#07 – Glucoza: Combustibil Universal și Energie a Vieții

Oamenii adoră dulcele, iar industria alimentară îl adoră încă și mai mult, folosind la maximum toți îndulcitorii săi posibili, naturali și artificiali, în alimentele ultraprocesate, pentru a le da gust, savoare și, mai ales, o dependență mult dorită… În momentul de față, aproape peste tot în lume avem o adevărată pandemie de diabet și obezitate („diabezitate“) și de alte probleme metabolice (boli cardiovasculare, hipertensiune, colesterol și trigliceride ridicate, ficat gras), afecțiuni care sunt toate în foarte strânsă relație cu consumul excesiv de alimente bogate în zaharuri și amidonuri.

Deși consumul în exces de zaharuri și de alți carbohidrați rapizi ne poate afecta sănătatea, totuși minunatul nostru creier, care are o evoluție de zeci de mii sau sute de mii de ani în spate, ne îmbie să îl consumăm ori de câte ori îl vedem, în toate formele sale. De ce se întâmplă acest lucru oare? S-a înșelat minunatul nostru creier oare? Haideți să încercăm să descurcăm adevărul și să explorăm povestea vieții în continuare!

Energia de care depind toate formele de viață

Analizând natura, putem vedea că toate formele de viață depind de energie, o energie care „curge“ prin toate organismele și care, conform Principiilor Fundamentale ale Vieții enunțate în lecțiile trecute, știm că provine exclusiv din energia de la Soare. Razele Tatălui Soare fertilizează materia primă a Mamei Pământ, iar din contopirea aceasta magică a fotonilor de la Soare cu materia Pământului rezultă ceva fantastic și chiar unic în Universul știut, și anume Viața. Plantele și unele alge capabile de fotosinteză sunt considerate în biologie „producători primari“, fiind singurele organisme care pot înmagazina energia de la soare în structurile lor. Ierbivorele și alte animale care se hrănesc exclusiv cu plante se numesc „consumatori primari“, iar mai departe, pe parcursul lanțurilor trofice, avem și „consumatori secundari“, „terțiari“.  Energia de la Soare este captată de către uzinele verzi din plante (cloroplastele cu pigmenții lor verzi de clorofilă) și transformată într-un tip de Energie Universală, stocabilă și transferabilă către toate celelalte structuri ale vieții de pe Pământ. Cum este însă acest lucru posibil?

Răspunsul este: prin intermediul Glucozei! Odată ce plantele au captat energia de la soare, au folosit acea energie în cadrul fotosintezei pentru a combina apa cu carbonul din atmosferă (care este sub formă de gaz, de dioxid de carbon), producând un tip de zaharid special, denumit glucoză! Glucoza este un monozaharid, adică un zahăr foarte simplu, care diferă, de exemplu, de zahărul de masă, care este un dizaharid, ce conține atât glucoză, cât și fructoză. Însă nu zahărul de masă, ci glucoza reprezintă molecula energetică Universală a Vieții, ce este produsă în toate organismele capabile de fotosinteză, energie ce este transmisă ulterior către toate viețuitoarele de pe Pământ prin lanțurile trofice.

Glucoza: sursa primară de energie

Glucoza este sursa primară de energie pentru majoritatea organismelor vii, deoarece abundă peste tot în natură, este foarte rapidă și eficientă în producerea de energie, are versatilitate metabolică deosebită, din ea putându-se sintetiza și alte molecule importante, precum aminoacizi și acizi grași. Spre deosebire de alte monozaharide, glucoza este preluată și metabolizată în toate celulele organismului uman (de exemplu, fructoza, un monozaharid, se poate prelucra doar în ficat). În plus, glucoza se poate stoca eficient, răspunde la acțiunea hormonilor în cadrul proceselor de homeostazie a glucozei din sânge (insulina și glucagonul, de exemplu) și poate fi utilizată atât în condiții aerobe, în cadrul respirației celulare din mitocondrii, dar și în condiții anaerobe, cum ar fi fermentația lactică din mușchi. Universalitatea acestui combustibil, disponibil atât pentru nevoi energetice imediate, cât și pentru stocarea pe termen lung, sugerează că utilizarea glucozei este un mecanism ancestral și fundamental apărut încă de la originile vieții pe Pământ.

Glucoza nu se poate stoca ca atare în plante, în forma sa simplă, ci sub formă de amidonuri, celuloze și alte tipuri de zaharide, care toate împreună alcătuiesc o clasă foarte mare a compușilor energetici esențiali din natură, clasă ce poartă numele generic de Carbohidrați.

Ce sunt carbohidrații?

Carbohidrații mai pot fi denumiți Hidrați de Carbon, Hidrocarbonați, Zaharide sau Glucide și, din punct de vedere chimic, aceștia pot fi simpli sau complecși. În nutriție preferăm să vorbim despre carbohidrați ca fiind cu absorbție rapidă (cei cu indice glicemic mare) sau cu absorbție lentă, rafinați sau integrali (cei cu indice glicemic mai mic).

Carbohidrații pot fi sub formă de monozaharide, care sunt cele mai simple forme de zaharuri, care servesc ca blocuri de construcție pentru zaharurile mai complexe. Ele au un rol esențial în producerea de energie și printre ele se numără glucoza, fructoza și galactoza.

Dizaharidele sunt compuși din două monozaharide și printre ei se numără zahărul de masă (sucroza sau  zaharoza) și lactoza din lapte. Polizaharidele sunt zaharuri complexe, formate prin unirea mai multor monozaharide. Ele servesc adesea ca materiale structurale sau ca rezerve de energie în plante și animale și includ amidonul, glicogenul și celuloza.

Unul dintre cei mai răspândiți carbohidrați din plante este amidonul, care se prezintă ca un lanț de molecule de glucoză înlănțuite; amidonul este principalul mijloc de stocare în plante a energiei captate prin fotosinteză. Celuloza din plante nu are un rol energetic, ci unul de structură, conferind rezistență pereților celulari ai plantelor. Oamenii, de exemplu, nu pot prelucra celuloza din plante, însă animalele ierbivore (consumatorii primari) o pot prelucra, digerând celuloza cu ajutorul microbiomului lor intestinal specific. Chiar dacă se consideră că celuloza nu este digestibilă pentru oameni, ea intră, de regulă, în compoziția fibrelor alimentare, fibre care reprezintă hrana principală a microbiomului uman. Trebuie să reținem că noi, oamenii, avem obligația să mâncăm „pentru doi“, atât alimente pentru organismul nostru, cât și fibre pentru microbiomul nostru intestinal.

Ce este glicogenul?

În cazul oamenilor și al animalelor, glucoza preluată din alimentație circulă în sânge ca atare, fiind denumită „glucoză sau zahărul din sânge“, dar stocarea glucozei în organism nu se poate face direct, ci tot sub forma unui polimer concentrat și complex, pe care îl denumim glicogen. Glicogenul se regăsește în mușchi și în ficat, constituind rezerva noastră de energie rapidă și imediat disponibilă.

Întrucât energia este extrem de importantă pentru organism, surplusul de carbohidrați care nu poate fi convertit în glicogen, după ce rezervoarele de glicogen s-au umplut, va fi convertit în grăsimi, care sunt o formă de energie mult mai concentrată din punct de vedere caloric.

Se apreciază că putem stoca aproximativ 100-120 de grame de glicogen în ficat și aproximativ 300-400 de grame în masa musculară. Toată această cantitate de glicogen oferă un buffer de energie suficient pentru maximum 24 de ore. În mod clar, această cantitate de energie este foarte limitată dacă nu am avea mâncare disponibilă pentru mai multe zile, deci trebuie să existe și alte rezerve de energie în organism, pentru a putea supraviețui. Aceste rezerve de energie pot fi grăsimile sub forma țesutului adipos din corp, dar ar putea fi chiar și grăsimile în exces din sânge. Cercetări mai noi arată că trigliceridele și colesterolul în exces sunt produse ce rezultă în principal din transformarea excesului de glucoză din sânge, și nu din supraconsumul de grăsimi, care este mult mai improbabil.

Prin carbohidrați complecși se înțeleg, de regulă, alimente precum cerealele, pâinea integrală și pastele integrale, cartofii, orezul integral, iar prin carbohidrați simpli se înțeleg alimentele cu carbohidrați simpli, cu absorbție rapidă, eventual rafinați, ultraprocesati, precum pâinea albă, orezul rafinat, bomboanele, dulcețurile, deserturile, chipsurile. De menționat că prin modul nostru de gătire, procesare și ultraprocesare a alimentelor, facem mult mai disponibili unii carbohidrați, care se absorb în procent mult mai mare decât s-ar fi absorbit din alimentele aflate în starea lor naturală. În funcție de rapiditatea și cantitatea de glucoză eliberabilă, alimentele pot fi categorisite prin niște indici nutriționali speciali, de o importanță foarte mare și pe care îi vom detalia în viitorul apropiat: ne referim la Indicele Glicemic al alimentelor, Încărcătura Glicemică și, mai nou, Indicele Insulinic.

O strategie bună de sănătate ar fi să încercăm deci să consumăm alimente precum legumele verzi în starea lor crudă și naturală, chiar și în cantitate mai mare pe zi pentru aportul lor de vitamine și nutrienți, iar când aducem un aport mare de energie din carbohidrați, să încercăm să ne mișcăm, să fim activi, să ne folosim de acea energie.

De ce 500 g pâine albă = 450 g ciocolată?

Deși în vorbirea obișnuită, termenul de „zahăr“ este aplicabil doar carbohidraților simpli și cu gust dulce, trebuie menționat că și amidonurile se comportă tot ca zaharuri; chiar dacă amidonurile nu au gust dulce, din punct de vedere metabolic, ele se pot comporta în organism asemănător cu celelalte zaharuri cu gust dulce. Dacă v-ați întrebat vreodată de ce pâinea albă nu este foarte sănătoasă, mai ales pentru diabetici, răspunsul este simplu, pentru că pâinea albă este foarte concentrată în energie rapidă, adică în amidon concentrat. De vreme ce pâinea albă are un conținut de glucide/amidon de aproximativ 50% din greutatea sa, un calcul simplu ne arată că pâinea albă de 500 de grame ar putea echivala metabolic cu glucidele din 450 de grame de ciocolată, 2,8 kg de portocale sau chiar 220 de grame de zahăr de masă. Incredibil de multe glucide, nu e așa? La fel de incredibilă este însă și epidemia de diabet din zilele noastre, în care nu toată lumea mănâncă dulciuri propriu-zise, dar aproape toată lumea consumă în exces pâine, paste, pizza și alte alimente bogate în carbohidrați rapizi, fără a mai face însă suficientă mișcare.

Demn de menționat ar fi și faptul că zaharidele reacționează în general cu proteinele, atașându-se la aminoacizii din acestea prin reacții de glicare sau glicozilare (de exemplu, hemoglobina glicată la diabetici), dar natura a preferat glucoza ca moleculă energetică universală și pentru faptul că dintre tipurile de zaharide, glucoza reacționează cel mai puțin cu proteinele! Poate că de aceea, noi, oamenii, avem oarecum o „garanție de producător“ de până la 40-45 de ani (mulțumim Dr. Gheorghe Cerin pentru această metaforă inspirată), timp în care chiar dacă facem abuzuri metabolice, reușim cumva să rămânem relativ sănătoși până la acea vârstă, dar după aceasta poate începe declinul accelerat, dacă nu vom lua măsurile necesare măcar atunci.

Trigliceridele și colesterolul cresc de la carbohidrați

Având în vedere toate cele prezentate până acum, rezultă o situație paradoxală: pe de o parte avem nevoie de glucoză și carbohidrații care o conțin, ca și combustibil universal și absolut esențial al vieții. Pe de altă parte, o cantitate prea mare de energie introdusă în sistemele noastre poate interfera cu sănătatea noastră și poate produce dezechilibre metabolice importante, mai ales când această energie este doar depozitată sub formă de grăsimi și se tot acumulează, fără a mai fi consumată.

Cele mai mari probleme de sănătate ale omenirii din momentul de față sunt bolile metabolice, precum bolile cardiovasculare, diabetul, obezitatea, hipertensiunea și altele, care constituie peste 80-85% din toate cauzele de deces. Iar toate aceste boli au legătură directă foarte strânsă cu stilul nostru de viață și cu excesele alimentare necompensate de efort fizic și mișcare. Puțini oameni realizează că trigliceridele și colesterolul mărit sunt efectul direct al excesului de carbohidrați din alimentație, care este convertit în grăsimi, inclusiv sub forma acestor lipide din sânge. Toate afecțiunile de mai sus nu sunt atât afecțiuni „druggable“, care să poată fi vindecate cu medicamente, cât afecțiuni „foodable“, care răspund foarte bine la alimentație (mulțumim pentru această precizare importantă prof. Dr. Robert Lustig).

Oamenilor preistorici le era imposibil să găsească în natură carbohidrați rapizi la discreție, singurele lor surse erau fructele sezoniere, disponibile un timp limitat. Mierea sălbatică era o apariție limitată și excepțională în alimentația noastră, de aceea, creierul nostru genera recompense consistente sub formă de dopamină, pentru că nu exista pericol de supradozare, iar carbohidrații rapizi ne puteau salva viața în condiții de epuizare, foamete și hipoglicemie. Animalele sălbatice precum urșii, care consumă fructe de pădure în exces vara și toamna, deși ajung să se îngrașe foarte mult, nu sunt deloc în pericol de boli metabolice, deoarece tot ce au adus vara ca aport de energie în corp va fi consumat integral în timpul hibernării lor de peste iarnă. Oamenii își creează instinctiv depozite energetice semnificative în organism, însă ei nu mai fac foamete de demult; peste tot există o abundență de hrană și de nutrienți concentrați extrași din diverse alimente (zahărul este un extras purificat și concentrat, uleiurile vegetale din semințe sunt un extract, făina albă rafinată la fel, pudrele proteice și multe altele). Bolile metabolice ale omului modern sunt, de fapt, boli ale abundenței, din cauza faptului că noi oamenii suntem prea pricepuți la ceea ce facem; am reușit să cultivăm la scară largă alimente foarte concentrate în carbohidrați, precum cerealele, care nu se găseau în trecut decât foarte rar în natură, am reușit să extragem și să purificăm în diverse feluri acești carbohidrați pe care i-am biodisponibilizat prin ultraprocesare la maximum. Creierul nostru a apreciat tot timpul energia rapidă conferită de aceștia, însă metabolismul nostru actual nu se poate adapta la un exces permanent de energie stocată și neconsumată. Din acest context poate rezulta și faptul că postul negru și postul intermitent pot fi unele dintre cele mai eficiente și terapeutice intervenții metabolice, care să echilibreze excesul de energie pe care îl consumăm.

Creierul preferă glucoza

Creierul nostru reprezintă unul dintre cei mai mari consumatori de energie din întreg corpul; deși greutatea lui reprezintă doar 2% din greutatea corpului, consumul său de energie este de peste 20% din totalul energiei consumate. Creierul nostru preferă în principal consumul de glucoză, pe care o poate metaboliza foarte ușor, și doar în anumite condiții speciale, precum postul negru sau dietele ketogenice, creierul poate face un „switch“ metabolic și să treacă pe consumul de corpi cetonici, pe care îi obține din betaoxidarea grăsimilor. Facem o paranteză specială aici, trecerea metabolismului de la glucoză (combustibilul preferat) către corpii cetonici presupune o anumită capacitate a metabolismului, denumită „flexibilitate metabolică“, o capacitate pe care strămoșii noștri o aveau natural, deoarece treceau deseori prin perioade de foamete, ce alternau cu perioadele de hrănire intensă, atunci când hrana devenea disponibilă. În ziua de astăzi,  multe persoane intră în hipoglicemii atunci când vor să sară peste o masă, deoarece metabolismul lor nu mai este antrenat și și-a pierdut temporar flexibilitatea.

Principala cauză a obezității la oameni, a trigliceridelor mărite din sânge, a colesterolului mărit, a ficatului gras („foie gras-ul uman“), a grăsimilor viscerale o constituie deci excesul de energie sub formă de carbohidrați, care ajung să fie transformați în lipide. Este foarte puțin probabil ca cineva să devină obez și cu sindrom metabolic strict de la consumul de alimente bogate în grăsimi naturale, din simplul fapt că grăsimile consumate generează în scurt timp sațietate, iar excesul lor provoacă un factor de repulsie major. Acest factor de repulsie la supraconsum lipsește din păcate în cadrul carbohidraților, de aceea suntem predispuși la supraconsumul acestora. Specialiștii din trecut au dat niște sfaturi teribile care au afectat sănătatea oamenilor, promovând teoria că grăsimile sunt vinovatul principal de obezitate, ficat gras și colesterol. În realitate, puteau totuși să observe lucruri simple, precum faptul că rațele care fac „foie-gras“ sunt îndopate cu cereale bogate în carbohidrați și nu sunt hrănite cu grăsimi deloc. La fel și celelalte animalele care sunt îngrășate forțat în ferme industriale (bovine, cabaline, ovine), toate sunt îngrășate forțat cu exces de cereale și alimente bogate în carbohidrați. Toate acele animale sunt ierbivore pure, care au digestia și metabolismul potrivite pentru celuloză din plante, un alt tip de carbohidrat, care se digeră mult mai lent și greoi (noi oamenii nu putem digera celuloza), și nu au metabolismul potrivit pentru acele alimente bogate în amidon, cum sunt cerealele, porumbul, soia și leguminoasele.

A mânca prea mulți sau prea puțini carbohidrați față de necesitățile metabolismului nostru energetic este greșit și nesănătos.

Creierul nostru iubește glucoza și carbohidrații, deoarece aceștia sunt energia vieții. Însă a consuma în exces alimente rafinate și foarte concentrate în acești nutrienți înseamnă a aduce doar un exces de energie în organism, fapt care poate fi detrimental. Dacă Universul înseamnă Mișcare, Materie, Energie și Informație, rezultă că și alimentele consumate de noi nu trebuie să aducă doar un aport de Energie (glucoză și carbohidrați rapizi), ci trebuie să își aducă un aport semnificativ și de Materie și de Informație (proteine, grăsimi, vitamine, minerale, diverși micronutrienți, toți aflați în echilibrul lor natural, conform matrixului natural al alimentelor respective). Iar câtă vreme nu vom continua să ne Mișcăm și să consumăm Energia introdusă în sistemele noastre, nu vom reuși să avem o stare de adevărată sănătate.

Iată de ce considerăm că medicina actuală trebuie să acorde o atenție mult mai mare aspectelor biologice ale vieții și să reconsidere Omul ca parte integrantă din Univers și din ecosistemele naturale din care face parte. Bolile nu sunt deficite de medicamente, ele sunt deficite de alimentație naturală, de stil de viață sănătos. Bolile metabolice, precum diabetul și bolile cardiovasculare, prin natura dezechilibrului lor, ar trebui abordate în primul rând dintr-o perspectivă energetică, lucru ce ar presupune atât o optimizare a hranei consumate, dar și prin optimizarea funcțiilor mitocondriale și a diverșilor cofactori implicați în metabolismul energetic celular.

Sperăm să vă aducem informații utile cu fiecare articol. Până la următoarea noastră întâlnire virtuală, aveți grijă de sănătatea voastră!

P.S. CONCLUZII PE SCURT DIN ACEST ARTICOL

1. Toate plantele captează energia de la Soare prin fotosinteză și produc Glucoză.
2. Glucoza este înmagazinată sub diferite forme de carbohidrați în plante.
3. Consumul carbohidraților în cadrul lanțurilor trofice reprezintă practic transferul de energie de la Soare către toate viețuitoarele de pe Pământ.
4. Glucoza este Combustibilul Universal al lumii vii.
5. Creierul uman funcționează preponderent pe glucoză, de aceea iubește carbohidrații și ne predispune la supraconsumul acestora.
6. Un metabolism energetic eficient presupune și flexibilitate metabolică, rezistență la perioade de foamete fără hipoglicemii și adaptarea la cetone.
7. Energia conferită de carbohidrați este transformată în glicogen, iar excesul în lipide.
8. Există diferențe mari de absorbție și efecte între carbohidrații rapizi și cei complecși.
9. Supraconsumul de carbohidrați, în speciali cei simpli, rapizi, este dăunător sănătății și este un responsabil principal de pandemia actuală de obezitate, diabet și boli cardiovasculare.
10. Ficatul gras, colesterolul și trigliceridele ridicate din sânge sunt efectul direct al supraconsumului de carbohidrați rapizi, necompensat de mișcare suficientă.
11. Chiar dacă amidonurile și alți carbohidrați nu au efectiv gust dulce, efectele lor pot fi asemănătoare cu ale zaharurilor dulci, mai ales dacă modul de prelucrare maximizează absorbția acestora.
12. Ființele umane nu au factor de repulsie la supraconsumul de carbohidrați, așa cum se întâmplă în cazul grăsimilor.
13. Mișcarea, activitatea fizică, postul negru și cel intermitent sunt intervenții metabolice cu valoare terapeutică foarte mare.
14. Bolile metabolice sunt boli ale abundenței. Ele nu sunt boli de tip „druggable“, cât mai ales „foodable“ (conform Prof. Robert Lustig).