Articole webinare, Medicină funcțională, Sănătate

Furtuna hormonală la perimenopauză: O abordare integrativă

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 7 minute
Vezi toate articolele despre:
anxietatebufeuricortizolestrogenhormoniinsomniemenopauzămenstruațieovulațieperimenopauzapostmenopauzăprogesteronsuplimentetratamente hormonale

Bufeuri, insomnie, anxietate, schimbări de dispoziție, creștere în greutate, dificultăți de concentrare, oboseală persistentă sau modificări ale ciclului menstrual? Acestea sunt doar câteva dintre manifestările care pot apărea în perimenopauză, una dintre cele mai puțin înțelese perioade din viața unei femei. Puțină lume știe că nu există două experiențe identice ale perimenopauzei, iar acest lucru face ca abordările generale și soluțiile universale să fie adesea insuficiente.

În webinarul Better Medicine Zenyth „Furtuna hormonală la perimenopauză: O abordare integrativă”, Maria Plăiaș, terapeut nutriționist (certificat NTOI), practician de medicină funcțională (certificat Kharrazian Institute) și facilitator în abordarea somatică TRE, a propus o abordare integrativă a perimenopauzei, dedicată înțelegerii profunde a acestei etape și a mecanismelor care stau la baza transformărilor hormonale feminine.

 Cuprins articol:

  1. Ce este perimenopauza și cum poate fi recunoscută?
  2. Fiziologia hormonală a perimenopauzei și mecanismele care stau la baza simptomelor.
  3. Cortizolul: hormonul adesea ignorat, dar esențial în echilibrul hormonal feminin.
  4. Impactul modificărilor hormonale asupra sănătății metabolice, cardiovasculare, neurologice, osoase și asupra microbiomului.
  5. Analizele importante, care merită monitorizate, dincolo de markerii hormonali clasici.
  6. Metaboliții hormonali și relevanța lor într-o abordare personalizată.
  7. Rolul nutrigenomicii în înțelegerea particularităților individuale.
  8. Tratamente hormonale: abordări convenționale versus funcționale.
  9. Intervenții non-hormonale și strategii de stil de viață pentru susținerea sănătății feminine.
  10. Suplimente și plante utile în perimenopauză și menopauză.

Ce este perimenopauza și cum poate fi recunoscută?

Perimenopauza reprezintă perioada de tranziție care precede menopauza propriu-zisă. Este practic „furtuna” hormonală dinaintea menopauzei. Deși este adesea asociată cu vârsta de 45-50 de ani, această etapă poate începe încă de la 35-40 de ani și poate dura între câțiva ani și peste un deceniu.

În mod paradoxal, deși milioane de femei trec prin această perioadă firească, perimenopauza rămâne insuficient recunoscută. Diagnosticul este frecvent redus la două criterii: menstruații neregulate și bufeuri. Însă realitatea clinică este mult mai complexă.

Multe femei se confruntă cu simptome precum:

  • anxietate și iritabilitate;
  • insomnie sau somn neodihnitor;
  • ceață mentală (brain fog);
  • dificultăți de concentrare;
  • oboseală persistentă;
  • scăderea libidoului;
  • creștere în greutate, în special abdominală;
  • migrene;
  • palpitații;
  • modificări ale dispoziției.

Adesea, aceste manifestări sunt atribuite stresului, înaintării în vârstă sau chiar unor tulburări psihologice, fără a fi corelate cu tranziția hormonală. Se creează uneori un cerc vicios de vizite medicale repetate în care simptomele sunt respinse și apar gaslighting, frustrare și frică.

Un aspect important este că nu există un test de sânge care să confirme cu certitudine perimenopauza. Diagnosticul rămâne în primul rând unul clinic, bazat pe simptome și pe istoricul pacientei.

Menopauza, în schimb, este un moment fix în timp, definit retroactiv atunci când au trecut exact 12 luni consecutive de la ultima menstruație. Media de vârstă a instalării acesteia este în jur de 51-52 de ani și poate ajunge până la 55-56 de ani, în alte cazuri. Menopauza este considerată timpurie dacă apare înainte de 45 de ani și prematură dacă apare înainte de vârsta de 40 de ani.

Postmenopauza este perioada care cuprinde tot restul vieții unei femei după ce a atins pragul menopauzei. În această etapă, se înregistrează cea mai mare prevalență a simptomelor vasomotorii. Manifestările (bufeuri, palpitații) pot dura de la 4,5 la 9,5 ani după ultima menstruație.

În perimenopauză, pe lângă terapia hormonală, rezultatele pot fi susținute printr-un stil de viață echilibrat, care include gestionarea stresului, un somn adecvat, un aport crescut de fibre și antrenamente cu greutăți.

Fiziologia hormonală a perimenopauzei și mecanismele care stau la baza simptomelor

Pentru a înțelege simptomele perimenopauzei, trebuie să înțelegem mai întâi modul în care funcționează axa hipotalamo-pituitaro-ovariană (HPO).

În perioada reproductivă, creierul coordonează activitatea ovarelor prin hormonii foliculostimulant (FSH) și luteinizant (LH). Ovarele răspund prin producția de estrogen, progesteron și inhibine, care oferă feedback permanent către creier, menținând echilibrul hormonal.

Pe măsură ce rezerva ovariană scade, apar modificări importante:

  • scade numărul foliculilor funcționali;
  • scade inhibina B;
  • crește FSH;
  • ovulația devine mai puțin predictibilă;
  • crește frecvența ciclurilor anovulatorii.

Contrar percepției populare, primul hormon care începe să scadă semnificativ nu este estrogenul, ci progesteronul. Scăderea numărului de foliculi duce la o scădere a inhibinei B. Dacă sunt disponibili câțiva foliculi antrali, FSH-ul va stimula producția de estrogen, dar este posibil să nu reușească să susțină producția de progesteron. Acest proces crește gradual, dar nu este predictibil la un moment dat.

În multe situații, estrogenul poate rămâne normal sau chiar crescut în anumite perioade, în timp ce progesteronul scade din cauza ovulațiilor mai rare sau de calitate redusă. Rezultă astfel ceea ce este adesea descris ca o dominanță estrogenică relativă. Această situație poate explica sângerările abundente, sensibilitatea sânilor, retenția de apă, iritabilitatea, anxietatea, migrenele sau agravarea simptomelor premenstruale.

În perimenopauza târzie, apare și scăderea progresivă a estrogenului, moment în care devin mai frecvente bufeurile, transpirațiile nocturne, uscăciunea vaginală și modificările metabolice.

Cortizolul: hormonul adesea ignorat, dar esențial în echilibrul hormonal feminin

Deși discuțiile despre perimenopauză se concentrează aproape exclusiv asupra estrogenului și progesteronului, cortizolul joacă un rol esențial.

Axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală (HPA), responsabilă de răspunsul la stres, comunică permanent cu axa reproductivă. Atunci când organismul percepe amenințare sau stres cronic, supraviețuirea devine prioritară, iar funcția reproductivă trece pe plan secund.

Toți hormonii steroizi pornesc din același precursor: colesterolul. Din acesta se formează pregnenolonul, care poate fi direcționat către producția de progesteron, estrogeni și androgeni sau către producția de cortizol.

În condiții de stres cronic, organismul favorizează sinteza cortizolului, fenomen descris frecvent drept „furtul de progesteron”. Consecințele pot include agravarea anxietății, insomnie, oboseală, acumulare de grăsime viscerală sau reducerea rezilienței emoționale.

Mai mult, progesteronul este precursorul alopregnanolonului, unul dintre cei mai importanți neurosteroizi cu efect calmant asupra sistemului nervos. El modulează receptorii GABA și contribuie la reducerea anxietății și la menținerea unui somn de calitate. Acesta este unul dintre motivele pentru care multe femei experimentează anxietate pentru prima dată în viață în timpul perimenopauzei.

Impactul modificărilor hormonale asupra sănătății metabolice, cardiovasculare, neurologice, osoase și asupra microbiomului

Un hormon este o substanță produsă de un țesut specializat (în general, o glandă), eliberată în fluxul sanguin, care călătorește către celule-țintă îndepărtate. Pentru ca un hormon să își exercite efectul, celulele-țintă trebuie să aibă receptori specifici pentru acel hormon.

Hormonii sexuali influențează aproape toate sistemele organismului, inclusiv sănătatea metabolică.

Scăderea estrogenului este asociată cu:

  • creșterea rezistenței la insulină;
  • acumularea grăsimii abdominale;
  • modificări ale compoziției corporale;
  • dificultăți în menținerea greutății.

Estrogenul exercită efecte protectoare asupra sistemului cardiovascular. Reducerea sa, în timpul menopauzei, poate favoriza:

  • creșterea LDL-colesterolului;
  • creșterea tensiunii arteriale;
  • disfuncția endotelială;
  • creșterea riscului cardiovascular.

De asemenea, estrogenul și progesteronul influențează memoria, atenția, neuroplasticitatea și reglarea emoțională. Din dezechilibrul lor, apar simptome precum ceață mentală, dificultăți de concentrare și senzația că „mintea nu mai funcționează ca înainte”.

În plus, în perimenopauză și menopauză, scăderea estrogenului accelerează resorbția osoasă și crește riscul de osteopenie și osteoporoză.

Tot mai multe cercetări sugerează existența unei relații bidirecționale între microbiom și hormoni. Modificările hormonale din perimenopauză pot influența compoziția microbiotei intestinale, iar microbiomul poate influența, la rândul său, metabolismul estrogenilor.

Analizele importante, care merită monitorizate, dincolo de markerii hormonali clasici

Deși analizele hormonale sunt frecvent solicitate, ele au limitări importante în perimenopauză din cauza fluctuațiilor hormonale semnificative. Orice set de analize poate oferi rezultate diferite în ciclul următor.

Un istoric medical amănunțit este adesea suficient pentru a identifica etapa în care ne aflăm. Nu există niciun test de laborator care să poată prezice evoluția exactă a perimenopauzei sau momentul instalării menopauzei.

Anumite situații, precum menopauza precoce sau insuficiența ovariană prematură, pot necesita analize medicale complexe. Pe lângă markerii clasici (FSH, estradiol, progesteron, testosteron, DHEA-S), merită evaluate și alte aspecte ale sănătății.

Analize hormonale:

  • Progesteron în ziua 21 a CM (sau 7 zile înainte de data estimată a CM);
  • Estradiol în ziua 21 a unui ciclu de 28 de zile;
  • Testarea androgenilor (DHEA-S și testosteron).

Analize generale:

  • Glicemia: glucoza, HOMA-IR, HbA1C;

  • Funcția ficatului: ALT, AST, GGT, Colesterol HDL, LDL, Trigliceride;

  • Lp(a), Apolipoproteina B (ApoB).

Inflamație: hsCRP.

Cofactori: vitamina D, B12, folat seric, vitamina B6, fier/feritina, zinc, Mg intracelular.

În plus, la cererea medicului, se pot efectua DEXA scan, REMS scan, ecografie vaginală, ecografie mamară/mamografie.

Metaboliții hormonali și relevanța lor într-o abordare personalizată

Nivelul unui hormon spune doar o parte din poveste. La fel de important este modul în care hormonii sunt metabolizați și eliminați. Estrogenii trec prin procese complexe de transformare și detoxifiere. În funcție de căile metabolice dominante, pot rezulta metaboliți cu efecte diferite asupra organismului.

De aceea, două femei cu același nivel de estrogen pot avea simptome complet diferite și riscuri diferite pe termen lung. Testele avansate de evaluare a metaboliților hormonali, precum DUTCH, încearcă să ofere o imagine mai detaliată asupra producției hormonale, metabolismului estrogenilor, metabolismului progesteronului, funcției suprarenale și ritmului cortizolului.

Rolul nutrigenomicii în înțelegerea particularităților individuale

Nu toate femeile răspund la fel la modificările hormonale. Nutrigenomica studiază modul în care variațiile genetice influențează metabolismul hormonilor și răspunsul organismului la alimentație și mediu.

Printre genele relevante se numără:

  • CYP17A1 – implicată în distribuirea precursorilor hormonali către cortizol, androgeni și estrogeni;
  • CYP19A1 (aromataza) – responsabilă de conversia testosteronului în estrogen;
  • HSD11B1 – implicată în activarea cortizolului.

Înțelegerea acestor particularități poate ajuta la individualizarea intervențiilor și la explicarea unor diferențe aparent inexplicabile între paciente.

Tratamente hormonale: abordări convenționale versus funcționale

Abordarea convențională utilizează terapia hormonală menopauzală atunci când beneficiile depășesc riscurile și când există simptome semnificative care afectează calitatea vieții. În ultimii ani, perspectiva asupra terapiei hormonale s-a nuanțat considerabil. Datele actuale sugerează că momentul inițierii, tipul hormonilor utilizați, calea de administrare și profilul individual al femeii influențează semnificativ raportul risc-beneficiu.

Abordarea funcțională nu se limitează la administrarea hormonilor, ci urmărește și reglarea răspunsului la stres, sănătatea metabolică, calitatea somnului, inflamația, funcția intestinală și statusul nutrițional.

Cele două perspective nu sunt neapărat opuse, ci pot fi complementare.

Intervenții non-hormonale și strategii de stil de viață pentru susținerea sănătății feminine

Deși terapia hormonală poate fi utilă pentru anumite femei, fundația managementului perimenopauzei rămâne stilul de viață.

Printre intervențiile cu cel mai mare impact se numără:

  • Reducerea stresului. Stresul cronic amplifică dezechilibrele hormonale și poate agrava simptomele.
  • Optimizarea somnului. Somnul insuficient afectează reglarea hormonală, metabolismul și funcția cognitivă.
  • Alimentația antiinflamatoare. O dietă bogată în legume, fibre, proteine de calitate și grăsimi sănătoase poate susține echilibrul hormonal și metabolic.
  • Exercițiile fizice. Antrenamentele de forță sunt deosebit de importante pentru menținerea masei musculare, sănătatea osoasă, sensibilitatea la insulină și controlul greutății.
  • Menținerea unei greutăți sănătoase. Țesutul adipos influențează metabolismul estrogenilor și poate amplifica dezechilibrele hormonale.
  • Susținerea sănătății emoționale. Psihoterapia, tehnicile de reglare a sistemului nervos, mindfulness-ul și activitatea fizică regulată pot contribui semnificativ la reducerea simptomelor.

Suplimente și plante utile în perimenopauză și menopauză

Perimenopauza și menopauza aduc schimbări complexe în organism, iar anumite suplimente pot susține echilibrul hormonal, starea de bine, somnul și confortul zilnic.

Pentru echilibrul hormonal și simptome precum bufeurile:

Izoflavone din soia sau trifoi roșu – fitoestrogeni care pot susține activitatea receptorilor de estrogen.

DIM (diindolilmetan) – sprijină metabolismul estrogenilor.

Vitex (Mielărea) – utilizat tradițional pentru susținerea echilibrului hormonal feminin.

Black Cohosh (Cimicifuga) – una dintre cele mai studiate plante pentru simptomele menopauzei, inclusiv bufeuri.

Pentru susținerea metilării, dispoziție și sistem nervos:

Magneziu – susține relaxarea și funcționarea normală a sistemului nervos.

Complex de vitamine B (B2, B6, B12) – implicat în metabolismul neurotransmițătorilor.

Omega-3 – susține echilibrul inflamator și sănătatea cerebrală.

Pentru somn și relaxare:

Melatonină – pentru reglarea ciclului somn–veghe.

Valeriană, roiniță, hamei, lavandă – plante utilizate pentru susținerea calității somnului.

Șofran și lavandă – plante studiate pentru susținerea stării emoționale.

Plante adaptogene – de exemplu, Ashwagandha sau Bacopa monnieri, cresc rezistența la stres.

Pentru inflamație și sănătatea intestinală:

Curcumină, Boswellia, ghimbir, ulei de luminița nopții – susțin echilibrul inflamator.

Probiotice și fibre alimentare – contribuie la sănătatea microbiomului intestinal și la metabolismul estrogenilor.

Perimenopauza nu reprezintă doar începutul finalului funcției reproductive, ci o perioadă de remodelare biologică profundă. Simptomele nu sunt rezultatul exclusiv al scăderii estrogenului, ci al unei interacțiuni complexe între progesteron, estrogeni, cortizol, metabolism, sistemul nervos și factorii genetici.

O înțelegere mai nuanțată a acestei etape permite intervenții mai eficiente și personalizate. Dincolo de hormoni, somnul, reducerea stresului, alimentația, activitatea fizică și sănătatea metabolică rămân pilonii centrali ai unei tranziții sănătoase către următoarea etapă a vieții.

Webinarul „Furtuna hormonală la perimenopauză: O abordare integrativă” face parte din seria de webinare Zenyth Better Medicine. Dacă vrei să participi, te invităm să te înscrii la newsletter-ul nostru pentru a primi invitații la următoarele evenimente Better Medicine.

Publicitate

Publicitate

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
anxietatebufeuricortizolestrogenhormoniinsomniemenopauzămenstruațieovulațieperimenopauzapostmenopauzăprogesteronsuplimentetratamente hormonale
Articolul anterior
Necesitatea evaluării complete a tiroidei


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
Articole webinareMedicină funcționalăSănătate

Publicitate

Publicitate

Te-ar putea interesa și: