Curiozități

Semnul lui Frank. Cutele de pe lobul urechii indică riscul de boli cardiovasculare

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute

Știați că persoanele care au cute verticale în partea de jos a ambelor urechi prezintă riscul de boli cardiovasculare? Denumit semnul lui Frank, acesta este un indicator asociat frecvent cu ateroscleroza și infarctul de miocard. Prestigioasa revistă Circulation publică un articol interesant pe această temă.

Vezi toate articolele despre:
Afecțiuni cardiovasculareAVCinimăsănătate cardiovascularăsănătatea inimii

Bolile cardiovasculare rămân în fruntea cauzelor de mortalitate și morbiditate în rândul populației. De aceea, medicina caută tot felul de soluții pentru prevenția și depistarea precoce a maladiilor cardiace. Un indiciu extrem de simplu ar putea fi extrem de util dacă ar fi acceptat pe scară largă în lumea medicală. Ridurile vizibile sau cutele localizate pe lobul urechii trădează o suferință cardiovasculară sau chiar riscul iminent de infarct miorcardic. Aceste pliuri reflectă o insuficientă circulație sangvină locală, care duce la atrofia tegumentară. Se pare că un proces similar are loc și la nivelul arterelor coronare.

Povestea unui pacient salvat pentru că medicii i-au privit cu atenție lobul urechii

Iată cum începe articolul din Circulation: „Un bărbat în vârstă de 73 de ani cu un istoric de hipertensiune și boli coronariene în familie a fost consultat pentru o criză de angină. La examinarea fizică s-au constatat pliuri bilaterale la nivelul lobilor urechii, cunoscute ca semnul lui Frank, fără alte manifestări cardiace. Investigația EKG a arătat un ritm cardiac normal, fără semne de ischemie. A fost evaluat cu ajutorul unui test de efort, care a depistat ușoare modificări cardiace.”

Medicii au observat însă prezența semnului lui Frank și cunoscându-i importanța au continuat investigațiile.

„Angiografia a scos la iveală stenoză de 80% la nivelul arterei coronare stângă, 90% stenoză a arterei coronare distale drepte și 90% stenoză a arterei coronare circumflexe. Pacientul a suferit o intervenție bypass pentru înlocuirea celor 3 vase coronare, după care a avut o evoluție bună. Pacientul nostru a demonstrat că pliurile bilaterale la nivelul lobilor urechii indică boala cardiovasculară severă. Recunoașterea pe scară largă în rândul clinicienilor a acestui semn ușor de detectat poate facilita diagnosticarea precoce a pacienților cu risc crescut de boală cardiovasculară.”

Semnul lui Frank: când a fost descoperit și ce semnificație are?

 

Semnul de la nivelul urechii este denumit după numele medicului Sanders T. Frank, care l-a descris pentru prima dată în 1973 și l-a asociat cu riscul de boală cardiovasculară. El a redactat o scrisoare către New England Journal of Medicine, în care arată că rezultatele cercetărilor sale duc la concluzia că există o posibilă legătură între cutele diagonale de pe lobul urechii și bolile de inimă.

Cu timpul s-au realizat mai multe studii pe această temă și majoritatea confirmau teoria doctorului Frank. Unele studii susțin că prezența pliurilor periauriculare se asociază cu boli cardiovasculare indiferent de factorii de risc tradiționali, cum ar fi dislipidemia, diabetul zaharat sau fumatul. Studii recente au sugerat că semnul lui Frank poate fi un marker al aterosclerozei generalizate. Cutele de pe lobul urechii semnalează de asemenea obstrucția arterelor carotide, ceea ce presupune riscul de accident vascular cerebral ischemic.

Sunt mai multe teorii privind cauzele apariției acestor cute periauriculare. Arterele coronariene se termină în zona urechilor, ceea ce indică faptul că problemele vasculare din această zonă sunt strâns legate de disfuncțiile coronariene ce stau la baza infarctului miocardic.

Potrivit altei teorii, lipsa colagenului și elastinei din zona urechilor poate indica o deficiență similară la nivelul arterelor coronare.

Alte studii au identificat mai multe semne dermatologice ca fiind indicatori ai bolilor cardiovasculare, precum alopecia androgenică, lipsa părului de la nivelul toracelui, încărunțirea precoce a părului.

REȚINEȚI!

Așadar, cu prima ocazie când ajungi în fața unei oglinzi, verifică-ți cu atenție lobii ambelor urechi. Dacă observi acele cute specifice, poate ar fi bine să faci o consultație de specialitate.

Surse:

circ.ahajournals.org/content/130/1/92

www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22335855

www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17027992

Publicitate

Publicitate

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
Afecțiuni cardiovasculareAVCinimăsănătate cardiovascularăsănătatea inimii
Articolul anterior
Produsele parfumate sintetic sunt toxice!
Articolul următor
Boli care sunt scrise pe unghii


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria: Curiozități

Publicitate

Publicitate

Te-ar putea interesa și: