Neurostres și neuroinflamație. Perspective din psihoneuroimunologie

Psihoneuroimunologia este o disciplină fascinantă care examinează conexiunea profundă dintre minte și corp, punând accent pe impactul stării mentale asupra sănătății fizice. Neuroinflamația poate fi o consecință a stresului psihologic, iar psihoneuroimunologia ne oferă un cadru valoros pentru a înțelege complexitatea acestor interacțiuni și importanța lor în menținerea sănătății generale.

Webinarul „Neurostres și neuroinflamație. Perspective din psihoneuroimunologie” din seria Webinarelor Zenyth Better Medicine a abordat tema neurostresului și a neuroinflamației, bazându-se pe perspective din psihoneuroimunologie. Lectorul webinarului, dr. Julia Ferencz, de la Institutul de Medicină Funcțională și Centrul de formare în Medicina Mediului Aplicată Clinic din Germania, este specialist în anestezie și terapie intensivă, cu o experiență de aproape 20 de ani în cercetarea oncologică și în derularea de studii clinice.

Psihologia își are rădăcinile în gândirea filosofică din Grecia antică, unde filosofi precum Socrate, Platon și Aristotel au început să investigheze natura minții și a comportamentului uman. Dintr-o ramură a filosofiei, această disciplină s-a transformat de-a lungul secolelor într-o ramură independentă, în secolul XIX. Imunologia este o disciplină mai recentă care a început să se dezvolte odată cu primele observații asupra sistemului imunitar și a vaccinării. Un moment semnificativ în imunologie este prima vaccinare împotriva variolei din anul 1796. Psihoimunologia este un domeniu interdisciplinar care studiază interacțiunile dintre psihologie, sistemul nervos și sistemul imunitar, concentrându-se pe modul în care factorii psihologici precum stresul, emoțiile și comportamentele pot influența răspunsurile imune ale organismului. Deși conceptele de interconectare între minte și corp au fost discutate de secole, psihoimunologia ca disciplină științifică a început să câștige recunoaștere în anii ‘70, împreună cu progresele în cercetarea stresului și a efectelor sale asupra sănătății fizice.

Neurologia este ramura medicinei care se ocupă cu studiul sistemului nervos, al creierului, măduvei spinării și al nervilor. Se concentrează pe diagnosticul și tratamentul afecțiunilor neurologice. Conceptul își are rădăcinile în Grecia antică, unde medici precum Hipocrate și Galenus au început să exploreze funcțiile creierului și legăturile acestuia cu comportamentul și sănătatea. Neurologia s-a dezvoltat ca disciplină distinctă abia în secolul XIX, perioadă marcată de progrese semnificative în anatomia și fiziologia sistemului nervos, precum și de dezvoltarea tehnicilor de diagnosticare.

Psihoneuroimunologia este un domeniu interdisciplinar care studiază interacțiunile dintre sistemul psihologic, sistemul nervos și sistemul imunitar, analizând modul în care factorii psihologici pot afecta funcțiile sistemului imunitar și în care stresul și emoțiile afectează sănătatea fizică. Un moment semnificativ în dezvoltarea acestei discipline a fost în 1980, când  psihoneuroimunologia a început să fie recunoscută în medicina modernă, iar cercetările au început să pună accent pe relațiile complexe dintre minte și corp, evidențiind efectele stresului psihologic asupra sistemului imunitar.

Endocrinologia este ramura medicinei ce se ocupă cu studiul glandelor endocrine și al hormonilor pe care acestea îi secretă. Aceasta se concentrează pe modul în care hormonii influențează metabolismul, creșterea, dezvoltarea și funcțiile sistemului reproducător. Cu rădăcinile în Egiptul antic, endocrinologia a devenit o disciplină formală în urmă cu un secol, când cercetările asupra hormonilor și glandelor endocrine au avansat semnificativ. Descoperirea insulinei în anul 1921 și a altor hormoni a revoluționat tratamentele pentru diverse afecțiuni, precum diabetul.

Psihoneuroendocrinoimunologia este de asemenea un domeniu interdisciplinar care explorează toate aceste interacțiuni menționate anterior, cu o perioadă de maximă dezvoltare și cercetare în perioada 1936-2000, când s-au realizat progrese importante în înțelegerea relațiilor complexe dintre minte, sistemul nervos și sistemul endocrin.

Ecologia studiază interacțiunile dintre organismele vii și mediul lor, inclusiv relațiile dintre diferitele specii și impactul factorilor abiotici, cum ar fi clima, solul și apa, asupra ecosistemelor.

Ecopsihoneuroendocrinoimunologia (EPNEIS) este domeniul care adună toate aceste științe, studiind modul în care factorii ecologici influențează sănătatea mintală, funcțiile neurologice și sistemul endocrin al indivizilor. În ultimul deceniu s-au dezvoltat cercetările în acest domeniu, punându-se accent pe interacțiunile dintre mediul înconjurător și sănătatea umană.

Efectele stresului asupra axei hipotalamo-hipofizo-adrenale

Stresul activează axa hipotalamo-hipofizo-adrenală, determinând glanda pituitară să elibereze hormonul adrenocorticotrop (ACTH) care, la rândul său, stimulează glandele suprarenale să producă cortizol, un hormon esențial în răspunsul la stres. Cortizolul influențează sistemul nervos autonom, având efecte asupra sistemelor imunitar, circulator și digestiv. De asemenea, hormoni precum arginina, vasopresina și noradrenalina joacă un rol în reacția organismului la stres.

Modelul inflamasomului în neuroinflamație

Formarea inflamasomului în monocite are ca rezultat producerea de citokine proinflamatorii, ceea ce crește neuroinflamația prin căi umorale, neuronale și celulare. Stresul activează sistemul nervos simpatic, provocând eliberarea de noradrenalină și alți factori. Citokinele precum interleukina-1B și interleukina-18 sunt implicate în răspunsul neuroinflamator. Nervul vag joacă un rol crucial în ruta neurală, conectând sistemul nervos central cu răspunsul imunitar.

Sistemul limbic reprezintă o structură esențială a creierului, responsabilă pentru reglementarea emoțiilor, memoriei și comportamentului. Este adesea considerat centrul emoțiilor și al comportamentului social. Componentele sistemului limbic sunt:

• Talamusul: servește ca un centru de releu pentru informațiile senzoriale, ajutând la transmiterea semnalelor către cortexul cerebral.
• Glanda pineală: implicată în reglarea ritmului circadian prin secreția de melatonină.
• Hipocampul: esențial pentru formarea amintirilor și învățare, are un rol important în procesarea informațiilor noi.
• Cerebelul: responsabil cu coordonarea mișcărilor și echilibru și, deși nu face parte direct din sistemul limbic, este esențial pentru funcțiile motorii.
• Glandele bazale: implicate în controlul mișcărilor și în procesele de învățare.
• Cerebrum: partea superioară a creierului, unde au loc funcțiile cognitive superioare.
• Hipotalamusul: controlează funcții vitale precum temperatura corpului, senzațiile de foame, sete și reglează răspunsurile hormonale.
• Glanda pituitară: considerată „glanda-mamă”, reglează activitatea altor glande endocrine.
• Amigdala: joacă un rol crucial în procesarea emoțiilor, în special a fricii și a plăcerii.

Funcția amigdalei în procesarea fricii

Atunci când este perceput un factor amenințător, talamusul trimite informații senzoriale către amigdală, care declanșează un răspuns de frică. Aceasta activează sistemul nervos simpatic, inițiind reacția de „luptă sau fugi”. În plus, amigdala semnalează hipocampului să stocheze amintirile evenimentului declanșator astfel încât să putem evita asemenea amenințări similare în viitor.

Amigdala laterală și amigdala bazolaterală formează sinapse cu neuronii intercalați mediali care sunt conectați la amigdala centrală prin neuronii lor glutamatergici. Amigdala centrală este compusă din partea medială a acesteia, capsula amigdalei centrale și centrul amigdalei centrale, care sunt în principal formate din neuronii GABAergici. Amigdala laterală și amigdala bazolaterală activează neuronii din centrul amigdalei prin proiecții glutamatergice. Amigdala centrală primește, de asemenea, intrări din multiple regiuni ale creierului.

În interiorul amigdalei, există două tipuri principale de neuroni: excitatori și inhibitori, cei care excită alte celule nervoase și cei care le inhibă. Neuronii inhibitori sunt esențiali pentru menținerea fluxului constant de informații sinaptice din alte zone ale creierului sau din amigdala însăși. Activitatea crescută a amigdalei este cea care generează sentimentele de anxietate și o percepție distorsionată a situațiilor emoționale. Când amigdala este hiperactivă, poate amplifica răspunsurile emoționale și percepția pericolului, chiar și în situații care nu sunt neapărat amenințătoare.

Stresul activează axa psihoneuroimunologică și sistemul nervos autonom, ceea ce duce la eliberarea hormonilor care contribuie la producerea cortizolului și citokinelor proinflamatorii, cum ar fi interleukina-6 (IL-6). Acești factori pot influența starea de sănătate, ducând la obezitate, alergii, rezistență la insulină, apnee de somn, toate având legătură cu sindromul metabolic și bolile cardiovasculare.

Glanda pineală are un rol esențial în reglarea ritmurilor biologice și a stării de bine prin intermediul hormonilor, inclusiv a vasopresinei și oxitocinei. Această glandă primește informații din diferite surse, inclusiv cele neurale (factori precum lumina, întunericul, sunetul, temperatura, activitatea locomotorie), cele neurohormonale și hormonale. De de altă parte, glanda pineală produce indolamine și polipeptide care sunt implicate în activitatea locomotorie, somn și interacțiunile cu hipotalamusul, influențând astfel funcțiile de secreție ale hormonilor.

Astrocitele sunt un tip de celule gliale din sistemul nervos central (creier și măduva spinării) care joacă un rol esențial în susținerea și protecția neuronilor. Ele reprezintă unul dintre cele mai abundente tipuri de celule gliale și sunt implicate în multiple procese esențiale pentru funcționarea corectă a creierului. Acestea au un rol în recuperarea funcțională după leziuni ale sistemului nervos central, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale sau leziunile traumatice ale creierului. După astfel de leziuni, astrocitele se pot transforma în astrocite reactive, care participă la formarea de cicatrici gliale și la repararea țesutului. Există interacțiuni între astrocitele reactive, neuorinflamație și deteriorarea barierei hematoencefalice.

Rolul astrocitelor în recuperarea funcțională după leziuni

Faza acută: durează de la ore până la zile și în această etapă, moartea celulară neuronală și stresul oxidativ duc la activarea astrocitelor și a microgliei. Se eliberează acele molecule asociate cu daunele și neurotoxinele afectând funcția neuronală.

Faza subacută: durează zile până la săptămâni, se activează procesele de proliferare a astrocitelor, angiogeneză (procesul prin care se formează noi vase de sânge din vasele existente) și formarea de noi neuroni, esențiale pentru refacerea țesutului nervos.

Faza cronică de recuperare: poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni, este caracterizată de intensificarea sinaptogenezei (formarea sinapselor) și axogenezei (formarea axonilor). Posibile ținte terapeutice pentru astrocite sunt neurotransmițătorii, precum GABA, glutamat, și factorii neurotrofici pentru a sprijini procesul de recuperare.

Microglia sunt celulele imunitare speciale ale sistemului nervos central (SNC), fiind considerate „gardienii“ acestuia. Ele joacă un rol esențial în menținerea sănătății creierului prin protejarea împotriva agenților patogeni și prin eliminarea celulelor și structurilor deteriorate sau inutile. Microglia sunt foarte versatile și pot detecta rapid schimbările din mediul înconjurător. În starea lor de „veghe”, ele au un corp celular normal și monitorizează sistemul nervos pentru semne de infecție sau leziuni. Când detectează o problemă, se activează, schimbându-și forma și secretând substanțe care pot ucide agenții patogeni sau stimula repararea țesutului afectat. Totodată, microglia sunt implicate în reglarea inflamației în creier și joacă un rol esențial în dezvoltarea conexiunilor neuronale și în eliminarea sinapselor neutilizate, mai ales în timpul dezvoltării creierului și al adaptării la noi experiențe. Cu toate acestea, în condiții de stres cronic, leziuni sau boli neurodegenerative, precum Alzheimer, microgliile pot rămâne activate prea mult timp, ceea ce poate duce la inflamație excesivă și la deteriorarea țesutului cerebral.

Stresul psihosocial poate induce semnale inflamatorii către creier printr-o serie de mecanisme complexe. În contextul stresului, catecolaminele, cum ar fi noradrenalina, eliberate de fibrele sistemului nervos simpatic activat, stimulează producția de celule mieloide în măduva osoasă (cum ar fi monocitele). Aceste celule migrează în zone periferice unde întâlnesc DAMPs (molecule asociate deteriorării induse de stres) și MAMPs (molecule asociate microorganismelor) provenite din bacterii sau din intestin, ca urmare a permeabilizării mucoasei. Stresul cronic poate activa, de asemenea, microglia către un fenotip M1 pro-inflamator, ce eliberează chemokina CCL2, atrăgând astfel celule mieloide activate către creier. În interiorul creierului, macrofagele activate perpetuează răspunsurile inflamatorii centrale, intensificând astfel reacțiile inflamatorii la nivelul sistemului nervos central.

Răspunsul „luptă sau fugi”

Răspunsul „luptă sau fugi” este reacția fiziologică a corpului într-o situație de stres sau de pericol. În timpul acestui răspuns, creierul trimite semnale glandelor suprarenale, ochii experimentează o viziune „tunel”, concentrându-se asupra amenințării, urechile au o excluziune auditivă, reducând percepția sunetelor externe. În plus, plămânii vin cu respirație rapidă, inima se accelerează, pregătind corpul pentru acțiune, mușchii se tensionează, ficatul transformă glicogenul în glucoză pentru a furniza energie rapidă, în stomac se încetinește digestia pentru redirecționarea energiei și mâinile încep să tremure din cauza activării intense a sistemului nervos.

Reacția de „luptă sau fugi” este caracterizată prin activarea sistemului nervos simpatic, care pregătește organismul să reacționeze rapid în fața unei amenințări. La polul opus, starea de „odihnește-te și digeră” este asociată cu activitataea sistemului nervos parasimpatic, care facilitează relaxarea, digestia și recuperarea. În această etapă, funcțiile organismului se concentrează pe regenerare și menținerea homeostaziei.

Legătura dintre funcția endocrină a inimii și neuroinflamație este foarte complexă, stresul activează axa hipotalamo-hipofizo-adrenală, eliberându-se hormonii de stres care pot crește inflamația cerebrală. Neuroinflamația poate influența funcția cardiovasculară, amplificând răspunsurile inflamatorii.

Axa microbiotă-intestin-creier

Interacțiunile bidirecționale dintre microbiota intestinală și sistemul nervos central (SNC) implicând căi endocrine, imune și neuronale:

• limfocitele pot detecta lumenul intestinal și elibera citokine care au acțiuni endocrine sau paracrine.
• terminalele neuronale senzoriale, precum cele ale nervului vag, pot fi activate de peptidele intestinale eliberate de celulele enteroendocrine.
• neurotransmițătorii sau precursorii acestora, produși ca metaboliți ai microbiotei, pot ajunge la epiteliul intestinal, având efecte endocrine sau paracrine.
• rețele neuronale care integrează relațiile viscerale în creier.
• activarea hipotalamusului și activarea neuronală aferentă poate include așa-numitul „reflex colinergic antiinflamator” și/sau activarea simpatică, ambele eliberând neurotransmițători clasici care pot afecta direct compoziția microbiotei intestinale.

Mitocondriile din celulele tinere sănătoase sunt eficiente în utilizarea nutrienților și a oxigenului pentru producția de ATP (energie), dintr-un complex molecular bine organizat, generând puțini radicali liberi. Pe măsură ce celulele îmbătrânesc, mitocondriile se deteriorează, afectând eficiența procesului energetic, nu mai produc ATP în cantități mari și generează un număr mai mare de radicali liberi. În consecință, cresc daunele cauzate de radicalii liberi, care deteriorează celulele și structurile neuronale.

Procesul de tranziției între starea de repaus și starea activată a astrocitelor și microgliei este mediat de mitocondrii. Mitocondriile își mențin starea fiziologică prin mitofagie. În condiții de stres, precum stimulii inflamatori, mitocondriile sunt afectate, iar acest lucru duce la eliberarea ADN-ului mitocondrial (mtDNA), a modelelor de molecule asociate cu daunele (DAMPs), precum și la producerea de specii reactive de oxigen și azot (ROS și RNS), ceea ce duce la activarea celulelor de tip „gardian” ale sistemului nervos central, cum sunt astrocitele și microglia.

Proteina Klotho a fost descoperită de către cercetătorii japonezi, fiind inițial identificată ca un factor care influențează durata de viață și senescența celulară, însă s-a dovedit că aceasta are multiple funcții în organism, inclusiv roluri în metabolismul mineral, funcția renală și neuroprotecție. Efectele neuroprotectoare ale proteinei Klotho:

• efecte antioxidative;
• efecte antiinflamatorii;
• scăderea activității inflamasomului și a altor markeri.

Cauze ale dezechilibrelor și neuroinflamației:

• reducerea somnului REM (Rapid Eye Movement) și lipsa de protecție a noradrenalinei.
• alcoolul.
• disruptorii endocrini (ftalați, bisfenol A).
• poluarea și expunerea la mercur.
• boala Lyme.
• bolile metabolice.
• consumul crescut de carbohidrați.
• toxinele.
• stresul cronic.

Tipuri de analize care se efectuează pentru stabilirea neuroinflamației:

• Microbiom
• Dantură și maxilar
• Borelioză
• Bacterii
• Virusuri
• Fungi
• Paraziți
• Hormoni
• Contaminări cu metale
• Mitocondrii
• Intoleranțe alimentare
• Alergii
• Neurotransmițători
• Aminoacizi
• Genetică: capacitatea de detoxifiere, capacitatea de inflamare
• Variabilitatea frecvenței cardiace a sistemului nervos autonom
• Teste standard
• Multe alte teste speciale

Potrivit dr. Julia Ferencz, terapia gratuită la care se poate apela pentru reducerea neurostresului și neuroinflamației este îmbunătățirea stilului de viață prin:

• Sport
• Somn
• Mindfulness
• Exerciții de respirație
• Plimbare prin pădure
• Pământare (mers desculț pe pământ)
• Eliminarea abuzului de substanțe nocive

De asemenea, se poate face și terapie cu aparate, cum ar fi terapia intermitentă cu hipoxie și hiperoxie (IHHT) pentru stimularea mitocondrială și terapia cu CO2 pentru stimularea microcirculației și eliminarea toxinelor.

Terapia cu suplimente

Dr. Julia Ferencz subliniază că restabilirea microbiomului este primul și cel mai important pas pentru tratarea neuroinflamației. În plus, antioxidanții precum vitamina C, vitamina E, glutathionul, coenzima Q10 și polifenolii, dar și agenții antiinflamatorii, cum ar fi acizii grași omega 3, au un rol benefic în menținerea telomerilor, segmente de ADN situate la capetele cromozomilor, având rolul de a proteja informația genetică în timpul diviziunii celulare.

Amigdala cerebrală joacă un rol cheie în răspunsul creierului la stres și frică. Calmarea amigdalei poate fi benefică pentru gestionarea anxietății și promovarea reeechilibrării emoționale. Iată suplimentele utile care pot contribui la calmarea amigdalei.

Acizi grași omega 3: găsiți în uleiul de pește și în anumite uleiuri vegetale, au proprietăți antiinflamatorii și pot ajuta la reducerea anxietății și îmbunătățirea stării de spirit.

Magneziu: este cunoscut pentru efectele sale calmante asupra sistemului nervos. Nivelurile scăzute de magneziu au fost asociate cu creșterea stresului și anxietății.

L-Theanină: aminoacid găsit în ceaiul verde, promovează relaxarea fără sedare. Poate ajuta la reducerea stresului și a nivelurilor de anxietate.

Ashwagandha: ajută organismul să facă față stresului și poate reduce nivelurile de cortizol, ceea ce poate influența pozitiv activitatea amigdalei.

GABA (Acid Gamma-Aminobutiric): neurotransmițător care ajută la inhibarea transmisiei nervoase în creier, promovând relaxarea și reducând anxietatea.

Rhodiola rosea: plantă adaptogenă ce poate ajuta la reducerea oboselii și la îmbunătățirea rezistenței la stres.

Rădăcină de valeriană: utilizată adesea ca un ajutor natural pentru somn, are efecte calmante și poate ajuta la reducerea stărilor de neliniște.

Floarea-pasiunii: este utilizată în mod tradițional pentru efectele sale calmante și poate ajuta la reducerea anxietății și la îmbunătățirea calității somnului.

Vitamina D: nivelurile scăzute de vitamina D au fost legate de tulburări de dispoziție. Asigurarea unor niveluri adecvate de vitamina D poate sprijini starea de bine generală.

Probiotice: cercetările recente sugerează că sănătatea intestinului poate influența sănătatea mentală. Probioticele susțin sănătatea microbiomului intestinal și pot avea un efect benefic pentru echilibrarea stării de spirit.

Webinarul „Neurostres și neuroinflamație. Perspective din psihoneuroimunologie” face parte din seria de webinare Zenyth – Better Medicine. Dacă doriți să participați la următoarele webinare vă invităm să vă înscrieți la newsletterul nostru. În felul acesta veți primi invitații la evenimentele Better Medicine.