E vară și, firesc, gândul ne zboară la vacanță. La munte sau la mare, căutăm un loc de relaxare și recuperare, nu doar de distracție. Haieți să vedem, prin articolul de față, cum anume cei care aleg marea au parte de o veritabilă cură (de altfel, ȋn medicina balneară chiar așa este denumit “mersul la mare”: cura heliomarină).
Poate că puțini dintre noi știu că, pe lângă mediul prielnic pentru vacanță, marea reprezintă o adevărată interfață ȋntre atmosferă, apă și organismul uman. Cura heliomarină înseamnă contactul simultan cu lumina, aerul marin, apa, mișcarea, ritmul natural al zilei și o chimie specifică, menținută de microorganismele oceanului.
La suprafața mării trăiesc organisme microscopice care susțin o mare parte din viața planetei. Fitoplanctonul (alături de unele bacterii marine, corali și plante acvatice) produce dimetilsulfoniopropionat, prescurtat DMSP; această moleculă ajută la echilibrarea presiunii osmotice, protejează împotriva stresului oxidativ și contribuie la adaptarea la temperatură și salinitate. Atunci când fitoplanctonul este consumat, moare sau este descompus de bacterii, DMSP poate fi transformat în sulfură de dimetil, sau DMS. Acesta este unul dintre compușii care conferă mării mirosul acela specific: aer sărat, vegetal și ușor sulfuros pe care îl recunoaștem înainte de a lua contact vizual cu apa.
Dincolo ȋnsă de detaliul senzorial, mirosul mării este semnul perceptibil al unui circuit mult mai vast. DMS părăsește apa și intră în atmosferă. Acolo este oxidat succesiv în compuși precum DMSO, MSM, acid metansulfonic și sulfați. Produșii finali participă la formarea particulelor în jurul cărora vaporii de apă se pot condensa. Astfel, activitatea unor organisme invizibile din ocean ajunge să influențeze norii, precipitațiile și distribuția sulfului în biosferă.
De la fitoplancton la corpul uman
Compușii sulfurați formați deasupra oceanelor sunt purtați prin aer, integrați în umezeala atmosferică și readuși pe pământ prin precipitații. Solul și plantele preiau sulful, animalele consumă plantele, iar omul îl primește prin hrană. Este ca un circuit continuu:
Mare/ocean → atmosferă → nori → ploaie → sol → plante → animale → om
Sulful nu este deloc un element de neglijat. Se regăsește în metionină și cisteină, aminoacizi implicați în structura proteinelor, metilare, sinteza glutationului și reglarea statusului oxidativ. Participă la structura țesutului conjunctiv, la activitatea enzimatică și la procesele de biotransformare, prin care organismul transformă și elimină diferite substanțe. Cisteina furnizează substrat pentru glutation, unul dintre principalele sisteme antioxidante intracelulare. Metionina intră în ciclul metilării prin formarea S-adenozilmetioninei (SAMe). Sulful este prezent în tiamină, biotină, coenzima A și în structuri esențiale funcției mitocondriale.
Interesant. Și unde ar fi o problemă?
Într-o biosferă funcțională, ciclul sulfului se desfășoară firesc: marea sau oceanul produce, atmosfera transportă, ploaia depune, solul transformă, planta încorporează, iar hrana livrează intracelular. Din păcate, viața modernă intervine în mai multe puncte ale acestui traseu.
Agricultura intensivă extrage constant nutrienții din sol, adesea fără refacerea adecvată a materiei organice. Fertilizarea concentrată pe azot, fosfor și potasiu nu restabilește automat întreaga complexitate minerală și microbiană a solului. Astfel se face că ȋn numeroase regiuni agricole, deficitul de sulf a devenit suficient de important încât sulful să fie reintrodus separat pentru susținerea culturilor.
Mai mult decât aceasta: erbicidele și pesticidele destabilizează relațiile dintre plantă, minerale și microbiomul solului. Unele pot influența disponibilitatea mineralelor, activitatea enzimatică și metabolismul aminoacizilor sulfurați. Solul rămâne capabil să producă plante ca volum, dar nu neapărat cu același conținut nutritiv.
Și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns, procesarea alimentelor adaugă “foc peste foc”. Compușii volatili și sensibili la temperatură se pierd prin depozitare îndelungată, încălzire repetată, rafinare și procesare industrială. Hrana ajunge să aibă durată de viață mai mare la raft, dar mult mai săracă nutritiv.
MSM, molecula-minune
Metilsulfonilmetanul, sau MSM, este astăzi cunoscut mai ales ca supliment destinat articulațiilor și țesutului conjunctiv. În natură, el nu apare însă ca produs separat, ci ca parte a circuitului compușilor organici ai sulfului. Urme de MSM au fost identificate în plasmă și în lichidul cefalorahidian uman, precum și în diferite alimente. Fructele și legumele proaspete, laptele, cerealele și unele produse fermentate pot conține cantități mici, influențate de sol, prospețime, depozitare și procesare.
Există, desigur, ca supliment, dar ne punem ȋntrebarea – firească, aș spune – dacă nu cumva sulful din alimentele care ar trebui să ni-l asigure ar trebui să vină “la pachet” cu tot ce presupune acel aliment – altfel spus, “efectul de anturaj”, prin care un compus sau o moleculă acționează mult mai eficient decât administrată ca atare.
Cura heliomarină
Tradițional, cura heliomarină nu se referea la un singur factor terapeutic. Se combinau elemente precum mediul marin, lumina solară, apa, aerul, mișcarea și alimentația. Astfel:
- lumina de dimineață (când se recomandă să ne expunem la soare) “dă tonul” ritmului circadian, iar soarele participă la sinteza vitaminei D și la reglarea mai multor procese neuroendocrine
- apa mobilizează cel mai bine corpul, fără un impact articular substanțial. Presiunea hidrostatică susține întoarcerea venoasă, iar rezistența apei transformă mersul și înotul într-un efort muscular distribuit. Pe lângă acest aspect, temperatura mai scăzută solicită termoreglarea și capacitatea de adaptare vasculară
- aerul marin comportă umiditate, aerosoli și compuși rezultați din activitatea biologică a oceanului. Mirosul mării este semnătura unei biosfere active: fitoplancton, bacterii, sulf, apă și atmosferă aflate într-un schimb continuu
- plaja adaugă mersul, contactul cu nisipul cald, orizontul larg și reducerea stimulării de tip urban. Sistemul vizual nu mai este atfel constrâns între ziduri și tehnologie. Atenția se poate recalibra, respirația încetinește, iar organismul are toate premisele să iasă din starea de alertă cvasipermanentă. Mai mult, sunetul repetitiv al valurilor (un fel de “white noise”) contribuie la relaxare, detensionare.
Ce ȋnseamnă, practic, o cură heliomarină?
Contrar a ceea ce se practică la ora actuală, o cură heliomarină nu înseamnă ore întregi de imobilitate pe șezlong, sub umbrelă și consumând alimente procesate. Înseamnă mult mai mult:
- dimineața începe afară, ideal cât mai aproape de răsărit, cu o plimbare de 30-60 de minute pe mal
- baia în mare poate urma progresiv: intrare lentă în apă, câteva minute de adaptare, apoi mers sau înot într-un ritm confortabil
- după baie, corpul este lăsat să se încălzească prin mișcare ușoară. Mersul pe nisip activează musculatura tălpii, gambei și șoldului, iar terenul instabil solicită echilibrul și propriocepția
- mesele pot oferi ȋn continuare un plus de compuși sulfurați (și nutrienții necesari utilizării lor): pește, ouă, carne, usturoi, ceapă, praz, crucifere și legume proaspete – preparte simplu și evitând supraîncălzirea
- odihnă la prânz, lectură ușoară, activități recreative
- seara, o nouă plimbare pe mal, admirând apusul, care transmite organismului semnalul de ȋncheiere a zilei și facilitează un somn odihnitor.
Marea ca element de medicină preventivă și de stil de viață
Marea oferă contextul ȋn care să putem integra elementele descrise mai sus. Iar faptul că putem face aceasta tocmai ȋn timpul liber oferit de vacanță sau concediu nu face decât să potențeze totul – se știe că orice terapie sau cură dă cele mai bogate roade ȋn contextul liniștirii, a ruperii de sursele de stimuli. Desigur că pentru cei care nu pot beneficia de acest minunat mediu terapeutic sunt indicate suplimentările cu vitamina D sau MSM, precum și elemente care ȋi “mimează” efectele, precum vizita la saline ori inhalațiile cu sare, dușurile alternante, plimbările etc. Și totuși…nu este corect să privim marea ca un fel de suplimentare cu sulf, nici ca doză suplimentară de vitamina D ori o “piscină” plină-ochi cu minerale numai bune de absorbit prin piele. Aș propune mai degrabă să o privim ca un pas ȋn plus spre reintegrarea ȋn natură, și tocmai această “racordare” să constituie o nouă ocazie dată organismului de a se reechilibra.
Să aveți o vacanță odihnitoare!
Cine este dr. Bogdan Tofan?
Dr. Bogdan Tofan este specialist în Medicină de Familie, cu atestate în Apifitoaromaterapie şi Ozonoterapie. Este pasionat de Medicina Funcţională, Medicina Stilului de Viaţă, Endobiogenie, terapia cu CBD şi Medicina Psihosomatică, îmbinând cunoștințele tradiționale cu noile tehnologii medicale. Activitatea sa include colaborări cu centre de medicină integrativă și participarea activă în programe de formare continuă.
Disclaimer
Informațiile prezentate în acest articol sunt destinate exclusiv scopurilor educative și informative. Acestea nu constituie un diagnostic medical, un tratament sau o recomandare terapeutică personalizată. Consultați întotdeauna un medic sau un specialist calificat înainte de a începe orice formă de tratament, dietă, supliment sau modificare a stilului de viață. Fiecare persoană este diferită, iar abordările care funcționează pentru un individ pot să nu fie potrivite pentru altul. Evaluarea și supravegherea profesională sunt esențiale.
