berberina a redus colesterolul seric și nivelul trigliceridelor la subiecții cu diabet de tip 2. Se pare că aceasta acționează prin inhibarea proteinei PCSK9, fapt care ajută la scăderea colesterolului. În studiile pe animale, s-a demonstrat că berberina scade concentrațiile anormal de ridicate de grăsimi și lipide din sânge prin promovarea excreției colesterolului din ficat și inhibarea absorbției intestinale a colesterolului.
Utilizarea suplimentelor cu berberină reprezintă o alternativă potrivită pentru pacienții intoleranți la statine, pentru persoanele reticente la tratamentul cu statine sau pentru pacienții cu risc scăzut, care nu au indicație de statine. Berberina reprezintă o abordare naturală de scădere a colesterolului, printr-un mecanism unic, diferit de cel al statinelor.
O altă proprietate interesantă este aceea că datorită capacităților sale de a reduce valorile glicemiei, colesterolului LDL și trigliceridelor, berberina poate reduce nivelul de testosteron și poate scădea raportul dintre talie și șolduri, oferind beneficii și pentru femeile cu sindromul ovarelor polichistice (SOPC). De asemenea, poate îmbunătăți nivelul tensiunii arteriale și circulația în rândul persoanelor cu sindrom metabolic, atunci când este utilizată împreună cu o dietă sănătoasă, bogată în antioxidanți sau cu suplimente precum acid folic, coenzima Q10 și astaxantină.

Berberina, utilă în sindromul ovarelor polichistice?
O problemă frecvent întâlnită în cazul femeilor cu sindromul ovarelor polichistice este tendința crescută de acumulare a grăsimii, în special în jurul taliei. Aceasta este pusă pe seama asocierii dintre nivelurile crescute de hormoni masculini și rezistența la insulină. Primele cercetări sugerează că berberina poate promova o mai bună gestionare a greutății datorită capacității sale de a stimula redistribuirea țesutului adipos și de a reduce tendința organismului de a stoca grăsime suplimentară. Un mic studiu efectuat pe 89 de femei cu SOPC a constatat că berberina a fost mai eficientă atât în reducerea raportului talie/șold, cât și a nivelului hormonilor masculini decât metforminul.
Se estimează că aproape trei sferturi dintre femeile cu sindromul ovarelor polichistice se confruntă cu rezistența la insulină. Cercetările sugerează că berberina ar putea juca un rol în tratarea rezistenței la insulină prin creșterea producției și activității anumitor compuși cu rol în metabolismul carbohidraților. Un review recent al mai multor studii care au inclus peste 1.000 de femei a constatat că berberina a fost semnificativ mai eficientă în îmbunătățirea sensibilității la insulină și în reducerea glicemiei decât un placebo.
Deși rezultatele sunt promițătoare, sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina modul în care berberina poate influența scăderea în greutate și distribuția grăsimii în cazul persoanelor cu SOPC.
Berberina susține sănătatea gastrointestinală, acționând ca un prebiotic indirect. Referitor la solubilitate, porțiunea care nu se absoarbe și care rămâne în intestin modulează microbiota intestinală, iar produșii de degradare intestinală a berberinei sunt de cinci ori mai absorbabili decât berberina și au efecte pozitive de contracarare a multor factori de risc, printre care dislipidemia. Berberina stimulează secreția de mucină în colon, favorizând dezvoltarea bacteriei Akkermansia muciniphila, bacterie cu rol în reglarea expresiei genelor implicate în biosinteza lipidelor. În plus, berberina are proprietăți antibacteriene, antiinfecțioase și antiinflamatorii.
Efectele secundare ale berberinei sunt rare atunci când se iau doze moderate, însă poate scădea nivelul glicemiei și al tensiunii arteriale, astfel că cei care iau medicamente trebuie să fie precauți în utilizarea acestui supliment alimentar. Când dozele utilizate au fost crescute, unele persoane au raportat disconfort digestiv, cum ar fi greață, diaree, constipație, flatulență. Asocierea statinelor cu berberina determină potențarea acțiunii hipolipemiante, ceea ce implică necesitatea corecției/diminuării dozelor de statine.
În ultimii ani, berberina reprezintă una dintre cele mai studiate alternative naturale pentru tratamentul potențial al diabetului, reducerea valorilor colesterolului și trigliceridelor, combaterea obezității, tratamentul SIBO, reducerea inflamației cronice, susținerea sănătății inimii și îmbunătățirea sănătății gastrointestinale.
Surse:
Metformin and berberine, two versatile drugs in treatment of common metabolic diseases, Oncotarget. 2018 Feb 9; 9(11): 10135–10146. Published online 2017 Sep 11. doi: 10.18632/oncotarget.20807
Efficacy of berberine in patients with type 2 diabetes mellitus. Metabolism. 2008;57:712–717. PMCID: PMC5839379; PMID: 29515798; Haoran Wang,1,* Chen Zhu,1,* Ying Ying,2 Lingyu Luo,1 Deqiang Huang,1 and Zhijun Luo2, Yin J, Xing H, Ye J.
Studies on the hypoglycemic effect of Coptis chinensis and berberine, Yao Xue Xue Bao. 1986 Jun;21(6):401-6.
Meta-analysis of the effect and safety of berberine in the treatment of type 2 diabetes mellitus, hyperlipemia and hypertension. Lan J, Zhao Y, Dong F, Yan Z, Zheng W, Fan J, Sun G. J Ethnopharmacol. 2015;161:69–81.
Effects of berberine on glucose-lipid metabolism, inflammatory factors and insulin resistance in patients with metabolic syndrome; Changfu Cao and Meiqing Su, Exp Ther Med. 2019 Apr.
Natural Products for the Treatment of Type 2 Diabetes Mellitus, Planta Med. 2015 Aug;81(12-13):975-94. doi: 10.1055/s-0035-1546131. Epub 2015 Jul 1.
Berberine is a novel cholesterol-lowering drug working through a unique mechanism distinct from statins. Weijia Kong, Jing Wei, Parveen Abidi, Meihong Lin,Satoru Inaba, Cong Li, et al. Published: 07 November 2004
Berberine, a Herbal Metabolite in the Metabolic Syndrome: The Risk Factors, Course, and Consequences of the Disease, Molecules. 2022 Feb 17;27(4):1351. doi: 10.3390/molecules27041351.
Polycystic ovary syndrome management: a review of the possible amazing role of berberine, Arch Gynecol Obstet. 2020 Jan;301(1):53-60. doi: 10.1007/s00404-020-05450-4. Epub 2020 Feb 14.
A clinical study on the short-term effect of berberine in comparison to metformin on the metabolic characteristics of women with polycystic ovary syndrome, Eur J Endocrinol. 2012 Jan;166(1):99-105. doi: 10.1530/EJE-11-0616. Epub 2011 Oct 21
Polycystic ovary syndrome management: a review of the possible amazing role of berberine, Arch Gynecol Obstet. 2020 Jan;301(1):53-60. doi: 10.1007/s00404-020-05450-4. Epub 2020 Feb 14.
www.healthline.com/nutrition/berberine-pcos#benefits-for-pcos
57 de comentarii. Leave new
buna ziua, care este perioada maxima pentru acest supliment ?
Bună ziua! Pentru cele mai bune rezultate se recomandă administrarea în cure de 3-6 luni. Vă mulțumim.
Va multumim.
multumesc pt informatie
Care este frecvența utilizării, după revenirea la normal a valorilor hemoglobinei glicozilate, va rog?
Voi incerca ,trebuie sa reduc valorile colesterolului
Articol interesant despre berberina pe care eu o folosesc deja și în urma consumului ei soțul meu si-a diminuat hemoglobina glicozilata de la 5,9 la 5,3.Eu nu am făcut încă analiza dar sper să fi scăzut și a mea!Recomand Berberina și toate produsele de la Zenyth care sunt de calitate!Spor la sănătate!
Vă mulțumim pentru feedback!
Da imi place si mi au placut toate.Am primit informatii pe care n as sti unde sa le caut sau n as sti ca exista.Faceti un lucru foarte bun ca ne informati . Chiar daca nuam probleme de sanatate ,tot gasesc ceva care imi este util ca si informatie. Multumesc Zenyth
Vă mulțumim.
ARTICOL BUN , INTERESANT .
Vă mulțumim.
Multumiri pentru informatii.Sunt o utilizatoare a berberinei (minunat leac naturist) de folos in cazul suferințelor prezentate de dv.
Vă mulțumim.
Mulțumesc frumos pt informații..consum de 1 luna și sunt foarte bine …
Vă mulțumim pentru feedback.
Am aflat lucruri interesante, multumesc!
Vă mulțumim.
Foarte interesant articolul.
Vă mulțumim.
Foarte interesanta alternativa! Daca iau medicamente antihipertensive pot lua o tableta de 500 mg pe zi? Multumesc!
Se recomandă administrarea berberinei la distanță de minimum 2 ore de medicamente, iar dacă aveți o medicație complexă, se va cere sfatul medicului înainte de utilizare. Vă mulțumim.
Am observat ca nu spuneți nimic despre dozele minime și maxime de administrare a suplimentelor și nici de raportarea la mese,administrarea înainte sau după masa.
Multumesc pt.informatii. O sa incep sa folosesc berberina.
Doza recomandată este de 500 de mg, administrată de 1-2 ori pe zi, de preferință pe stomacul gol, cu 30 minute înainte de masă sau conform recomandării specialistului. Vă mulțumim.
Multumesc pentru informatie cum il procur ?Am analizele la colesterol mari dar am probleme si cu o aciditate crescut in stomac pot folosi acest produs.(si hipotiroidie).Multumesc!
Berberine 500 mg poate fi comandat online pe http://www.zenyth.ro sau telefonic la numărul 021 3 000 000. În cazul unei acidității gastrice crescute, este indicată administrarea în timpul mesei deoarece produsul conține extract standardizat cu minimum 98% clorhidrat de berberină. Vă mulțumim.
Mulțumesc pentru informații. Îl folosim deja.
Da articolul este de interes major chiar am sa comand fiindcă sunteți o firmă de incredere.Mulțumesc
Vă mulțumim.
Am aflat informații pe care nu le detineam.
Mulțumesc mult ,informațiile despre produsele Zenyth imi sunt foarte folositoare.
Vă mulțumim.
Interesant
Mulțumesc frumos pentru informații!
Mulțumesc, Zenith ptr informațiile pretioase
Cu siguranță am să-l incerc!!!!
Doamne ajută să fie cum ați scris. Îl voi folosi cu încredere. Articolul e foarte explicit și încurajator.
Vă mulțumim.
Articol bun , incurajator . As dori sa incerc si eu berberina , am probleme si cu colesterolul si cu glicemia , poate rezolv sumva metabolismul lent de la 70 de ani .
Berberina este un activator natural al metabolismului și contribuie la reglarea glicemiei și colesterolului. Se recomandă administrarea la distanță de 2 ore de medicamente, dacă este cazul. Vă mulțumim.
Va multumesc pentru informatii! Am folosit acest produs, rezultatele au fost foarte bune.
Sunt interesata care este perioada de timp pentru care se poate consuma berberina.
Pentru cele mai bune rezultate berberina se utilizează în cure de 3-6 luni. Vă mulțumim.
Buna ziua! Am folosit berberine, sunt foarte mulțumită! Multumesc mult pentru toate informatiile si sfaturile bune pe care ni le oferiți! 🙏
Vă mulțumim.
Un text amplu explicitat pe înțelesul cititorilor și cu siguranță real.Folosesc de ceva timp suplimentul și fără efectul placebo îl apreciez.Sunt un client convins al mai multor suplimente produse de Zenyth.
Mulțumesc.
Vă mulțumim.
Informatii interesante,va multumesc!
O intrebare,ptr articulatii dureroase,inflamate in urma unui tratament cu citostatice(acum 7 ani),ce mi ati recomanda?
Va multumesc!
Daa,vă mulțumesc de oferta și informare,eu in acest moment folosesc produsul și după ce termin voi face o analiză la glicemie pt concluzii
Vă mulțumim.
Multumesc! Sunt informatii noi si de interes pentru mine.
Vă mulțumim.
Bună se poate lua Berberina si pt prevenire celule canceroase avind antecedente multumesc
În acest caz, este indicat să cereți sfatul medicului dumneavoastră. Vă mulțumim.
Întotdeauna citesc tot ce trimiteți, cu mult interes ! Mulțumesc pentru atâtea informații utile !
Vă mulțumim mult.
Am auzit multe discutii cum ca ar fi bun acest produs , am folosit cu mare succes alte produse conditionata fiind de alergiile si intolerantele mele , articolul a fost convingator spre a alua decizia de a cumpara 👍✌️💜
Vă mulțumim.