#08 – Rezistența la insulină, numitor comun și factor cauzal în obezitate, diabet și prediabet, infertilitate, demență, dislipidemii, boli cardiovasculare

Ideile principale ale articolului de astăzi:

• Consumul excesiv de alimente bogate în zaharuri și alți carbohidrați este adevăratul vinovat pentru epidemia de obezitate și boli cardiovasculare de astăzi.
• Insulina este hormonul depozitării energiei sub formă de grăsimi în corp. Când avem probleme de subgreutate, acest hormon ne ajută să ne revenim. Când vorbim de obezitate, trebuie stimulat cât mai puțin posibil.
• Grăsimile din sânge (colesterolul și trigliceridele) sunt cel mai puternic influențate de consumul în exces de zahăr și carbohidrați rapizi; reducerea acestora ar putea normaliza nivelurile acestora.
• Sindromul Metabolic sau Sindromul de Rezistență la Insulină sunt cauza principală și numitorul comun al celor mai multe boli cronice ale „civilizației“, care răspund de 80-85% din mortalitatea de astăzi.
• Sindromul Metabolic ar mai putea fi definit și ca un un „sindrom al intoleranței metabolice la excesul de carbohidrați“.
• Glicemiile matinale aparent normale nu ne ajută cu nimic, pentru că nu ne spun dacă suntem sau nu în sindrom de rezistență la insulină. Pancreasul poate compensa cu insulină glicemiile în exces.
• Este nevoie de o schimbare de paradigmă majorăatât în diabetologie, cât și în toată medicina, de a se completa homeostazia glicemiei cu homeostazia insulinei!!
• Cardiologia ar trebui rescrisă și ea, din punctul de vedere al homeostaziei insulinei! La fel, foarte multe alte discipline medicale.
• Dozarea insulinei în raport cu glicemia sub forma Indiceului HOMA este o analiză simplă și extrem de valoroasă pentru depistarea timpurie a acestui sindrom. Același lucru se poate spune despre calcularea indicelui de masă corporală (IMC) și despre măsurarea circumferinței taliei.
• Prediabetul și sindromul de rezistență la insulină apar cu 10-20-30 de ani înainte de apariția diabetului, care ar putea fi prevenit dacă s-ar corecta alimentația și aportul energetic adus de aceasta.
• Este bine pentru sănătate să avem o alimentație cu Indice Glicemic mai mic, care să stimuleze cât mai puțin nivelul de insulină în corp.
• Prevenția este mult mai bună decât tratamentul, iar majoritatea bolilor cronice pot fi atât prevenite, cât și tratate cel mai bine prin alimentație!
• Este datoria noastră, a tuturor celor interesați de sănătate, să ne educăm și să luăm măsuri din timp pentru îmbunătățirea metabolismului și a sănătății noastre.

Aproape 70% dintre adulți au exces ponderal

Dată trecută am vorbit despre glucoză, combustibilul universal al vieții, astăzi vă propunem să vorbim despre cea mai răspândită și, în final, mortală „boală“ din toată lumea, cauzată de excesul de energie pe care noi o aducem în corp. Dacă te vei uita la filme sau poze mai vechi, cu grupuri de oameni de prin 1930 până în 1970, vei vedea cum arătau oamenii de pe stradă din acele timpuri și te va frapa cu siguranță următorul lucru: cât de slabi, de fapt normali, erau acei oameni din acele timpuri față de cum sunt oamenii de pe stradă astăzi.

Privirea noastră s-a obișnuit cumva cu peisajul din ziua de astăzi, în care aproape 70% dintre adulții peste o anumită vârstă au exces de greutate sau obezitate, iar faptul că nu mai avem repere despre cum ar trebui să arătăm la nivel populațional, nu doar individual, ne poate face să ignorăm aceste probleme. Însă nu estetica primează, ci sănătatea noastră, pentru că noi toți ar trebui să avem o mare responsabilitate față de organismele noastre.

Haideți să explorăm astăzi Sindromul Metabolic sau starea generalizată de „meta-boală“,  care a cuprins omenirea în ultimii 50 de ani, la un nivel fără precedent în toată istoria umanității.

Ce este sindromul metabolic?

Sindromul metabolic este o combinație de afecțiuni care împreună cresc riscul de boli de inimă, accident vascular cerebral și diabet de tip 2. Aceste afecțiuni includ hipertensiune arterială, niveluri ridicate de zahăr în sânge, exces de grăsime corporală în jurul taliei și niveluri anormale ale colesterolului sau trigliceridelor. Nu toate aceste condiții trebuie să fie prezente pentru a fi diagnosticat sindromul metabolic, dar prezența oricăreia dintre ele crește riscurile pentru sănătate.

Conceptul de sindrom metabolic a evoluat de-a lungul timpului, originile lui putând fi urmărite încă de pe la 1920, când medicii au început să observe anumite legături între afecțiuni, precum hipertensiunea și diabetul. În anul 1947, medicul suedez Eskil Kylin a fost unul dintre primii care au descris relația dintre hipertensiune, glicemie crescută și gută. Un punct de cotitură a fost lucrarea medicului american Gerald Reaven, care, în 1988, a prezentat conceptul de „Sindromul X“ (cunoscut și ca sindromul Reaven), în care a identificat o conexiune între rezistența la insulină, hipertensiunea arterială și dislipidemia (niveluri anormale de lipide în sânge).

Acest concept de sindrom metabolic a evoluat și s-a rafinat de-a lungul anilor, iar în momentul de față se consideră că o denumire mai precisă a lui ar fi Sindrom de Rezistență la Insulină, deoarece cercetările au arătat clar că excesul de insulină și rezistența care apare la acest hormon sunt cele care stau la baza apariției tuturor simptomelor sindromului metabolic.

Așa cum le bănuim cu toții, cauzele sunt în primul rând cele datorate stilului de viață. Printre acestea se numără alimentația nesănătoasă, cu exces de alimente cu indice glicemic mare, adică alimente bogate în amidonuri sau alimente ultraprocesate, cu zahăr în exces, lipsa mișcării, adică sedentarismul, precum și alți factori nesănătoși, precum fumatul sau excesul de alcool.

Consumul excesiv de energie sub formă de carbohidrați

Astăzi ne vom focusa doar pe factorul alimentar, și anume pe consumul excesiv de energie sub formă de carbohidrați. Atunci când o persoană consumă alimente bogate în zahăr sau alți carbohidrați, aceștia sunt descompuși în timpul digestiei în compuși mai simpli, precum glucoza și fructoza, care sunt absorbiți în sânge. Nivelul de glucoză din sânge poartă denumirea de glicemie din sânge, glucoza din sânge sau, câteodată, zahărul din sânge.

Glucoza reprezintă substratul energetic principal al tuturor celulelor. Atunci când consumăm carbohidrați, organismul va prelucra o parte din glucoză pentru nevoile sale energetice imediat, o parte o va stoca sub formă de glicogen în mușchi și în ficat ca formă de energie rapid disponibilă, iar surplusul îl va stoca sub formă de grăsimi, în celulele adipoase. Glucoza reprezintă energia vieții, fiind deci foarte prețioasă, iar organismul nu își va permite să o irosească, ci va face tot posibilul să facă rezerve sub formă de grăsimi din ea, atunci când o aducem în surplus.

Stocarea aceasta de energie sub formă de grăsimi este un mecanism esențial pentru supraviețuirea umană, deoarece grăsimile reprezintă forma de energie cea mai concentrată din organism, rezerva energetică extraordinară, ce ne ajută să trecem peste perioadele de foamete sau de boală.

Atunci când o persoană experimentează un nivel prea scăzut de glucoză în sânge, se pot simți tremurături, transpirații, palpitații, confuzie, slăbiciune, amețeală și chiar pierderea conștienței sau convulsii în cazurile grave. Însă poți salva destul de rapid persoana respectivă cu puțină apă cu zahăr sau cu un aliment dulce, care se absoarbe rapid, refăcând nivelul de glucoză din sânge. Dacă i-am da alimente bogate în proteine sau grăsimi, acești macronutrienți nu se vor digera și absorbi suficient de rapid în sânge ca să combată în timp util o hipoglicemie severă, de aceea creierul nostru a dezvoltat această afinitate grozavă față de carbohidrații simpli, care pot salva viața în condiții de foamete și hipoglicemie.

În aceste condiții putem vedea zahărul ca pe un medicament salvator de vieți, însă pe de altă parte, zahărul și alimentele bogate în zaharuri, atunci când sunt consumate excesiv, pot lua vieți. Important ar fi nu doar să demonizăm zaharurile, ci să înțelegem rolul lor în cadrul metabolismului organismelor noastre.

Și totuși, de ce ar putea fi rele zaharurile?

Așa cum am arătat, nu zaharurile în sine sunt rele, ci modul în care noi le consumăm: că le consumăm rafinate, sub formă de extrase purificate și concentrate, că le consumăm în exces, că le adăugăm în foarte multe alimente. Noi am evoluat în timpuri preistorice în care accesul la carbohidrații rapizi era extrem de limitat și creierul nostru a dezvoltat o afinitate deosebită, pentru că sunt substanțe care îți salvează viața și nu aveau niciun risc de supradozare în trecut. În plus, oamenii din trecut făceau efort fizic foarte consistent, se mișcau de dimineață până seara pentru găsirea sau producerea hranei, deci consumau în general aproape toată energia adusă din hrană.

Pentru că nivelul de glucoză din sânge este extrem de important pentru energia organismului și trebuie să rămână într-un interval foarte strâns și constant (închipuiți-vă cum ar fi un calculator la care sursa de alimentare cu curent electric variază foarte mult, nu ar funcționa prea bine sau deloc, nu-i așa?), organismul are reglaje foarte strânse ale acestei glicemii, proces denumit homeostazia glucozei.

Insulina și Glucagonul și legătura lor cu glicemia

Homeostazia glucozei din sânge se realizează prin intermediul mai multor hormoni, dintre care cei mai importanți sunt Insulina și Glucagonul. Ambii hormoni sunt secretati de către pancreas, insulina este hormonul care scade nivelul glicemiei din sânge, iar glucagonul îl crește, atunci când acesta scade prea mult, cum ar fi în cazul hipoglicemiilor. Astăzi ne vom referi doar la hormonul insulină, deși există și alți hormoni care intervin în homeostazie, precum cortizolul, hormonul de stres care mărește nivelul de glucoză, deci de energie din sânge, ca să fim pregătiți pentru starea de „luptă ori fugi“.

Din punct de vedere fiziologic, după fiecare masă avem o creștere a glicemiei din sânge. Imediat ce organismul percepe un nivel mai mare al glucozei postprandiale (de după masă), eliberează o cantitate de insulină mai mare sau mai mică, în raport cu nivelul glicemiei înregistrate. Cu cât este mai dulce un aliment, cu atât nivelul de glucoză va crește mai rapid în sânge și cu atât mai multă insulină va trebui pancreasul să secrete, pentru a putea coborî nivelul glicemiei.

Rolul insulinei de a reduce glicemia este foarte important, deoarece zahărul în exces din sânge este dăunător, acesta interacționând cu proteinele din sânge și formând niște compuși toxici pentru organism, numiți produși de glicare avansată (cu acronimul AGEs în limba engleză). Dintre acești AGEs, cel mai cunoscut este HbA1C, adică hemoglobina glicată, care la diabetici ne arată media glicemiilor din ultimele 3-4 luni și cât de bine sau de rău este controlat diabetul. Însă la oamenii sănătoși, cu cât mai mică este valoarea acesteia, cu atât spunem că avem speranța de viață mai mare, fiind un marker de bază din studiile de antiaging.

Trebuie precizat că glucoza dizolvată din sânge nu poate intra ca atare în celule, ea neputând traversa membrana fosfolipidică celulară decât prin intermediul unor transportori speciali ai glucozei, cum ar fi GLUT4 în cazul celulelor musculare și adipoase. Acești transportori ai glucozei nu pot fi activați direct de către glucoză, ci ei sunt reglați de către hormonul insulină. Insulina este deci „portarul“ care deschide porțile glucozei (transportorii) pentru ca glucoza să ajungă în interiorul celulelor, unde va fi prelucrată sub formă de energie. În lipsa insulinei sau a unei cantități suficiente de insulină, cum se întâmplă la pacienții cu diabet de tip 1 sau în diabetul de tip 2 decompensat, glucoza rămâne blocată în sânge și nu mai poate fi captată de către celule. Acest lucru înseamnă că, deși avem paradoxal un exces de energie în sânge, această energie nu mai poate intra în celule, iar celulele intră în starvare și întreaga energie a organismului poate scădea, uneori până la niveluri periculos de mici.

Cercul vicios al creșterii glicemiei

Atunci când consumăm carbohidrați complecși, adică alimente bogate în fibre și amidonuri, procesate minimal sau proaspete, glucoza se va absorbi lent și susținut pe o perioadă de mai multe ore, iar organismul va secreta mai puțină insulină, ce nu va mai genera scăderi bruște ale glicemiei. Atunci însă când vom consuma alimente procesate bogate în zaharuri ce se absorb rapid, glicemia va crește rapid și la niveluri mari, insulina va fi secretată pe măsură, după care glicemia va scădea rapid, va genera o poftă mare de dulce sau de mâncare, iar ciclul vicios va continua, câtă vreme ne vom alimenta cu alimente concentrate în zaharuri rapid disponibile.

Ca să facem o comparație sugestivă, să ne gândim la alimentele bogate în carbohidrați rapizi ca la niște așchii sau lemne de brad care ard într-o sobă. Ele iau foc foarte rapid, dar ard rapid și, deși dau o energie (flacără) mare pe moment, ele se sting rapid, astfel că ciclul de alimentare cu acest combustibil trebuie reluat relativ rapid. Pe lângă energia neconstantă, vom avea în timp și o cantitate de reziduuri post-combustie mai mare (funingine și cenușă), ce va îmbâcsi mai rapid soba noastră. Dacă însă vom pune pe sobă lemne mai groase și de esență mai tare, precum cele de fag, acestea vor elibera mai multă energie și într-un mod mai susținut, care va da căldură mai mult timp. Carbohidrații complecși care își eliberează energia susținut mai mult timp și fără flacără mare pot fi considerați lemnele ideale de foc. Sperăm că v-a plăcut comparația, iar ca să mergem cu analogia și mai departe, ne vom gândi la grăsimi ca la lemnele verzi, care ard mai încet, dar în final durează mai mult timp și eliberează mai multă energie.

În organism, totul este energie; așa cum toate aparatele și mașinile noastre nu pot funcționa fără energie, tot așa se întâmplă și cu toate celulele din organismele noastre. Atunci când un organism are energie suficientă, va putea susține toate procesele necesare sistemului digestiv, circulator, imunitar, vom putea gândi, ne vom putea mișca, ne vom putea adapta la factorii perturbatori. Atunci când nu avem acces la suficientă energie, organismul intră într-un mod de avarie sau de supraviețuire, în care renunță la o mare parte din reparațiile sale celulare și nu mai poate susține eficent multe dintre procesele vitale care contribuie la sănătatea noastră.

Receptorii de insulină

Revenind la insulină, aceasta se cuplează la o serie de receptori specializați de pe membrana celulelor, numiți receptori de insulină. Cuplarea la acești receptori insulinici este cea care deschide porțile de intrare ale glucozei în celule. Este ca și cum o celulă ar fi precum o casă mare, cu multe intrări diferite, iar insulina ar fi ca un card de securitate, care atunci când este prezentat la anumiți cititori de card (receptorii de insulină), se va deschide un anumit număr de „uși metabolice“, ce vor permite accesul glucozei în celule conform nevoilor specifice ale acesteia. Se estimează că numărul de receptori insulinici este între 10.000 și 100.000 de receptori de insulină per celulă, iar acest număr este dinamic, el ajustându-se în funcție de nevoile metabolice ale celulei și organismului în ansamblu.

În cazul unei persoane care mănâncă prea des și preferă alimentele dulci, se vor produce variații mari ale glicemiei și insulinei în sânge, deci nivelul energetic va fluctua foarte mult. Vom avea deci dispoziții emoționale și energetice foarte schimbătoare, deoarece organismele noastre preferă un nivel cât mai constant de energie în sânge. Dacă ar fi să vizualizăm un grafic cu variațiile mari de glicemie și insulină, acestea vor arăta ca două roller-coastere, care urcă și coboară în tandem unul după altul și care își tot reiau circuitul lor sinusal.

Câtă vreme pancreasul nostru este eficient și are o rezervă de funcție corespunzătoare, insulina secretată de acesta va ține în frâu nivelurile mari ale glicemiei provocate de alimentația în exces. Însă acest lucru vine cu un preț. Prețul va fi apariția sindromului de rezistență la insulină, din cauza excesului permanent al acestui hormon în sânge, dar și epuizarea mai rapidă a funcției pancreasului. Creatorul ne-a înzestrat cu organe care au o anumită capacitate nominală de funcționare prevăzută pentru o viață normală, însă atunci când acele organe sunt silite să meargă în regim forjat, de suprasarcină, rezerva lor energetică se va termina mai rapid pe parcursul vieții, așa cum se întâmplă la diabeticii de tip 2, atunci când pancreasul lor își epuizează capacitatea de a mai produce insulină.

Insulina și depunerile de grăsime din corp

Insulina este un hormon al stocării energiei, fiind deci principalul hormon anabolic. Atunci când avem descărcări insulinice mari în organism, acest hormon va duce în mod automat la creșteri mari ale masei corporale, în general sub formă de grăsimi, deci la obezitate. Culturiștii știu de proprietățile anabolice ale insulinei, așa că unii dintre ei își injectează acest hormon, ca să își mărească și mai mult masa organismului. Diabeticii știu că odată ce trec pe insulină, cei mai mulți se vor îngrășa din această cauză. În cazul non-diabeticilor, excesul de insulină din sânge este principalul vinovat de obezitate, obezitate ce a ajuns un fenomen generalizat în cadrul populației din ziua de astăzi.

Excesul de insulină din organism și sindromul de rezistență la insulină sunt responsabile de depunerile de grăsime din corp, din care cea mai periculoasă este grăsimea viscerală, dar și alte depuneri de grăsime de pe organe. Ne referim la grăsimile depuse în ficat, ca în steatoza hepatică non-alcoolică, sau depunerile de pe artere din cadrul proceselor de aterogeneză, precum și la lipidele crescute din sânge, sub formă de trigliceride și colesterol în exces. Deși în trecut se credea în mod greșit că grăsimile animale sunt cele vinovate de colesterolul în exces, numeroase studii apărute de-a lungul timpului au arătat că, de fapt, principalul vinovat de acest lucru îl reprezintă consumul excesiv de zahăr și alți carbohidrați rapizi.

Recomandările dietare „oficiale“ pentru renunțarea la grăsimile animale din unt, ouă și carne, provenite de la animale sănătoase și crescute natural, s-au asociat cu o scădere dramatică a sănătății populației. Scăderea aportului energetic adus de grăsimi a dus la creșterea masivă a consumului de carbohidrați (cerealele la mic dejun, un exemplu des întâlnit), deoarece oamenii nu mai aveau sațietatea și energia conferită de grăsimi și au compensat cu carbohidrați. În plus, a crescut masiv consumul de uleiuri vegetale, considerate a fi mai sănătoase decât grăsimile animale (deși se pare că situația nu ar fi așa). Dar mai grav, a apărut hidrogenarea uleiurilor vegetale sub formă de grăsimi trans, toxice pentru organism (cum este cazul margarinei sau al uleiului de palmier hidrogenat), deoarece oamenii tânjeau după unt și alte grăsimi animale sănătoase.

De exemplu, o grăsime dintr-un animal sănătos, crescut natural, precum ar fi un porc de Mangalița crescut în pădure și care se hrănește cu jir din pădure, poate avea niveluri foarte bune de omega 3 antiinflamator în grăsimea sa, ceea ce îl face o opțiune mult mai bună decât un somon de cultură.

Cum se produce rezistența la insulină?

Un nivel mare al insulinei în organism va produce un sindrom de hiperinsulinism, iar dacă acest fenomen se menține pe o durată mai mare de timp, celulele din organism își vor scădea în mod automat numărul de receptori de insulină, deoarece prea multă insulină este toxică pentru ele. Scăderea aceasta dramatică a numărului de receptori de insulină (sau afectarea acestora prin injurii metabolice produse de grăsimi trans sau stres oxidativ mărit) duce la ceea ce numim sindrom de rezistență la insulină (sau sindrom metabolic), iar acest sindrom este numitorul comun și cauza principală a bolilor cu cea mai mare mortalitate din ziua de astăzi. Ne referim la bolile cardiovasculare, la diabet, hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, infertilitate (sindromul de ovar polichistic), dislipidemii, hiperuricemii (gută), unele forme de cancer (de sân, colon și prostată, de exemplu), sindromul de apnee în somn, cataractă și chiar declin cognitiv și demență (unii specialiști consideră boala Alzheimer ca fiind de fapt „diabet de tip 3“).

Facem o paranteză aici, referitor la sindromul de ovar polichistic, care este din ce în ce mai răspândit în ziua de astăzi și care este tot o exprimare a sindromului de rezistență la insulină cauzat de excesul de carbonidrați. Trebuie să precizăm că scopul cel mai înalt al unei specii este asigurarea supraviețuirii și continuității speciei, prin reproducere și fertilitate. Faptul că organismele cu rezistență la insulină își sistează însăși fertilitatea ne arată că acest sindrom luptă chiar împotriva existenței unei specii. Iar sigur că fertilizările în vitro care au ajuns astăzi atât de răspândite nu sunt o soluție cauzală, care se adresează cauzelor metabolice ale infertilității, ci doar un alt „bio-hacking“ medical. Dacă natura a hotărât că un organism nu este capabil să procreeze, atunci trebuie să înlăturăm cauzele care o provoacă, nu să forțăm o sarcină peste un organism cu probleme metabolice nerezolvate, ce îl împiedică să o aibă în mod natural.

Indicele HOMA, indicele de masă corporală și măsurarea circumferinței abdominale

O analiză mult mai precisă a impactului metabolic al alimentației noastre ar fi ca, pe lângă glicemiile matinale, să dozăm și nivelul de insulină din sânge și să facem raportul dintre insulina din sânge și glicemia aferentă. Din fericire, această analiză care poartă denumirea de Indicele HOMA este foarte ușor de făcut, nu costă mult și o fac toate laboratoarele. Din nefericire însă, majoritatea medicilor nu o dozează, și nici chiar medicii diabetologi, care ar trebui să fie cei mai interesați de prevenția bolilor metabolice. Mai există o metodă relativ simplă de măsurare a impactului metabolic al alimentației, ne referim aici la calcularea indicelui de masă corporală (IMC) și la măsurarea circumferinței abdominale. Aveți nevoie doar de un cântar pentru măsurarea greutății și de un centimetru de croitorie pentru măsurarea circumferinței abdominale (o circumferință a taliei peste 94 cm la bărbați și peste 80 cm la femei este un semnal de alarmă).

Sindromul de hiperinsulinism și de rezistență la insulină poate apărea cu 15-20 de ani înainte de declanșarea diabetului. Practic, diabetul nu apare peste noapte, el este un dezechilibru continuu, care a început cu mult timp în urmă, manifestându-se prin glicemii mari, care erau însă mascate de către secreția masivă de insulină. Glicemiile de dimineață de sub 100 mg/dl nu arătau nimic periculos, pentru că organismul compensa acele glicemii prin insulină, însă un indice HOMA ar fi arătat destul de sugestiv stadiul de rezistență la insulină în care pacientul se află. Un raport mai mic de 2 este considerat sănătos, dar un raport ideal ar fi să fie sub 1,5 sau chiar mai jos, adică să avem cât mai puțină insulină în comparație cu nivelul de glucoză.

După mulți ani de funcționare turată a pancreasului, rezerva sa funcțională începe să tot scadă, iar la un moment dat, secreția de insulină nu mai ține pasul cu glicemiile. Abia în acest moment, diabetul începe să se „vadă“, deoarece apar glicemiile matinale modificate. Iar declinul funcțional al pancreasului este rapid, astfel că și glicemiile vor urca rapid și vom avea senzația că avem o boală metabolică debutată recent și cu progresie rapidă. Însă nu este așa, avem o boală care a început demult, poate pe la 30 de ani, sub forma sindromului de rezistență la insulină, sindrom care a produs foarte multe modificări în organism, inclusiv degenerative, și care s-a manifestat doar atunci când pancreasul și-a pierdut parțial sau chiar epuizat funcția (în acest ultim caz se intervine direct cu insulină).

Diabetul începe cu 10-20-30 de ani înainte de a-l depista

Bolile metabolice nu apar din senin. Diabetul, de exemplu, este un proces continuu, care a pornit cu  10-20-30  de ani în urmă, de la un exces de carbohidrați rapizi în alimentație, care a provocat creșteri mari postprandiale (după masă) ale glicemei, urmat de fenomene de hiperinsulinism și de rezistență la insulină, fenomene ce duc la decompensarea pancreasului și la apariția diabetului. Deși declanșarea diabetului s-a produs din cauza excesului de insulină prelungit pe ani de zile, tratamentele convenționale stimulează în continuare producerea de insulină în pancreas și menținerea unor niveluri mari de insulină, iar după epuizarea funcției pancreasului, vor continua cu aport exogen de insulină, care va contribui și mai mult la rezistența insulinică celulară din tot organismul, producând complicațiile diabetului cu produși de glicare măriți, afecțiuni cardiovasculare, neuropatii și nefropatii. Specialiștii apreciază că diabetul este o boală progresivă și ireversibilă, dar acest lucru se întâmplă pentru că focusul este doar pe glicemii și nu se iau în considerare insulina și rezistența la insulină. Reducerea dramatică a carbohidraților în boala diabetică a dus la reversia și remiterea bolii multor pacienți diabetici, însă acest lucru nu este inclus în recomandările oficiale actuale, preferându-se strict intervențiile medicamentoase, care stimulează și amplifică încă și mai mult fenomenul pre-existent de rezistență la insulină.

Uneori, diabetul este diagnosticat în urma unui examen de rutină numit „examen de fund de ochi“. În acest caz, dacă apar arterele retinale înfundate, medicul va constata că „acum aveți diabet“. Cu siguranță că vor exista și alte artere parțial înfundate în organism pe fondul rezistenței la insulină, ce a dus la prediabet și diabet. Însă toate aceste modificări s-au produs în ani și ani de zile, unde au fost toți medicii care au văzut pacientul în acești ani, de ce nu a identificat nimeni dereglările metabolice care au dus la degenerări de structură și funcție ale arterelor din organism? Care este costul acestor nepăsări „metabolice“? Creșterea alarmantă a bolilor cardiovasculare, dislipidemiilor, a ficatului gras și a foarte multor boli metabolice, ce se întâlnesc acum la majoritatea adulților.

Din păcate, medicamentele nu pot compensa decât parțial și selectiv unele dintre simptomele din bolile metabolice cronice de care suferă majoritatea populației. Deși pot prelungi viața, medicamentele nu pot vindeca propriu-zis bolile, ci pot asigura un management mai bun al simptomelor, fără însă a interveni asupra cauzelor metabolice care le provoacă. Însă dacă s-ar interveni și asupra cauzelor, aceste boli pot fi parțial reversibile, iar în unele cazuri se pot înregistra chiar remisii totale, așa cum sunt cazurile de diabet controlate exclusiv prin dietă (dietele low carb, de exemplu).

Vestea bună este că chiar și după decenii de obiceiuri nesănătoase și abuzuri alimentare, organismele noastre pot reacționa pozitiv, dar aceasta doar dacă se îndepărtează cauzele care provoacă dezechilibrele metabolice. Dumnezeu ne-a dăruit corpuri extraordinare, adevărate mașini de autovindecare, care se pot autovindeca dacă nu stăm în calea vindecării lor și reușim să îndepărtăm acele obstacole care stau în calea vindecării noastre.

Medicina viitorului – medicina stilului de viață

Este timpul pentru o medicină nouă și adevărată, care să pună pe primul plan cauzele alimentare, de stres și de stil de viață sănătos, care să includă toate terapiile farmacologice și mai ales non-farmacologice care pot fi utile pentru respectivul pacient, abordate holistic și într-o manieră personalizată, prin intervenții cât mai puțin toxice pentru pacienți și cu risc de efecte secundare cât mai mici.

Încheiem cu afirmația briliantului inventator Thomas Edison, care în 1903, îngrijorat de sistemul de sănătate al acelor timpuri, afirma: „Doctorul viitorului nu va mai trata omul cu medicamente, ci mai curând va trata şi preveni bolile prin nutriţie“. Să sperăm că măcar acum, după mai bine de 100 de ani, acel viitor prezis de Edison se va împlini în zilele noastre.

Am mai adăuga doar că, chiar și cel mai bun și holistic medic din lume nu va putea lucra decât cu pacienți cu adevărat educați, care să înțeleagă principiile de sănătate și care să fie dispuși să facă schimbări serioase în stilul lor de viață, pacienți care înțeleg necesitatea unui parteneriat terapeutic real și autentic cu medicul lor și nu vin doar să ceară un medicament minune pentru probleme ce țin strict de un stil de viață cât mai sănătos.

Tuturor vă dorim multă sănătate și așteptăm cu interes feedbackul dvs. Vă îmbrățișăm până la întâlnirea noastră online viitoare!