Trăim, aparent, într-o socientate modernă cu alimentație variată, însă uneori alegerile alimentare personale sau situația medicală ne pot aduce într-o zonă debalansată, în care pot apărea neplăceri în corp. Am ales să îți vorbesc despre o vitamină mai puțin cunoscută, însă extrem de importantă pentru corpul tău.
Vitamina B3 = vitamina PP = Niacina
Se numește vitamina B3, sau PP, iar denumirea medicală este de niacină.
Este o vitamină ce merită atenția ta mărită, mai ales dacă ai nevoie de o alimentație adaptată unei condiții medicale sau una limitată la anumite alimente.
Mai prezintă și alte două forme, denumite niaciamida și inozitol hexanicotinat. Face parte din complexul B ce cuprinde 8 vitamine hidrosolubile.
Este o vitamină pe care corpul o folosește în funcționarea sistemului nervos, a metabolismului energetic și sinteza unor acizi nucleici (crearea și repararea ADN) sau a colesterolului. Peste 400 de enzime produse de corp sunt dependente de existența vitaminei B3. Astfel, ea contribuie la un metabolism energetic normal prin transformarea nutrienților în energie, la reducerea oboselii, la menținerea sănătoasă a mucoaselor din întregul corp, la susținerea funcțiilor psihice în limite normale, la reducerea colesterolului rău și creșterea celui bun. Contribuie la sănătatea ochilor, a pielii și a părului, la eliminarea radicalilor liberi. Contribuie la formarea de noi celule la nivelul epidermului, fiind utilă în reducerea efectelor radiației UV și a agenților din mediu asupra corpului. În cosmetică se folosește varianta de niacinamidă pentru a ajuta la formarea cheratinei și la construirea barierei de ceramide, prevenind deshidratarea pielii și fiind un real ajutor pentru pielea uscată.
Niacina este absorbită pe cale orală, nu se stochează în organism, motiv pentru care aportul său din dietă sau suplimente alimentare este foarte important.
Acum aproape 90 de ani, s-a descoperit importanța existenței vitaminei B3 în cantități normale în corp prin boala ce a fost denumită pelagră. Această manifestare a apărut la persoanele care mâncau multă mămăligă sau produse din porumb, dar nu și la cei care consumau mei, făină de grâu, carne roșie sau albă.
Să facem cunoștință.
Cum se manifestă deficitul de vitamina B3?
Manifestările deficitului de vitamină B3 sunt următoarele:

- Erupții cutanate dureroase, cu sau fără vezicule, egal distribuite stânga-dreapta pe corp, și / sau mâncărime. Acestea seamănă cu arsura în urma expunerii prelungite la soare.
- Piele îngroșată sau îmbătrânită.
- Limbă roșie zmeurie, fără papile, lucioasă, crescută în volum.
- Gingii fragile cu leziuni buloase, care se îndepărtează de dinți și duc la pierderea dinților (o formă de boală parodontală).
- Senzație de arsură în gură și dificultate la înghițire.
- Pierderea poftei de mâncare asociată cu greață, vărsături și scaune moi apoase, uneori cu sânge.
- Simptome neurologice de tip amețeală, tremurături, furnicături în mâini și picioare.
- Ceață mentală, până la imposibilitatea de a gândi.
- Au fost cazuri la care s-a ajuns la demență, delir și chiar schizofrenie.
- Insomnie, tulburări de memorie, apatie.
- Hipotensiune arterială.
Cum se manifestă supradozajul de B3?
Manifestările supradozajului cu vitamina B3 sunt următoarele:
- Mâncărime și erupții cutanate
- Balonare și indigestie
- Dureri de cap și amețeală
- Toxicitate hepatică
- Ulcer gastro-duodenal
Acest deficit la nivel celular de vitamina B3 se poate manifesta într-o dietă vegană debalansată sau printr-o absorbție deficitară a acestei vitamine ori a aminoacidului triptofan, ce poate să apară în următoarele condiții: boli intestinale, boala Crohn, boală celiacă, sarcină, alcoolismul cronic, tratamentul îndelungat cu izoniazidă.
Pentru testare se face un test simplu de urină, pentru vitamina B3 la orice laborator.
Să venim totuși să înțelegem de ce medicina funcțională ne poate ajuta să ne păstrăm dinții în boala parodontală și cum să echilibrăm vitamina B3 în corpul nostru.
Medicina funcțională se ocupă cu privirea holistică, integrativă și particularaă a corpului uman la fiecare om în parte. Ea explorează interacțiunile complexe care apar între manifestarea epigenetică a corpului la un moment dat, mediul în care trăiește persoana, stilul de viață cu ritmul de muncă – odihnă și nutriția adaptată pentru a descoperi și amenda rădăcina bolii, nu doar simptomele.
Pentru că acest articol este unul de informare generală, în continuare îți prezint ce poți face pentru a îmbunătăți aportul vitaminei B3 prin alimentație.
De unde luăm vitamina B3?
Surse alimentare importante pentru vitamina B3 sunt:
- Ciupercile, mai ales Pleurotus ostreatus, Lentinula edodes (shiitake), Hericium erinaceus (Lion’s mane).
- Semințele de dovleac și uleiul de dovleac presat la rece.
- Semințe de floarea soarelui și uleiul de floarea soarelui presat la rece.
- Carnea roșie și albă, mai ales organe ca ficatul.
- Peștele gras (dar atenție acesta nu se mănâncă atunci când este foarte cald afară), cum sunt somonul sălbatic, tonul, hamsiile.
- Fructe de mare.
- Arahide.
- Avocado.
- Drojdia de bere.
- Orezul brun, grâul integral, alacul, meiul, orzul, ovăzul, hrișca.
- Mazărea verde.
- Cartofii.
Care sunt utilizările vitaminei B3?
Medicina funcțională folosește niacina pentru:
- A reduce riscul bolilor de inimă.
- A reduce nivelul colesterolului într-o formă sănătoasă.
- Mai buna funcționare a creierului și în prevenția demenței senile.
- A reduce riscul bolilor psihiatrice și ajutor în nevroze și schizofrenie.
- Scăderea rezistenței la insulină și echilibrarea corpului în diabetul zaharat.
- Echilibrarea bolii parodontale.
- Întinerirea pielii și reducerea ridurilor de expresie.
Închei acest articol cu speranța că ți-am trezit interesul în a studia mai mult această vitamină prea puțin adusă în familia superalimentelor.
Sper că ai o alimentație echilibrată și că boala prin deficit de niacină denumită pelagră va deveni într-o zi istorie, în lume.
Spor în tot ce faci și voie bună.
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicotinamid%C4%83
https://iris.who.int/bitstream/handle/10665/325771/WHO-MVP-EMP-IAU-2019.06-eng.pdf?ua=1
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/14693013/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31599018/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16207585/
https://en.wikipedia.org/wiki/Minnesota_Starvation_Experiment
Cine este Dr Georgiana Petrescu?
Dr. Georgiana Petrescu este medic stomatolog cu specializare în endodonție și o pasiune de peste 16 ani în medicina integrativă. Recent a devenit interesată și de medicina funcțională. Își ghidează pacienții spre un echilibru stomatologic și general, considerând că atunci când corpul este echilibrat și gura este echilibrată.
Disclaimer
Informațiile prezentate în acest articol sunt destinate exclusiv scopurilor educative și informative. Acestea nu constituie un diagnostic medical, un tratament sau o recomandare terapeutică personalizată. Consultați întotdeauna un medic sau un specialist calificat înainte de a începe orice formă de tratament, dietă, supliment sau modificare a stilului de viață. Fiecare persoană este diferită, iar abordările care funcționează pentru un individ pot să nu fie potrivite pentru altul. Evaluarea și supravegherea profesională sunt esențiale.