Roșii, cartofi, vinete, ardei iuți – toate aceste legume provin din familia Solanaceelor. Plantele din această familie pot fi problematice pentru mulți oameni din cauza lectinei, saponinei sau capsaicinei. Există peste 2000 de specii de plante din familia Solanaceelor, iar marea lor majoritate sunt necomestibile și multe sunt otrăvitoare. Tutunul face parte din aceeași familie și este cunoscut ca provocând probleme ale inimii, plămânilor, probleme circulatorii, precum și cancer sau alte probleme de sănătate, chiar dacă o parte dintre toxine provin din prelucrarea tutunului. În cazul speciilor comestibile din familia Solanaceelor, otrăvirea poate să apară din cauza consumului excesiv, iar proprietățile toxice să contribuie la o varietate de probleme de sănătate pe măsură ce avansează în timp. Vom vorbi în continuare despre trei compuși-cheie din solanacee, care contribuie la dezvoltarea sensibilității alimentare, fiind alimente problematice pentru cei cu boli autoimune.
Solanaceele conțin lectine
De fapt, toate plantele (chiar și unele animale) conțin anumite lectine, o clasă de proteine de legare a zahărului, cu multe roluri biologice, inclusiv protejarea plantelor (în special a semințelor) de dăunători. Nu toate lectinele sunt problematice: lectinele din grâu pot fi nocive, pe când cele din afine nu. Lectinele care trebuie evitate sunt cele care au capacitatea de a crește permeabilitatea intestinală. Acestea sunt lectine care rezistă la digestie (datorită conținutului ridicat de prolină) sunt relativ stabile termic (pot provoca probleme și după fierbere) și au capacitatea de a interacționa puternic cu alte proteine în membrana celulelor din bariera intestinală. Există o variabilitate foarte mare a efectelor lectinei în dietă, de la proinflamatorii și de favorizare a unui intestin permeabil până la un spectru complet inofensiv și chiar cu potențial terapeutic. Lectinele din tomate sunt cunoscute pentru că intră în fluxul sanguin relativ repede, ceea ce sugerează că pot contribui la dezvoltarea unui intestin permeabil. De aceea, se recomandă ca tomatele să fie consumate cu moderație de către majoritatea oamenilor și chiar evitate de către cei care suferă de tulburări autoimune.
Solanaceele conțin saponine
Florile, fructele și frunzele plantelor din familia Solanaceelor conțin un tip de saponine (glicoalcaloizi) și substanțe similare medicamentelor nesteroidiene. Pentru cei cu boli autoimune, saponinele au activitate de adjuvant, în sensul că stimulează și exagerează răspunsul imun. Glicoalcaloidul α-tomatină este un astfel de adjuvant puternic, care este utilizat în vaccinuri pentru a se asigura că beneficiarul dezvoltă imunitate împotriva virusului care îi este inoculat. Acest adjuvant devine critic în cazul bolilor autoimune deoarece saponinele dietetice revitalizează răspunsul imun la proteinele ce pătrund din intestin. Când se formează anticorpii împotriva proteinelor (cum ar fi glutenul), care au secvențe de aminoacizi ce arată similar cu alte proteine normale (cum ar fi transglutaminaza) din corpul uman, șansele de a dezvolta un anticorp împotriva acestora cresc automat. Atunci când se întâmplă acest lucru, sistemul imunitar atacă proteinele sau celulele sănătoase ale propriului organism, dezvoltând autoimunitatea. Dincolo de aceste acțiuni ale saponinelor, glicoalcaloizii inhibă o enzimă-cheie (acetil colinesterază), care este necesară pentru conducerea impulsurilor nervoase.
Solanaceele conțin capsaicină
Capsaicina este o altă substanță care poate provoca probleme, un stimulent steroidian găsit în ardeii chili (fiind una dintre substanțele care dau senzația de căldură). Chiar dacă există o varietate de beneficii pentru sănătate atribuite capsaicinei, aceasta este un puternic iritant pentru multe țesuturi, inclusiv piele, ochi și mucoase. Mai mult decât atât, există dovezi conform cărora capsaicina poate crește permeabilitatea intestinală.
Practica arată că multe persoane sunt sensibile la solonacee chiar independent de bolile autoimune sau alte afecțiuni. În măsura în care este posibil, se recomandă evitarea familiei Solanaceelor sau cel puțin reducerea cât mai mult posibilă a frecvenței cu care sunt consumate. Tu cum consumi aceste alimente?
- Sursa:
- thepaleomom.com/2012/08/the-whys-behind-autoimmune-protocol.html