Sistemul imunitar mucos, format din țesuturi limfoide asociate diferitor zone din organism (nas, laringe, amigdale, tractul digestiv, cel urogenital), reprezintă, pe lângă piele, cel mai important loc de întâlnire a organismului uman cu diferiți factori din mediu. Dintre acestea, mucoasa intestinală (care conține celulele GALT, formând până la 80% din celulele sistemului nostru imunitar) este cea mai extinsă. În tractul digestiv ajung toate substanțele pe care le ingerăm.
Toate substanțele care intră în organism pe alte căi (plămâni, injecții, prin piele) ajung să fie metabolizate și detoxifiate prin ficat. Tractul digestiv, colonul și ficatul sunt părți esențiale ale mecanismelor de procesare, detoxifiere și deci apărare a organismului.
Megacolonul toxic
Este una dintre numeroasele patologii digestive despre care s-a demonstrat că au la bază anumiți agenți patogeni, dar și endotoxinele generate de aceștia. Este o afecțiune severă ca urmare a colitei provocate de bacteria Clostridium difficile. Aceasta produce la rândul ei toxine de tip A și B (Stony Brook University School of Medicine, World Journal of Gastrointestinal Endoscopy, 2010), ceea ce provoacă afectarea gravă a mucoasei.
Infecția cu Helicobacter pylori
Helicobacter pylori este o bacterie care trăiește în stomac și duoden și supraviețuiește deoarece se „îmbracă“ în mucusul stomacal și reușește astfel să supraviețuiască acidității din stomac. Poate penetra pereții stomacali provocând iritații și ulcerații ale peretelui stomacal.
Helicobacter pylori se asociază cu mai multe afecțiuni digestive cu potențiale complicații severe: gastrită, dispepsie neulceroasă, ulcer, cancer stomacal. Majoritatea persoanelor infectate nu ajung la astfel de complicații. Totuși, chiar și când infectarea nu provoacă complicații severe, ea generează o inflamație constantă a tractului intestinal, care se cronicizează în timp. Printre efecte secundare se numără:
- o cantitate scăzută de antioxidanți în tractul digestiv (printre care și vitamina C, cu important rol imunitar);
- creșterea nivelului de amoniac, substanță toxică ce afectează în timp capacitatea de detoxifiere a ficatului;
- nivel scăzut de energie, depresie, dureri de cap, eczeme și urticarii;
- asocierea cu sindromul intestinului permeabil (care la rândul său este responsabil de malabsorbția diferitor nutrienți, precum fierul și vitamina B12 și este susceptibil de a declanșa un răspuns aberant al sistemului imunitar);
- probleme ale cavității orale (bacteria a fost identificată și în mediul oral, fiind asociată cu paradontoză și halitoză – respirație urât mirositoare)
Conform Institute for Optimal Nutrition (Marea Britanie), cercetări recente au arătat că o alimentație corectă, bogată în antioxidanți și cu efect antiinflamator asupra tractului digestiv contribuie nu doar la prevenirea infectării, dar ajută și la diminuarea efectelor negative la persoanele deja infectate. Unii cercetători vorbesc chiar despre posibilitatea scăderii susceptibilității genetice față de infectarea cu Helicobacter pylori în urma unei diete adecvate. Fibrele sunt o parte foarte importantă a acestui tip de dietă și în general pentru sănătatea tractului digestiv. În mod special, fibrele solubile se asociază cu o incidență mai scăzută a ulcerațiilor duodenale și a inflamației intestinale, în comparație cu alimentația săracă în fibre. Sunt de evitat toate alimentele nerecomandate și în cazul multor altor afecțiuni: cele rafinate, cu mulți aditivi chimici, zahărul în exces, alcoolul, anumite produse lactate.
De asemenea, efecte benefice în tratamentul Helicobacter pylori au fost demonstrate și în urma consumului de probiotice (pentru care fibrele, adică prebioticele, reprezintă „hrana“ preferată). Mai multe tulpini de lactobacili au demonstrat efecte de inhibare a dezvoltării Helicobacter pylori, probabil din cauza producției de acid lactic și interferenței cu mecanismul de „atașare“ a bacteriei la celulele peretelui digestiv. O metaanaliză realizată de University College Medical School (International Journal of Antimicrobial Agents, 2003) asupra mai multor cercetări a indicat că probioticele au potențialul de a fi utilizate ca adjuvant în tratamentul și chiar profilaxia infecției cu Helicobacter pylori.
Boala intestinală inflamatorie (boala Crohn și colita ulceroasă)
Sunt două afecțiuni intestinale inflamatorii cu componentă autoimună: colita (sau rectocolita hemo-ulceroasă) și boala Crohn. Ambele se caracterizează printr-o inflamare cronică a tubului digestiv (intestinul subtire și colonul). Colita ulceroasă afectează doar mucoasa colonului, în vreme ce boala Crohn poate afecta orice segment al tubului digestiv, respectiv toate straturile peretelui intestinal (nu doar mucoasa).
Măsuratori specifice au arătat că majoritatea pacienților cu boala Crohn (dar și între 10%-20% dintre rudele lor sănătoase) manifestă o permeabilitate anormală a mucoasei intestinale.
Micotoxinele în tractul digestiv
Sunt metaboliți secundari toxici produși de diferite ciuperci. De regulă, acestea ajung în organism în urma consumului de cereale din culturi infestate. În ciuda implementării a numeroase politici de siguranță alimentară, îngrijorarea specialiștilor privind infestarea unor alimente cu astfel de toxine este în creștere. Micotoxinele sunt rezistente la căldură (nici chiar microundele nu le distrug complet), așadar procesarea termică a alimentelor nu constituie o garanție suficientă (conform Mycotoxins in food. Detection and control, Woodhead Publishing in Food Science and Technology).
Se crede că deficiențele alimentare (generate de carențe vitaminice, alcoolul și fumatul, alte surse de dezechilibru nutrițional în organism) pot contribui la accentuarea efectelor nocive ale micotoxinelor. Dacă scapă de filtrele sistemului imunitar digestiv (în urma afectării reacției imunitare a mucoasei, respectiv a celulelor GALT), acestea pot intra în sânge, inhibând sinteza proteinelor, dereglând activitatea celulelor macrofage și totodată sporind sensibilitatea organismului la endotoxinele bacteriene.
Un studiu american (International Journal of Molecular Science, 2009) a arătat că prezența aflatoxinelor sau a ohratoxinelor (două tipuri de micotoxine) poate fi depistată în fluide corporale, precum urina și sputa, sau în anumite țesuturi. De asemenea, testarea se face și pe baza identificării anumitor anticorpi produși de organism împotriva acestor toxine.
Conform EHAP LABS (Environmental Health Assessment Program Laboratories, un laborator din SUA specializat în depistarea micotoxinelor), micotoxicitatea datorată infecțiilor fungice invazive reprezintă un risc major pentru sănătate, deoarece există dovezi că aceasta joacă un rol major în declanșarea multor afecțiuni, printre care cele autoimune (considerate deocamdată incurabile). La rândul ei, prezența micotoxinelor în organismul este frecvent diagnosticată greșit, deoarece nu se efectuează testele specifice, iar simptomatologia este pusă pe seama unor afecțiuni (lupusul eritematos sistemic, fibromialgia, poliartrita reumatoidă etc.) care de fapt pot fi provocate de acest tip de intoxicare.
Despre majoritatea acestor toxine, cercetătorii cred că sunt și puternic carcinogene. Unele au efecte teratogene, dereglează sistemul reproducător și cel endocrin, sunt neurotoxice sau afectează în mod specific alte organe. La toate acestea se adăuga diferite tipuri de afecțiuni gastrointestinale care afectează calitatea vieții pacientilor.
În paralel cu dezvoltarea diferitor tipuri de fungi în organism, apare frecvent și proliferarea micobacteriilor patogene. Multe micobacterii produc spori care la rândul lor generează endotoxine (toxine eliberate de bacterii patogene în organismul gazdei) și exotoxine (toxine păstrate în celulele bacteriilor patogene, care sunt eliberate în organismul gazdei după distrugerea bacteriilor respective), produși cel puțin la fel de toxici ca și micotoxinele.
Din anii ’80 s-au descoperit noi tipuri de micotoxine, ceea ce înseamnă că expunerea la aceste tipuri de toxine devine o problemă mai răspândită decât se credea inițial. Alimentația este atât principala modalitate de intoxicare a organismului, cât și un instrument foarte necesar pentru susținerea sistemului imunitar și a celui de detoxifiere a organismului. Spre exemplu, un studiu realizat în 1994 (Phillips et al.) a arătat că suplimentarea dietei cu argilă este o metodă eficientă de prevenire și tratament al intoxicării cu aflatoxine. Argila scade biodisponibilitatea acestor toxine, precum și toxicitatea asociată (compușii secundari).
Sindromul intestinului permeabil
Tractul digestiv este practic un tub lung și flexibil ce face legătura între gură și anus și este „tapetat“ cu mucoasa intestinală. Principala funcție a intestinului este de a digera hrana și a absorbi nutrienții. O altă funcție importantă a mucoasei intestinale este cea de barieră fizică și biochimică între substanțele care tranzitează intestinul și circuitul sangvin. În intestin ajung diferite substanțe toxice preluate din alimentație și din mediu, dar și reziduuri în urma digestiei și toxine produse de flora patogenă. Acestea nu trebuie în mod normal să poată penetra bariera florei intestinale benefice și a mucoasei intestinale.
O cercetare a Mucosal Biology Research Center (University of Maryland School of Medicine, publicată în februarie 2012) a susținut ipoteza că celulele mucoasei intestinale controlează echilibrul dintre toleranță și reacția sistemului imunitar față de diferite substanțe.
Testarea permeabilității intestinale
Se realizează cu ajutorul a două zaharide, lactuloza și manitolul. Manitolul este în mod normal ușor absorbit, în vreme ce lactoza este absorbită doar atunci când este afectată integritatea mucoasei intestinale. Nefiind așadar metabolizate, ele sunt în mod normal excretate prin urină.
Testul cu manitol și lactuloză poate indica:
- Permeabilitate intestinală excesivă și slăbirea barierei de protecție a peretelui intestinal, fapt care permite intrarea în sânge și în sistemul limfatic a unor toxine și molecule care nu ar trebui să ajungă acolo. Odată trecute de bariera intestinală, acestea pot declanșa alarma sistemului imunitar.
- Malabsorbție, ceea ce poate duce la grave deficiențe nutriționale.
Conform unor studii recente, acest test poate fi și un indicator al recidivei bolii Crohn la pacienții cu această afecțiune, aflați în faza de remisie.
Diabetul
Conform Departamentul de Gastroenterologie al Centrului Medical al Universității din Maastricht (2011), unul dintre factorii declanșatori și cronicizanți ai diabetului ar putea fi tocmai disfuncția barierei mucoasei intestinale, adică sindromul intestinului permeabil.
În 2008, Universitatea din Cambridge (Marea Britanie) a publicat un studiu asupra legăturilor dintre toxinele din mediu și rezistența la insulină, respectiv declanșarea diabetului de tip 2. S-au analizat în mod special toxinele de tipul pesticidelor organoclorurate.
Disbioza intestinală
Savantul rus Elie Mecinikov a demonstrat pentru prima dată la începutul secolului XX că disbioza (dezechilibrul florei intestinale benefice în favoarea celei patogene) poate fi cauza multor afecțiuni. Disbioza se poate verifica prin intermediul unor teste precum cele de urină, care pot identifica:
- Prezența D-arabinitolului, un marker specific pentru Candida, care este produs în cantitate mare de unele bacterii patogene.
- Testele de urină pot identifica și prezența unor compuși ai metabolismului microbian, care sunt absorbiți din intestin.
