Nutriție și dietă, Remedii naturale

Supa de oase – leacul din strămoși pentru digestie, artrită și imunitate

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 3 minute
Vezi toate articolele despre:
colagenDigestie sănătoasăimunitateNutrițieRemedii naturaleSănătatea sistemului digestiv

De mii de ani există alimente tradiționale, cum ar fi legumele fermentate sau anumite specialități lactate, care sunt renumite pentru beneficiile lor pentru sănătate. Dar o altă mâncare cu proprietăți vindecătoare, care începe să fie recunoscută pentru calitățile sale incredibile, este supa de oase. Beneficiile supei de oase sunt numeroase și extinse și includ vindecarea intestinului permeabil, controlarea intoleranțelor și a alergiilor, reducerea celulitei și îmbunătățirea sistemului imunitar.
Toate supele de oasele, indiferent că este vorba de carne de vită, de pui, miel sau pește, sunt incluse în dietele tradiționale din multe culturi și bază a unor bucătării rafinate. Acest lucru se datorează densității de nutrienți din supa de oase, care este, de asemenea, ușor de digerat, aromată și cu proprietăți curative.

Un remediu vechi pentru afecțiuni actuale

Supa de oase era unul dintre felurile în care strămoșii noștri foloseau în alimentație fiecare parte a unui animal. Oasele și măduva, pielea și picioarele, tendoanele și ligamentele, pe care nu le puteau consuma direct, le fierbeau la foc mic și consumau întregul amestec. Această fierbere face ca oasele și ligamentele să elibereze compușii de vindecare, cum ar fi colagenul, prolina, glicina și glutamina.
Cercetătorii în nutriție Sally Fallon și Kaayla Daniel de la Weston A. Price Foundation susțin că supa de oase conține minerale pe care organismul le poate absorbi cu ușurință: calciu, magneziu, fosfor, siliciu, sulf și altele. Un studiu efectuat pe supa de oase de pui la University of Nebraska Medical Center a arătat că aminoacizii conținuți au capacitatea de a reduce inflamația în sistemul respirator și de a îmbunătăți digestia. De asemenea, cercetarea a constatat și stimularea sistemului imunitar și vindecarea unor afecțiuni, precum astmul, alergiile sau artrita.

Magia colagenului și a gelatinei

Colagenul are proprietăți imunostimulatoare. Colagenul este o proteină care se găsește în țesutul conjunctiv al animalelor vertebrate, în special în oase, măduvă, cartilaje, tendoane și ligamente. Defalcarea colagenului în supa de oase duce la apariția gelatinei.

[post-content id=1267]

Dr. Francis Pottenger și alți cercetători de talie mondială susțin că gelatina ajută persoanele cu alergii și sensibilități alimentare să tolereze anumite alimente, în special laptele de vacă și glutenul, iar colagenul protejează și calmează mucoasa tractului digestiv, putând ajuta la vindecarea colitei ulcerative, a refluxului acid și a bolii Crohn. Totodată, gelatina promovează echilibrul probiotic, iar supa de oase crește nivelul de colagen, contribuind la reducerea apariției ridurilor și înlăturarea celulitei.
Deoarece gelatina ajută la descompunerea proteinelor și calmează mucoasa intestinului, se poate dovedi utilă pentru sindromul intestinului permeabil și a tulburărilor autoimune ce îl însoțesc. Gelatina oferă minerale pentru consolidarea osoasă într-un mod ușor de absorbit, prevenind pierderea de masă osoasă și reducând durerea. Un alt beneficiu al colagenului din supa de oase se leagă de reducerea celulitei. Întrucât celulita provine dintr-o lipsă de țesut conjunctiv, supa de oase poate reduce celulita și poate face pielea să arate mai tânără.

Proprietățile incredibile ale aminoacizilor „condiționați“

Gelatina din supa de oase conține aminoacizi „condiționați“, precum arginină, glicină, glutamină și prolină, care au proprietăți de vindecare dovedite.
Arginina este necesară pentru funcționarea sistemului imunitar, vindecarea rănilor, producerea și eliberarea hormonului de creștere, ajută la regenerarea celulelor hepatice deteriorate și este necesară pentru producerea lichidului seminal la bărbați.
Glicina previne distrugerea țesutului muscular, e folosită pentru producerea de săruri biliare și glutation, ajută la detoxifierea organismului de substanțe chimice și acționează ca antioxidant. De asemenea, este un neurotransmițător care îmbunătățește calitatea somnului și a memoriei.
Prolina ajută la regenerarea cartilajelor și vindecarea articulațiilor, reduce celulita, face pielea mai fermă și ajută la vindecarea intestinului permeabil.
Glutamina protejează mucoasa intestinală, îmbunătățește metabolismul și structura mușchilor și este un combustibil metabolic pentru celulele din intestinul subțire.

Cum să faci cea mai delicioasă supă de oase?

Există câteva lucruri importante de care trebuie să ții cont atunci când vrei să faci o supă de oase. S-a constatat că o combinație între produse de origine animală și legume în supă pare să aibă efecte sinergice, adică acționează mai bine împreună decât separat. De asemenea, specialiștii în nutriție recomandă folosirea părților corpului de la animale care nu se găsesc în mod obișnuit în rafturile de carne al magazinelor alimentare, cum ar fi picioarele sau gâtul. Referitor la animale, este de dorit să fie hrănite cât mai natural, fără hormoni și antibiotice. E esențial ca supa să conțină oase, grăsime, carne, legume și apă. Dacă alegi să faci o supă de oase de carne de vită sau miel, carnea trebuie călită puțin înainte de a o adăuga în oala de supă. Peștele și păsările nu necesită aceste proces prealabil de rumenire. Se poate adăuga puțin oțet de mere în oală pentru a ajuta la o mai bună extragere a mineralelor din oase.

Publicitate

Publicitate

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
colagenDigestie sănătoasăimunitateNutrițieRemedii naturaleSănătatea sistemului digestiv
Articolul anterior
Cum scapi de grăsimi cu 5 superalimente?
Articolul următor
Cum acţionează fibrele de psyllium la nivel intestinal


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
Nutriție și dietăRemedii naturale

Publicitate

Publicitate

Te-ar putea interesa și: