Glanda tiroidă și ficatul sunt două organe esențiale ale corpului uman, fiecare având funcțiile sale unice. Deși pot părea fără legătură la prima vedere, o privire mai atentă dezvăluie o legătură complexă și complicată între cele două. Ficatul joacă un rol fiziologic vital în activarea și inactivarea hormonilor tiroidieni, transport și metabolism. În schimb, hormonii tiroidieni afectează activitățile hepatocitelor și metabolismul hepatic.
Ce este glanda tiroidă și ce face ea?
Glanda tiroidă, situată la baza gâtului, este importantă în reglarea metabolismului, producția de energie și dezvoltarea organismului. Activitatea glandei tiroide este controlată de hipotalamus și glanda pituitară printr-o buclă de feedback, cunoscută sub numele de axa hipotalamus-hipofiză-tiroidă. Ca răspuns la nivelurile scăzute de hormoni tiroidieni (T3 și T4), hipotalamusul eliberează hormonul de eliberare a tirotropinei (TRH) care determină glanda pituitară să producă hormonul de stimulare a tiroidei (TSH), care la rândul său semnalează tiroidei să elibereze T4 și T3, până când nivelurile de hormoni tiroidieni în circulație devin normale. Hormonii tiroidieni, apoi, printr-un feedback negativ, controlează eliberarea TRH din hipotalamus și TSH din glanda pituitară, pentru a preveni eliberarea excesivă a hormonului tiroidian din glanda tiroidă.
Rolul și importanța ficatului pentru sănătate
Situat în partea dreaptă sus a abdomenului, ficatul este cel mai mare organ intern al corpului (cântărind aproximativ 1500 g) și îndeplinește multe funcții esențiale (peste 500).
Ficatul reprezintă puterea metabolică a organismului. Acest organ multifuncțional este responsabil de metabolizarea nutrienților, detoxifiere, producerea bilei pentru digestie și reglarea nivelului de colesterol. Ficatul stochează, de asemenea, glucoza obținută din alimente sub formă de glicogen și eliberează glucoză pentru a menține stabil nivelul zahărului din sânge, contribuind la echilibrul energetic general.
Legătura dintre tiroidă și ficat. Cum se influențează reciproc?
Tiroida și ficatul interacționează printr-o rețea complexă de hormoni și enzime. Relația complicată dintre aceste două organe este bidirecțională și dinamică. Sănătatea ficatului este importantă pentru funcționarea corectă a tiroidei, iar hormonii tiroidieni influențează și metabolismul ficatului.
Hormonii tiroidieni au impact asupra funcției hepatice prin afectarea enzimelor implicate în diferite căi metabolice. Capacitatea ficatului de a converti T4 în T3 este, de asemenea, esențială, deoarece T3 este forma activă a hormonului tiroidian și exercită majoritatea efectelor tiroidei asupra țesuturilor țintă. T3, la rândul său, îmbunătățește capacitatea ficatului de a converti glucoza în glicogen, care este stocat pentru utilizarea ulterioară a energiei. În plus, hormonii tiroidieni influențează modul în care ficatul procesează glucoza și insulina, afectând nivelul zahărului din sânge.
Fiicatul este responsabil pentru detoxifierea diferitelor substanțe, inclusiv medicamente, toxine din mediu și hormoni în exces, inclusiv hormoni tiroidieni. O funcționare corectă a ficatului asigură eliminarea eficientă a excesului de hormoni tiroidieni din circulație, promovând astfel echilibrul hormonal. La rândul lor, hormonii tiroidieni influențează și procesele de detoxifiere ale ficatului, afectând expresia enzimelor hepatice implicate în căile de detoxifiere.
Tulburările tiroidiene afectează ficatul sau bolile hepatice duc la tulburări tiroidiene?
Tulburările tiroidiene, cum ar fi hipotiroidismul și hipertiroidismul, pot avea implicații semnificative pentru sănătatea ficatului. Hipotiroidismul, caracterizat prin niveluri scăzute de hormoni tiroidieni, poate duce la o afecțiune cunoscută sub numele de boala ficatului gras non-alcoolic, care poate evolua la afecțiuni mai severe, cum ar fi steatohepatita non-alcoolică și chiar ciroză în unele cazuri.
Acest lucru se întâmplă din cauza metabolismului lipidic alterat, rezistenței la insulină și inflamației ficatului.
Hipertiroidismul, pe de altă parte, marcat de producția excesivă de hormoni tiroidieni, poate afecta funcția hepatică prin creșterea ratei metabolice și modificarea activității enzimelor hepatice. Acest lucru duce la niveluri crescute de enzime hepatice, indicând potențiale leziuni hepatice.
Există asocieri puternice între bolile tiroidiene și hepatice de natură autoimună, cum ar fi cea dintre ciroza biliară primară și hipotiroidism.
Mai mult, terapia cu medicamente antitiroidiene poate duce la hepatită, colestază sau hepatotoxicitate subclinică tranzitorie, în timp ce terapia cu interferon în bolile hepatice poate induce disfuncții tiroidiene.
Pe de altă parte, cazurile de disfuncție hepatică pot compromite procesul de detoxifiere a ficatului și acest lucru duce la acumularea de toxine și hormoni în organism, exacerbând tulburările tiroidiene sau contribuind la dezvoltarea acestora.
Cum poți verifica starea ficatului tău?
Pentru a verifica starea ficatului există următoarele variante:
- Analizele de sânge măsoară nivelurile anumitor enzime și proteine din sânge. Unele analize măsoară cât de bine își îndeplinește ficatul funcțiile normale de producere a proteinelor și de eliminare a bilirubinei, un produs rezidual din sânge. Alte teste măsoară enzimele pe care celulele hepatice le eliberează ca răspuns la lezarea celulei hepatice sau la boli ale ficatului, ca de exemplu hepatita.
Nivelurile unora dintre aceste substanțe evaluează prezența și gradul inflamației hepatice (de exemplu, ALT și AST).
Nu există un set standardizat (un panel) pentru analizele hepatice de sânge, însă cele mai frecvente sunt:
- Bilirubina, un produs rezidual produs de ficat.
- Albumina, o proteină produsă în ficat.
- Proteinele totale care măsoară cantitatea totală de proteine din sânge.
- Fosfataza alcalină, ALT (alanin transaminaza), AST (aspartat aminotransferaza) și gama-glutamil tansferaza (GGT), acestea fiind enzime produse de ficat.
- Lactat dehidrogenaza (LDH), o enzimă găsită în majoritatea celulelor corpului. LDH este eliberată în sânge atunci când celulele hepatice au fost deteriorate.
- Timpul de protrombină (PT), o proteină implicată în coagularea sangelui.
Interpretarea rezultatelor analizelor hepatice de sânge poate fi o provocare, deoarece rezultatele pot fi normale sau aproape normale, chiar și în boală hepatică avansată, iar atunci când sunt anormale, gradul de modificare poate să nu reflecte severitatea bolii. De altfel, analizele hepatice de sange pot fi anormale chiar și atunci când nu există o boală hepatică semnificativă.
De exemplu, bolile tiroidiene pot fi asociate cu creșterea alanin aminotransferazei și a fosfatazei alcaline, care este în principal de origine osoasă în hipertiroidism și a aspartat aminotransferazei în hipotiroidism. Bolile hepatice sunt frecvent asociate cu anomalii sau disfuncții ale testelor tiroidiene, în special cu creșterea globulinei de legare a tiroxinei și a tiroxinei.
Aceste asocieri tiroidă-ficat pot provoca confuzii de diagnostic. Neglijarea acestor conexiuni poate duce la un diagnostic excesiv sau insuficient al bolilor hepatice sau tiroidiene asociate și, prin urmare, poate provoca erori în îngrijirea pacientului. De aceea este important ca ele să fie interpretate ținând cont de istoricul tău medical, de simptome și de examenul clinic, precum și de rezultatul altor investigații, cum ar fi ecografia hepatică.
- Investigații imagistice, precum ecografia abdominală simplă, tomografia computerizată (CT), rezonanța magnetică nucleară (RMN) sau elastografia, în funcție de situație și gravitatea simptomelor.
- Examinarea țesutului hepatic este recomandată dacă rezultatele celorlalte investigații nu sunt concludente și constă în recoltarea unei mostre de țesut din ficat (biopsie hepatică) și analizarea acesteia.
Cum să gestionezi eficient disfuncția tiroidiană sau hepatică?
Înțelegerea complexității interacțiunii dintre tiroidă și ficat este necesară pentru un management medical eficient. Medicii care tratează tulburările tiroidiene sunt de obicei conștienți de posibila implicare a ficatului, dar și invers.
Pentru a promova și menține sănătatea ficatului, se impune gestionarea adecvată a tulburărilor tiroidiene. Tratamentul eficient al hipotiroidismului poate îmbunătăți funcția metabolică și poate ajuta la prevenirea sau gestionarea bolilor hepatice. Tratamentul hipertiroidismului, pe de altă parte, care adesea implică medicamente, terapie cu iod radioactiv sau intervenții chirurgicale, poate atenua tensiunea asupra ficatului cauzată de cerințele metabolice crescute, care decurg din producția excesivă de hormoni tiroidieni.
Din cele prezentate mai sus este important să reținem faptul că între glanda tiroidă și ficat există o relație complexă, atât în sănătate, cât și în boală și este necesară o abordare multidisciplinară pentru tratarea pacienților cu boli de tiroidă sau de ficat.
Resurse:
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32166702/
