Ce este quercetina?
Quercetina este un bioflavonoid, un pigment care se găsește în multe fructe, legume sau plante și care le conferă acestora proprietăți terapeutice. În mod natural, quercetina se găsește în fructele de pădure, mere, citrice, varza Kale, roșii, ceapă, vinul roșu, ceaiul negru sau poate fi luată din suplimente alimentare. Quercetina acționează ca un antioxidant puternic, neutralizând radicalii liberi care ne afectează de la nivel celular. Este de asemenea cunoscută pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare, antivirale, pentru capacitatea de a preveni bolile neurologice și de a reduce nivelul tensiunii arteriale.
Quercetina reduce inflamația și crește imunitatea
Un studiu publicat în anul 2016, în revista „Nutrients“, arată că quercetina stimulează imunitatea și reduce inflamația. Potrivit studiului, quercetina are următoarele efecte:
- Protejarea de un spectru larg de agenți patogeni, incluzând aici rinovirusuri, adenovirusuri și coronavirusuri.
- Reducerea numărului de zile de boală și a severității simptomelor asociate cu infecțiile de tract respirator superior, la persoanele sănătoase, în vârstă de peste 40 de ani. Doza zilnică în aceste cazuri a fost de 500-1000 mg/zi, timp de 12 săptămâni.
- Reducerea semnificativă a riscului de boală, inflamație și reducerea stresului oxidativ după exercițiu fizic intens.
- Creșterea funcției imunitare la persoanele suprasolicitate fizic.
- Reducerea infecțiilor virale și creșterea performanței mentale după stres fizic extrem (care poate scădea sistemul imunitar). Un studiu publicat în revista „Med Sci Sports Exercices“, în septembrie 2007, a arătat că doar 5% dintre persoanele care au luat suplimente cu quercetină au avut simptome de răceală, în vreme ce din grupul de control, 45% au răcit. În acest caz, quercetina a fost administrată în doză de 1000 mg/zi și în combinație cu vitamina C și niacină (vitamina B3), pentru o mai bună asimilare. Un alt studiu, publicat în 2010 în revista „Pharmacological Research“, a arătat că 1000 mg quercetină pe zi pot reduce numărul de zile de boală în răceli cu până la 31% și severitatea simptomelor cu până la 36%.
Quercetina: un remediu antiviral puternic
Studiile au confirmat eficiența quercetinei într-o serie de infecții virale. În aceste cazuri, quercetina are trei mecanisme se acțiune:
- Inhibarea capacității virusului de a infecta celulele.
- Încetinirea înmulțirii celulelor deja infectate.
- Reducerea rezistenței celulelor infectate la medicația antivirală.
Un studiu publicat în 2010 în publicația „Antiviral research“ a arătat că quercetina poate inhiba replicarea virusului gripal A și B. S-a dovedit, de asemenea, că virusurile nu pot dezvolta rezistență la quercetină și că acest nutrient poate fi folosit cu medicamentele antivirale, pentru un efect amplificat al acestora și pentru a preveni dezvoltarea rezistenței la medicamente.
Un alt studiu, din 2014 de această dată, din „Journal of Infectious Diseases and Preventive Medicine“, a subliniat că quercetina poate fi un tratament promițător în răcelile comune cauzate de rinovirusuri. „Quercetina a ajutat la reducerea replicării virale in vitro și la reducerea încărcăturii virale, a inflamației pulmonare și hiper-reactivității căilor respiratorii in vivo“, arată studiul citat. Prin reducerea stresului oxidativ, quercetina scade riscul de infecții bacteriene secundare, care sunt în prezent cauza primară a deceselor prin gripă. Quercetina crește biogeneza mitocondriilor în mușchii scheletali, ceea ce sugerează că o parte din efectele sale antivirale se datorează semnalizării antivirale mitocondriale îmbunătățite. Potrivit autorilor, „studiile in vitro au demonstrat că quercetina acționează ca un agent antiviral puternic, inhibând replicarea virală în cazul mai multor virusuri respiratorii, inclusiv virusul gripal, virusul paragripal, virusul sincitial respirator, adenovirusurile și rhinovirusurile“.
Cercetătorii de la Department of Respiratory Virology (Universitatea Delhi, India) au studiat, pe animale, acțiunea quercetinei în gripă. Studiul a folosit o tulpină a virusului H3N2. Cercetătorii au observat o scădere a concentrațiilor pulmonare de antioxidanți, de tipul catalază, glutation redus și superoxid dismutază, în a cincea zi de la infectarea cu virusul. Dacă simultan cu infectarea au fost administrate oral suplimente de quercetină, s-a observat o creștere a concentrațiilor pulmonare de catalază, glutation redus și superoxid dismutază. Concluzia cercetătorilor a fost: „În timpul infecției cu virusul gripal, stresul oxidativ crește. Din moment ce cu ajutorul quercetinei se restabilesc concentrațiile multor antioxidanți, putem presupune că aceasta poate fi utilă ca în protejarea plămânilor de acțiunea radicalilor liberi, care se produc în timpul infecției cu virusul gripal“.
Despre împiedicarea replicării virale vorbește studiul „Effectiveness of Periodic Treatment of Quercetin against Influenza A Virus H1N1 through Modulation of Protein Expression“ (J. Agric. Food Chem., 2016). Potrivit acestui studiu, quercetina oferă protecție împotriva virusului gripal A H1N1, prin modularea expresiei proteice. Mai exact, reducerea replicării virale se obține prin reglarea proteinelor de șoc termic, fibronectina 1 și prohibitina.
Concluziile acestor studii au indicat faptul că quercetina are activitate inhibitoare în stadiile incipiente ale infecției cu virus gripal, fiind o opțiune terapeutică viitoare în dezvoltarea de produse naturale, eficiente, sigure și accesibile în tratamentul și profilaxia acestor infecții.
Ce poate face quercetina împotriva noului coronavirus?
După epidemia de SARS din 2002-2004, dr. Michel Chretien și colegii săi de la Clinical Research Institute of Montreal (IRCM) au început să studieze proprietățile antivirale ale quercetinei. Să reamintim că noul coronavirus SARS Cov-2 (COVID 19) provine din aceeași familie și este similar din punctul de vedere al structurii cu virusul SARS, care a provocat epidemia din 2002-2004.
Cercetări anterioare ale echipei canadiene, publicate în 2014 în „Antimicrobial Agents and Chemotherapy“, au arătat că quercetina poate viza porțile de intrare virală și poate proteja animalele de laborator împotriva virusului Ebola. Echipa dr. Chretien a descoperit de asemenea că administrarea preventivă de quercetină, mai repede decât post-tratamentul, conferă protecție antivirală.
În 2020, dr. Michel Chretien a primit o donație de 1 milion de dolari pentru a începe un studiu clinic despre quercetină ca potențial antiviral în lupta cu noul coronavirus. În acest studiu, în care vor fi incluși 1000 de pacienți, dr. Chretien va colabora cu cercetătorii de la Chinese Academy of Sciences din Wuhan. Jumătate dintre pacienți vor primi quercetină, iar cealaltă jumătate – o pastilă placebo. Scopul este de a demonstra că prin consumul de quercetină se poate preveni infecția cu COVID-19 și pot fi prevenite de asemenea complicațiile bolii. Food and Drug Administration (FDA – Agenția Americană pentru Controlul Alimentului și Medicamentului) a aprobat quercetina ca sigură pentru consumul uman. Având în vedere rezultatele studiilor pe acțiunea quercetinei în cazul altor virusuri, inclusiv gripale, speranțele dr. Michel Chretien sunt mari și în privința eficienței quercetinei împotriva noului coronavirus.
De asemenea, în cercurile cercetătorilor canadieni, dar și chinezi este luată în discuție o altă idee: studierea quercetinei ca alternativă naturală la hidroxiclorochină. Hidroxiclorochina acționează în cazul COVID-19 pentru că este un ionofor de zinc, adică transportă zincul în celule. Acest zinc ajută la reducerea încărcăturii virale și susține sistemul imunitar. Quercetina este un ionofor de zinc natural. Acest lucru i-a determinat pe cercetători să presupună că administrată împreună cu zinc, quercetina poate preveni și chiar poate fi folosită în terapia COVID-19. Studiile vor continua și în această direcție.
Quercetina, acțiune nu doar în virusurile respiratorii
Acțiunea antivirală a quercetinei a fost studiată nu doar în virusurile cu tropism respirator. Efectul de împiedicare a replicării virale a fost observat și în infecțiile cu herpes simplex, virusul poliomielitic, virusul Dengue, virusul hepatitic B sau C. În infecția cu virusul hepatitic B, quercetina asociată tratamentului antiviral obișnuit a avut rezultate foarte bune.
Beneficiile quercetinei pentru sănătate nu se opresc la proprietățile antivirale
Quercetina și reducerea inflamației
Studiile au arătat că flavonoidele de tipul quercetinei contribuie la reducerea inflamației sistemice, prin reducerea producției de citokine inflamatorii. În acest sens, pe termen lung, quercetina poate fi utilă persoanelor cu probleme articulare sau chiar poliartrită reumatoidă.
Quercetina: antialergic și antihistaminic natural
Quercetina este un veritabil antialergic natural. Cunoscută pentru activitatea sa antioxidantă și antialergică, quercetina poate stimula sistemul imunitar și activitatea antivirală, poate reduce producția de citokine și leucotriene inflamatorii, poate reduce eliberarea de histamină, poate suprima producția interleukinei IL-4 și poate influența multe alte procese fiziologice. De aceea, quercetina poate fi utilizată cu succes în astmul bronșic și rinita alergică.
Quercetina și reducerea tensiunii arteriale
Studiile sugerează că tensiunea arterială poate fi ținută la nivel normal cu ajutorul quercetinei. Se pare că acest nutrient are efect de relaxare asupra vaselor sangvine, reducând astfel valorile tensiunii sistolice și diastolice.
Quercetina și problemele cerebrale
Datorită proprietăților antioxidante, quercetina poate ajuta la protejarea de afecțiunile degenerative ale creierului, de tipul bolii Alzheimer, și poate contribui la îmbunătățirea funcției cerebrale.
Quercetina și acțiunea anti-aging
Quercetina, prin acțiunea sa antioxidantă, poate preveni îmbătrânirea și poate reduce markerii îmbătrânirii. În combinație cu alți antioxidanți, așa cum este resveratrolul, quercetina poate reduce producția AGE-s (produși finali de glicare avansată). Acești produși sunt implicați în majoritatea bolilor cronice asociate îmbătrânirii. De asemenea, quercetina este printre puținele substanțe naturale, descoperite că au efecte senolitice, adică pot provoca apoptoza celulelor îmbătrânite, mecanism asemănător autofagiei. Acest mecanism este unul dintre cele mai urmărite în medicina anti-aging.
Cum se administrează quercetina?
Quercetina este disponibilă sub formă de suplimente. Dozele folosite în studiile citate anterior sunt de la 250 mg, la 500-1000 mg/zi. Aceste doze sunt sigure și pot fi folosite în cure de până la 12 săptămâni. În cazul COVID-19, The Institute for Functional Medicine (SUA) merge până la o doză de 1000 mg de două ori pe zi. Pentru creșterea absorbției, quercetina poate fi administrată în asociere cu vitamina C sau bromelaină, iar pentru creșterea eficienței, poate fi administrată în combinație cu alți antioxidanți, cum este resveratrolul sau extractul de ceai verde.
Surse:
- Nutrients 2016 Mar; 8(3): 167, 5.2.1 Animal Models
- https://www.lifeextension.com/newsletter/2007/2/quercetin-prevents-viral-illness
- http://www.quercegen.com/science-studies.htm;
- Nieman DC, Henson DA, Gross SJ, et al. Quercetin reduces illness but not immune perturbations after intensive exercise. Med Sci Sports Exerc. 2007 Sep;39(9):1561-9.
- Heinz SA, Henson DA, Austin MD, Jin F, Nieman DC. Quercetin supplementation and upper respiratory tract infection: A randomized community clinical trial. Pharmacol Res. 2010 Sep;62(3):237-42.
- Antiviral Res. 2010 Nov;88(2):227-35. doi: 10.1016/j.antiviral.2010.08.016. Epub 2010 Sep 6; Inhibition of influenza virus replication by plant-derived isoquercetin. Kim Y1, Narayanan S, Chang KO (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20826184)
- Journal of Infectious Diseases and Preventive Medicine May 24, 2014; 2: 111
- Experimental Lung Research 2005; 31(5); EFFECT OF QUERCETIN SUPPLEMENTATION ON LUNG ANTIOXIDANTS AFTER EXPERIMENTAL INFLUENZA VIRUS INFECTION; Pankaj Kumar,Madhu Khanna,Vikram Srivastava,Yogesh Kumar Tyagi,Hanumanthrao G. Raj &K. Ravi
- Effectiveness of Periodic Treatment of Quercetin against Influenza A Virus H1N1 through Modulation of Protein Expression; Bipin Vaidya, Se-Young Cho, Kyung-Seo Oh, Song Hak Kim, Yeong O Kim, Eun-Hye Jeong, Thoa Thi Nguyen, Sung Hyun Kim, In Seon Kim, Joseph Kwon, Duwoon Kim; J. Agric. Food Chem. 2016, 64, 21, 4416-4425
- https://alphagreen.io/quercetin