Detoxifiere și slăbire, Medicină funcțională, Microbiom

Sindromul metabolic și flora intestinală

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 3 minute
Vezi toate articolele despre:
Digestie sănătoasăfloră intestinalămetabolismprebioticeProbiotice și prebioticeSănătatea sistemului digestiv

Cu siguranță ai auzit despre metabolism și importanța lui în curele de slăbire. Metabolismul este denumirea dată unor procese complexe prin care organismul nostru transformă alimentele în componente mai simple, pe care le poate valorifica pentru diferite nevoi: generarea de energie, vindecarea unor leziuni, eliminarea toxinelor și regenerarea celulară, reglarea temperaturii corporale etc. Obezitatea, diabetul și steatoza hepatică non-alcoolică (ficatul gras) se numără printre cele mai frecvente consecințe negative ale tulburărilor metabolice. Alimentația te poate ajuta să îți optimizezi metabolismul, pentru prevenirea sau controlul unor afecțiuni metabolice, dar și pentru menținerea unei greutăți optime.

Flora intestinală influențează indicele de masă corporală

Numeroase cercetări au indicat că persoanele supraponderale, pacienții diabetici sau cu steatoză hepatică non-alcoolică (dar și alte tulburări de metabolism și nutriție) manifestă diferențe notabile în structura bacteriilor intestinale, în comparație cu persoanele sănătoase. Un studiu publicat anul acesta (2013) în British Journal of Nutrition a arătat că prebioticele (fibrele alimentare) pot influența benefic reacțiile metabolice și implicit indicele de masă corporală, respectiv secreția de insulină.

Fibrele prebiotice ajută la reglarea metabolismului

Rezistența la insulină, diabetul de tip 2, steatoza hepatică non-alcoolică au de multe ori drept cauze sau factori agravanți dezechilibrele nutriționale. Mesele hipercalorice, cu exces de grăsimi saturate și deficit de fibre, de antioxidanți și diferiți fitonutrienți, sunt din păcate specifice alimentației uzuale a multor persoane. Consecința: obezitatea și tulburările metabolice sunt considerate de mai mulți ani o reală problemă de sănătate publică în toate țările civilizate. S-a demonstrat că dezechilibrele nutriționale, împreună cu modificarea florei bacteriene intestinale, sunt în bună măsură factori favorizanți pentru apariția obezității și implicit a tuturor afecțiunilor asociate sau provocate de aceasta.

Pe scurt, stimularea dezvoltării florei bacteriene și cu suplimentarea nutrienților pe care îi ingerăm prin alimentație sunt un mod eficient și neagresiv pentru prevenirea și tratarea obezității și/sau a diabetului, precum și a altor afecțiuni cu potențial letal. Iar flora bacteriană se dezvoltă cel mai bine dacă sporim consumul de fibre (prebiotice). Studiul menționat mai sus a analizat modalitățile de interacțiune a prebioticelor din alimentație cu metabolismul uman. Concluzia a fost că unul dintre multele beneficii ale consumului sporit de fibre este și reglarea metabolismului, ceea ce poate ajuta la prevenirea diabetului și a obezității.

Știai că până și compoziția microbiomului intestinal (flora bacteriană specifică) poate fi afectată chiar și la doar 24 de ore de la consumul unor alimente bogate în grăsimi și sărace în fibre (conform Wu et al.)?

Prebioticele contribuie la reducerea stratului adipos

Efectele benefice ale dezvoltării bacteriilor probiotice în tractul intestinal uman depășesc zona digestivă. În ceea ce privește obezitatea, s-a constatat că fibrele solubile, de tipul inulinei contribuie la scăderea stratului de țesut adipos, accelerarea reacțiilor metabolice (care favorizează slăbirea) și în general scăderea indicelui de masă corporală (IMC) la persoanele obeze, respectiv menținerea unui IMC echilibrat la tinerii fără obezitate.

Studiile au indicat ca efecte benefice ale prebioticelor și:

  • scăderea apetitului
  • susținerea integrității barierei intestinale, prin suplimentarea aportului de prebiotice.

Prebioticele reglează glicemia postprandială

Mucoasa intestinală acționează în mod normal ca o barieră fizică și biochimică, filtrând foarte bine substanțele sau particulele care trec din tractul digestiv în sânge și invers. Dacă mucoasa intestinală este inflamată sau flora bacteriană este afectată, acest proces de filtrare este perturbat – de aici pot fi declanșate diferite afecțiuni inflamatorii sau imunitare, inclusiv alergii. Consumul de prebiotice contribuie în mod eficient la buna funcționare a barierei intestinale și a sistemului imunitar, având și efecte antiinflamatoare demonstrate.

De asemenea, prebioticele influențează nivelul glicemiei postprandiale (la 2 ore după masă) și, pe termen lung, acumularea de grăsimi în țesutul hepatic (cauza steatozei hepatice sau „ficatului gras“).

Studiul belgian menţionat mai sus se adaugă multor altor cercetări care au evidenţiat importanţa unui aport sporit de fibre în alimentaţia modernă, precum şi implicaţiile dezechilibrelor florei intestinale asupra sănătăţii întregului organism.

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
Digestie sănătoasăfloră intestinalămetabolismprebioticeProbiotice și prebioticeSănătatea sistemului digestiv
Articolul anterior
Inflamația, dușmanul din umbră!
Articolul următor
Infecțiile urinare cedează la probiotice


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
Detoxifiere și slăbireMedicină funcționalăMicrobiom

Te-ar putea interesa și: