Corpul nostru are abilități foarte fine de adaptare, dar nu în orice condiții. Este esențial să fim atenți la semnele pe care ni le dă pentru a putea identifica diversele dezechilibre. În plus, este important să avem o mai mare grijă la combustibilul pe care i-l furnizăm, de la aerul și apa pe care le consumăm, până la alimentele și suplimentele alimentare.
Pe scurt despre vitaminele D3 și K2
- Dacă despre vitamina D știm cu toții că are rol important în mai toate celulele organismului și că poate fi secretată de corp doar în condițiile expunerii la soare, vitamina K2 este mai puțin cunoscută pentru beneficiile pe care le aduce în mod independent.
- Ambele tipuri de vitamine sunt liposolubile și oferă cel mai mare grad de absobție atunci când sunt consumate în timpul mesei, cu o cantitate de grăsime. Deși ele au valoare independentă pentru menținerea sănătății organismului, administrarea lor împreună pare să fie extrem de importantă atunci când vorbim despre absorbția corectă și non-dăunătoare a calciului.
- În timp ce sursele alimentare de vitamina D sunt foarte rare (peștele gras de tipul somonului, ouă), vitamina K2 se găsește în verdețuri, în legume fermentate, dar și în anumite produse de origine animală – gălbenușul de ou, ficat sau brânză fermentată.
De ce este bine să iei vitamina K2 dacă iei vitamina D3?
- Cele două vitamine fac o echipă foarte bună. Vitamina D controlează absorbția calciului la nivelul sângelui în timp ce vitamina K2 se asigură că, pe de-o parte, acesta ajunge acolo unde este nevoie în organism, iar, pe de altă parte, că nu se depune în zone în care poate fi dăunător: artere, rinichi, inimă și alte organe.
- În lipsa vitaminei K2, calciul în exces ajuns în sânge se poate depune pe vasele de sânge, formând periculoasele plăci de aterom. Prin urmare, am putea spune că putem avea cel mai sănătos stil de viață și totuși să fim expuși riscului de a dezvolta boli cardiovasculare, dacă nu echilibrăm surplusul de vitamina D cu administrarea vitaminei K2.
- Beneficiile vitaminei D depășesc cu mult ajutorul oferit în absorbția calciului. Vitamina D este responsabilă de controlul și diminuarea inflamației sistemice, de buna funcționare a sistemului imunitar și multe altele. Suplimentarea cu vitamina K2 este necesară cu precădere în administrarea unor cantități mari de vitamina D3.
Vitamina K2 și importanța ei
Pe lângă beneficiile pe care vitamina K2 le aduce în combinație cu vitamina D, ea are și beneficii în sine, ce merită menționate:
- Vitamina K este de două tipuri: vitamina K1 – folosită de către ficat pentru evitarea formării cheagurilor de sânge și vitamina K2 – despre care vom afla mai multe în continuare. Menaquinona 7 (MK7) este forma de vitamina K2 cea mai biodisponibilă și activă, păstrându-se cel mai mult în organism.
- Pe lângă faptul că previne depunerea calciului pe artere și determinarea pierderii elasticității vaselor, vitamina K2 ajută la eliminarea ulterioară a acestor depuneri.
- Vitamina K2 este mai mult decât un simplu supliment utilizat în reglarea absorbției de calciu, având efecte și în sănătatea cardiovasculară, a sistemului nervos, în prevenția cancerului, în producția de energie, dar și anti-aging.
- Este însă important ca persoanele care iau medicamente pentru fluidizarea sângelui să mențină legătura periodic cu medicul, în baza analizelor.
- Deficitul de vitamina K se poate manifesta prin slaba coagulare a sângelui, sângerări ale gingiilor, hemoragii nazale, apariția de vânătăi fără motiv pe corp, fragilitate osoasă.
Traseul vitaminelor D3 și K2 în organism?
- Atunci când ne facem analizele de vitamina D, ceea ce testăm de fapt este cantitatea de vitamina D 25-OH (calcidiol). Este practic cantitatea disponibilă în organism înainte de a fi activată. Această cantitate merge apoi către rinichi unde este activată, devenind vitamina D3 – 1,25 OH, utilă corpului nostru. Practic, doar ajunsă în această formă, vitamina D are abilitatea de a controla cantitatea de calciu care ajunge în sânge.
- Nivelul vitaminei D3, forma activă, se modifică în funcție de nevoile de calciu ale corpului. Odată activată și eliberată în organism, poate să rămână în sistem chiar și 24 de ore până să fie metabolizată. Ceea ce presupune că pot exista perioade extinse de timp în care nivelul de calciu din sânge să fie peste limite. Iar când calciul este în exces, corpul găsește căi mai puțin sănătoase pentru a îl elimina din sânge.
- În fazele de creștere sau în cele în care țesutul osos are nevoie de refacere, este firesc să avem creșteri în sânge ale vitaminei D3, forma activă.
- Dar care este momentul în care este utilizată vitamina K2? De îndată ce calciul este absorbit în sânge are nevoie să „i se spună” în ce direcție trebuie să meargă, unde este nevoie de el. Practic, vitamina K este semnalul care asigură trimiterea calciului în oase. Și tot vitamina K2 activează proteina care scoate calciul rămas din interiorul arterelor.
De reținut!
- Dacă îți dorești suplimentarea vitaminelor D și K este important să începi cu testarea nivelului existent, inclusiv a celui de calciu. Refacerea analizelor o dată la 3 luni este ideală, până se ating valorile recomandate. Apoi se poate merge pe doze de întreținere și pe un sistem de refacere a analizelor de două ori pe an.
- În suplimentare este mai eficientă alegerea formei de vitamina D3. Vitamina D2 trebuie să fie convertită în vitamina D3 pentru a putea fi folosită de către corp, iar această conversie nu este la fel de eficientă.
- Atât vitamina D3, cât și vitamina K2 sunt absorbite mult mai bine dacă sunt consumate împreună cu o bază lipidică.
Consultă medicul pentru a afla care este necesarul organismului tău și alege mereu suplimentele de calitate. O alegere de o calitate îndoielnică se poate transforma ușor într-un factor de risc.
Surse:
https://info.dralexrinehart.com/articles/vitamin-d-and-vitamin-k2-benefits-connection
https://info.dralexrinehart.com/articles/nutrition-benefits/new-insights-on-the-anti-aging-effects-of-vitamin-k2