Nu ne vindecăm eficient câtă vreme trăim în alertă permanentă

Urmărind cu interes ultimul webinar Zenyth, despre somn, susţinut de colega noastră, Dr. Anca Mihalcea, mi-a venit un gând: dacă noi, cei ce trăim aceste vremuri, de fapt, nu ne odihnim cu adevărat în marea majoritate a timpului? Dacă tot ce facem ca să ne odihnim nu reprezintă decât pauze, şi asta în condiţiile unui „somn bun”? Ne întindem în pat, însă o parte din noi rămâne mereu „de gardă”. Tot mai mulți oameni se trezesc obosiți chiar și după 7-8 ore de somn; chiar am în observaţie un asemenea caz. De multe ori se explică prin faptul că organismul trăiește într-o stare continuă de tensiune și suprastimulare.

Asemenea unui computer menținut permanent în alternanța activ–stand-by fără oprire completă, organismul uman poate continua să funcționeze în absența unei odihne autentice, însă acumularea proceselor cognitive și emoționale active în fundal favorizează, în timp, apariția epuizării neuropsihice și a dezechilibrelor fiziologice.

Organismul uman nu se vindecă eficient atunci când simte că viața este „deschisă” în prea multe direcții simultan, care țin sistemul nervos într-o stare subtilă de alertă, prin sistemul nervos autonom simpatic, via adrenalină şi cortizol. Cȃteva exemple de distrageri de la echilibru pot fi:

• notificări constante.
• program haotic.
• lipsa liniștii.
• decizii suspendate.
• conversații amânate.

…şi, desigur, lista poate continua, putem adăuga fiecare dintre noi elemente proprii. Interesant este faptul că toate sistemele filosofice şi spirituale (autentice) ne avertizează că „libertatea totală” – viaţa fără program, trăită „alandala”, vorba bunicilor – devine uneori un haos atât de tulburător, încât ne epuizează creierul.

Ce sunt „buclele deschise” și de ce ne consumă energia?

Psihologii folosesc uneori termenul de „open loops” pentru a descrie lucrurile neterminate care continuă să ocupe spațiu mental. Poate fi vorba despre:

• o datorie pe care o tot amâni.
• un mesaj pe care trebuia să îl trimiți.
• o relație tensionată.
• o decizie pe care nu vrei să o iei.
• o casă dezordonată.
• un proiect început și abandonat.
• o conversație dificilă pe care o eviți de multă vreme.

Ne iluzionăm crezând că toate acestea trec neobservate; creierul nu ignoră aceste lucruri. Chiar și atunci când nu ne gândim activ la ele, în fundal sistemul nervos continuă să le monitorizeze. Rezultatul este un tip de stres constant, discret, suficient pentru a ține organismul într-o stare de hipervigilență şi din cauza căruia nu poate intra ușor în starea de recuperare profundă.

Da, se poate să dormi mult și totuși să nu te refaci

Un somn de 10 ore  nu înseamnă automat odihnă autentică. Un om poate dormi atât de mult și totuși să se trezească epuizat dacă sistemul nervos nu reușește să iasă complet din starea de alertă. Tocmai de aceea se poate să te trezești fără energie, să ai mintea deja împrăştiată de dimineață, să simți că nu te poți relaxa complet şi să obosești repede chiar și fără efort fizic intens. Organismul are nevoie nu numai de somn, dar și de senzația de siguranță și stabilitate pentru a intra în procese profunde de reparare.

Atunci când viața este mereu pe fugă şi împrăştiată, creierul continuă să „scaneze” mediul pentru soluţii la probleme, obligații și tensiuni nerezolvate.

Adevăr de necontestat: viața modernă ne-a distrus ritmul natural

O altă cauză importantă a epuizării este lipsa ritmului. Programul multora dintre noi a devenit fragmentat și aproape total imprevizibil:

• munca se prelungește până seara.
• telefonul este prezent permanent lângă noi, întrerupându-ne activitatea sau odihna prin mesaje sau notificări.
• mesele sunt luate pe fugă.
• somnul începe la ore diferite (de cele mai multe ori târzii).
• weekendurile nu mai înseamnă recuperare (de multe ori sunt o continuare a muncii de peste săptămână).
• timpul petrecut cu familia este din ce în ce mai puţin, cantitativ şi calitativ.

În timp, organismul nu mai primește suficiente semnale clare că poate să se liniștească. Pierderea ritmului determină ca fiecare zi să pară o nesfârşită activitate: „Oare ce mai trebuie să rezolv?”, „Oi fi uitat ceva?!”, „Cui trebuie să-i mai răspund?”…ştiţi la ce mă refer aici. Problema este că această veritabilă fragmentare mentală consumă enorm de multă energie.

Uneori evitarea poate să ne obosească mai mult decât munca în sine

Mulți credem că oboseala are drept cauză doar munca în exces. Însă uneori lucrurile pe care le evităm consumă energie psihică: o datorie financiară amânată, o relație neclară, un adevăr incomod pe care îl tot „lăsăm pe mâine” etc. Toate acestea creează tensiune internă, şi chiar dacă încercăm să ne distragem prin muncă, reţele de socializare, muzică, filme sau activitate continuă, organismul simte că există ceva nerezolvat. De altfel, acest gen de „nepotrivire” între minte şi trup este şi subiectul unei cărţi foarte interesante pe care v-o recomand, „Corpul nu uită niciodată”, a lui Bessel van der Kolk, despre trauma „înmagazinată”, care nu este evidentă, dar care, pentru un ochi avizat se exprimă prin trup.

De ce „închiderea” este importantă pentru sănătatea mentală?

Termenul psihologic „ȋnchidere” („closure”) nu este doar un concept psihologic. Poate deveni și o formă autentică de eliberare pentru sistemul nervos. Uneori, cele mai importante lucruri pentru starea noastră psihoemoţională, şi implicit corporală, sunt incredibil de simple:

• să trimitem mesajul amânat.
• să facem un plan realist pentru datorii.
• să luăm o decizie clară.
• să spunem adevărul.
• să cerem iertare.
• să punem limite.
• să terminăm ceea ce am început.
• să eliminăm haosul inutil din jurul nostru, inclusiv din cameră sau birou.

Gesturi simple, dar care transmit creierului următorul mesaj: „Problema nu mai este deschisă, s-a rezolvat; te poţi relaxa, şi poţi transmite semnale în tot organismul pentru aceasta.” Astfel se reduce tensiunea de fond pe care o putem resimţi chiar zilnic.

Făcând ordine, simplificȃnd lucrurile, facem loc vindecării.

Din păcate, societatea modernă ne dictează adesea că soluția este să adăugăm tot timpul ceva nou: încă o rutină, încă o aplicație, încă o metodă de productivitate, prin care să ajungi „în top”. Dar dacă vindecarea începe prin eliminare, nu prin acumulare? Dacă ȋnseamnă, de fapt, eliminarea zgomotului, a grabei, a stimulărilor constante şi a lucrurilor lăsate neterminate? Fiecare act de clarificare și ordine transmite sistemului nervos că nu mai trebuie să trăiască permanent în alertă. Trupul, mintea, sufletul – toată fiinţa noastră are nevoie de spațiu pentru a respira. Vă recomand să ascultaţi o piesă compusă de Arvo Pärt, „Spiegel im Spiegel”, pentru a sesiza câtuşi de puţin ceea ce am vrut să transmit prin acest articol.

Să fiţi sănătoşi!